2009:)

Jorge Luis Borges – Arte poetica

Mirar el río hecho de tiempo y agua
y recordar que el tiempo es otro río,
saber que nos perdemos como el río
y que los rostros pasan como el agua.

Sentir que la vigilia es otro sueño
que sueña no soñar y que la muerte
que teme nuestra carne es esa muerte
de cada noche, que se llama sueño.

Ver en el día o en el año un símbolo
de los días del hombre y de sus años,
convertir el ultraje de los años
en una música, un rumor y un símbolo,

ver en la muerte el sueño, en el ocaso
un triste oro, tal es la poesía
que es inmortal y pobre. La poesía
vuelve como la aurora y el ocaso.

A veces en las tardes una cara
nos mira desde el fondo de un espejo;
el arte debe ser como ese espejo
que nos revela nuestra propia cara.

Cuentan que Ulises, harto de prodigios,
lloró de amor al divisar su Itaca
verde y humilde. El arte es esa Itaca
de verde eternidad, no de prodigios.

También es como el río interminable
que pasa y queda y es cristal de un mismo
Heráclito inconstante, que es el mismo
y es otro, como el río interminable.

Zorile sunt un pescar – Raymond Barrow

Zorile sunt un pescar – harpon de raze lungi

Cumpanit spre azvarlire – rasarind in zare

Neagra aruncatura de navod, plutire de piroga

Lin cuibarindu-se peste nemarginiri de mare

Asterneri molocome pe-ntinderi

Ca broastele testoase in cuiburi.

Printre stejari, bordeie, vor sa vada

Puzderie de stele

Clipind a bun ramas, iar pasari somnoroase

Tasnind in zari din ciripit si triluri isca sfada.

Din gatlejuri intinse cocosii

Dau zvon inalt.  Zori

Aprinse isca ai urbei gornici

Pe cand, deodata, prin val de nor razlet

Soarele – copil descult – se-nalta

Deasupra tarmului, rotund pe cer

Sagetile – salut de jar –

Zboara in cele patru zari strigand: Mai sus! Mai sus!

Sculati, e ziua, veniti la ale ei chemari.

O batrana din Jamaica se gandeste la viitorul ei – A. L. Hendricks

Eu,

Ce-as putea face intr-un oras mare,

Eu care mi-am trait traiul in insula asta mica!

Aceeasi parohie cuprinde si coliba in care m-am nascut

Si toata familia mea si cimitirul racoros.

Am privit de pe prispa

Sus la stele si m-am temut

De departarile lor fara drum.

Eu niciodata n-am zburat in avion si nici palate n-am vazut, asa ca mi-e mai bine sa nu fiu aruncata prin vazduh si nici sa nu mi se dea plocon o casa mare.

Mie mi-ar place

Sa sed picotind in lumina-nserarii

Privind leganarea arbustilor de bambus, sa-i aud fosnind

 In adierea unui vant pe vale,

Sa-mi aduc aminte de vremuri care au fost

Numai sa nu le traiesc iar,

Din cand in cand sa am cate-o mancare buna

Dar nu lapte nici miere, ca nu-mi plac;

Si uneori sa ma plimb pe langa

Tarmul sur al marii cu doi caini

Si sa privesc pescarii scotandu-si

Barcile din apa.

Pentru toate acestea

Si pentru credinta mea in ceruri sunt gata sa-mi

Iert datornicii

Si sa-mi iubesc vecina…

Cu toate ca desantata de ea

Arunca cu pietre in cocosul meu cel alb

Si face prea multa zarva

In curtea ei blestemata.

Hello Hello – Sopwith Camel

Cateva precizari

Am plecat:) Departe de lume, de telefoane si internet, undeva pe un varf de munte. Promit povesti si poze cand si/sau daca ma intorc:).

Posturile care vor aparea zilele urmatoare sunt programate, ca sa nu atipeasca blogul, ca tinde sa leneveasca atunci cand nu sunt prin preajma. Celor care mi-au scris in ultima vreme sa imi propuna link exchange-uri si afisari de bannere si reclame – promit ca ma gandesc la asta si va raspund la anul. Dar in principiu, raspunsul ar fi nu. Blogul acesta este un blog personal, cuprinde gandurile mele, placerile mele, intamplarile mele, nu a fost niciodata gandit ca o unealta de facut bani sau vreun alt scop decat a-mi tine mintea si degetele antrenate pentru higher purposes:) Oamenii din blogrollul meu sunt oameni destepti, oameni haiosi, oameni frumosi, oameni care au ceva de zis si care au fost adaugati din motive pur subiective, si anume pentru ca-mi plac mie:)

 (Undeva in adancuri: Daaaaaaaaaar, in vremurile astea de criza nu e bine sa excluzi nimic, asa ca, ma mai gandesc:P)

Pana una alta, celor carora nu am apucat sa le urez personal Sarbatori bla bla bla, uraturi din astea de sezon, etc, considerati ca v-am urat aici… Iar UNORA, un sincer LA MULTI ANI! ;)

Si iu la anu’:)

Jocul Ingerului – Carlos Ruiz Zafon

Nu poti sa vorbesti despre “Jocul Ingerului” fara a vorbi despre “Umbra Vantului”. “Umbra vantului” e una din cartile mele preferate, din cele citite relativ recent, o carte despre carti, o carte de atmosfera, de aventuri, o carte care reuseste sa te faca sa se simti intelectual si aventurier in acelasi timp.

“Jocul Ingerului” intra tot in atmosfera “Umbrei”, dar nu se ridica la nivelul acesteia. Dupa cum am citit si in alte recenzii, daca “Umbra” este o carte despre “a citi”, “Jocul” este o carte despre “a scrie”. Inceputul este promitator, citez: “Un scriitor nu uita niciodata momentul cand, pentru prima oara, primeste cativa banuti sau un elogiu in schimbul unei povesti. Nu uita niciodata momentul cand, pentru prima oara, simte in sange dulcea otrava a vanitatii si crede ca, daca izbuteste sa faca astfel incat nimeni sa nu-i descopere lipsa de talent, visul literaturii va fi in masura sa-i aduca un acoperis deasupra capului, o masa calda la sfarsitul zilei si lucrul la care ravneste cel mai abitir: un nume tiparit pe o biata bucata de hartie, care cu siguranta va trai mai mult decat el. Un scriitor e condamnat sa-si aminteasca acest moment, fiindca in clipa aceea e deja pierdut, iar sufletul sau are deja un pret.”

Din pacate blestemul acesta, al unui prim succes rasunator si al pretului sau ca scriitor, nu la ocolit nici pe Zafon. Sunt absolut convinsa ca “Jocul” a fost scrisa sub presiunea editorilor, a cererii pietei, si ca, daca ar fi fost lasat in pace, Zafon ar fi reusit sa construiasca o noua carte excelenta. Asa, e doar buna. Reuseste sa captureze aceeasi atmosfera tenebroasa, misterioasa, ireala din “Umbra”, dar are unele scapari in clisee hollywoodiene de genul: vizita seara intr-o casa locuita, mobilata, perfect curata si amenajata, revenirea a doua zi in aceeasi casa si descoperirea acesteia nelocuita de ani de zile, cu strat gros de praf fara urme de pasi in el, sau clasicul vis din sala de operatie cu luminile si doctorii cu masca aplecati peste pacient… Compenseaza, in schimb, cu intriga captivanta, descrierile Barcelonei, si mai ales cu descrierile ploii, care te fac sa simti picaturile grele, mirosul de praf umed, ca si cum ar fi reale. Daca nu ar fi fost presiunea aceea de care vorbeam mai sus, Zafon ar fi putut cizela si modela aceste scene in stilul sau, dand astfel o mai mare valoare cartii.

Cred in continuare ca Zafon este unul din marii scriitori ai vremurilor noastre, o mare calitate a sa fiind vocea unica, proprie: as fi putut citi cartea aceasta, fara a cunoaste numele sau autorul si as fi stiut ca e scrisa de el. Si mai are un mare dar, pe care eu il asociez marilor scriitori: iti face pofta sa scrii.

25 Decembrie

Azi e zi mare, zi de sarbatoare, din muuuuuuuuuulte puncte de vedere. In primul rand e Craciunul, zi mare, pentru unii dintre noi, depinde de credinte, convingeri, educatie, etc. Dar nu despre asta vreau sa scriu azi:) In al doilea rand este ziua de nastere a unor oameni dragi.

Nambar uan si first of ol, Tata. Cu T mare, ca e Tata de Diva, Zeita, etc. Tata care m-a urcat pe munte de la 8 luni, cu cortul in spinare si imi usca scutecele pe fanghiile de ancorare a cortului. Tata care m-a dus la mare si ca sa imi infranga frica de meduze mi-a umplut barcuta pnemumatica cu ele si m-a pus sa stau pe ele. Acum nu mai imi e frica de nimic. Tata care mi-a pus in mana niste carti pe care nu le-as fi ales niciodata, si fara care azi as fi fost mai proasta si mai saraca. Tata care la 16 ani mi-a zis: de acum, nu-ti mai zic nimic, decat daca ma intrebi, daca nu intrebi, fa cum te duce capul. Iata ca m-a dus :) Cred. Tata care reuseste sa fie parinte si prieten, cel mai delicat echilibru din lumea asta. Sa fii sanatos, Tata!

Blana. Bietul nostru prieten Blana, cel greu incercat de soarta. Cand nu cade furiei mele fotografice, insistand sa il pozez pana la infinit intr-un tricou de-al lui Razvan rupt fasii si reconstituit cu noduri, cade in gura lui Razvi (nu, nu that way:D) care il ironizeaza pana la infinit pentru un andicap, si anume imposibilitatea de a pronunta litera as. Stiti voi, as, de la ipopotam, de la andbal, de la idrant, etc :) Acum vrea sa isi puna la masina nr HHH, ca sa aiba masina neinmatriculata :P Sa cresti mare, Ursule!

Si, nu in ultimul rand, dar ultimul si cel din urma:), la multi ani, un SINCER la multi ani, Sanjerica!

Decorez, decorez…

In asteptarea Mosului, pentru ca, dupa cum ati vazut, am fost tare cuminte anul asta;) m-am pus sa decorez una alta prin caza. Am facut bradul, anul asta EU – precizare pentru cunoscatori. Cunoscatorii = Claudia, singura care stie povestea:) Bradul l-am facut anul asta cu decoratiuni de paie, care au o semnificatie cu totul aparte, si nu neaparat pentru ca e in trend.

Povestea semnificatiei: bunicul meu, Mosu’ Mare, a lucrat 30 de ani la CFR, mai mult pe curse internationale. Intr-un an, acuma-s vreo 20 de ani – Doamne, cat e de ciudat sa zici „acuma-s 20 de ani” si sa fie dintr-o perioada in care erai suficient de mare incat sa iti amintesti – asea…acuma-s vreo 20 de ani, intors dintr-o calatorie la Viena, bunicul a adus o cutie mare cu decoratiuni de Craciun de paie. Taranu’ tot taran – 20 de ani au stat in cutie, cum sa punem paie in brad, cand noi avem globuri pictate de mana??? Amu, intr-un final, cand sunt pline si la noi magazinele de ele, le-am scos de la naftalina, am adaugat cateva noi, si le-am pus in pom, sa fim trendy, in puii mei!

Am facut niste turta dulce, pe care m-am gandit eu sa o decorez de sezon, cu fulgi de zapada. Evident, ca dupa vreo 10 turte pictate chinuit cu o scobitoare, m-am plictistit asa ca le-am muiat cu totul in material de pictura si am izbit niste chestii colorate de cumparat pe ele. Tot home made se numeste, nu? :P

Siiiiiii, spre dezaprobrarea intregii familii si uimirea eterna a lui tanti Lili, care a plecat de la noi facandu-si cruce…am cumparat, de la second :D neste mosi craciuni juliti, beliti, jerpeliti, vai de mama si de tata lor. M-am pus sa ii reconditionez, si i-am pictat/retusat cu niste vopsele acrilice cu care imi tot pictez niste pahare de vreun an de zile… Asta a fost aseara. Azi…fara alte comentarii, mama i-a asezat printre ornamentele „alea bune”, din sufragerie, ceea ce echivaleaza unui „good job” mai mult decat orice cuvinte.

Niste poze, drept marturie:)

Turta dulce

Ornamente

Ornamente

Ornamente

Mosii pictati

Cred ca e inutil sa precizez ca imi place perioada asta, nu??? Se aud colindatorii pe strada deja:)

V-am pupat, am fugit, ca imediat vine Mosuuuuuuuuuuuuuuu’:)

Retrospectiva 2009 – Octombrie, Noiembrie, Decembrie

Octombrie

In octombrie nu s-a intamplat mare lucru, in afara de faptul ca am fost la spital, dezbatut pe larg aici.

Asa ca, neavand ce sa scriu, aici va povestesc de ce in fiecare luna, apare o referire la Romina. De fiecare data cand planificam sa mergem undeva, Romina se imbolnaveste. La Muntele Mic nu a fost ca era operata, la Buzias cand am fost ea avea varicela, etc. Astfel s-au nascut tot felul de speculatii, inainte de plecarea undeva, se fac pariuri ce boala o va ataca pe Romina ;)

 Noiembrie

Noiembrie s-a desfasurat sub semnul Rockului si al concertelor. Povestile le stiti deja :)

Decembrie…

Urmeaza sa fie dezbatut pe larg in ianuarie, cand (daca) ne intoarcem din Polonia. Pana atunci, cine trebuie sa stie, sa nu uite: Czarna Gora, al treilea brad pe stanga:P

In concluzie, 2009 a fost un an bun, un an plin de evenimente. Un an in care ne-am distrat, am suferit, ne-am despartit, ne-am impacat, am divortat, nu ne-am recasatorit, am calatorit, ne-am odihnit, am baut, am mancat, am strans in brate, am cantat, am dansat, am urcat munti, ne-am scaldat in mari, ne-am facut prieteni, am trait.

Si cel mai important lucru, am fost impreuna, la bine si la rau, asa cum vom fi si de acum inainte:)