Manastirea Dragomirna

Standard

(Nota: Bogdane, sa nu te superi pe mine:))

Am avut norocul sa vad mare parte din tara noastra (parinti destupati la minte si iubitori de turism, apoi prieteni umblareti, sa nu mai punem la socoteala ca uneori ma iau de nebuna, singura si ma duc unde am chef:)). Cand esti mic, si te duc parintii in excursie, sau te trimit prin tabere, sau, cum a fost in cazul meu, ambele, de cele mai multe ori consecutiv, ai o alta perceptie a lucrurilor, in primul rand simti ca nu esti acasa (ce feeling, nu?), in tabara simti libertatea, colectivitatea, aventurile, etc. Nu te prea gandesti la ce vezi, la unde esti, etc, sau ma rog, eu nu o prea faceam. Dar in timp, inconstient si neintentionat, toate acele drumuri, acele locuri vazute, acei oameni cunoscuti s-au sedimentat undeva in adancul memoriei si au format o baza a culturii generale, a iubirii de locuri, peisaje, oameni, a iubirii de mersul in sine, de vazut, de cunoscut. Toate astea, acumulate (alaturi de alti multi factori, experiente de viata, evident) iti formeaza personalitatea, definesc cine esti tu cu adevarat. Si, la fel de firesc si omeneste, unele locuri, oameni, iti raman in memorie mult mai intens decat altele.

In acea mare parte vazuta din tara, se afla, normal, si manastirile din Moldova. Le-am vazut de 3 ori, de doua ori inainte de ’89, cu parintii, ramanandu-mi in memorie o singura intamplare, la Agapia, cand un calugar, m-a oprit in mijlocul parcului manastirii si cu o privire fixa ce a speriat-o pe mama (aveam 6 ani, in toamna urma sa incep scoala), si mi-a “ursit” (sau nu stiu cum sa ii zic) ca voi ajunge o persoana mare, care va face multe lucruri bune. Acu, inca nu stiu cata dreptate a avut, dar mai am timp :). La vremea respectiva nu i-am dat mare importanta, la fel cum nu am dat mare importanta locului unde eram. Manastirile din Moldova erau importante prin tonul pe care parintii mei le ziceau prietenilor sau vecinilor ca acolo vom merge in concediu, stiam ca e un loc important, si atat.

Timpul a trecut, multe s-au schimbat, in special eu, perceptia fata de viata, drumuri, religie, si multe multe altele modelandu-se in timp. M-am reintors in Moldova si la manastiri, astfel schimbata, relativ recent, la vreo 25 de ani. Am vazut acum, cu ochii acestei varste: monumentele superbe arhitectonic, istoric, estetic din multe puncte de vedere, chiliile acoperite de flori, icoanele, linistea, ruinele, reparatiile, turistii cu aparate foto, calugarii burtosi ce ne “vamuiau din priviri” pe fete, cocinile cu porci, gradinile bogate, maicute cu privirea plecata, maicute pozand la camera, altare, tamaie, agitatie, mult comert si putin Dumnezeu. Si, tot cu ochii de acum si in mintea de acum, cea mai draga amintire e aceea a manastirii Dragomirna. Aici lucrurile au fost asa cum mintea mea imi spune ca trebuie sa fie.

Am ajuns din intamplare la Dragomirna, nu era in plan si nici in drum. La vreo 15-20 de km de Suceava, usor accesibila, o tinta turistica perfecta, si totusi, inca (pe atunci) nepervertita la lumea de azi. Ca sa ajungi la manastire trebuie sa strabati o alee lata, marginita de copaci batrani, ce fac bolta umbroasa peste drum. Manastirea e o cetate medievala, de o geometrie perfecta, patrata. Inconjurata de un zid de aparare imens, din piatra, cu 4 turnuri de veghe in fiecare colt, pare desprinsa dintr-o alta lume, din trecut. Asezata la poalele unui deal, pe malul unui lac, pare mai mult decat dintr-o alta lume, pare desprinsa din poveste. Era o zi senina, de sfarsit de mai, un cer albstru adanc, nici un firicel de vant. In apa lacului, albastru ca si cerul, perfect nemiscata, reflexia manastirii iti dadea impresia ca sunt 2. De pe deal cobora o turma de oi, la adapat.

In curtea manastirii se afla bisericuta. In “zidul de aparare”, de cativa metri grosime, sunt chiliile si muzeul manastirii. Sunt 7 trepte de intrare in pridvor, alte 7 trepte din prodvor pana la altar. De altfel, simbolismul, atat al cifrei 7 cat si altele, se regaseste aproape in fiecare piatra din manastire. Desi zidita din piatra masiva, bruta, nu ai senzatia de apasare, de greoi, fiecare piatra, fiecare stalp sunt migalite cu atentie, sculptate, cu diverse motive, in special vegetale. Stalpii si boltile se desfac in evantaie de piatra, volte fine si solide in acelasi timp. Usile turnurilor au chenare din piatra sculptata, cu frunze de stejar. Curtea e plina de flori, ferestrele chillilor la fel. In biserica, liniste si racoare. Din tavan, din bolta, te priveste un Iisus cu ochi alburii, ciudati. Peretii sunt inconjurati de un brau de piatra de forma unei funii solide, rasucite. In fundal aud vocea ghidului explicand ca cele 3 parti ale funiei semnifica cele 3 virtuti crestinesti: Credinta, Nadejde si Dragoste. Astept sa se indeparteze grupul, ca sa ma pot bucura de linistea dinauntru, mai bine zis, ca sa pot lasa linistea dinauntrul bisericii sa vina inauntrul meu. Pleci asa, ducand pacea cu tine.

(Bogdan ma tot cearta cand scriu si spun tuturor despre locurile dragi noua, de frica sa nu fie calcate in picioare te turme de turisti. Eu inca mai am increderea ca unele locuri nu atrag genul acela de turisti, iar altele isi pastreaza farmecul si demnitatea chiar si calcate in picioare.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s