Cineva, inaintea ta

Weekend la Unchiu’

Initial trebuia sa fim aici. Si am si fost, sambata, pentru cateva ore.  

Am profitat de ocazie sa revedem prieteni dragi: Morcovel – prins cu organizarea congresului, Dorin – in cautare de cartofi pe care sa ii coaca, Purdi – nu foarte sigur referitor la locatia unde se afla, cati ni’s si unde ni’s…. Am povestit cu Tempe una alta. Am admirat minunata masina a lui Purdi, noua acuma-s cateva luni, cu care a insistat el sa faca rostogoliri pe coama muntelui, just for fun. 

Limuzina lui Purdi

Am asistat la concursuri de genul: catarari in sala, trecere prin stramtoare, catarat pe lazi de bere. 

Premiul era lazi CU bere

Am pus la punct gradinita si mi-am asigurat pe vecie respectul in calitate de “tanti”-pentru cunoscatori:). Am asistat la concertul folcloric unde Claudia improviza freestyle porno pe melodia “De-ar fi Badea langa mine”. Am alit la un superrestaurant de pe vremea raposatului. Am cedat insistentelor lui Monenciu de a participa la sarbatorirea divortului sau, la Unchiu’ la cabana. Asa ca am parasit congresul si am pornit-o spre Lesu. Sa nu credeti ca a fost zis si facut. Oamenii din Bihor is cu vreme….orice activitate incepe cu o pauza, apoi bem o cafea, apoi ne pregatim, apoi pornim, incet, ca avem timp. Asadar, am baut o cafea/suc/bere, l-am asteptat pe Remus sa isi impacheteze neglijeul de dantele, jartierele, diadema si alte lucruri de prima necesitate de care avea nevoie pe munte, ne-am oprit la un mic shopping de bere, am oprit sa luam orga de lumini fara care nici un om care se respecta nu poate urca pe munte si am pornit. Ca sa oprim cativa km mai tarziu, la un birt, evident. Dupa care am pornit, din nou, printr-o ceata ca smantana. Remus ne linistea ca el stie drumul acela mai bine noaptea decat ziua, mai bine beat decat treaz. Asa ca a condus linistit, c-o bere-n mana, apoi alta si alta si alta. Pentru ca are o masina speciala care functioneaza doar daca soferul este bine alimentat, cu bere si ulterior cu votka. De la Stana de Vale drumul nu mai este asfaltat. A fost, candva, pe la Razboiul de Independenta, dupa care a ramas asa, portiuni de asfalt bombardate, necarpite, bolovanii iesiti printre crapaturi, cratere uriase….ma rog, stiti voi, cam ca toate drumurile din Romania. L-am strabatut noaptea, pe ceata, eu si Alin cu Remus la volan, Claudia cu Monenciu ca sofer, ambii bine alimentati cu combustibilul vietii. A doua zi pe lumina, cand am strabatut acelasi drum, ne-am crucit cand am vazut cat de aproape de moarte am fost. La  Unchiu’ lumea sarbatorea de vineri dimineata, pe cand am ajuns noi erau foaaaaaaaaaaaaaaarte bine dispusi. Au inceput dedicatiile pentru Monenciu, de genul: ii puneau melodia “M-asteapta puiul meu acasa, nevasta mea frumoasa……..” dupa care urlau: “ Te asteapta o pula acuma Monenciule”, etc, etc…Alin si Monenciu au tras niste dansuri sportivo-erotice care l-au determinat pe Razvi, dupa ce le-a vizionat doar vreo 4 secunde, sa plece dezgustat, mormaind: “Mi-i greata, nu pot sa ma uit”. Am chefuit pana dimineata, unii pana mai devreme, altii pana mai tarziu. Cei care s-au culcat mai tarziu (Monenciu) au avut grija sa ii trezeasca din 10 in 10 minute pe cei care s-au culcat mai devreme (eu si Alin). Nu dau nume. 

Alors on dance

Vreau sa transmit un salut calduros noilor nostri prieteni: ii pup cu drag pe Unchiu Pedro si Matusa Mara, cea mai draguta (si singura) doamna brazilianca pe care o cunosc, lui Titus, lui Gabi, lui Brazil, lui Serpente si celorlalti al caror nume nu il stim :). 

 A doua zi, sau, ma rog, in aceeasi zi dar mai tarziu, pentru ca toata lumea dormea, am pornit cu Alin sa vizitam imprejurimile. A meritat. 

Lesu

In drum spre casa am strabatut pe lumina mirifica autostrada Stana de Vale-Lesu unde masinuta cea noua a Claudiei a avut de suferit putin. Mai mult. Si pentru ca mi se repeta zilnic, in forma vorbita sau scrisa, mai spun doar atat: PUFUUUUUUUUUUUULEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEETI! Urmeaza o crima. Sau doua.

In final va las cu melodia pe care mi-a dedicat-o Monenciu tarziu in noapte. Si pentru ca luni a fost ziua lui, zi frumoasa ca el, La Multi Ani Guvidule!!!! Da, daaaaaa…..de ziua ta :P

Am primit o pula

:)Cei care nu tolerati limbajul, nu cititi:)

Mi s-a deschis un univers de posibilitati:

–  pot sa folosesc expresia:  „ce pula mea?”, avand una, chiar daca sunt o fata delicata ca o garofita:);

– pot sa spun: „imi bag pula” si sa o bag in buzunar sau un portmoneu;

– pot sa zic: „suji pula” si sa ti-o strecor printre buze (cam fortat, dar noa….:)).

Si cam atat:) Bine, e un univers mai mic, nu stiu prea multe injuraturi cu pula, puteti contribui cu sugestii. Sau mai bine nu.:))

De la un coleg care a fost in Botswana:)

Pula mea

Se prefigureaza o noua obsesie

Cel putin asa parea la prima lectura. La prima lectura a “Primei zile”. Pe cand am ajuns la “Prima noapte” nu mai eram asa de sigura. Mi-a placut “Prima zi” din multe motive: pentru ca unul din visele copilariei si adolescentei a fost arheologia, pentru ca in carte se calatoreste mult, pentru ca ascunde un mister, pentru ca e vorba despre stele, etc, etc. Mi s-a parut oarecum cautat, nenatural, a scrie un capitol la persoana I, celalalt la a III-a. Mi s-au parut putin fortate si pasajele in care, in mijlocul unui roman de aventuri, autorul o dadea in filosofie, inserand citate coehliene numai bune de inscriptionat alaturi de o poza cu o silueta in apus, un catel dragut intr-un cos sau un bebelas ingandurat. Stiti voi:). Trecand peste aceste minusuri, “Prima zi” a reusit sa-mi mentina interesul treaz pana la sfarsit si sa ma determine sa cumpar si continuarea inca de cand mai aveam cateva pagini din prima carte… In schimb, “Prima noapte” a debutat cu un ritm mult mai scazut decat primul volum, s-a intins pe parcursul a cateva capitole fara sa simti ca se intampla ceva, in plus, personajul principal mai avea si accese de lalaiala patetica: “Oh iubito, lipsa ta, iubito imi lipsesti”, bla bla. Ritmul si gradul de interest al povestii a crescut pe parcurs, reabilitandu-se pentru scaparile anterioare, ca sa o dea in bara cu intorsatura SF, extraterestra, cliseu previzibil, de la final. As fi vrut sa nu mentionez unele stangacii de traducere, in care simteai mot a mot-ul din franceza sau cele de redactare de genul: “Femeile si barbatii din grup s-au prezentat pe rand…(….) Singura femeie din grup a luat cuvantul”, dar nu pot. Una peste alta cartile au fost un rollercoaster de impresii, cele negative nereusind sa le anuleze pe cele pozitive. Dar nici invers. Oricum, mi-au placut. Cred. Sunt foarte nehotarata in ultima vreme. Sau nu?

Prima zi si prima noapte

Apoi, am citit in Paris Match unul din interviurile date de Marc Levy. Interviul incepea cu o prezentare a autorului, a trecutului sau si cu precizarea care mi l-a facut simpatic pe viata: “Marc Levy nu va fi niciodata apreciat de elite”. Restul interviului a fost la fel de simpatic si de bun simt. Faptul ca i-a placut foarte mult „Eleganta ariciului” mi l-a apropiat si mai tare ca om.  Levy imi aminteste oarecum de Antoine de Saint Exupery. Si nu cred ca e de vina doar poza asta.

Marc Levy

Iar dilema persista: sa iau si celelate carti, sa nu le iau? Presimt ca daca le iau o sa regret, iar daca nu le iau imi va sta gandul tot la ele. Nu pot sa ma hotarasc. Sau pot?

 Sursa foto.