Barbati and The City I

Standard

Un alt aspect important si predominant al Istanbulului sunt barbatii. Multi, de toate felurile,  dar  mai ales multi. Daca vei calatori in  Istanbul ca femeie singura, sau vei merge ca noi: Claudia si cu mine, doua dive in viata si atat (“si atat” in sensul ca fara alti oameni, nu ca noi suntem DOAR atat :)) vei deveni tinta sigura a barbatilor Istanbulului. Nu sunt violenti sau periculosi, dar sunt insistenti si multi.

Cateva tips and triks pentru a-ti asigura succesul pe strazile din Istanbul: iesi pe strada. Atat. Succesul este asigurat.

Ca sa te asiguri ca nu scapi usor ajuta si urmatoarele:

–  sa fii blonda. Claudia este. Eu nu.

–  sa ai oaresce forme, de preferinta cat mai accentuate. Avem, amandoua.

Dialogurile, in linii mari, erau identice:

Turcul: Hello!

Noi: Hello!

Turcul: Where are you from?

Noi: Romania.

Turcul: aaaaaaaa, ce faci? Hagi?

Noi: mdea, Hagi.

Turcul: are you sisters?

Ziceti si voi daca semanam…  Sisters pe dracu :)

Doo Dive

Doo Dive

Evident, existau si variatiuni: unii ne strigau: Hello Australia! Altii ne intrebau: “are you from Nigeria?” sau “Are you from China?” crezandu-se inteligenti si mistocari. Cand le raspundeam prompt: “Yes!” nu mai stiau ce sa zica. Cu vecinul de la magazinul din coltul strazii am purtat timp de 10 zile, zilnic, conversatii in italiana, sunt convinsa ca si acum ar putea jura ca suntem italience.

Cred ca am precizat ca sunt multi. Imaginati-va dialogurile astea, zilnic, la fiecare pas, la fiecare magazin, la fiecare restaurant, in fiecare parc, etc. Trebuie sa recunosc: Claudia este muuuuuuuuuuult mai rabdatoare, mai sociabila si mai prietenoasa decat mine. Da, stiu ca sociabil e sinonim pentru prietenos sau invers, but that’s my point exactly! Ea se intindea la povesti, ii asculta, le raspundea cu rabdare la intrebari. Eu de a doua zi aveam textul pregatit, daca se apropia vreunul auzea atat:” Hello, no thank you!”

In Bazar, sunt de groaza. Alearga dupa tine, te iau de mana, te taraie jumate de Bazar sa te duca in magazinul lor. Insista sa se pozeze cu tine ca si cu maimuta de pe plaja, dar pun problema in asa fel incat sa nu ii poti refuza. Ceva de genul: “daca tot nu cumperi de la mine, fa-mi macar favoarea de a te poza cu mine.” Intr-un final ei sunt negustori si scopul lor e sa isi vand marfa. Asta pot sa inteleg si sa respect. Dar nu imi plac fofilarile si aburelile. Cel mai mult mi-a placut de unul care a fost direct: “Hello beautiful ladies, how can I take your money?”  Corect, sincer… bravo bre!

Din miile de dialoguri si intamplari zilnice, cateva s-au remarcat prin umor(ul absurd).

Sotul Kefir. Nu stim exact cum il cheama, nu am inteles, asa ca am potrivit-o si l-am botezat Kefir. A fost un dar al lui Allah. A aparut exact in momentul in care eu, roscata, geloasa pe succesele Claudiei, blonda, cautam un coafor sa ma vopsesc. Nu a mai fost cazul. A aparut el, the one and only. Discutia a inceput fara hello si celelate abureli identice, direct la subiect: “she’s my favorite”, zise el, aratand catre mine. Apoi ii spunea, nu stiu exact daca Claudiei, sau asa, lui Allah in general: “Look at her, what a face, what a… What do you eat that you are so sweet? You eat only sweet thinks that you are so sweet”. Etc, etc. Afland ca suntem in cautarea unui schimb valutar a strabatut jumate de cartier, impreuna cu noi, sa ne ajute sa il gasim. Nu vreau sa imi mai amintesc dialogurile pe care le avea cu Claudia, “prietena mea”, care deja stabilea cu el detaliile nuntii noastre. Pe drum, Kefir imi spunea: acum ma acceptati cu voi ca aveti nevoie sa va ajut, dar dupa ce o sa ma folositi si nu o sa mai aveti nevoie de mine, nu o sa ma mai cautati. A intuit bine. A fost prima si ultima data cand l-am vazut.

Sotul cu posetele. In bazar, intr-un magazin de posete, Claudia cauta o poseta pe care sa i-o cumpere Flaviei. In timp ce Claudia noastra scotocea prin teancurile de posete, sotul ii mangaia parul, fascinat: „I love your hair, I need your lips”, etc. Imaginati-va scena asta intr-un magazin de la noi.

Sotul cu inelele. Nu stiu cum sunteti voi, dar noi, oamenii normali, ca sa cumparam ceva trebuie sa simtim chemarea respectivului obiect. Eu trebuie sa-l aud cum ma striga: „Stimata, Stimata, eu sunt!! Cumpara-ma!!!” Intr-una din perioadele in care colindam din magazin de bijuterii in magazin de bijuterii, asteptand ca inelul perfect cu turquoise sa ma strige…s-a auzit alta chemare. Chemarea inimii…atunci cand baiatul de la inele a vazut-o pe Claudia, s-a auzit asa, ca in filme,  un fundal de muzica de viori…el, fascinat, hipnotizat s-a apropiat de ea, i-a insiruit toate textele despre beauty and hair and stuff, a scos o carte de vizita, si-a notat numele: Kennan si numarul de telefon, a invitat-o la dans, apoi o intreba obsesiv, chiar urmandu-ne cativa pasi si repetand: „will you call? But will you call?”

Sotul din parc. Intr-o frumoasa seara de vara, veneam cu Claudia spre casa, din plimbarile noastre zilnice. In parcul cu coloana serpuita, ne abordeaza un turcalete negricios, cu carliontii gelati, nu arata rau, recunosc. Baiatul, infipt, merge la tinta si intreaba: „Sex?”  Eu: ” No, thank you!” Mai mergem cativa pasi, el insista: „sex?” Eu: „no, thank you and good bye!” El, perplex: „But why???? You don’t believe in love at first sight?” Eu, aratand spre Claudia: „yes, but I am with my wife!” Claudia, din stanga mea, zambea aprobator.  Nu stiu daca s-a mai miscat din locul unde a ramas paralizat.

Voodoo House. Cu el povestea este mai lunga. Dar merita. Eu, de nervi, nu am savurat-o in momentul in care s-a intamplat, iar acum ma amuza intr-un fel straniu, ca si cum i s-ar fi intamplat altcuiva. Despre aceasta, in capitolul viitor, in care cititorul va putea descoperi daca turcul are nevoie sau nu de marfa din fotografia alaturata.

– Va urma –

(Io v-am zis ca-s multi)

9 răspunsuri »

  1. Pingback: Barbati and The City I - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Eu din tara asta am invatat, asa cum spui si tu, ca nu exista forme de viata dupa primul tau ‘yes’. Ca sa nu ramana cu impresia ca a trecut pe la ei un prost conversationalist, i-am amuzat cu cate un cuvant din cele pe care le stiu. Asa: spui cuvantul si zambesti. Ei tot tac, dar macar zambesc. Arsenalul meu era totusi limitat si nu se potrivea mereu contextului pentru ca nu aveam mereu cum sa arat un fil (elefant), hap (pastila), seker (zahar) sau yastiklar (perna).

    • @Octavian – da, e un loc unde sa te gandesti de mai multe ori inainte de a spune „da”. De aia am si inceput propozitia cu „da”:)
      @Mircea – ma bucur ca ti-a placut, partea a doua urmeaza imediat:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s