Izzard-nu ma satur niciodata :))

Baciu – scenarii posibile

(Am ras cu lacrimi infinte)

Pornind de la observatia lui Calin, citez: “In alta ordine de idei…..nu mergem cu masinile pana la locul de campare, deci nu o sa avem current, deci ne va trebui vreo 3 cutii de baterii. Nu vom avea muzica, deci Claudia nu va mai avea la cine sa zbiere piesele de la Cargo…..cred ca cineva trebuie sa se autopropuna cu o scula care merge cu baterii…..da sa mearga tare ca sa speriam duhurile…..”

Vineri seara. Ajungem, parcam. Descarcam bagajele. Razvi gafaie. Pornim spre padure. Razvi a obosit. Mai facem doi pasi. Razvi urla disperat: m-am saturat, cat mai avem de mers??? Masinile raman la 3 metri in urma noastra. Razvan ne cere sa chemam salvarea. Ajungem la primul pom. Se aud clantzanind dintii Claudiei. Inaintam doi pasi prin padure. Cosmin tine strans in mana coada Black&deckerului. Nu se aud pasari. Nu este nici o poteca. Ceva fosneste in iarba. Claudia se pisha pe ea. Calin o camufleaza cu scula lui mare, pana se schimba. Mergem mai departe. Gasim un loc de campare. Incepe sa se intunece. Varu Alin isi drege vocea, ar vrea sa cante. Ies niste sunete gatuite. Norbi rasuceste nervos inelul din care lipseste tz-ul. Romina si Mimi sunt prinsi. Mircea calculeaza cat mai dureaza pana la apusul soarelui. Sandu si Ancuta susotesc. Poate sunt ultimele cuvinte pe care si le adreseaza. Instalam corturile. Facem focul. Razvan isi manaca si portia pentru maine-better safe then sorry. Claudia incearca sa ne cante ceva, pentru a alunga frica. Ies niste sunete horror. Deci, canta ca de obicei. Varu Alin I se alatura. Incep sa prinda curaj, canta tot mai tare. Claudia in engleza, Alin in romana. Timpul incremeneste, vantul nu mai bate, frunzele nu se mai misca, pasarile nu mai canta. O lumina puternica coboara din cer…we come in peace, zic omuletii verzi. Claudia le canta: esti frumoasa ca o stea! Nava isi strange rapid unda si demareaza in tromba. Desi nu au organe externe extraterestrii au facut pe ei de frica. Vor dezbate ani in sir atacul fonic la care au fost supusi, desi venisera cu cele mai pasnice ganduri. In legendele planetei lor, trauma prin care au trecut va fi povestita ani lumina, se vor scrie romane, se vor face filme. In noaptea aceea nimic nu mai indrazneste sa ne atace.

Sambata. Pornim sa vizitam celebra Poiana Rotunda. Auzind ca trebuie sa mergem pe jos pana la ea, Razvan se sacrifica si ramane sa pazeasca corturile. Mergem printe copacii controsionati. Pe Claudia o jeneaza pampersul, dar nu se plange. Norbi isi pupa din cand in cand pe gura prietena: sticla de Unirea. O pupam toti, c*rva! Fotografiem copacii, incercam sa surprindem umbre, ochisori, etc. Ajungem in Poiana rotunda. Conform legendelor ar trebui sa ni se incarce baterile la telefon. Si de scula. Asteptam…mai urmeaza o noapte si o sa avem nevoie de muzica. De nicaieri se aude melodia din Dosarele X. Ii suna telefonul lui Cosmin. E Nelu sapatoru, vrea sa stie cate gropi de mormant sa pregateasca. Ii spunem ca inca nu e cazul, avem 2 atuuri de partea noastra: Claudia si Alin. Ne intoarcem la corturi. Razvan ne asteapta cu masa pusa. Pe jumatate mancata. Noroc cu bautura. Pupam sticle pana in zori. Aceleasi sunete horror ca si in noaptea anterioara asigura perpetuarea legendelor padurii Baciu. A doua zi vor fi gasite cateva animale moarte…misterul sporeste. Abia peste cateva zeci de ani cercetatorii vor descoperi ca si animalele se sinucid de frica. Din motive necunoscute, toate cadavrele aveau timpanele perforate.

Duminica. Strangem bagajele. Improvizam o targa din crengi pentru Razvan. Ne intoarcem spre masini. Apoi spre casa.

Va urma, scenariul 2….

Varianta 2, tot by me :)
Pornind de la vizionarea impreuna cu Razvan, sambata noaptea, a comediei romantice The Punsiher, plus intrebarea lui Calin, adresata mie, intr-un cu totul alt context :P: Ce ai de gand sa-mi faci?

Vineri seara. Ajungem. Parcam. Descarcam bagajele, corturile, ceaunul, topoarele, cizmele de guma, drujbele. Razvan ia cate un topor pe fiecare umar si porneste in pasul strengarului prin padure. Cu restul bagajelor in spinare, ne straduim cu greu sa tinem pasul cu el. Alege cu grija un loc de campare in padure si efectuand o pirueta cu ambele topoare in mana ne croieste o poienita. Instaleaza corturile cu o mana, in acelasi timp cladind un foc din copacii taiati. Baietii pornesc la vanatoare prin padure. Razvan se enerveaza ca nu au facut nimic pana atunci si arunca un topor care se infige in spatele lui Cosmin. Cu toporul infipt in el, il taraste pana langa foc. Stropiti de sangele lui Cosmin, baietii fug in padure. Claudia imbratiseaza sticla de Finlandia si se ghemuieste langa un tufis. Ancuta si Romina se imbratiseaza tremurand. Imi pun linistita cizmele de guma si scot cutitul de vanatoare. Pornesc dupa baieti. Razvan imi arunca o privire. Citesc in ea: ma bazez pe tine, Stimata! Le pune pe fete sa il transeze pe Cosmin: ori el, ori voi. Claudia inghite Finlandia, cu tot cu dop. Intre timp, Razvan ia un copac si incepe sa il ciopleasca in forma de protap.
Pe Alin il reperez primul, incearca sa se ascunda dupa un copac stramb. Deschide gura. De frica sa nu inceapa sa cante ii tai gatul. Cu tot cu copac.
Mimi il strange pe Mircea in brate, ascunsi dupa niste iarba inalta. Ajung 2 lovituri de topor, si raman, tot imbratisati, intr-o balta de sange.
Norbi sapa grabit in pamant si ingroapa sticla de Unirea. Ii sopteste: salveaza-te tu! Sunt ultimele lui cuvinte.
Sandu nu creeaza probleme. Cade singur intr-o capcana pentru ursi, ramanand infipt in drugii de fier ruginiti.
Intentionat il las pe Calin la urma…sa vada tot, sa auda tot, inainte….
Ma intorc la locul de camping. Pe drum, din plictiseala, transez o turma de oi, cu cioban cu tot si ii iau shuba. Mi se asorteaza cu cizmele de guma. O Mare Doamna, e o Doamna si in padure.
Razvan l-a infipt pe Cosmin in protap si il invarte in foc. Claudia a pregatit o marinata, si unge din cand in cand friptura. Romina ii face masaj lui Razvan, iar Ancuta ii face vant cu o frunza lata.

Le lasam pe maine, sambata, de rontzait.

Duminica. Ne alegem cate o masina si ne intoarcem. Eu si Razvan.

Urmeaza, dar e in lucru
TREI
Pornind de la asocierea lui Cosmin cu Lake Bodom.

Intre timp….
VARIANTA LUI RAZVAN

PREGATIREA
Joi 11.06.2009 ora 24:00 eu cu Stimata in parcare la Praktiker….hmmm vrem sa intram dar e inchis, spargem geamurile de la usi cu capurile celor de la paza (dupa ce le-am aratat propriul ficat la fiecare). Incepem sa facem cumparaturile pentru week-end: 11 saci de plastic, un set de cutite de macelar, 5 topoare cu lama dubla si o drujba fara motor:). Dupa ce am terminat cumparaturile ne indreptam spre casa nu inainte de a ne opri la fete in Gradiste sa eliminam concurenta :):):).

PLECAREA
Vineri 12.06.2009 ora 14:00 suntem pregatiti de drum un grup de 13 persoane. Fiecare se organizeaza de plecare se imbarca in masini ferindu-se de a calatorii cu mine si Stimata. Intr-un final plecam eu cu Stimata singuri dar cu tot ce avem nevoie:):):):).
Pe drum cei din celelalte masini fac in asa fel incat sa le pierdem urma eu si cu Stimata…hmmmm.Dupa cateva ore bune de mers ajung si eu cu stimata buninteles insetati de SANJE.

MASACRUL
Coboram din masina eu cu Stimata si ne echipam corespunzator unui camping:D:D Respectiv, Stimata deschide Geanta aurie din care isi scoate vestitele cizme de guma isi implanta in mana doua cutite ca sa se mai linisteasca intr-o mana isi ia lantul de la drujba iar in cealalta toporul cu doua lame. Eu intre timp imi iau un topor si un ciocan de sfarmat oase pe care l-am primit de la un prieten macelar si pornim la drum prin padure sa ne cautam “prietenii” care au incercat sa scape de noi.
Pe drum ne intalnim cu un cioban care face marea greseala sa faca misto de stimata care se juca cu o pulpa de mistret cruda. Stimata s-a ales cu o suba (imaginea era perfecta: Stimata in splendoarea ei) imi venea pur si simplu sa o mananc dar m-am abtinut pt ca stiam ca va urma un festin pe cinste:).
Inaintand spre mijlocul padurii mai exact spre poiana rotunda se aud niste grohaituri de fapt era Claudia cu Alin ii torturau pe restul cu melodia celebra I fainali faund sam oan:D:D:D, uitandu-ma in ochii Stimatei mi-am dat seama ca trebuie sa ne despartim pt a-i surprinde, asa ca un simplu hmmm ajunge fiecare stie ce are de facut.
In timp ce ma indreptam spre locul unde s-au asezat cu corturile imi apare Mirrrcea in cale indreptandu-se spre o tufa pt a urina, inainte sa-si dea seam ii strapung pieptul ca satarul, privirea lui fixa si sclipitoare imi povoaca greatza asa ca ii retez si picioarele (unul dintre picioare il tin pe post de arma alba pt a-i ameti cu mirosul pe toti). Intre timp Stimata se spala pe maini in sanjele lui Ain si Claudia care inca mai canta ceva ca le mai ramasese in plamani dar nu pt mult timp pt ca Stimata face un triplu tulup cu dublu ridberger cu aterizare cu genunchiul pe pieptul Claudiei. Norbi jumate in semicoma vrea sa fuga dar se impiedica exact de cadavrul lui Sandu care era facut arici de cutite. Vazand asta Norbi mai bea o gura de unirea care se pare ca v-a fi si ultima deoarece ii aplic o lovitura de sandala uda in sticla si o sparg sectionandu-i gatul. Anca, Romina, Calin bucurandu-se de momentul de singuratate langa foc, la un moment dat Romina observa privirea fixa a lui Calin care isi frigea in foc propria splina atunci incepe disperarea Tempelean intorcandu-se cu Thiseles de la un caca mic mai fac vreo doua ca mari pe ei cand le iese Stimata in fata echipata cu suba si cizme de guma lingand lantul de la drujba cei doi mor in chinuri groaznice . Romina fara sa-si dea seama se spala cu jar pe fata in loc de apa ca sa-si revina . Anca incercand sa se ascunda intr-o tufa cu speranta ca scapa allege prost tufa pt ca acolo e pisica putreda transata drept urmare face o galbenare agresiva si moare.
In cele din urma ma revad cu Stimata ….hmmm

Manastirea Dragomirna

(Nota: Bogdane, sa nu te superi pe mine:))

Am avut norocul sa vad mare parte din tara noastra (parinti destupati la minte si iubitori de turism, apoi prieteni umblareti, sa nu mai punem la socoteala ca uneori ma iau de nebuna, singura si ma duc unde am chef:)). Cand esti mic, si te duc parintii in excursie, sau te trimit prin tabere, sau, cum a fost in cazul meu, ambele, de cele mai multe ori consecutiv, ai o alta perceptie a lucrurilor, in primul rand simti ca nu esti acasa (ce feeling, nu?), in tabara simti libertatea, colectivitatea, aventurile, etc. Nu te prea gandesti la ce vezi, la unde esti, etc, sau ma rog, eu nu o prea faceam. Dar in timp, inconstient si neintentionat, toate acele drumuri, acele locuri vazute, acei oameni cunoscuti s-au sedimentat undeva in adancul memoriei si au format o baza a culturii generale, a iubirii de locuri, peisaje, oameni, a iubirii de mersul in sine, de vazut, de cunoscut. Toate astea, acumulate (alaturi de alti multi factori, experiente de viata, evident) iti formeaza personalitatea, definesc cine esti tu cu adevarat. Si, la fel de firesc si omeneste, unele locuri, oameni, iti raman in memorie mult mai intens decat altele.

In acea mare parte vazuta din tara, se afla, normal, si manastirile din Moldova. Le-am vazut de 3 ori, de doua ori inainte de ’89, cu parintii, ramanandu-mi in memorie o singura intamplare, la Agapia, cand un calugar, m-a oprit in mijlocul parcului manastirii si cu o privire fixa ce a speriat-o pe mama (aveam 6 ani, in toamna urma sa incep scoala), si mi-a “ursit” (sau nu stiu cum sa ii zic) ca voi ajunge o persoana mare, care va face multe lucruri bune. Acu, inca nu stiu cata dreptate a avut, dar mai am timp :). La vremea respectiva nu i-am dat mare importanta, la fel cum nu am dat mare importanta locului unde eram. Manastirile din Moldova erau importante prin tonul pe care parintii mei le ziceau prietenilor sau vecinilor ca acolo vom merge in concediu, stiam ca e un loc important, si atat.

Timpul a trecut, multe s-au schimbat, in special eu, perceptia fata de viata, drumuri, religie, si multe multe altele modelandu-se in timp. M-am reintors in Moldova si la manastiri, astfel schimbata, relativ recent, la vreo 25 de ani. Am vazut acum, cu ochii acestei varste: monumentele superbe arhitectonic, istoric, estetic din multe puncte de vedere, chiliile acoperite de flori, icoanele, linistea, ruinele, reparatiile, turistii cu aparate foto, calugarii burtosi ce ne “vamuiau din priviri” pe fete, cocinile cu porci, gradinile bogate, maicute cu privirea plecata, maicute pozand la camera, altare, tamaie, agitatie, mult comert si putin Dumnezeu. Si, tot cu ochii de acum si in mintea de acum, cea mai draga amintire e aceea a manastirii Dragomirna. Aici lucrurile au fost asa cum mintea mea imi spune ca trebuie sa fie.

Am ajuns din intamplare la Dragomirna, nu era in plan si nici in drum. La vreo 15-20 de km de Suceava, usor accesibila, o tinta turistica perfecta, si totusi, inca (pe atunci) nepervertita la lumea de azi. Ca sa ajungi la manastire trebuie sa strabati o alee lata, marginita de copaci batrani, ce fac bolta umbroasa peste drum. Manastirea e o cetate medievala, de o geometrie perfecta, patrata. Inconjurata de un zid de aparare imens, din piatra, cu 4 turnuri de veghe in fiecare colt, pare desprinsa dintr-o alta lume, din trecut. Asezata la poalele unui deal, pe malul unui lac, pare mai mult decat dintr-o alta lume, pare desprinsa din poveste. Era o zi senina, de sfarsit de mai, un cer albstru adanc, nici un firicel de vant. In apa lacului, albastru ca si cerul, perfect nemiscata, reflexia manastirii iti dadea impresia ca sunt 2. De pe deal cobora o turma de oi, la adapat.

In curtea manastirii se afla bisericuta. In “zidul de aparare”, de cativa metri grosime, sunt chiliile si muzeul manastirii. Sunt 7 trepte de intrare in pridvor, alte 7 trepte din prodvor pana la altar. De altfel, simbolismul, atat al cifrei 7 cat si altele, se regaseste aproape in fiecare piatra din manastire. Desi zidita din piatra masiva, bruta, nu ai senzatia de apasare, de greoi, fiecare piatra, fiecare stalp sunt migalite cu atentie, sculptate, cu diverse motive, in special vegetale. Stalpii si boltile se desfac in evantaie de piatra, volte fine si solide in acelasi timp. Usile turnurilor au chenare din piatra sculptata, cu frunze de stejar. Curtea e plina de flori, ferestrele chillilor la fel. In biserica, liniste si racoare. Din tavan, din bolta, te priveste un Iisus cu ochi alburii, ciudati. Peretii sunt inconjurati de un brau de piatra de forma unei funii solide, rasucite. In fundal aud vocea ghidului explicand ca cele 3 parti ale funiei semnifica cele 3 virtuti crestinesti: Credinta, Nadejde si Dragoste. Astept sa se indeparteze grupul, ca sa ma pot bucura de linistea dinauntru, mai bine zis, ca sa pot lasa linistea dinauntrul bisericii sa vina inauntrul meu. Pleci asa, ducand pacea cu tine.

(Bogdan ma tot cearta cand scriu si spun tuturor despre locurile dragi noua, de frica sa nu fie calcate in picioare te turme de turisti. Eu inca mai am increderea ca unele locuri nu atrag genul acela de turisti, iar altele isi pastreaza farmecul si demnitatea chiar si calcate in picioare.)

Zdubii

Nicolas Bouvier – L’usage du monde. Jurnalul unei calatorii

O calatorie nu are nevoie de motive. Si dovedeste, in scurt timp, ca-si este siesi suficienta. N.B.

Primul capitol se numeste: Un miros de pepene verde. Recunosc, sunt “slaba”, m-a cucerit de la primul titlu. Mi-a placut enorm, una din cele mai faine carti citite in ultima vreme. Am citit despre jurnal ca a fost scris mult mai tarziu, ca “decantarea impresiilor acumulate a durat ani de zile, autorul a redactat numeroase versiuni, cizeland pana la perfectiune fiecare fraza”. Nu simti asta. Nu ca frazele nu ar fi perfect cizelate, ci pentru ca simti ca traiesti in real time, alaturi de protagonisti, toate intamplarile lor.

Nicolas si Thierry pleaca din Belgrad spre Afganistan, cu un Fiat Topolino, el insusi personaj in roman. Un an si jumatate petrecut de cei doi printre peisaje inedite, personaje credibile si fascinante, intamplari, totul te captiveaza. In fiecare fraza simti fierbinteala desertului, racoarea noptii, nisipul sub talpi. Cand lor le e frig, iti e frig, cand le e foame iti e foame, cand imping masina defecta, simti efortul lor. Gasesc cu greu cuvinte sa spun cat de mult mi-a placut aceasta carte. Imi amineste de una din cartile mele preferate ever: Navigand singur in jurul lumii, de Joshua Slocum. Desi Slocum calatorea pe mare iar Nicolas prin desert, simti aceeasi stofa de om, aventurierul prin excelenta, calatorul cu drumul in sange. Personaje de care cu bucurie iti amintesti ca sunt oameni reali, nu rod al fictiunii, oameni de care te indragostesti iremediabil. Nu vreau sa povestesc cartea, si nici nu are rost sa fie povestita. Trebuie traita. Iata cateva motive:

“Cand am aparut in pragul usii, muzica s-a oprit brusc. Lasand jos intrumentele, ne priveau tinta, uluiti si neincrezatori. Eram nou-veniti in aceste locuri unde nu se intampla nimic; trebuia sa aratam ca veniseram cu ganduri bune. Ne-am asezat la masa lor avamd grija sa apara si alte sticle cu vin, peste afumat, tigari. Cand soldatul a disparut cu femeia s-au simtit iarasi in largul lor, pricepand ca eram ca si ei, oameni ai drumului, si au inceput sa goleasca farfuriile cu maniere foarte delicate. Intre timp, discutam; noi ii vorbeam in frantuzeste lui Mileta care vorbea sarbeste cu patronul care le traducea in ungureste tiganilor, apoi o luam in sens invers. Atmosfera devenise iar cordiala.”

“In zilele de sarbatoare, sicrierul isi expune marfa in strada, la fel ca florareasa ori placintarul. Marfa pentru toate buzunarele si pentru toate varstele. Expozitia lui este putin macabre, dar culorile sunt cele mai frumoase din oras. Uneori, o taranca imbracata in negru se opreste in fatal or, se targuieste energic, apoi se indeparteaza cu un pas hotarat, ducand un mic sicriu sub brat. Asta nu socheaza pe nimeni, pentru ca aici viata si moartea se infrunta in fiecare zi ca doua tate, fara sa intervina nimeni pentru a potoli cearta. Acest gen de politeturi nu se practica in tarile aspre, care vor sa recupereze timpul pierdut. Aici, cand un chip nu surade inseamna ca motaie ori se incrunta. Clipele neocupate de oboseala sau de griji sunt imediat umplute cu bucurie, ca o petarda care trebuie sa se auda pana departe.”

“Ne-am pomenit singuri sub miliardele de stele, in fata desertului belucian. Eram la capatul puterilor. Era sfarsitul noptii. Uram Iranul aproape in aceeasi masura in care, in alte circumstante, l-am fi putut iubi. Iranul, un batran bolnav care a creat atata, a iubit atata, a pacatuit atata prin trufie, a urzit atatea intrigi, a suferit atata. Patrician batran cu maini ca fildesul, cand raspandind o vraja care fascineaza, in clipele lui de luciditate, cand acceptandu-si moartea, in letargia amintirilor care se sterg, cazut azi in puterea unor creditori mai robusti si mai putin rafinati decat el.”

“In ziua aceea, am crezut ca detin ceva, un adevar care-mi va schimba viata. Insa nimic de aceasta natura nu e dobandit pentru totdeauna. Lumea trece prin noi ca o apa si pentru o vreme ne imprumuta aparenta ei. Apoi se retrage si ne lasa in fata vidului pe care-l purtam in noi, in fata acestui soi de incapacitate capitala a sufletului pe care trebuie sa invatam s-o suportam, s-o infruntam si care, paradoxal, e poate resortul nostru cel mai sigur.”

Reflectii rutiere

Un grup de cercetatori, condus de mine, a descoperit unde se gaseste cea mai mare concentratie de dobitoci din lume. IN TRAFIC. Diverse specii, mai ales nevertebrate si acreierate populeaza soselele, si par a se inmulti necontrolat. E adevarat ca unii dintre ei, ajung acasa la mamica lor, in saci de plastic, dar aceste echilibrari efectuate de mama natura par a actiona mai mult din partea nevertebratelor catre mamifere: vertebrate si cerebrate. Marele regn al dobitocilor nevertebrati se imparte in diverse subspecii:

– Cretinoidul care nu stie ca are semnalizatoare sau nu le foloseste crezand ca toata lumea stie unde merge el, ce face el, sau ii ghiceste gandurile, alea putine pe care le are;
– Idiotacul care depaseste coloana de masini, la semafor sau alte locuri unde oamenii NU ASTEAPTA IN COLOANA NICI DE FRAIERI, NICI FOR FUN si apoi se chinuie sa reintre in ea;
– Retardatus infinitus, care intra in depasiri fara sa se asigure, in curbe, in panta, sau alte locuri fara vizibilitate si apoi se impropteste in masina care vine regulamentar din fata;
– Pizdulicea acreierata care circula cu 30 la ora, are 1000 de ezitari la o manevra si, fara sa gandeasca, se razgandeste in ultima clipa;
– Dobitocus coaieless, care nu intra in depasire, desi semnalizeaza, nici daca sta in spatele unui tractor, iar masinile care vin de pe contrases sunt la ani lumina distanta;
– Prostus paraliticus, care paralizeaza la semafor si uita sa plece, chiar dupa ce s-a facut verde demult;
– Prostus exaltatus, care la semafor claxoneaza in secunda in care s-a facut verde;
– Cretinus coaielessus&penislessus, care tinde sa compenseze lipsurile de la natura cu masini puternice si merg prin centru, printre pietoni, cu 150/ora;
– Imbecilus nemernicus, care pleaca cu a doua/treia de la semafor, in scrasnet de roti, lasand in urma fum si miros de cauciuc ars;
– Drumarus retardatus, care:
* ba decupeaza portiuni intregi de sosea si le lasa asa, ca doara ce-i atata graba,
* ori se apuca de munca, cu drag si spor, tocmai cand mergi tu grabit la serviciu sau altundeva;
* ba nu astupa cu anii nici o groapa, desi cu usurinta ar putea intra un Matiz sau un Ford K in ea;
* carpesc gropile pe rand, formand un mozaic pe sosea, dar aceasta ramanand la fel de denivelata ca si inainte;
– Masculus manelistus, care in masina de lux, cu geamurile lasate, ochelari de soare, desi e Ajun de Craciun, manele la maximum, incetineste in dreptul tau si iti face propuneri “finute”;
– Tembelus incalculatus, care depaseste pe banda din dreapta, apreciaza gresit distanta pana la masina parcata in fata, si incearca sa reintre pe banda de circulatie, si tot el se enerveaza daca nu il lasi;
– Oligofrenus celularus, care merge cu 20 la ora pentru ca vorbeste la mobil, si cand in sfarsit de pe contrasens nu mai vine nimic si poti sa intrii in depasire, accelereaza;
– Tampitus maximus, care, pe o straduta stramta unde parcarea de face perpendicular pe trotuar, parcheaza paralel, ocupand doua sau 3 locuri de parcare;
-Lista cred ca poate continua pana la infinit. De doua ori. Us.

Scris in colaborare cu: Claudia, Calin, Alin, Sandu, Milu si Romina, care au participat cu lista nemultumirilor. Merci :)

Masurarea Lumii – Daniel Kehlmann

O, Sfanta Dezamagire! Daca ati stii cat mi-am dorit carte asta, am cautat-o prin toate librariile din oras, in orasele din imprejurimi, nu am gasit-o, am rugat prieteni diun alte orase sa o caute, nu au gasit-o, pe stoc la Humanitas nu mai era, am gasit-o cu greu pe stoc pe un situlet cu carticele, am comandat-o, a venit cu intarziere, intr-un final a ajuns. Ia cititi si voi recenzii:

Ultima carte pe care am citit-o: Masurarea Lumii
autor: Marc Ulieriu
Nu sunt eu un cititor tocmai fanatic si cu siguranta am unele lacune literare de neiertat. Cu toate acestea, chiar nu ma asteptam ca la aproape 28 de ani sa mai am revelatii beletristice. Si nu orice fel de revelatie, ci una dintr-aceea majora, de genul, wow!, asta este unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit in viata mea si l-as lua cu siguranta cu mine printre cele trei lucruri din fumata poveste cu insula pustie.
Pe de alta parte, Daniel Kehlmann este un scriitor tanar, iar Die Vermessung der Welt este un roman care a aparut de abia acum doi ani (iar in Romania a fost tradus de numai cateva luni); prin urmare, sa-mi fie scuzata revelatia. Si exaltarea.
Asadar, in Masurarea lumii, neamtul Kehlmann pune fata in fata destinele a doi compatrioti de-ai sai extrem de diferiti unul de celalalt, dar la fel de celebri – matematicianul Carl Friedrich Gauss si exploratorul Alexander von Humboldt. Intreaga lor viata, cei doi au avut acelasi scop – sa cuprinda si sa masoare lumea, dar au urmat cai distincte. Gauss nu s-a clintit in viata lui din Göttingen-ul de bastina, dar a zguduit din tatani matematica, astronomia, statistica si optica prin formulele geniale pe care le-a descoperit. Baronul von Humboldt a realizat una dintre cele mai mari si mai importante expeditii din secolul al XVIII-lea, strabatand jungla si stepele din America de Sud, navigand pe fluviul Orinoco, gustand otravuri, tarandu-se prin grote, escaladand vulcani si munti, supravietuind canibalilor, descoperind sute de specii necunoscute de plante si animale.
Modul in care Kehlmann descrie aceste personalitati deosebite este absolut savuros si, in ciuda faptului ca aventurile celor doi au dimensiuni epopeice, iar trimiterile, simbolurile si aluziile pe care scriitorul german le insereaza in fiecare pagina ar umple o biblioteca, romanul curge, curge, curge, alert si necontenit, fara nici o burtica, fara nici o floricica, deci cu precizie nemteasca, pentru a folosi o expresie comuna. Nu ar mai fi nimic de spus decat ca, daca nu cititi Masurarea lumii, pierdeti unul dintre cele mai bune romane scrise vreodata.
(sursa: http://www.descopera.ro/timp-liber/2309045-ultima-carte-pe-care-am-citit-o-masurarea-lumii)
Sau:
Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, doi tineri germani si-au pus in gand sa masoare lumea. Unul dintre ei, Alexander von Humboldt, infrunta pericolele – strabate jungla si stepele, navigheaza pe fluviul Orinoco, gusta otrava, numara paduchi, se taraste prin grote, escaladeaza vulcani, are de-a face cu monstri marini si canibali. Celalalt, matematicianul si astronomul Carl Friedrich Gauss – care, desi nu concepe viata fara femei, sare din pat in noaptea nuntii ca sa-si noteze o formula –, o tine una si buna, fara sa se clinteasca din Gotingenul de bastina, cum ca spatiul ar fi curb. Batrani, celebri si un pic nastrusnici, cei doi se intalnesc in 1828 la Berlin. Dar nici nu coboara bine Gauss din trasura sa, si amandoi se ratacesc in labirintul politicii germane de dupa caderea lui Napoleon.

Un roman filozofic de aventuri, ale carui forta si stralucire sunt de-a dreptul nemaiintalnite.

„Soarta lui Kehlmann este sa devina marele prozator german pe care lumea renuntase sa-l mai astepte.” (The Telegraph)

„Un bestseller care marcheaza renasterea umorului in literatura germana contemporana.” (The Guardian)

„Kehlmann este un scriitor uluitor, care reuseste sa fie spiritual si amuzant fara a cadea nici o clipa in capcana superficialitatii.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Romanul prezinta povestile a doua personalitati din secolul al XVIII-lea, care infrunta o multime de peripetii, luindu-si ca scop masurarea lumii.
Sursa: Cotidianul

Cine nu si-ar dori sa citeasca cartea asta? (Pana si coperta e frumoasa, futui)

Ei bine, am invatat, din nou, sa nu ma mai iau dupa recenziile oamenilor care lucreaza pentru edituri. Nu am nimic impotriva lor, e o afacere, si trebuie sa vanda. Si au si reusit :). Dar de acu’ o sa-mi aleg cartile in the good old fashioned way, rasfoindu-le la librarie si ascultand ce-mi zice gut/goût -ul meu :)

Cartea e o amestecatura haotica, fara dialog marcat prin liniuta de dialog sau macar ghilimele, dificil de urmarit. Personajele gandesc, si nu stii ce, esti lasat sa presupui, fara ca ulterior sa te se confirme sau infirme daca ce ai crezut este corect. Lectura merge greoi, mi-a fost foarte greu sa sesizez “renasterea umorului in literatura germana”, sau poate ca, asa cum exista umor englezesc, exista si un umor german la care eu nu sunt sensibila deloc. To make a long story short: Masurarea lumii este exemplul clasic de carte cu un marketing excelent, sustinut de oamenii de editura, si nu autor sau carte. Nu exclud nici posibilitatea de a fi eu atat de redusa si cu o capacitate intelectuala insuficient dezvoltata pentru a aprecia o carte de geniu, dar daca nu prin propriile mele judecati, ci doar prin comparatie cu cele alte cateva carticele citite, si tot imi mentin parerea. Poate daca nu as fi asteptat atatea de la ea…

Apa pentru elefanti si Jurnal in piatra

Apa pentru elefanti de Sara Gruen si Jurnal in Piatra de Carol Shields vor ramane mereu legate in memoria lecturilor mele. Pentru ca le-am citit foarte repede si in paralel. Am avut mari asteptari de la ele, in special de la Apa pentru elefanti, dar mi-a placut mai mult Jurnal in Piatra. Acum, pe rand.

Apa pentru elefanti: povestea, dupa cum te astepti si din titlu, se petrece la circ. Actiunea se desfasoara alternativ, osciland intre viata la azil a batranului Jakob, 93 de ani si evocarile amintirilor sale, de cand avea 23 de ani. Jakob Jankowsky, trezindu-se orfan si fara nici un viitor, la 23 de ani, sare din mers in trenul unui circ ambulat si ramane. Student la scoala de medici veterinari, circul are nevoie de el. Avanseaza rapid de la cel care culegea balegarul animalelor la veterinarul circului. Isi face prieteni, atat oameni cat si animale, alaturi de care merge pana la capat. Se indragosteste de o colega, acrobata, casatorita. Viata la circ se desfasoara tumultuous, ajunge la un punct culminat si se prabustese dezastruos. Iubita lui Jakob ramane vaduva, in mod convenabil, cu ajutorul elefantelei Rosie care gaseste potrivit sa il omoare pe sotul acesteia. Mi-a placut prezentarea realista a vietii de la circ, ierarhiile intre functiile diverse, prieteniile dintre oameni si animale. Mi-au placut fotografiile alb-negru ale circurilor din anii ’30, care insotesc textul. Cel mai mult mi-a placut finalul, in care Jakob, in varsta de 93 de ani, fuge de la azi si se alatura, din nou, unui circ. In general este o carte frumoasa, scrisa corect, cu talent, are un subiect interesant, dar ii lipseste acel ceva, “chimia” aceea, datorita careia sa zici: da, mi-a placut la nebunie!

Jurnal in piatra (premiul Pulizer in 1995), dupa cum spuneam, mi-a placut putin mai mult decat Apa… Este o poveste frumoasa, despre viata obisnuita a unei femei obisnuite, nascuta la inceputul anilor 1900. Putin mai neobisnuita este povestea nasterii ei, a parintilor ei. Mama lui Daisy (asa se numeste eroina noastra), o gospodina grasa, multumita de viata ei si de sotul ei care lucreaza la cariera de piatra din zona, habar nu are ca e insarcinata. Pasionata de gatit si mai ales de mancat, viata ei se desfasoara in bucatarie. Moare, nascand-o pe Daisy, fara sa stie ce s-a intamplat. Copila este preluata de la nastere si crescuta de doamna Flett, vecina si prietena mamei sale, o femeie nefericita in casnicie, care ia copilul si pleaca. Tatal lui Daisy, iremediabil indragostit de mama ei, naucit de cele intamplate, nu se impotriveste. Mai socat de cele intamplate este dl. Fleet, care nu intelege de ce sotia lui l-a parasit: sigur,nu ii dadea bani de dentist, si o mai lovea uneori, dar asta e motiv sa fie nefericita?? Incercand sa dezlege enigma nefericirii sotiei sale, citeste cartile ei preferate si invata pe de rost Jane Eyre. Daisy creste alaturi de d-na Fleet si fiul acesteia, un botanist pasionat de orhidee. Tatal ei, ramas in orasul natal, ridica pe mormantul mamei un turn de piatra, urias, scrijelind diverse simboluri in blocurile de piatra. Hotaraste sa reia legaturile cu fiica sa , se muta, ajunge un om de afaceri prosper in domeniul pietrei. Timpul trece, Daisy merge la scoala, isi face prietene, se distreaza cu ele, se casatoreste cu un tanar frumos si alcoolic, care in luna de miere, cade de la geamul hotelului unde erau cazati si moare. Daisy ramane necasatorita si virgina pentru inca vreo 10 ani, dupa care se casatoreste cu fiul d-nei Fleet, cel cu orhideele, iremediabil indragostit de ea, inca de cand ea avea 11 ani. Au 4 copii impreuna, dupa care si el moare, lasand-o pe Daisy mostenitoare a rubricii sale de gradinarit dintr-o revista locala, pe care o semneaza Doamna Degete Verzi. Cute, ha?:) Daisy, for some reason, decide sa il caute pe socrul ei, si pleaca in Anglia pentru a-I gasi mormantul. Surprinzator, il gaseste viu, in varsta de 115 ani, renumit pentru ca poate sa recite din memorie Jane Eyre. Se intoarce in America, I se nasc nepoti si stranepoti, moare linistita, conform autoarei. “Nu mi-am gasit niciodata linistea” – ultimele cuvinte ale lui Daisy. Viata merge mai departe.

Mini CV-uri, vazute de MD&D :)

Pentru ca majoritatea prietenilor/colegilor mei imi urmaresc blogul, in special pentru a urmari povestile in care apar si ei, preocupati de “ce ai mai scris despre noi”, le-am pregatit cateva minicv-uri, prin prisma Marii Doamne:). Ordinea e aleatorie, daca cineva nu se regaseste, sunati la numere afisate pe ecran. Persoanele de mai jos se incadreaza in categoriile friends si people I know well. Asemenarile sunt intentionate si reale.

C.M.M, 28 ani, F. Se remarca prin incredibilul si irealul (ireal=exista doar in imaginatia ei) talent muzical. Insista sa il afirme si confirme urlandu-ne melodii in orice imprejurare. Din pacate nimeni nu il savureaza sau apreciaza, dar e pierderea lor. Buna prietena cu lichidele rusesti. Printre obesiile ei se numara: culoarea mov (datorita meseriei de la second job, unde s-a remarcat ca si angajata anului), ursuletul Winnie, inghetata de alune si mujdeiul (de preferinta nu amestecate…dar dupa o anumita cantitate din lichidul susamintit…..). De cum da soarele, primavara, cam prin 2 februarie, o poti gasi pana la infinit la plaja, sarbatorind deja 8 Martie de sub un strat tuciuriu de bronz. Excelenta bucatareasa, specializata in sufleu la gratar. Terorizata de gandul la ce vom gasi in Padurea Baciu, invita si necunoscutii de pe strada sa vina cu noi.

(Azi, o zi obisnuita din viata ei:
Decor: La chiosc
CMM: Buna ziua, un pachet de tigari si o cola, va rog!
Vanzatoarea: 10 lei!
CMM: Multumesc, si daca doriti sa veniti cu noi la Padurea Baciu, sunteti invitata.)

R.C., 30 ani, M. Meniu preferat: snitel cu garnitura de gratar si sos de chiftele. De preferinta cu bere. La cisterna. Chiar daca nu e pescuit de el, pestele, proaspat, prajit, innecat in mujdei si Grasa de Cotnari. Adora filmele horror, in special in scenarii copyright by Me, sau transpuse live in decor montan. Dansul preferat: cel in care CCM aplica principiul: Sefu’ vede tot. Om de afaceri, intreprinzator, se ocupa de mai multe afaceri in paralel: trei firme la care suntem asociati: una de prestari servicii (de catre fete barbatilor, sau…dupa preferinte), alta de spalat cadavre (unde angajatul anului AB va fi caracterizat mai jos); alta de produs materie prima pentru a doua firma (in special prin loviturile patentate si inregistrare la RDA: ficat/tibie si topor insanjerat), una de hornari, specializati in desfundari hornuri cu galeata la indemana. Motto: este o vorba: toate la timpul lor. Melodie preferata: E Azzuro, il pomerigio….urlata dupa o noapte la Florea Sticlaru’, in timp ce ma alinta: Shtoarfa ordinara, o sa joc Zorba Grecu pe ceafa ta; te f*t in c*r ca pe o c*rva ordinara, etc etc.

R.S.M, 22 ani, F. Sportul preferat: privitul la fotografii in care apare propria-i persoana, colectate cu milioanele. Considera ca o persoana la 26 de ani “se tine bine pentru varsta ei”. Melodie preferata: Hotelul din odaie. Are usoare probleme cu vederea (dar nu de ordin medical), nevazand busul aflat la 3 metri de ea. La chefuri (in urma unor amestecuri de lichide), tinde sa dezvolte prietenii foarte stranse, in special cu CCM (documentate cu poze semixxx). Are tendinta de a retine toate amanuntele unei povestiri, mai putin subiectul, in acelasi timp facand conexiuni de genul: renel/releu. On a daily basis isi manifesta pasiunea nebuna pentru tabele excel, completandu-le cu entuziasm. Bucatareasa talentata, duce pana la perfectiune arta prepararii supelor la plic sau a cartofilor prajiti. Ar renunta la orice barbat din real life pentru Hugh Laurie.

A.B, 24 ani, M. Var de conceptii de viata si motto-uri cu RC. Pe langa the vorba, mai au una: ceasu’ rau, pisica neagra. De asemenea asociat+angajatul anului la firmele deja descrise. Partener de cantat al lui CMM, plin de talent ca si ea. Cunoaste foarte bine variantele in limba romana ale oricarei melodii straine, transpuse fonetic dupa cum urmeaza: aaaaaaaaaananananaaaaaaaaaalallalalaaaaaaaaaaaaaaaaaallllllaaaaaaaannananana! Considera cascavalul pane cu cartofi prajiti o mancare diuretica. Fact of life: la 4 dimineata, intorsi de la discoteca de pe Muntele Mic (in urma consumul excesiv de alcool), RC, la usa camerei mele si a lui CMM insista sa ne cante toate melodiile din telefonul mobil. Dupa zeci de tentative nereusite ale lui AB de a-l duce in camera lor, RC se rasteste la el: Deci varu, nu-mi place, tu ar trebui sa stii mai bine ca oricine! AB, inocent, obosit, raspunde: eu stiu varu………dar stam demult aici! – fun just pentru cunoscatori. Are tendinta de a pleca cu Chuck, pe un taram unde se intalneste adesea cu RSM.

A.S.B, 41 ani, M. Plecat din satul natal, Beius, cu opinci in picioare si bocceluta pe umar, a ajuns pe plaiurile insorite ale Miami-ului. I-a luat un an sa isi dea seama ca viata fara noi e pustiu, si s-a intors. Fan Cargo, la concertul acestora, ii asculta cu maxima concentrare, cu capul pe masa, acompaniat de sforaituri. Recent intrat in categoria “pisica excitata”, petrece ore in sir la telefon cu aleasa, ma rog, sa zicem a inimii.

E.C.T, 28 ani, M. Alunecator cu placa, nu l-ai desprinde de pe partie nici vara. Cunoaste Apusenii like his back yard. Ar fi fericit daca pe langa partie ar creste capsuni, si si mai fericit daca partia ar fi in Cuba. Fan infocat al “pisicii putrede”, ii dedica postere speciale.

C.M.S, 28 ani, M. Frate geaman cu Ghitza, porcul de plus (scris cu tz chiar si in prezenta diacriticelor). Ne repeta a mia oara lectia despre bocancii Scarpa care nu se uda orice ar fi, si sacii de dormit Coleman, cei mai buni. Daca vrei sa faci o treaba faina, ca baietii, he’s the man. Tot “fain, fain” este daca faci cum vrea el si nu il contrazici. Spune lucrurilor pe nume cu riscul (si reusita) de a jigni oamenii. Oamenii pot sa imi multumeasca :), stiu ei de ce (brainless, coaieless – mici exemple).

R.S, 28 ani, M si N viitoare S, 25, F. Un cuplu traditional: R, imbracat cu 5 perechi de pantaloni si izmene, geaca de sky si caciula de lana ne povesteste: eu am dormit in cort cu 5 baieti….si in acelasi context, se aminteste ca N e fata mare. I rest my case.

C.P, 24 ani, B. DJ profesionist si excursionist amator. Mereu prezent si mereu absent, se va integra perfect printre fantomele de la Baciu, fiind asemenea lor. In aceeasi cabana de la MM, dupa ce RC si AB si-au incetat serenada de la usa mea si a CMM, au trecut la usa lui CP si PB (tot barbat). La insistentele lui RC de a intra, a venit raspunsul: nu acum, faceM dus!

D.M, 30 ani, sex incert. Sensibil si delicat. Mereu in pragul depresiei, mereu la un pas de sinucidere. Convins ca intreaga lume conspira in vederea esecului sau. Fan Nutella, unitatea de masura zilnica fiind galetusa. Neavand curajul sa sara un gard ce-I ajungea pana la piept, trezeste prietenii (a se citi: pe mine), la 5 dimineata, pentru a deschide poarta. Eram la Sulina, mai bine il lasam sa doarma pe plaja.

M.G. fosta T, 26 ani, F. Fosta partenera de chefuri, membra a clubului “Rom cu Cola si Lamaie”. Actualmente mamica a doua fetite superbe, care speram sa ne calce pe urme. Asteptam sa termine de alaptat, pentru a reveni la activitatile clubului (saru’mana soacra ca stati cu fetele:)).

B.B, 39 ani, B. In vremurile demult trecute, cand eram colegi de birou, in cadrul unei orgii cu cola si ciocolatele cu Rom, puneam la cale strategii de a sabota firma. Raspundeam impreuna referitor la motivele neindeplinirii unor cerinte standard, ne ocupam de rezolvarea problemelor si nu de gasit scuze, in timp ce pregateam comunicari/info. Acum, tatic a doi baieti frumosi ca mama lor, fericit acasa, la firma a ramas singur pe baricade, curajos, in lupta cu EI, EI!!!!!

L.R., 25 ani, F. Recunoscatoare si azi pentru “mana pe care i-am intins-o, si pentru ca am cules-o de pe strada si i-am pus o bucata de paine in mana”. Atrasa de sansa de a lucra pentru o marca de renume mondial, unde a si ramas, acesta fiindu-I singurul beneficiu. S-a integrat rapid in clubul “Rom cu Cola si Lamaie”, nemaivrand sa iasa. Partenera de baza la chefuri, iesiri la golf si alte evenimente de gen, dar si de convorbiri telefonice infinite in caz de trouble.

Va urma (da, este o amenintare)

Noi (datorita succesului fulminant) :))

R.L.A, 24 ani, F. Preasfanta doamna preoteasa, slujeste la chefuri, in minijupa. Talentata gospodina, stie pe de rost numerele de telefon ale tuturor firmelor de catering din oras. Planuri de viitor: participarea la campionatul international de gatit alaturi de CMM si RSM. Stapana a negrilor de pe plantatie si coordonator de circulatii terestre, vedeta a satelor din imprejurimi, atat de capabila, incat poate intocmi contracte fara acte (pour les connaiserus, again).

I.S.M, 42 ani, M. Curajos purtator de mustata stufoasa, vajnic manuitor de topor, tablagiu inrait, miciuitor iscusit si, mai presus de toate, prieten cu doooooooooooomnu’ Vio. Are o stransa relatie de iubire profunda si reciproca cu L.M, sef paza, 200 kg, varsta necunoscuta. Salvamar de renume, a facut echipa cu E.C. pentru a-mi scoate personalitatea impunatoare si egoul urias din Cetatile Ponorului, (pentru care doar eu si mama ii vom fi profund recunoscatoare, altii preferand ca limba mea ascutita sa fie pe vecie inchisa in adancuri de munte). Mecanic auto de renume interjudetean, a reusit sa repare Alhambra busita, ati ghicit, tot de mine, in fata casei lui. N, in numele tuturor fetelor (si baietilor), vrem sa iti transmitem: carnatul tau ne provoaca o imensa placere :).

N.L, 30 ani, B. Motto: eu nu mananc, eu beau. Cosuma Finlandia la dop, cam 200.000 dopuri/seara (remember Boga). Facand parte din majoritatea maghiara, are exprimari absolut delicioase, de genul: Am un prieten bijuterist, care a uitat t(tz)-ul din rocking. Din acelasi motiv, habar nu are cine e Furdui Iancu. Sportul preferat: muscat de picior pe CMM. Gasit adormit pe scarile Vilei Vank, la intrebarea: nu vrei mai bine sa mergi in camera sa dormi? a raspuns: las’ ca-I bine si aci!

E.C.P, 28 ani, B. Fotograf amator profesionist s-a remarcat prin operele create in miez de noapte, cand, dupa ce a disparut misterios, a fost identificat dupa blitzurile de pe deal. Prieten de nadejde, nu ezita sa isi invite prietenii aflati la 200 de km, sa ii astepte pana in zori si apoi sa doarma cu ei masina. Implicat activ in conflictul dintre generatii (a se nota conflictul deschis cu Oma, la Buzias, care l-a certat, din motive necunoscute, ca vrea sa plece cu masina, baut, la 4 dimineata. De fapt, nevinovatul, vroia sa ii aduca lui RC slanina si salamul din portbagaj). La intoarcerea de la Florea Sticlaru, in spiritul simtului estetic, decide sa lase masina tatalui sau fara o oglinda. Tot din ciclul „prietenul la nevoie se cunoaste”, bantuie noptile prin camerele verilor, lasand becul aprins la baie si usa deschisa, ingrozindu-l pe AB pana la punctul de a-l face sa creada ca “suntem blestemati”.

L.P.C, 25 ani, B si B.B, 24 ani, F. Cuplu recunoscut pentru preferintele sexuale inedite, de genul: Ea: puiu, vreau sa facem sex in cimitirrr. El: eu ti-am zis ca nu ma duc, ca mi-i frica. Animalul preferat: animalu’ care suje mushtele. Bun prieten, la Boga, L, transporta paharul de tequila si lamaia intre mine si CMM, careia i-o trimiteam, supta, linsa (lamaia), de vreo 20 de persoane, cu textul: cadou din partea Marii Doamne. Dansul preferat: catarat pe baraca de la Boga, pe jumatate in spatele meu.

Scris cu ajutorul nepretuit al lui CMM, astfel castigandu-si un binemeritat loc 1 intr-o lista care nu este top, iar ordinea e aleatorie :)

Teoria relativitatii

Azi, dupa luni de schimbat mailuri, vorbesc la telefon pentru prima data cu un colaborator din Suceava. Dupa primele schimburi de replici/saluturi, eu exclam: ce accent ai!

Raspunsul vine prompt: Ba TU ai accent!