Rocco
Desi nu pare, jucaria din imagine este un catel adevarat. Ma rog, viu – adevarat fiind un cuvant foarte relativ. El face parte din familia prietenei mele Lorena, si participa la concursul de frumusete (ca inteligenta clar nu e cazul, doar suntem prieteni, ce naiba) Pedigree Junior.
Il puteti vota aici:
http://www.pedigree.ro/concurs-junior.html#pics
Rocco promite sa imparta cu voi premiul :)
Sambata seara, am ajuns Chez Glavoix, la timp pentru inchiderea de sezon de vara. Inchidere care se face cu un megachef, ceea ce va doresc si voua :)
Evident, Tempe (ala cu saitu’ din dreapta, jos) era deja acolo, socializand conform traditiei, cu toata lumea, dar mai ales cu fetele :)
Dupa ce l-am smotocit bine pe Macky, catelui lui Nea Cornel (proprietarul faimosului Mall de la Glavoi = o baraca de scanduri, cu mult alcool, niste stiksuri si o foarte utila harta a unor munti din New Mexico = Corneliu’s Mol), am instalat corturile, pe malul paraului. Ca sa adormim in susurul lui, sa ne racorim dimineata cu apa lui….era secat, ati ghicit.
Un colt al Mall-ului si Glavoiul
Glavoi
Cei de-ai casei isi construisera o sauna (un cort mare din saci de nailon, in care se duceau seara pietre incinse la focul de tabara si se turna apa peste ele), la care se ajungea trecand puntea de peste paraul descris mai sus. Puntea a existat completa doar pana sambata seara, cand, deoarece ne tot plangeam ca ne e frig, prietenul Bimbi (salvamontist evadat de la Spitalul 9), a hacuit-o partial cu toporul si a pus-o pe foc.
Sauna si fosta punte
Glavoiul este prevazut cu absolut toate dotarile pe care si le-ar putea dori un turist modern. Iata WC-urile:
Ocupat
S-a lasat seara, s-au incins gratarele, s-au acordat chitarele… La inceput fiecare la cortuletul lui, cu grupuletul lui, apoi….in grup…
Inserare...
Scuze ca nu v-am intrebat pana acuma, dar nu doriti un cartof copt?
Cartofi copti
Petrecerea a tinut pana spre dimineata. In intuneric, se vedeau roiuri de frontale, alergand dintr-o parte in alta a pajistii. Obosite si cuminti, noi am ramas la focul nostru, socializand cu amicul Bimbi, de la care am invatat: cand ti-e frig te faci frate si cu dracu’ si tai puntea; nu se zice „vrei o tigara” ci „mai bag o tigara in tine”, a la montaigne nous parlons francais, de unde si Chez Glavoix. Si multe altele… Un mare castig a fost faptul ca Bimbi ne-a facut cunostinta cu Ciupi, un mare sculptor necunoscut, de succes la el in scara blocului. Cand l-au consolat baietii spunandu-i ca toti marii artisti au avut succes doar dupa moarte, am apucat cu nadejde toporul si am spus: Hai sa-l ajutam pe prietenul Ciupi sa aiba succes! A ramas paralizat, intreband cu ochi mari: Asa repede????
Catre dimineata lumea a plecat la culcare, prin corturi, pe langa corturi, la bucatarie, pe masa…etc.
A doua zi, ultima din acest sejour si din sezon, am pornit spre Cetatile Radesei.
Intrarea in Pestera
Cheile Somesului Cald
Ne-am oprit si pe la Lacul Varasoaia:
Varasoaia
Nu inteleg de ce, Dorin nu a vrut sa gatim nici ciupercutele astea. Cu cartofi erau chiar bune. Aaaa, nu stiu daca v-am intrebat, dar daca vreti cartofi, mai avem cativa, sa cereti, serios.
Ciuperca fermecata
Inainte de pranz am bifat rapid si Pestera Caput.
Spre Caput
Pestera Caput
In timpul pranzului la Cabana Cetatile Ponorului, am facut o descoperire senzationala:
Dovada
Si cu asta basta. Ne-am intors la Glavoi sa-i ridicam si pe Tempe si noua lui prietena (sau prietena de inchidere de sezon? :D, craiule…), Andrada. Biata fata, surmenata dupa noaptea trecuta petrecuta pe masa, a atipit romantic, sprijinita pe umarul lui…
Am pus in cui:
Bocanci
Geanta frigorifica si butoiul submersibil bun la toate
Cortul si "posetutele"
De-acu, incepe sezonul de toamna-iarna, partiile din Zakopane ne asteapta…
Pana vara viitoare :)
Dimineata urmatoare ne-a gasit deasupra norilor. La propriu. Nu are, repet: NU are, absolut nici o legatura cu faptul ca Virgil, trezindu-se si vazand sticla cu tuica de mere (60 de grade), a exclamat incantat: ia uite, pasta de dinti!
Dovada:
Dimineata la Matisesti
Dimineata la Matisesti
Si contradovada:
Virgil....trezirea
Pasta de dinti lichida
Dar, pe cuvantul meu, erau nori:
Sau ceata....
Vreau sa transmit „felicitarile” mele personale, celui sau celor care au avut initativa de a ucide cel putin un brad natural pentru a crea unul artificial. Bravo, baieti! Doar e plina padurea de ei, ce naiba?!
Brad intre brazi
Aceleasi felicitari si urari de bine, intiatorilor si mamicilor lor, celor care au avut ideea de a creea o alee spre biserica, din butuci. Frumoasa, e adevarat, dar din butuci. De lemn. Infipti in pamantul umed…
Poteca
Din Matisesti am pornit spre Belis Fantanele. In drum, am intalnit inca un tip genial, din categoria celor de mai sus, care s-a gandit el cu mintiuta lui, sa faca partie de ski. Undeva, in creierul muntilor, mai sus de Poiana Horea, la raspantia unor drumuri care seamana cu niste albii de rau secate, necartografiate, fara indicatoare, acces, etc. S-a pus intreprinzatorul nostru si a defrisat o bucata buna de padure, apoi, vazand ca nu ajunge sa ai doar o panta libera ca sa poti spune ca ai partie de ski, a renuntat. Padurea a ramas decimata in urma lui. Ii urez un sincer La multi ani! (pentru cunoscatori, si pentru cei care stiu melodia cu „da, daa, **** **** de ziua ta”.)
Deoarece plouase in noaptea trecuta, prin padure era plin de culegatori de ciuperci. Dorin, vrand sa ne gateasca in seara urmatoare o reteta creatie proprie, de ciuperci cu cartofi, s-a oprit sa caute si el cateva. Nu a gasit. Si nu inteleg de ce nu a ascultat sugestia noastra de a le culege pe cele gasite de mine:
Ciupercute
Ce daca nu sunt comestibile? Sunt foarte frumoase… Cica sunt otravitoare… Ei, na! Acu ne legam de orice amanunt… Cu cartofi oricum nu se mai simtea. Apropo, nu vreti un cartof? Sunt de ieri seara, dar sunt inca buni…
Am ajuns si la lac, frumos, pustiu….
Belis-Fantanele
Belis-Fantanele
De aici am pornit spre Cabana Vladeasa. Unde nu am mai ajuns. Dar a fost o ocazie buna pentru Mircea sa se piarda, pentru Dorin sa doarma pe malul paraului, pentru Virgil sa isi satisfaca unele nevoi…naturale, si pentru mine sa fac urmatoarele poze, sub atenta supraveghere a lui Clau.
...in loc de cabana
Alte ciupercute...
Catel
Ce ne-am mai fi jucat cu catelul asta frumos… Dar el a insistat sa ne latre de la distanta. Si pe cuvant ca nu imi era foame…
Intr-un final, a aparut si Mircea, care se ratacise printre case… Deh, daca era padure gasea mai rapid drumul… De aici am pornit spre Valea Stanciului, Rachitele, la Cascada Voalul Miresei. Se spune ca numele ii vine de la o mireasa care a cazut in gol, voalul ramanandu-i agatat de stanci. Nu stiu ce o fi cautat mireasa in varful muntelui, pe stancile alea abrupte in ziua nuntii, dar, ma rog, legenda e legenda.
Cascada Voalul Miresei
Cascada Voalul Miresei
Mi-a placut mesajul din apropierea cascadei:
Hey Man!
Ne-am consultat putin asupra traseului de urmat:
Cu degetul pe harta
Dupa ce ne-am hotarat, am oprit in Rachitele pentru unele provizii, apoi am pornit la drum. Directia finala pentru acea zi: Padis, si anume Glavoi.
Ecologie
Mda, daca v-ati concentra putin dincolo de ambalajul de alcoolici newyorkezi la metrou, ati remarca mesajul ecologist de pe tricoul lui Dorin: Planet Earth is not Recyclable.
Fara nici o legatura cu remarca de mai sus, acesta este birtul din Doda Pili:
La birt
Natural, din lemn, WC in gradina, fara apa curenta, dar cu parabolica… Reclamele tradeaza zona…
Pe sistemul american de protectie impotriva cutremurelor, incendiilor, etc, panoul turistic te informeaza referitor la unde esti, pentru orice eventualitate, in caz ca esti amnezic, ai ratat panoul de la intrarea in sat sau au mers direct la stabilimentul din poza de mai sus.
You are here
Baietii de la centrul de informare, fiind sambata spre seara, ziua de baie si alte activitati socio-gospodaresti, isi atarnasera rufaria de panourile turistice:
Erau curate
In drum spre Padis traversam zona devastata de o furtuna puternica in toamna lui 2006. Trist…
Dupa furtuna
Am oprit putin in Padis, cat sa isi salute baietii seful iar noi sa il sunam pe Tizelesh sa ii cantam La multi ani! de ziua lui, pe care am ratat-o din cauza excursiei. In drum spre Glavoi, i-am facut o farsa lui Dorin…care si acum se mai gandeste „cum ar fi fost daca….” si in ce fel sa ne-o plateasca:D
Despre noaptea Chez Glavoix, cartofii copti facuti acolo, noii nostri prieteni si ultima zi de aventura…in episodul viitor.
Daca vreti cartofi, va rog, nu va jenati…
A doua zi, nu chiar dis de dimineata :), drept urmare in intarziere fiind, am strans corturile si am pornit spre Cheile Rametului. Surprinzator, erau exact in zona indicata de baiatul de seara trecuta :))
Nu ne-am hazardat foarte departe…dupa cum spuneam deja ne abatusem de la programul stabilit de baieti, dar, cat a fost, a fost bine. Iata ce am vazut pe acolo:
Tot mai toamna...
Indicator
Prin Chei
Cheile Rametului
Prin chei
Prin chei
Prin chei
Deoarece cheile sunt relativ similare atat cu Cheile Turzii cat si cu cheile in general:), iar prin sat pareau a fi lucruri muuuuuuult mai interesante de vazut, am pornit in expeditie, singura. Cum, de altfel, o sa mai si merg pe acolo. Iata de ce:
Iar casute
Bancuta
Vara sanie si iarna car
Ciupercute
...lipseste doamna
Si iar casute (da, imi plac)
De aici am pornit spre Manastirea Ramet, unde am „furat” niste poze, pe ascuns fata de maicute, deoarece fotografiatul si filmatul sunt interzise in incinta manastirii. In afara curtii manastirii niste calugarite faceau zacusca in cazane imense, le-am facut o poza, si una dintre ele m-a certat, spunand ca e interzis sa fac poze, si ca doar icoanele trebuie sa apara reprezentate pe hartie, poze, picturi, etc…oamenii nu. Deci, Romina, acum sper ca intelegi: nu iti fac poze pentru binele tau, ca sa nu arzi in iad, nu din alte motive…
Manastirea Ramet
Manastirea Ramet
Din Ramet am trecut prin Teius (ioi, Teiush, senzatiush – pt cunoscatori :P), spre Aiud. Nu, nu la inchisoare, cum ne-a intrebat toata lumea…ci in drum spre Cheile Aiudului.
Cheile Aiudului
Cheile Aiudului
Din chei am pornit spre casa. Spre una din casele mele, o resedinta de vara, pentru ca nu poate exista Mare Doamna fara castel… Castelul Nobiliar de la Coltesti. Alte imagini de basm…
La Cetate
La Cetate
Turnul Printesei
Cu regret am lasat in urma castelul si ne-am continuat drumul. La Scarita Belioara am dat doar o fuga, timpul si lipsa echipamentului necesar nu ne-au permis sa exploram zona asa cum se cuvine, dar, se stie: este o vorba :)
Scarita Belioara
De aici am pornit spre destinatia finala (final destination :))), locul planificat pentru dormit: Matisestiul. La Matisesti am fost de multe ori, si este un loc extrem de drag mie, dar niciodata asa. La Matisesti am dormit pe scena :) ca niste adevarati divi si dive ale muntilor si campingului. Sub amenintarea furtunii, ne-am adapostit in centrul satului, pe scena acoperita care gazduieste „Ziua Lemnarilor” si ne-am instalat cu corturi, gratar, catel, purcel… Aici ni s-a alaturat si Virgil si motorul lui, de care ne-am indragostit iremediabil. De motor, nu de Virgil.
Fina si delicata, am transat un cotlet de porc pentru gratar, si l-am batut cu partea zimtata a unui cutit de vanatoare, in timp ce Clau si Dorin pregateau cartofii pentru a fi prajiti in ceaun. Apropo, nu vreti un cartof? Sunt foarte buni, serios!
Pe scena
Pe scena
End of day doi.
Noapte buna si…..va urma :)
PS: daca vreti cartofi sa ziceti, pe bune!
Traseul celor 4 zile a inclus: Cristioru de Sus, Varful Curcubata, Taul Negru, Muntele Gaina, Casa lui Avram Iancu, Dealu cu Melci, Cascada Pisoaia, Vidra, Rosia Montana, Mogos, Geogel, Cheile si Manastirea Rimet, Cheile Aiudului, Cetatea de la Coltesti, Albac, Horea, Matisesti, Lacul Fantanele, Cascada Voalul Miresei, Doda Pilii, Padis, Glavoi, Poiana Varasoaia, Cetatile Radesei, si back Chez Glavoix:). Precis am uitat ceva, dar….pentru ce exista butonul edit? :)
Prima zi: urcam pe la Cristioru de Sus spre Varful Curcubata (ala cu releul, da)
Toamna...spre Curcubata
Spre Curcubata
Afine
Taul Negru
Seceta mare, dom’le. Taul Negru era aproape secat… Dar privelistea releului, vazut foarte de aproape, a meritat…gandul spre Razvan, poze, apoi si telefon :) Sa fie tacamul complet. Pasiunea lui pentru relee va merge intr-o zi pana la extrem, ori se va muta acolo, ori isi va tatua un releu…
De pe Curcubata am pornit spre Muntele Gaina…
Pe drum..
N-am stat prea mult pe acolo, releul a fost fotografiat in zeci de ipostaze, pentru Razvi, iar Clau a pozat ca o diva moarta, cu mainile pe piept si crucea lui Avram Iancu la cap.
I-am facut o vizita lui Avram Iancu acasa, descoperind cat de grea era viata pe vremea lui: de-a dreptul CAZNICA:)
Obiecte CaZnice
Acasa la Avram Iancu
Flori lampion
Alte doua obiective din zona, nu puteau fi ratate: Dealu cu Melci si Cascada Pisoaia. In drum spre Pisoaia am aflat cat de dezvoltat este simtul de proprietate al romanilor, un indicator cu „Proprietate privata” fiind pus pe un mar aflat pe marginea drumului.
Dealu cu Melci
Proprietate Privata
Cascada Pisoaia
Pisoaia
Despre biserica din Vidra cred ca stie oricine, si nu mai e necesar sa precizez ca are o absida poligonala decrosata cu 5 laturi. Oricum, daca naosul si altarul au fost acoperite cu o bolta semicilindrica, pronaosul a fost tavanit, deasupra lui a fost inaltat un turn zvelt, cu flesa. (Da, nici noi nu am inteles mai nimic, dar suna cool.)
Biserica veche din Vidra
Imi plac crucile acelea vechi de piatra, cu caciula. Parca ar fi niste frati crestini ai statuilor din Insula Pastelui.
Recycle Bin
Din Vidra am vazut un indicator, spre ceva chei si pestera Cila, dar, evident, ne-am ratacit. Un domn amabil, bine dispus, avand in parfum fresh de birt satesc, un amestec de alcool de duzina si tigari ieftine, a insistat pana la infinit sa ne explice pe unde trebuie sa mergem, subliniind mai ales faptul ca acolo „”ii pustieietatie, iar in pestera apa merge pa didesubt”. Exemplifica felul in care curge apa, printr-o miscare din mana sincronizata cu rotirea ochilor in aceeasi directie. Clau il imita criminal, am ras cu lacrimi zile in sir dupa aceea.
Domnu', aicea-i pustietatie
Dupa o pauza de masa la Campeni, am pornit spre Rosia Montana. Rosia este un sediu al corporatiilor care vor sa exploateze aurul, plina de birouri de informare, reclame, propaganda infinita, etc si cateva timide incercari de a i se opune. Frumusetea caselor, a locurilor, este stirbita de toate aceste lupte pentru bani…dar, daca te concentrezi putin, vezi doar frumosul.
Prin Rosia Montana
Prin Rosia Montana
Prin Rosia Montana
Exploatarile de la Rosia Montana
Lacul Brazi
Esti avertizat din start:
Foarte corect
Daca ai unele nevoi…naturale, exista spatii special amenajate. Cu sticla, tragi apa.
Just in case
Mina Catalina
Ca in povesti
Branduse de toamna
Casute...
...casute...
...si iar casute.
Unelte
Viata...
Pe tanti asta as fi putut sa o adopt…asa draga mi-a fost. S-a bucurat de dulciurile primite de la noi…
In casuta din povesti, locuiau 2 pisici, un cocos rosu cu cateva gaini, copilaria si visele.
Casuta cu povesti
...si vise
M-as putea muta aici, fara sa privesc in urma, fara sa imi lipseasca agitatia, tehnologia, cariera… Dar, nu pot duce cu mine familia si toti prietenii. Sau? :)
Dupa o seara la foc, si un consum moderat de vin si alte licori, plus niste pulpe la gratar si cartofi copti in jar, a venit si end of day one.
Va urma..
PS: Apropo, nu vreti un cartof copt?
Nu cred ca o sa ma satur vreodata de locurile astea… Fiecare sezon, fiecare anotimp, fiecare zi, fiecare noapte isi are farmecul sau aparte, unic…
Imi place cand vine toamna, cand totul se coloreaza, se schimba…si e doar la inceput…
Din pacate postarea de mai jos este foarte reala si serioasa:
O angajata din cadrul firmei noastre din Caransebes a nascut la inceputul acestei luni o fetita cu malformatii care necesita operatii urgente.
Fetitei ii lipseste buza de sus si o parte din cerul gurii care se pot reface printr-o serie de operatii nu foarte costisitoare insa familia nu dispune de suma necesara. Acestia mai au nevoie de 1000 EURO pentru a putea face aceste operatii.
Orice mic ajutor financiar poate fi de ajutor pentru aceasta familie aflata in acest moment de impas!
Putem ajuta un copil sa duca o viata normala si fericita!
Daca cineva doreste sa o ajute pe Stefania, poate sa ne contacteze:
– 0723341418 – Danci Iuliana (mamica Stefaniei)
ADRESA: RESITA, AL. GLADIOLELOR, BL.3,SC.1,AP.8
Multumim!
De duminica seara ma chinui sa-mi adun gandurile si sa vad de unde sa incep povestea asta, si parca nu reusesc. Desi Claudia mi-a spus de cel putin zece ori sa incep de la inceput… d’ohhh!
Inceputul a fost acum 8 ani. Era o frumoasa zi de primavara cand Claudia l-a cunoscut pe Rene, un olandez simpatic si cuminte. Timpul a trecut, Rene a revenit in Romania de cateva ori, iar acum vreo 2 luni, ne-a cunoscut pe noi, pe NOI, intr-o seara, la Perla. Desi nu a realizat sau crezut in acea clipa (chiar daca noi i-am spus, atat ce a fost cat si ce va fi), viata lui s-a schimbat. Acum stie. Cu pretul inocentei lui.
A pornit din start cu doua bile negre: o data cand a marturisit ca nu s-a imbatat niciodata in viata lui si o data cand a refuzat sa ne aduca space cakes. A platit pentru asta.
Asadar pornim spre Arieseni, vineri dupa-masa, direct de la birou. Ne reunim cu Cosmin, Dani, Rene si Loli….un mic popas de aprovizionare la Casa vin…, pardon, la Biblioteca din Beius, unde am ales cateva rafturi de carti, apoi…muntele ne asteapta.
La Biblioteca
Sala de lectura
Care au ajuns direct in frigider
Frigider
Pe drum, l-am intalnit si pe varul alcoolic al lui Rocky
Let me go to rehab
Lui Razvi i se face foame, asa ca vaneaza ceva
Cina-Inainte
Care a devenit
Cina-Dupa
Noul membru al familiei, Loli, se familiarizeaza cu imprejurimile, si a mancat toata balega de vaca de pe pajiste. Deh, e catelui lui Cosmin….
Loli
Seara se lasa usor. Rene se pare ca nu a ignorat chiar tot ce i-am spus la Perla, si a venit aprovizionat cu 2 sticlute. Una de Southern Comfort, care “este singurul lucru bun care provine din America” – am incheiat citatul din Rene, un anti-american convins, si una de ceva beiutura de-a lor din Olanda. Ambele cu aproximativ 25% concentratie de alcool.
Licoarea lui Rene
Razvi si Mircea, care taiau lemne si faceau gratare au inceput sa socializeze usor cu Rene, oferindu-i pentru inceput (de sufletul si vesnica pomenire a lui Norbi) Unirea cu Cola, apoi votka cu energizant, apoi vin rosu…doar asa, sa guste, sa vada daca ii place. De gustat le-a gustat, dar tot mai mult ii placeau licorile lui, din care gusta cu convingere. Pana cand a aparut Florin cu palinca de Bihor, de struguri, aprox 70 de grade. In comparatie cu sucul lui Rene….clar, asta i-a pus capac. Tot mai “prins”, juca flacaul nostru fristailul pe imash, (ceva dans cu mainile in buzunare, care va intra in legende, alaturi de dansul manusii fara degete a lui Doru) pe orice fel de muzica, de la Rammstein (despre care nu stie daca e insurat, dar a promis sa se intereseze), pana la Irina Loghin si Fuego-cantaretele preferate ale lui Razvi. La un moment dat, in mijlocul dansului, Razvi, cu o fata ingrozita, ii sopteste ceva Claudiei. Ea, inecata de ras, semisufocata, vine si imi spune: “Zice varu ‘ ca Janine il pipaie pe cur!”
Cosmin a venit cu ceva palarie de cowboy, din colectia “toamna-iarna taraba de suveniruri “ din excursia din Fagaras… Nu o sa comentez scena, o sa o descriu, iar voi trageti concluziile. Decorul: o pajiste verde, cerul instelat, in spate brazi si corturile, in fata lor, trantiti in iarba, Cosmin, cu palaria de cowboy pe cap, incalecat de Calin, langa ei Rene…pe fundal, susura un rau de munte. Nu, nu s-a rupt nici o spinare…
Nu stiu daca am mentionat ca sunt blestemata, dar cu o zi inaintea plecarii m-am accidentat din nou, la acelasi deget de la acelasi picior ca pe Skiathos. Abia imi trecuse prima rana, ca sunt din nou desfigurata, si ce ma ingrijoreaza cel mai tare este ca, deja, la doar 29 de ani, am si eu doua imprefectiuni, nu mai este doar cicatricea de la Skiathos – prima si unica… Sper sa depasesc momentul…m-a consolat putin Dani care isi busise o unghie in imprejurari misterioase, si din nou, am comparat bube…
Rani...
Toata lumea s-a prins din ce in ce mai tare, prima data Mircea, care de oboseala, aer curat, etc…atipea pe bancuta pana ce cadea in iarba, Razvi care dansa cu Dani si urla: pozeaza-ne Stimata, pozeaza-ne sa se vada cine s-a distrat!!!, Calin, mai obisnuit cu atmosfera o proteja pe Andreea care iesise pentru prima data cu noi, Tizelesh, la inceput prins cu Lolita, apoi pozand in imginea din Brokeback Mountain impreuna cu Rene, a tras ulterior niste dansuri modern traditionale, cu Dica. Eu, cu un umar semidislocat, degetul insanjerat, plus alte cateva dureri, nu m-am implicat initial in activitatile comune, preferand sa stau pe o bancuta sa admir cerul infinit instelat, impreuna cu Rene. Mi-a povestit ca in Olanda nu se vad atat de multe stele, din cauza poluarii, si ca nu a vazut niciodata Carul Mic, ca de la ei nu se vede. Saracu’, l-am compatimit pana la infinit pentru asta, eu crescand sub cerul asta…dar, din mila asta, m-am ales cu o faza horror-amuzanta in noaptea urmatoare. Dar, toate la timpul lor. Cunoscute fiind efectele terapeutice ale amestecului de votka cu energizant, am insistat sa il consum…..din motive pur medicale. Pana si-a facut efectul. Chiar si unele efecte secundare, deoarece la un moment dat, desi se stie ca mie nu imi place sa dansez, mi s-a parut interesant si amuzat sa punem in scena un fragment din baletul Lacul Lebedelor, impreuna cu Razvi si Clau. Usor de inteles de ce, iremediabil atras de farmecele unei Dive in viata, Rene m-a invitat la dans, la sentiment, pe Love me tender… Dar frumoasa noastra poveste a durat pana la aparitia lui Florin…
De aici incepe greul. Dialogurile dintre Florin si Rene sunt absolut imposibil de redat… Florin avea o engleza, din care o sa dau doar doua mici exemple: vroia sa zica: eu iau mana, si zicea: “I take my main” sau….faza la care am ras cu lacrimi pana am cazut de pe bancuta: ii explica lui Rene ceva despre Mihai Viteazu, dupa care se gandeste ca Rene nu pricepe, si ii traduce: “aaaa, asta, cum se zice in engleza??? Viteazu Mihai!” cu accent pe u si a. Continuau sa se numeasca unul pe celalalt Oooooooria, Lucifer, etc… Rene a cazut de vreo 4 ori de pe bancuta, reusind sa faca farame o galeata de plastic plina cu gunoaie. A doua zi nu isi amintea nimic. L-am dus putin la plimbare ca imi era teama sa nu se loveasca la cap de vreo stanca sau butuc, ori sa cada in coma alcoolica. Ma si vedeam pe la ambasada cu Claudia, facand formalitatile sa ii expediem cadavrul in tara, la maicasa, care il astepta, cu un batic negru si saboti de lemn pictati. Dialogul din timpul plimbarii…nu o sa il reproduc, dar si acum rad singura cand imi amintesc… Ne-am intors la grup si fazele au continuat, dialogurile degenerand de la ironiile lui Florin referitoare la presupusa pasiune a lui Rene pentru mine, pana la glumele legate de scenele din Brokeback Mountain… Intr-un final, a trebuit sa ma consolez cu gandul ca macar Samba ma iubeste sigur, deoarece Rene si Florin, pe care Rene insista sa il numeasca Horia (cu h mut, auzindu-se ceva de genul ooooooriaa) au devenit din ce in ce mai apropiati…
Restul serii poate fi povestit cel mai simplu, prin atasarea pozelor urmatoare…
1
2
3
4
L-am dus pe Rene cu forta la culcare. Nu pot sa povestesc scena culcarii, as vrea sa termin de scris povestea fara a lesina de ras. A doua zi, a zacut in sacul negru cu fermoar…. de dormit, sacul de dormit. Cand s-a trezit, intr-un tarziu…..mai mult decat usor bulversat, nu a spus nici un cuvant si a disparut cateva ore. Cand s-a intors, a mancat din celebra fasole cu ciolan afumat a lui Tizelesh, vestita pe 7 vai, ocolind cu oroare “adidasii” de porc. Spre fericirea lui Razvi, care i-a ingurgitat cu sireturi cu tot. A continuat sa taca sau sa vorbeasca doar intrebat toata ziua, multe faze din noaptea trecuta nu si le amintea, si nu ne credea cand i le povesteam. Eu am plecat intr-o mica expeditie, sa fac niste poze din alea de care imi plac mie, fara oameni :)
Cosmin la ceaun
M-am intors spre seara…gasind lumea exact cum am lasat-o, dar ca usor mai bine dispusa :) In noaptea aceea, fiind mai frig, muuuuuult mai frig, Clau a renuntat sa mai doarma in cort si a ales sa doarma cu Razvi, astfel ca am facut miscari de trupe, Razvi s-a mutat din camera mea in patul lui Rene, Rene cu mine in camera. Obosit si bulversat, chicotelile si pregatirile infinite de somn ale lui Clau si Razvi l-au exasperat pana la infinit… La un moment dat exclama iritat: “what are they, 6 years old?!” Clau remarca husa cu costumul lui Rene (fusese la o nunta saptamana anterioara) atarnata in camera, si intreaba al cui e costumul. Al lui Celine, ii explica Razvi. Oameni buni, va rog sa intelegeti, mie cand imi spuneti ceva, orice, in cap mi se nasc unele imagini… Din clipa aceea l-am vazut pe Rene cu rochia aia sclipicioasa a lui Celine Dion din videoclipul de la I drove all night, dansand pe scena. Am ras singura, cu capul sub perna si sub sacul de dormit, pana la semisufocare, sa nu ma auda Rene si sa se simta jignit…
Ziua urmatoare…plecarea. Rene primul, ca avea avion de la Cluj, noi …mai tarziu putin… Nici acum nu ne-am revenit din oboseala. Si acum mai rad singura. Si nu, CHIAR NU ne-a adus nimic din Olanda…
The end.
The end
PS. Pentru a nu leza orgolii si personalitati multiple (adica ale mai multor oameni), povestea a fost cenzurata, si pozele selectate cu mare atentie…
Tremura vara
Intr-o rochie inflorata
La marginea unui drum,
Ce-ncepe si sfarseste in acelasi loc.
Si s-a strans vara toata
Intr-un strop de verde
Si s-a prelins s-in galben
De tot s-a dizolvat.
Si s-a dus vara,
De rusine, au rosit copacii,
Ca a plecat lasandu-i goi,
Goi si pe ei, goi si pe noi.
Si-i gata vara
Ploaia nu mai e un joc,
Un dans descult in strada,
Ci cantec trist si lung, si lung.
Vinerea asta, doua perle, nepretuite, la birou.
Mica legenda: lucram la o multinationala, cu locatii prin diferite parti din lume, si cateva in Romania. Interactiunile intre locatii, in special intre cele din tara si strainatate, dar si intre cele din Romania, nasc tot felul de situatii. Doua dintre ele, mai jos:
1. Avem o colega in Ungaria, renumita pentru „inteligenta, spirit de observatie, atentie, etc”. Din pacate e atat de inocenta si de bine intentionata, incat nici nu te poti supara pe ea. Saptamana asta am avut in delegatie 6 persoane din Ungaria, au plecat vineri, urmand ca tot ele sa se intoarca duminica. Le facem cazarea, trimitem mailul de confirmare in Ungaria, la care vine raspunsul domnisoarei de care va ziceam:
„Dear etc, etc… Vreau sa va intreb pentru cate persoane ati facut cazarea, deoarece in locul uneia din cele de saptamana trecuta va veni alta, deci vor fi 6 persoane!”
No comment.
2. O colega dintr-una din locatiile din Romania este in concediu in Hong Kong. O colega din biroul nostru care probabil era plecata cu Chuck cand s-a discutat si rasdiscutat alegerea exotica facuta de cealalata, intreaba:
– Oare unde s-o fi dus X in concediu?
Un coleg, renumit pentru ironiile pe care le face, ii raspunde pe fuga, inainte de a raspunde la telefon: – In Hong Kong!
Ea: – Hai ma, serios acuma! Nu stiti nimeni unde a plecat?
Alta colega: – In Hong Kong, nu auzi?
Ea: – Bine, bateti-va joc, toti! Nu vrea nimeni sa imi zica?
Alta colega: – In Hong Kong, cum ti-au zis si ei!
Ea: – Hai ma, ce aveti? De ce nu vreti sa imi ziceti nimeni??
Tot biroul in cor: IN HONG KONG!!!!
Ea: – Aaa, vorbeati serios??
Nu ne crede nici acum.
Alina Sighete 