Motto: Here I am, rock you like a hurricane.
In prag de concediu, am ales o carte cu o coperta foarte potrivita momentului. Un indicator cu multe destinatii, care de care mai exotice, in mijlocul unui drum, te invita la o calatorie pe care o presimti nebuna si amuzanta. Si asa a si fost. Pana la un punct.
The Times zice despre cartea asta: “Salinger, Kesey si Kerouac intr-unul singur”. Pe mine Salinger cu lanul lui de secara m-a lasat rece, inca din tinerete, Kesey in afara de cuibul lui de cuci nu mai are nimic, iar Kerouac e clar dintr-o cu totul alta liga decat Eggers. Asa ca nu-mi ramane decat sa ma conving singura daca imi place sau nu.
Inca de la prima pagina esti avertizat ca toate intamplarile din carte au loc dupa moartea lui Jack si inainte ca autorul si mama lui sa moara intr-un accident de feribot. Cum a stiut autorul ca va muri dupa ce va scrie cartea…I wonder. Dar am apreciat umorul. In cateva cuvinte, eroul principal, Will, impreuna cu un bun prieten, Mana (Hand), decid sa plece in jurul lumii, intr-o saptamana (atat cat isi poate lua Mana concediu) si sa scape de niste bani care Will simtea ca ii cazusera din cer. De fapt, Will fuge de durerea cauzata de moartea celui mai bun prieten, Jack, intr-un accident de masina. Aceasta durere il va urmari pe tot parcursul calatoriei, va marca, ba chiar va determina unele din momentele cheie ale cartii. Banii pe care Will ii castigase pozand pentru logo-ul unei firme de becuri vor marca si ei calatoria, Will incercand sa scape de ei daruindu-I persoanelor care credea ca au nevoie de ei. Persoanele pe care le alege si momentele pe care le alege creeaza situatii mai mult sau mai putin comice in carte. Dupa ce fac cateva varinate de itinerarii, Will si Mana decid sa inceapa cu Groenlanda. Si ajung in Senegal. Pentru ca in Groenlanda bate vantul, logic. Deoarece sunt mereu contracronometru, orice intarziere este o tragedie, orice incetinire un complot impotriva lor, orice functionar de la vama sau de la aeroport, un dusman. Aterizarea in Senegal este plina de revelatii, in primul rand ei trebuind sa isi spuna si repete unul altuia ca sunt in Africa, in Africa, pe un aeroport african, si ca respira aer african, amestecat cu mult soare. E soare si in vant, e soare si in respiratia lor. Nici nu ajung bine la hotel ca si incep sa isi caute urmatoarea destinatie. Negasind nici un zbor convenabil inchiriaza o masina si pornesc sa exploreze Senengalul. Traseul continua halucinant cu Marocul, Estonia, Letonia, Mexic – asta in mare. Acu’, in mic:): Will, framantat de moartea lui Jack are mereu flashback-uri cauzate de diverse oameni cu care ia contact si situatii prin care trece. O idee suprinzatoare, chiar Borgesiana este faptul ca Will isi vede amintirile ca pe o arhiva gestionata de humanoizi cu aspect de molie, care ii aduc dosare cu amintiri, informatii, etc, si chiar isi iau libertatea de a-I aduce dosare nesolicitate, in speta cele despre moartea lui Jack. Personajele secundare sunt bine conturate, unele chiar mai detaliat decat Mana, pe care cu greu ti-l imaginezi in vreun fel. Momentele alese pentru a darui banii si persoanele sau locurile alese creaza situatii de un comic uneori trist, uneori enervant: incearca sa lipeasca banii de magarii intalniti in drum, “negociaza” la sange cu un negustor pentru un obiect nesemnificativ din pravalia lui, oferindu-i sume tot mai mari, inventeaza o harta a comorilor si ingroapa banii, etc. Will isi imagineaza dialoguri purtate cu Jack, cu Mana, cu cei din jur, scrie carti postale catre cei de acasa, fara sa termine niciuna. Tot Will este bantuit si frustrat de o bataie pe care o incasase in locul lui Mana si care il desfigurase. Mana are cunostinte enciclopedice de cultura generala, mai mult sau mai putin reale. Dintr-un exemplu de cunostinte de cultura generala a lui Mana aflam si de unde provine titlul cartii, in original: „You shall know our velocity” – mesaj sapat in piatra de un trib din Chile, „Saritorii”, mesaj destinat conchistadorilor. Candnuvorsaiiinteleagaceidinjurvorbesclegandtoatecuvinteleintreele.
Apoi se intorc, fiecare la casa lui. Dialogul de despartire este emblematic pentru relatia dintre cei doi:
“- Ma bucur ca am facut-o, a spus el. (Mana, adica)
– A fost o saptamana ca lumea, am spus eu.
Ne-am strans mana si ne-am luat la revedere. “
In finalul cartii Will ne anunta ca: “timp de inca doua luni minunate si interminabile, am trait.”
Am vazut aceasta carte intr-o “leapsa literara” calificata drept cea mai proasta carte citita. Nu o fi ea o capodopera, dar nici proasta nu e. Concediu, nu? :)
PS. Versurile din Scorpions din motto sunt textul ales de Mana a fi scris pe un plic cu bani donati.
Alina Sighete 