O discutie in pauza de masa la uzina:) a inspirat acest articol, dulce ca mine :)) si anume, ne-a amintit de dulciurile pe care le mancam in copilarie. Desi copilaria noastra a fost pe finalul epocii comuniste, am mai prins si noi zilele acelea in care “nu se gasea nimic”. Si totusi, aveam de toate.
Ne-am amintit cu drag de cocosii pe bat pe care ii vindeau tiganii, Claudia ar da gata unu acuma. Varu’ Razvan isi aminteste de halvita de la mare, cea adevarata, facuta de turci. Cand eram in scoala generala mama unei colege si vecina facea bomboane pe bat si le vindea in curtea scolii. Mama imi interzisese sa mananc de la ea, stiind conditiile de igiena in care erau facute. Evident ca erau cu atat mai bune, interzise fiind. Si eram si mult mai sanatosi atunci.
Bomboana pe bat
Aproape toti, cand mergeam la cinematograf, la Dacia – cel mai mare din oras – pozitionat strategic langa cofetaria Libelula (sau invers, dar nu prea conteaza:)) mancam celebrele cacareze, sau cacatei de oaie = drajeuri de ciocolata in forma susmentionata. Asta in timpul filmului. Apoi, sau inainte, traditionala vizita la Libelula unde mancam profiterol sau, cum ii ziceam eu cand eram mica, prajitura care face galagie, si anume dobosul, cu crusta aceea de zahar ars. Apropo de zahar ars, imi amintesc ca in copilarie, facea mama sau bunica, cel putin saptamanal t(z)ucur ruda, zahar ars cu bucatele de nuca in el… Doamne, cu cata nerabdare asteptam sa se raceasca si sa se intareasca. Uneori “nu iesea” adica era prea moale pentru a fi taiata, si mama il modela in rudute mici si ni-l dadea asa…aratau ca niste mititei din zahar ars :). Pe atunci multe dulciuri se faceau in casa, vara faceam inghetata cu cacao, cu vanilie, cu fructe de sezon. Asteptarea era un calvar – verificam din jumatate in jumatate de ora congelatorul, mai lingeam pe furis marginea recipientului in care era inghetata…
Profiterol
Suhaida avea o aroma cu totul speciala…acum parca nu mai are acelasi gust. La fel si ciocolata Cipi-ripi. Nu cred ca exista vreunul dintre noi care sa nu-si fi facut ceas din eticheta ciocolatelelor cu Scufita rosie. Ciocolata Pitic sau mentosanele se numarau printre preferatele zilei ca desert la scoala, alaturi de celebrele Eugenii sau ciocolata Maci, “de la unguri”, specifica zonei. Cand mergeam in parcul copiilor mereu mancam vata de zahar, vata pe bat …acum nu m-as atinge de ea… In schimb as manca porumbul acela crema, ceva crema de cacao facuta in forma de porumb si imbracat in martipan, doamne bun mai era, nu Corina?:). Mie nu imi placea martipanul, nu imi place nici acum, asa ca razuiam toata „imbracamintea” porumbului si mancam doar crema aceea al carei gust nu o sa il uit, dar nici nu cred ca o sa ii identific vreodata ingredientele.
La targuri mereu primeam turta dulce, in forma de „coliere” formate din bile de turta dulce sau de inimioara cu oglinda la mijloc. Le tineam pana aveau consistenta betonului intarit, apoi le mancam.
Inghetata Polar, in pachete ca de unt…”trebuia” mancata rapid, ca altfel de topea…de parca altfel nu am fi mancat-o la fel de rapid:)
Toate le stingeam cu un Brifcor sau un Cico de la gheata, iar daca eram cu adevarat norocosi sau aveam “pile” chiar si un Pepsi la sticla.
Lista ramane deschisa:)
Pepsi
Unele se mai gasesc si acum, si ma intreb: intr-adevar nu mai au acelasi gust, sau avand de toate nu mai stim sa ne bucuram de nimic?
Alina Sighete 
Vai de capul si de zielele mele cat am balosit! Iti spun eu sigur ca multe dintr-astea mentionate mai sus nu se mai gasesc! Desi au reancercat sa reanvie inghetata ( habar nu aveam ca se numea)Polar, nu are acelasi gust. Nu se mai gasesc pufuletii aia in ciocolata deliciosi, nu se mai gasesc piscoturile alea pinochio, pe care le mancam cu dulceata de cirese amare ( si acum simt gustul dulcetii aleia – si cu toate ca mananc dulceata de cirese amare frecvent nici un borcan nu ma satisface pe deplin . Halvita aia era dementiala,muscam din ea si sfarseam mazacita toata, cibucul, sucul tec…pfff eu cred ca erau cu atat mai gustoase cu cat nu aveam alte variante si pretuiam ceea ce aveam la indemana.
vai doamne…
cand imi aduc aminte…
de ce credeti ca am o dantura tampita?
Şi mie îmi plăceau la nebunie profiterolul şi savarinele. Aveau un gust magnific nu ca pâinea asta îndulcită de-o găsim acum prin cofetării. Dar dulcele după care mă certam mereu cu sor-mea era ciocolata de casă. Făcea mama o ciocolată de i se dusese vestea. Cerea lumea reţeta, dar nu ieşea la fel ca a ei :)
ciocolata de casa! da aia era o chestie buna!
@Cocoana – si mie imi plac si acum piscoturile. Cand fac tiramisu iau un pachet in plus, doar sa le rontai goale :P
@Analfabetul – din cauza unei igiene orale deficitare? :D
@Jasmin – savarinele nu mi-au placut niciodata, nu mi-a placut aluatul ala imbibat cu sirop, in schimb referitor la ciocolata de casa nu pot decat sa fiu de acord cu Armin :)
Mie imi placea inghetata Polar si cremsnitul cumparat de la vanatoru (parca asa se numea pe atunci) la Piata Romana. Beam cu placere un Brifcor (nu spun ca sugeam sticla aia pana ramaneam cu vananatai in jurul botului!) si Cico.Vara la „balci” mancam inghetata la cornet, luata dintr-un vas de aluminiu si pusa direct in cosuletul crocant cu o lingura din lemn:)Vai ce vremuri!
În ordine, am fost îndrăgostit de halviţa care îndulceşte guriţa, de savarina că aromă de rom şi cu moţ de frişcă adevărată, … Acum, sunt îndrăgostit, obligatoriu, de ceaiul diabetic! Sic transit gloria … dulciurilor!
nu stiu cum le zici tu, dar eu cumapram in disperare ciubuc de la tiganci dimineata si seara le bateam copii in curtea scolii….nici nu vreau sa ma gandesc ce era in ciubucurile alea…dar noi sa fim sanatosi….
Nu stiu la ce zici „ciubuc”, descrie-l putin sa ne dam seama ce e:)
Nu pot uita inghetata facuta de tigani,o cumparam de la balci,imi placea la nebunie si nu pateam nimic oricat de multa mancam.
trebuie sa recunosc, nu am auzit pana acum de inghetata facuta de tigani :)