Nu credeam sa ajung la peste 20 de ani (mult peste 20J, intre noi fie vorba) sa imi fac noi prieteni, prieteni buni, prieteni adevarati.
Daca dai un simplu search pe google, gasesti mii de pagini cu definitii ale prieteniei, sfaturi despre cum sa iti faci, cum sa pastrezi, cum sa ajuti, cum sa nu ajuti, etc, etc, etc – un prieten adevarat. Citate, poezii, sfaturi, cantece si filme, ziua prieteniei, filosofia prieteniei – toata lumea stie ceva, are ceva de zis, este interesata de acest subiect.
A inceput sa ma preocupe subiectul acesta, incercand sa ajutam un prieten bun, care in prezent trece prin momente mai dificile.
(Scriind randurile de mai sus, imi dau seama cat de sec, rece, distant, impersonal suna tot ce am scris – comparand cu intensitatea sentimentelor si gandurilor pe care vreau sa le exprim cu adevarat. As vrea sa modific tot, sa corectez tot: nu il ajutam ci il sfatuim, il sprijinim, il …… – nu cred ca exista cuvant pentru ce vrem noi sa facem, pentru ca ce vrem sa facem este sa II FIM PRIETENI – si pentru asta nu exista nici cuvinte, nici teorii, nici definitii)
Pe la 13, 14 ani credeam ca prietenii pe care ti-i faci in copilarie sunt prieteni pentru toata viata. Nu au fost. Poate unii au norocul asta, eu nu l-am avut. Au urmat zeci de prieteni “de conjunctura”, prieteni de o vara, de-un chef, prieteni din facultate, prieteni/ colegi de serviciu. Nu toti au rezistat in timp. Si am ajuns, la mult peste 20 de ani, sa imi fac prieteni fara care nu imi pot imagina viata. Suna pompos, suna exagerat, suna redundant – dar nu e. Fara oamenii pe care acum ii numesc prieteni, viata mea nu ar mai fi aceeasi, ar fi mai saraca, mai trista, ar fi altfel – altfel in sensul de mai rau.
De ce suntem prieteni? Lista e infinita (de 2 ori – pt. cunoscatori J).
Pentru ca:
– nu suntem la fel, deci ne completam,
– avem acelasi simt al umorului,
– avem incredere unul in celalat,
– ne spunem lucruri “care nu se spun”,
– tragem niste chefuri monstruoaseJ,
– recunoastem o critica constructiva chiar si sub formularea: “ba da’ tu esti prost rau de tot, la creierii capului, sa mor io!”,
– ne alintam cu apelativele “shtoarfa”, sau ne exprima afectiunea cu: “te f*t in c*r ca pe o curva ordinara”, “o sa dansez zorba grecu’ pe ceafa ta” (din nou, pt cunoscatori),
– ne putem suna la 3 dimineata in caz de ceva, fara nici o retinere,
– cand unul are probleme, sunt problemele tuturor,
– imprumutam bani de la sefii prietenilor pentru a-i da prietenilor prietenilor,
– nu ne judecam unul pe celalat;
– stim ca daca ceva a mers rau, ei (ei!!!J) sunt acolo, sa ne asculte, sa ne ajute;
– stim ca prietenia nu e mereu “rose garden”,
– avem nevoie unii de ceilalti,
– pana la infinit,
– de doua ori.
Nu vreau sa dezbat pe marginea subiectului: exista sau nu prieteni/prietenie adevarati/ta? STIU ca exista. Completez: din fericire stiu ca exista.
De multe ori se afirma ca prieten adevarat iti este cel care iti spune adevarul in fata, cel care iti atrage atentia ca esti imbracat oribil intr-o zi, sau ca nu era cazul sa te imbeti chiar in ultimul hal la cheful de aseara, sau ca nu trebuia sa te impaci cu fostul tau prieten, sau, sau, sau. Nu sunt de acord cu asta. Cred ca un prieten adevarat este cel care iti este atat de apropiat incat simte cand e momentul sa iti spuna direct oricare din aceste lucruri, sau ca in clipa respectiva e cazul sa te menajeze, sa iti spuna un adevar “coafat putin”.
Pentru ca nu e greu sa gasesti sau sa pastrezi prietenii, cel mai greu este sa fii un prieten adevarat.
Cum? Cum poti sa stii cand e momentul sa iti scuturi un prieten care crezi ca nu face bine ce face? Nu cred ca stii – cred ca simti.
Si pentru ca esti un prieten adevarat, cand vezi ca lucrurile scapa de sub control, ca nu sunt asa cum e bine sa fie – simti. Si spui.
Ca o incheiere…..nu exista incheiere. Sunt situatii, liste, posibilitati, intamplari, probleme, bucurii infinite care pot fi asociate cu notiunea de prietenie. Eu imi doresc ca prietenii mei sa ramana mereu prietenii mei, ca prietenii mei sa fie mereu asa cum sunt acum, ca prietenii mei sa vrea ca eu sa fiu cum sunt acum, sa fim ca acum: mereu la fel si in permanenta schimbare.
Va dedic una din melodiile noastre :) (ce-mi place butonul „edit”)
Alina Sighete 