Sampath e un om neinsemnat, distrat, lipsit de ambitie, un ratat.
Sampath fuge de acasa si se refugiaza intr-un arbore de guava. Fara sa vrea, devine un soi de guru si adeptii vin sa ii asculte predicile. Apoi maimutele se imbata si totul degenereaza intr-o mare zarva.
Inceputul romanului m-a facut sa zambesc ingaduitor. Fraza de inceput mi-a amintit de compunerile pe care ne obliga profa de romana sa le facem. Facem, nu scriem. Am continuat sa citesc cu indulgenta amuzata a elevului silitor care ajuta un coleg mai putin „daruit”. Apoi Kiran a reusit sa imi dea peste nas. Naratiunea a explodat intr-o multime de personaje colorate, descrieri poetice, satira fina, umor, arome, gusturi, cuvinte.
Am mai bifat un „soi” de orientali si m-am mirat inca o data intrebandu-ma de ce, din zona asta, doar cu chinezii si japonezii nu ma impac si pace.
Hullabaloo
Alina Sighete 
sa stii ca la fel este si cu mine in ceea ce i priveste pe japonezi – probabil din cauza mediatizarii. nu stiu, inca nu mi am dat seama
si eu, oricat divaghez pe ale meleaguri, tot sudamericanii raman preferatii mei, iar din orice alta zona imi plac doar cele in care gasesc oarecare similaritati cu ei….
‘Hullabaloo’ n-am citit inca, dar ‘The Inheritance of Loss’ mi-a placut (intr-un fel bizar, adica m-am fortat sa trec de fiecare pagina si la final am zis uf, totusi a fost faina). Probabil ca lipsa de repere culturale comune e un minus in lectura; metaforele sunt altele, ritmul dialogului e altul. Si tot din zona (UK via Pakistan, daca nu ma insel) am citit fix cu acelasi sentiment ‘Maps for Lost Lovers’ a lui Nadeem Aslam, pe care, recunosc, n-am cumparat-o decat pentru titlu. Hihihi.
Gata, sunt la zi cu blogul tau :D
xoxo
O.
Bun, urmeaza extemporalul :P
Eu am cochetat din tinerete cu orientalii, imi amintesc de exemplu de Visul din Pavilionul Rosu, care in frageda adolescenta mi-a placut…sau de Naghib Mahfuz care e la noi in biblioteca de vreo 30 de ani si pe care am constatat cu surpindere ca lumea il percepe azi ca pe o noutate…dar, probabil, cum zici tu, am rezonat doar la cele cu care avea in comun vreun reper cultural sau de alta natura… De exemplu Zarva in livada de guave, for some reason, imi aminteste de „Ca apa pentru ciocolata” a Laurei Esquivel…nu ma pune sa explic, ca nu pot :)