O mie de ganduri…

Iisus, omul

Intotdeauna am crezut ca Dumnezeu are mult simt al umorului, nu l-am perceput ca pe o entitate atotputernica si  vindicativa, ci mai degraba ca pe un prieten si partener de discutii mai inteligent si mai experimentat. Cu toate astea, am inceput sa citesc Evanghelia dupa Fiul cu un usor sentiment ca fac ceva rau.

Am admirat “curajul” lui Mailer de a scrie la persoana I o “carte jurnal” a carei personaj principal este Iisus, dar sunt convinsa ca a ales aceasta forma tocmai pentru a soca si pentru a-si face publicitate. Daca am dreptate, nu i-a iesit foarte bine, ori nu a fortat el in sensul acesta, ori traim intr-o societate in care notiunile de Iisus, Dumnezeu, sfintenie, etc sunt atat de banale si de integrate cotidianului incat nimic nu mai socheaza. Ceea ce nu este neaparat un lucru rau.

Pretextul “jurnalului” este enuntat de Iisus insusi: deoarece evanghelistii  “… mi-au pus in gura vorbe nerostite de mine candva si care au zis ca as fi fost bland, cand eu eram alb de furie … Astfel ca imi voi spune propria mea versiune.”

Iisus omul este “incercat de pofte trupesti”, Lui (spre deosebire de mine:) ) ii e frica de mania Tatalui, se indoieste de dragostea oamenilor pentru El si considera ca oamenii Il iubesc doar pentru capacitatea lui de a face minuni. Iisus omul considera ca Diavolul este cea mai frumoasa creatura facuta de Dumnezeu si ca acesta este intelegator fata de slabiciunile sale – altfel nu ar fi Diavol, nu? :). Pe Iuda il iubeste pentru sinceritatea sa.

Iisus omul mi s-a parut mult prea om, si prea putin Fiu.

Dar, dupa seria infinta de Evanghelii nou “descoperite” ale lui Iuda, Mariei Magdalena, Diavolului sau vecinei de peste drum a lui Iosif, de ce nu ar avea si Iisus o Evanghelie a lui, scrisa de El insusi?

Evanghelia dupa Fiul