My professional kusturician life

Standard

Romania. O tara frumoasa, o tara pitoreasca. O tara locuita. Din pacate, zic unii. Din fericire, zic eu. Pentru ca unele lucruri se pot intampla doar in Romania. Si doar pentru ca este locuita.

Ca o scurta introducere explicativa pentru cele doua persoane ajunse accidental pe blog: mare parte din jobul meu presupune coordonarea unei activitati de recrutare masiva de personal productiv, pentru o multinationala. Asta inseamna, pe langa clasicele anunturi, panouri, spoturi TV si radio, mersul la propriu, fizic,  intensiv in satele din zona, si recrutarea directa, de la sursa. Sursa egal birturi, primarii, camine culturale, magazine satesti,  camp,  etc. Aceasta activitate implica multe aspecte: cunoasterea zonei, deplasarea ore in sir din sat in sat, interactiunea cu foarte multe categorii de oameni. Interactiune din care se nasc o multime de intamplari.  Sunt unele zone in care avem prieteni, in care suntem primiti cu bucurie, in primarie, biserica,  birt, la om acasa, cu masa pusa dar sunt si zone in care suntem alungati cu oale cu apa fiarta sau scosi cu forta din primarie, numiti “americani exploatatori de sclavi romani” si, la argumentul ca si noi suntem romani, pusi sa recitam ‘’Tatal Nostru’’ sau sa cantam ‘’Desteapta-te Romane’’.  Toate aceste intamplari si reactii au devenit oarecum normale si predictibile, chiar si trecerea de la o extrema la alta. Dar sunt si zile halucinante, incredibile, care nu se incadreaza in nicio extrema si care nu tin de nicio realitate. Una din aceste zile, intamplata recent, le-a depasit pe toate celelalte, cumulate, by far.

Iat-o.

In mijlocul unei actiuni de recrutare fiind si avand in vedere numarul mare de oameni cerut, perioada din an, dificultatile cu care se confrunta zona, ma vad nevoita sa introduc sate/rute noi in aria de recrutare. De obicei, cand intreprind o astfel de actiune imi gasesc o persoana de contact din satul respectiv, impreuna cu care caut oamenii potriviti. Aici intra in scena Doamna Doina. Doamna Doina, persoana importanta, cu cunostinte aprofundate ale zonei si ale fiecarui locuitor in parte, om de baza in traficul de informatii intre satele din comuna. Prima noastra actiune impreuna a fost un succes, am reusit sa recrutam peste 50 de persoane intr-o singura sesiune, dintr-un singur sat. Doamna Doina s-a dovedit a fi un om de cuvant si intr-adevar, fara nicio urma de ironie, o persoana influenta. Avand in vedere isoria noastra de succes, stabilim o noua intalnire, in fata bisericii, Doamna Doina urmand a-mi servi drept ghid in extinderea recrutarii si in alte sate din comuna respectiva. Pornesc de la firma, cu microbusul, cu un sofer nou, pe care nu il cunosteam. Pana sa ajungem in sat l-am cunoscut mai mult decat mi-as fi dorit. Avram, era la primul lui job in Romania. Lucrase in Grecia, de la 18 ani, timp de 12 ani. Vorbea repede, trei cuvinte in romana, doua in greaca, “malaca” la sfarsitul fiecarei fraze. CD playerul urla muzica greceasca, populara banuiesc, dupa sonoritate. Avram s-a simtit dator sa imi povesteasca in amanunt viata lui din Grecia, si apoi, si cea de dinainte. Ajungem in sat, Doamna Doina era deja in fata bisericii, cu doi oameni deja recrutati. Lucrurile pareau a fi pe drumul cel bun.  Aveam pe lista de vizitat alte patru sate. Pornim spre primul dintre ele, unde eu, in lumina experientelor anterioare, ma asteptam ca oamenii sa fie deja pregatiti, doar sa ii luam cu busul. Nu erau. De fapt, nu era nici un om in tot satul, pe care l-am strabatut dintr-un capat in altul. Incepea sa ploua marunt. Satul pustiu plutea intr-o atmosfera ireala si umeda. La capatul satului Doamna Doina coboara si ne anunta ca va reveni in cateva minute. Ceea ce a si facut. Fara oameni, dar cu o plasa de rafie care mirosea puternic a branza. Ne anunta ca oamenii  cu care vorbise sunt in satul vecin,  unde oricum avea si alte contacte asa ca pornim intr-acolo sa ii ridicam pe toti. Nu erau nici acolo, in schimb, Doamna Doina apare cu un cos plin cu rosii. Ne linisteste, nu e nicio problema, urmatorul sat este satul ei natal, unde sigur a vorbit si vor fi in jur de 20 de persoane. O cred. Strabatem satul, cu Doamna Doina pe post de GPS al soferului, dandu-i indicatii – parerea ei, spunandu-i povesti – parerea mea. Exemple de dialog:

     Ea:

–         Uite, aici in casa asta verde sta varumeu de-al doilea, Costel!

Soferul, franeaza brusc:

–         Il luam acuma?

Ea:

–         Nu, a murit anu asta, a doua zi de pasti.

Cateva sute de metri mai incolo:

       Ea:

–         Pe stanga la casa cu fantana stau doua surori, si ele vroiau sa se angajeze!

Soferul, pune, din nou, frana brusc:

–         Oprim?

–         Aaaaa, nuuuu. S-au angajat la Oradea saptamana trecuta.

Dialogul asortat cu frane a avut loc de vreo 5 ori in locatii diferite. Din loc in loc, mai si opream, dar nu pentru a colecta vreun om ci pentru a colecta plase cu vinete, ardei, etc.

Vazandu-mi privirile disperate, Doamna Doina ma calmeaza:

–         Nu-ti face griji, acum mergem in satu’ lu’ mamica, acolo precis sunt cel putin 20 de persoane interesate. In plus, a facut mamica niste placinte cu cartofi foarte bune!

Cu ultimul argument ma convinge. Strabatem kilometri intregi prin pustietate, pe un drum neasfaltat, prin campii infinite cu iarba inflorata sau cu porumb inalt. Ajungem acasa la mamica, unde, spre bucuria mea, pe langa placintele cu cartofi, erau si vreo 15-20 de persoane. Suntem condusi in “casa din fata”, pusi la masa cu placinte cu cartofi si apa de la fantana. Eu si soferul in prim plan, inconjurati, in semicerc, pe scaunele si bancute, de grupul de oameni. Remarc fizionomiile similare, stabismul la aproape toti, o usoara intarziere in vorbire. Trec peste aceste amanunte si, fericita, le tin speach-ul despre cat este firma noastra de minunata si ce noroc au ca le oferim aceste locuri de munca. Ma asculta zambind in tacere. Nu au intrebari. Sunt incantata de talentul meu oratoric si inteligenta cu care am cuprins toate aspectele astfel incat totul sa fie clar pentru ei. Trece ceva vreme pana cand totul devine clar si pentru mine. Oamenii nu venisera pentru angajare, oamenii venisera in vizita. Mai bine zis, venisera sa asiste la vizita, deoarece nu au mai avut oameni straini in sat de cativa ani. Si iata-ne, eu si soferul, mancand placinte cu cartofi, sub privirile atente ale unui grup compact de oameni, rezultat al generatii de incrucisari intre ei insisi. Inghit cu noduri si ne pregatim de plecare. Mamica insista sa ne puna placinte la pachet. Eu refuz, la dieta fiind, in schimb Avram accepta cu placere. Le dusese dorul in Grecia. Colectarea plaselor cu diverse produse de catre Doamna Doina culmineaza cu “pachetul”de la mamica, constand intr-o gaina vie.

Drumul de intoarcere a fost marcat de mai multe aspecte si este perioada din zi care mi s-a parut cea mai suprarealista si kusturiciana. Dintre cei 20 de oameni au fost totusi interesati patru, care se adauga celorlati doi din primul sat. Astfel: afara ploua marunt, dupa cateva zile de canicula, din pamand generandu-se aburi si dand imprejurimilor un aer ireal. Una din cele doua persoane care venisera initial cu Doamna Doina, obosite de peregrinarea prin sate, atipise cu gura deschisa, sforaind usor pe o nara. Celalalt, lucrase cateva luni intr-o firma similara cu a noastra, la magazie, incerca sa ma convinga de cunostintele lui de limba engleza, vorbind in romana, dar cu un puternic accent britanic. Era convins ca vorbeste engleza. Siamezii din generatii diferite din ultimul sat s-au pus fiecare pe alt scaun, fiecare in alt colt de bus, de parca nici nu s-ar fi cunoscut. In bus urla muzica greceasca. In aer plutea un iz de branza  si transpiratie, plus alte cateva arome nedefinite. Soferul injura in greaca la fiecare 3 minute. In dreapta mea, Doamna Doina facea reclama firmei catre persoanele nou recrutate, avand la picioare plasele cu diverse produse, iar sub brat, gaina. Vie. Gaina.

O debarcam pe Doamna Doina impreuna cu toate bagajele ei acasa si plec cu “recolta umana” spre firma.

Nu dau o zi din asta pentru una de stat la birou, sedinte, rapoarte si alte shituri pentru nimic in lume. Cunoscatorii nu ma contrazic cand afirm ca pot exclama pe buna dreptate: “What a day!”

Reclame

11 răspunsuri »

  1. Multumesc frumos, stiu ca fotografiile lasa de dorit din punct de vedere calitativ. Dar locurile sunt absolut senzationale si compenseaza pentur poza facuta cu telefonul. :)

  2. @ Organizare….dupa placintele alea trebuie mers si la Zumba:))
    @ Desene…merci, si situl vostru e fain. Memories…:)
    @ Armin…D-na Doina nu este stapana pe situatie, este stapana universului. Iar eu sunt secundul ei:))))

  3. Pingback: Viaţa-n imagini (1)

  4. Bun articol, imi place acest blog. Un pic off-topic: va supun atentiei site-ul FILME1.NET – un site gratuit de filme online subtitrate in limba romana, fara reclame (!), rapid si foarte bun. Eventual, poate va intereseaza si un schimb de linkuri. Va multumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s