«L’écriture est un monde de vie qui permet de vivre plus intensément»
Stéphane Audeguy
Nu cred ca as fi ales cartea asta “de capul meu”, sincera sa fiu, dar daca mi-a adus-o iepurasul :), am citit-o. Mi-a placut.
In primul rand pentru ca inca rezonez, la fel ca in copilarie si adolescenta, la orice carte cu expeditii, navigatori, descoperiri de lumi noi, oricat de proasta ar fi (nu e cazul aici).
In al doilea rand pentru ca imi plac norii, chiar daca intr-un fel cu totul nestiintific si nestatistic. In al treilea rand, m-am identificat cu gandurile Virginiei referitoare la lipsa timpului. Citat: “Cand Virginie Latour a inceput sa lucreze pentru Akira Kumo, nu se gandise, evident, la nori niciodata in viata ei. (nota: remarcati maiestria virgulelor – bravo pentru traducator). Intr-un fel mai general, precum toata lumea, nu se gandise aproape nicicand; sau abia-abia, in ultima clasa de liceu, vinerea dimineata, in scopul exclusive de a-si redacta disertatiile de filosofie. Dar, contrar multora dintre colegii ei, Virginiei Latour ii placea sa gandeasca, chiar si in liceu; ii placea acest exercitiu de rabdare, laborious, pustiu si populat. Dupa terminarea studiilor, totul s-a petrecut foarte repede, au aparut transporturile in comun, cumparaturile si menajul, munca salariata. S-a terminat cu gandirea, fiindca gandirea este un travaliu, fiindca sunt necesare niste conditii generale pentru a gandi: un pic de liniste, un pic de timp, un pic de regularitate, un pic de talent de asemenea. Trebuie sa te antrenezi si, desigur, ai putea gandi, cel putin in teorie, oriunde, facandu-ti cumparaturile de pilda, gandind in timp ce impingi caruciorul catre casa. Dar e muzica, dar sunt lumini prea puternice, mai sunt si variatiile de temperatura dintre raionul cu imbracaminte si cel al lazilor frigorifice, care, toate la un loc, iti dau durari de cap. Si totusi Virginie isi jurase sa fie atenta: intr-atat se temuse, cand incepuse sa lucreze cu adevarat, ca n-avea sa mai gandeasca deloc, incat hotarase sa isi reserve in fiecare saptamana o jumatate de ora, asezata intr-o camera bine incalzita, pe canapea, doar pentru a gandi. Si, fireste, de fiecare data se intamplase ceea ce trebuia sa se intample: atipise.”
Acum, unu: trebuie sa recunosc, daca nu ar fi fost acest pasaj nu as fi citit mai departe cartea (si ar fi fost pacat); si doi: de ce tocmai acest citat? Pentru ca m-am identificat cu Virginie si problema ei, in viata mea a fost necesara o schimbare radicala si un mare efort de vointa pentru a-mi asigura acest timp pentru mine, pentru a gandi, pentru a scrie. Invidiez sincer oamenii care nu au nevoie de acest timp, sau pot acoperi aceasta nevoie in timpul pe care il au.
In al patrulea rand mi-a placut de dl. Goethe care isi clasifica gandurile “neortodoxe” drept tarfele lui. Citat: „Uneori Goethe viseaza chiar ca gandirea insasi se dezvolta nu asa cum spun unii, in felul unui edificiu cladit din pietre, ci mai curand precum acele arborescente noroase pe care le admira el pe cerul mereu reinnoindu-se deasupra Weimarului. Alteori totusi ramane blocat, inspaimantandu-se de intuitiile-I nebunesti; se fereste sa le incredinteze condeiului si hartiei si cu atat mai putin tiparului. Gandurile acelea sunt tarfele lui: Goethe stie prea bine ca un om al datoriei poate frecventa astfel de creaturi daca o face din necesitate, insa numai infiorandu-se, fara sa poata vorbi cuiva despre asta.”
Mi-a placut de dl. Abercrombie care, virgin pana la 41 de ani, a stiut sa recupereze cu varf si indesat. Asa ca da, daca ati cauta o carte cu sex, mult sex – asta e. Nu explicit, nici calitativ (poate), dar cantitativ este. La propriu.
Cartea e construita corect si fluent, fara scapari de forma. Teoria “norilor” porneste de la nori dar ajunge sa fie o teorie a oamenilor pasionati de nori, o teorie a mintilor care deviaza din nori in sex, cochilii, forme, nori din nou, o plimbare prin istorie, printre oameni pasionati/li, o plimbare prin lume, o aventura.
PS. Inca dinainte de a avea cartea, vazand-o pe internet si in rafturile librariei, eram convinsa ca e scrisa de Stephanie Audeguy. Citeam si ma minunam (ca proasta), Doamne ce tare e tipa asta, ce fain a stiut sa abordeze unele teme si sa puna problema, ce curajos. Abia cand am scris articolul pentru blog mi-am dat seama ca Stephanie a mea e Stephane. (nu mai ziceti la nimeni)
Alina Sighete 