Memories…memories

Standard

O noua leapsa primita de la Tovarasa intru arme, imi cere sa enumar amintiri… Dupa ce le-am scris cu mare talent, am realizat ca trebuie sa fie despre iarna. Evident, nu erau. Asa ca…le-am rescris:))

Am ales una din copilarie, ca sa vedeti ca am fost copil precoce, si una de data mai recenta.

1. Aveam vreo 3 ani. Eram in concediu, cu mama si cu tata, la Predeal. La plimbare, tata ma ducea pe umeri, ca pe o adevarata Mica Diva (ca sa nu alunec sa imi rup ceva, ca nici pe atunci nu stateam prea linistita). Prin statiune ne intalnim cu o alta familie, mama, tata si un  baietel putin mai mare decat mine. Ne oprim sa schimbam saluturi, amabilitati, iar eu, de la inaltimea mea olimpiana, le spun: „Auzi, f*tu-ti mama ta, si tie, si la tanti si la baietel!”, aratand cu degetul pe fiecare in parte ca sa nu existe confuzii. A doua zi, in curte hotelului, copilul respectiv mi-a spart gura cu un bulgare de zapada. Pus de taicasau, probabil, la care  nu ii ajunsesera scuzele parintilor mei.

Explicatie: Ma invatase sa injur Mosu’ Mic:) Mosu’ Mic era sotul lui Mam – doi batrani, ea nemtoaica, el ungur, vecini cu familia mea, care aveau grija de mine cand eram mica si erau ai mei la munca – niste personaje senzationale. Tot Mosu’ Mic m-a invatat si sa merg cu bicicleta, iar eu aplicam practic toate invatamintele lui, dupa cum s-a vazut mai sus :))

2. Cu aceasta ocazie raspund si intrebarii lui Armin: stii sa schiezi? Intrebarea este de-a dreptul jignitoare si inutila. Eram la Muntele Mic, de 1 decembrie 2008 – un weekend prelungit, plin de evenimente. Am incercat sa schiez, pentru prima data in viata. Dupa primul metru de incarcari, am ajunjs la concluzia ca sunt prea batrana si prea obosita pentru ski. In schimb, nu sunt prea nicicum pentru a pretinde ca stiu. In plus, aratam mult prea bine in costum de ski, cu clapari, figuri, etc pentru a nu profita de asta:) Asa ca, am purces, cu claparii in picioare, schiurile pe umar, pe poteca din fata cabanei, cativa metri in sus, cativa metri in jos…la plimbare. Si, de fiecare data cand cineva ma intreba: „Vii de sus?” raspunsul era ceva de genul: „Daaaa, bate vantul cam tare”. Intrebare: „Ai fost pe la Cruce?” Raspuns: „Daa, ai grija ca sunt stanci in dreapta”, etc, etc. Cand oboseam, intram in barul cabanei, bocanind ostentativ cu claparii pe pardoseala pietruita, si ma asezam ostenita la bar, la un vin fiert sau ciocolata calda, participand activ la povestile de vitejie ale celorlati schiori. Nu m-am descaltat de claparii aia toata ziua, eram mult prea cool pentru lumea asta :))

Anul asta, e timpul sa redevin diva claparilor, zeita partiei,  etc, doar ca pronuntia va fi usor diferita: claparskove, partieskovke,  schiatovichke, etc :P

The end :)

5 răspunsuri »

  1. :lol: mult prea tare!!! Pai al naibii Mosu’ nu putea sa te invete un ghearaida foso mego pi ungureste? sau nevasta’sa ceva in nemteste sa se creeze confuzii? :D
    Cat despre ski :lol:mai fata draga, da nu ai facut febra musculara de la clapari? Orisicum mai bine ca mine care nu ma mai ridic de pe jos cand imi fur cate o tranta zdravana de pe skiuri..Genial!

  2. eu n-am intrebat nimic, dar daca vrei te intreb acum – care’s invatamintele lui mosu mic pentru mersul pe bicicleta si exista si un mosu mare si de ce i se spunea mic si mosu?

  3. @Cocoana. Ai sa razi, dar m-au invatat :)) Insa, pana si atunci voiam sa ma fac inteleasa, clar si raspicat, asa ca am folosit un limbaj si o gestica precisa: sa fie clar pentru toata lumea. Ca nu ne jucam, ce dracu!
    @Sanjerica. Cocoana, spune-i te rog ca nu ma obosesc sa ii raspund, inca nu mi-am scos toporul din inima…
    @Armin.
    Mosu’ Mic a avut grija sa imi monteze rotile ajutatoare la bicicleta, si sa le demonteze dupa prima tura pe strada, deoarece nu am avut nevoie de ele. Am prins foarte repede, si mare parte a copilariei mi-am petrecut-o facand kilometri cu bicicleta din ce in ce mai departe de casa. Si acum imi place, doar ca o folosesc pe aia de camera, pot sa citesc in acelasi timp:)
    A existat si un Mosu Mare, bunicul meu de mama, care era mare din doua motive: pentru ca era bunicul meu adevarat, si pentru ca avea 2,2 m si 120 kg.
    Lui Mosu Mic i se spunea Mosu Mic, pentru ca pe cand aveam eu 6 ani, aveam aceeasi inaltime. Nu ma intreba de ce lui Mam ii ziceam Mam, e un mister inca nedezlegat. Si cum spuneam, sunt niste personaje incredibile, despre care am de gand sa scriu mult mai pe larg, in alta parte:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s