Se prefigureaza o noua obsesie

Cel putin asa parea la prima lectura. La prima lectura a “Primei zile”. Pe cand am ajuns la “Prima noapte” nu mai eram asa de sigura. Mi-a placut “Prima zi” din multe motive: pentru ca unul din visele copilariei si adolescentei a fost arheologia, pentru ca in carte se calatoreste mult, pentru ca ascunde un mister, pentru ca e vorba despre stele, etc, etc. Mi s-a parut oarecum cautat, nenatural, a scrie un capitol la persoana I, celalalt la a III-a. Mi s-au parut putin fortate si pasajele in care, in mijlocul unui roman de aventuri, autorul o dadea in filosofie, inserand citate coehliene numai bune de inscriptionat alaturi de o poza cu o silueta in apus, un catel dragut intr-un cos sau un bebelas ingandurat. Stiti voi:). Trecand peste aceste minusuri, “Prima zi” a reusit sa-mi mentina interesul treaz pana la sfarsit si sa ma determine sa cumpar si continuarea inca de cand mai aveam cateva pagini din prima carte… In schimb, “Prima noapte” a debutat cu un ritm mult mai scazut decat primul volum, s-a intins pe parcursul a cateva capitole fara sa simti ca se intampla ceva, in plus, personajul principal mai avea si accese de lalaiala patetica: “Oh iubito, lipsa ta, iubito imi lipsesti”, bla bla. Ritmul si gradul de interest al povestii a crescut pe parcurs, reabilitandu-se pentru scaparile anterioare, ca sa o dea in bara cu intorsatura SF, extraterestra, cliseu previzibil, de la final. As fi vrut sa nu mentionez unele stangacii de traducere, in care simteai mot a mot-ul din franceza sau cele de redactare de genul: “Femeile si barbatii din grup s-au prezentat pe rand…(….) Singura femeie din grup a luat cuvantul”, dar nu pot. Una peste alta cartile au fost un rollercoaster de impresii, cele negative nereusind sa le anuleze pe cele pozitive. Dar nici invers. Oricum, mi-au placut. Cred. Sunt foarte nehotarata in ultima vreme. Sau nu?

Prima zi si prima noapte

Apoi, am citit in Paris Match unul din interviurile date de Marc Levy. Interviul incepea cu o prezentare a autorului, a trecutului sau si cu precizarea care mi l-a facut simpatic pe viata: “Marc Levy nu va fi niciodata apreciat de elite”. Restul interviului a fost la fel de simpatic si de bun simt. Faptul ca i-a placut foarte mult „Eleganta ariciului” mi l-a apropiat si mai tare ca om.  Levy imi aminteste oarecum de Antoine de Saint Exupery. Si nu cred ca e de vina doar poza asta.

Marc Levy

Iar dilema persista: sa iau si celelate carti, sa nu le iau? Presimt ca daca le iau o sa regret, iar daca nu le iau imi va sta gandul tot la ele. Nu pot sa ma hotarasc. Sau pot?

 Sursa foto.

Marina – Carlos Ruiz Zafon

Abia dupa ce mi-am recitit articolul am realizat ca este doar o repetare a unor lucruri pe care le-am spus deja. Va spuneam ca sufar de o manie a colectionarului care ma face sa cumpar toate cartile unui autor, daca mi-a placut  prima citita si ajung ca apoi sa fiu dezamagita. Va spuneam si ca daca citesti o carte de Carlos Ruiz Zafon fara sa stii de cine e scrisa, iti dai seama imediat ca e el. Ce sa va mai spun nou, dupa ce deja v-am dat de inteles ca desi are vocea inconfundabila a autorului, Marina nu se ridica la nivelul Umbrei Vantului sau Jocului Ingerului? Cu toate astea, Zafon afirma ca Marina este cartea lui preferata. Am incercat sa inteleg de ce si cred ca am reusit. Cred ca ce simt eu ca un minus al Marinei este rezultat al faptului ca am vazut prea multe filme de groaza si ca daca as fi citit cartea acum vreo 10-15 ani nu le-as fi considerat asa. Dar acum, la batranete (a mea), scenele horror, creaturile, decorurile par inspirate dintr-un film de mana a doua. Cam atat ca minus. Ziceam ca am inteles de ce ii place lui Zafon atat de mult. Cartea e scrisa la persoana I, are ca personaj principal narator un tanar adolescent. Oricine a incercat vreodata sa scrie fictiune stie cate e de greu sa scrii la persoana I, sa proiectezi asupra personajului sentimentele si gandurile proprii, dar sa pastrezi acea granita fina dintre a dezvalui prea mult, a te expune, complet vulnerabil si a nu dezvalui suficient pentru a creea o emotie cititorului.  Mi-l imaginez pe Zafon, scriind Marina, intors in visele din adolescenta timpurie, intrat in pielea lui Oscar, traind aventuri la limita science-fiction-ului si tesand acea atmosfera specifica Barcelonei LUI.  Oricum, sa citesti Marina e si o placere, e si un exercitiu util daca vrei sa vezi ……nu neaparat evolutia, dar transformarea, devenirea in timp a lui Zafon.

O sa pun coperta variantei in limba spaniola,  imi place mai mult decat cea romaneasca.

Marina

Carti and The City

Inca nu am fost la New York, asa ca pentru mine Istanbulul ramane, deocamdata, „The City”. De departe cel mai mare oras vizitat, cel mai complex, cel mai complet, cel mai intrigant, cel mai agasant, cel mai odihnitor, cel mai colorat, cel mai galagios, cel mai vizitabil, descoperibil, explorabil. Cred ca Istanbulul ori il iubesti, ori pleci acasa. Nu exista cale de mijloc cu el: totul sau nimic. Si, dupa parerea mea, iti ofera totul. M-am intors de ceva vreme, dar nu am reusit sa imi stabilizez vartejul senzatiilor, impresiilor, astfel incat sa va povestesc cum a fost. De fapt, asta e unul din „pacatele” Istanbulului: totul este mult, in abundenta, te copleseste, iti cere mult timp si rabdare pentru a sintetiza si alege. Asa ca o iau incet, incet, incepand cu Istanbulul si cartile lui. Multe, ca orice altceva.

Dupa cum va spuneam, am plecat de acasa avand in bagaj:

Singuratatea numerelor prime – Paolo Giordano

Citisem deja despre aceasta carte la Octavian si la Dragos, si evident, ma asteptam sa fiu dezamagita. Prea “de bine” au zis ei despre ea. Nu am fost. Este o carte perfecta despre oameni imperfecti, intr-o lume imperfecta. Am citit-o dintr-o data, intr-o noapte lunga, in tren. M-am gandit indelung la motivele pentru care mi-a placut atat de mult. Si am ajuns la o concluzie, care nu e singurul motiv: e intotdeauna reconfortant sa vezi ca sunt si oameni mai screwed up decat tine insuti.

Plansul lui Nietzsche – Irvin D. Yalom

„Plansul lui Nietzsche” iti da in primul rand senzatia ca e scrisa de un om care stie ce vorbeste. Afland ca autorul este psiholog iti dai seama ca asa si e. Personajele se incadreaza in tipologii usor de catalogat si de „diagnosticat”, chiar daca ai cunostinte minime de psihologie si psihanaliza. Faptul ca „evadarea” lui Breuer este un vis si finalul sunt foarte previzibile, iar portretul lui Lou Salome este usor neverosimil. Desi am citit-o cu interes pana la sfarsit, scaderea pe alocuri a ritmului povestirii si insistenta asupra unor detalii statice au facut-o pe alocuri (incerc sa gasesc un cuvant mai elegant, dar nu reusesc) plictisitoare.  

Fiica lui Icar – Helen Oyeyemi

“Fiica lui Icar” este una din acele carti care nu stii exact de ce iti plac. Dar iti plac. Desi e o carte cu un personaj principal in varsta de 8 ani, nu e o carte pentru copii. Nu te identifici cu niciun personaj, cu nicio situatie, cu nicio framantare. Si totusi iti place, te atrage, iti metine interesul. Oyeyemi construieste personajele, decorurile intr-un mod foarte “vizual”, reusesti usor sa iti imaginezi locuinta familiei din Anglia, diferenta dintre aceasta si casa parinteasca din Nigeria, pavilionul parasit si coloritul matusilor, sala de clasa, colegele de scoala, cabinetul psihologului. Desi in general nu imi plac finalurile deschise, finalul semideschis al “Fiicei lui Icar” nu deranjeaza.

Pe langa „pachetelul” de acasa, tot in tren, am citit una din cartile Claudiei: „Cartea viitorului” de Cecelia Ahern. Da, aia care a scris si „P.S I Love You”. O sa fiu foarte draguta si o sa pun impresia creata de aceasta carte pe seama faptului ca am citit-o imediat dupa „Singuratatea numerelor prime”. Daaar, ca si carte citita „de musai”, pentru a umple cele 12 ore petrecute in tren, a mers. Nu, nu o sa citesc si „P.S Te iubesc”, mi-a ajuns ca m-a obligat Romina sa vad filmul. Bine, recunosc, da’ nu mai spuneti la nimeni: fata asta, Cecelia, ma enerveaza usor: e frumoasa foc, mai tanara decat mine si vinde cartile ca painea calda. Ramane intre noi, da?

Pentru ca noptile in tren si orele din salile de asteptare ale aeroportului sunt mai lungi decat orele obisnuite…am terminat rapid cartile de acasa si m-am vazut nevoita, in mijlocul Istanbulului, sa imi caut ceva de citit. Evident ca au si un Book Bazar, dar acolo aveau in engleza, sau alte limbi decat turca, doar carti de Marketing, vanzari si alte minunatii tehnice. In schimb, in Bookstore-ul din Sultanahmet aveau carti doar in limba engleza. In prima faza m-a surprins apoi mi s-a parut o chestie geniala: aveau doar carti traduse in engleza ale autorilor turci si carti de autori straini despre Istanbul sau a caror actiune se petrece in Istanbul.

Aici l-am descoperit pe Jason Goodwin si al sau Yashim, detectivul otoman.

The Janissary Tree

Foarte faine cartile, din  pacate mi-am permis doar doua din cele trei pe care le aveau. Dar am vazut ca s-au tradus si la noi, asa ca „The Serpent Stone” e pe shopping list-ul meu. Constat ca inca sufar de vechea manie stupida a colectionarului care m-a facut sa cumpar si toate cartile lui Arturo Perez Reverte, desi, in afara de „Clubul Dumas”, sunt slabute rau.  E posibil sa imi fi placut atat de mult „The Janissary Tree” pentru ca descopeream la fiecare pagina Istanbulul pe care il vizitasem in ziua anterioara, descoperiri insotite de exclamatii de bucurie si citit cu voce tare Claudiei pasajele respective. Vom descoperi in timp daca mi-au placut cartile cu adevarat sau nu, I guess.

The Bellini Card

Pe partea asiatica a Istanbului sunt zeci de librarii, pasaje intregi, cu tot felul de minunatii: carti de toate soiurile, vechi si noi, in diverse limbi, placi de vinil, bong-uri, tablouri,  tricouri cu Metallica descoperite la ultimul dus, nelipsitele pisici, etc, etc. De aici mi-am luat,  „The Portrait of Dorian Gray” si „Little Women”. Abia astept sa ma intorc:).

Book BazaarS

Steaua Marilor

Asa-i ca suna fain titlul? Nu vreau sa fiu rea sa spun ca doar titlul…dar cam asa e. Cartea e o amestecatura de amintiri, descrieri, dialoguri, articole de ziar, scrisori, jurnale de bord, etc… Este inca una din acele carti care a pornit de la o idee buna dar i-a lipsit acel „nustiuce” care ar fi facut-o geniala. Ma enerveaza si stilul julesvernian in care sunt scrise titlurile capitolelor: „Capitolul unu in care este vorba despre…”, „Capitolul doi in care cititorul afla….”, etc. Scrie tu acolo capitolul unu, doi, trei si lasa-ma pe mine sa descopar despre ce e vorba in el, bine?

Dar ca sa fim sinceri pana la capat: cine ar rezista unei asa coperte frumoase?

Steaua Marilor

 

Steaua mărilor
Autor: Joseph O’Connor
Colecţia: Byblos -Curtea veche

Ce am invatat de la Oscar

Draga Dumnezeu,

Desi am asteptat cativa ani de cand am auzit de cartea asta pana sa o citesc, desi am cautat-o prin toate librariile de pe unde am umblat, desi am incercat sa o comand de pe internet dar nu mai exista nicaieri pe stoc si intr-un final am citit-o in format electronic chinuindu-mi ochii,  sa Stii ca nu sunt suparata pe Tine.

Pentru ca este o carte pe care ar trebui sa o citeasca toata lumea, nu o sa spun nimic despre ea, ci doar o sa Iti multumesc pentru aceste cateva citate:

“Să ştii de la început că mie nu-mi place să scriu, o fac numai când sunt silit. Scrisul nu-i decât zâmbăreală, ploconeală, împopoţoneală etc. Minciună frumoasă. Ceva pentru oameni mari, adică.”

 

–        “Şi despre ce-ai vrea să-i scriu (Lui Dumnezeu)?

–        Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru. Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar, băiatule.”

“Iată deci cum a trecut ziua de azi, dragă Dumnezeu. Acum înţeleg eu de ce adolescenţei i se mai zice şi „vârsta ingrată“. Chiar că nu-i uşor. Noroc că pe la douăzeci de ani toate se aranjează. Aşa că, uite, îţi adresez şi eu dorinţa mea pe ziua de azi: aş vrea ca Peggy şi cu mine să ne căsătorim. Nu sunt foarte sigur dacă asta ţine de spirit, căsătoria adică, şi dacă e de domeniul tău. Cu alte cuvinte, nu ştiu dacă tu poţi să împlineşti genul ăsta de dorinţă, tip agenţie matrimonială, sau dacă e cazul să mă adresez în altă parte. Te-aş ruga să-mi dai răspunsul cât mai iute cu putinţă, ca să ştiu ce să fac. N-aş vrea să te zoresc, dar nu uita că timpul meu e limitat. Deci: căsătorie Oscar-Peggy Blue. Da sau nu. Nu-ţi ascund că m-ar aranja grozav ca în domeniul de care te ocupi să figureze şi articolul „căsătorie“.”

 

–        ”Şi-acum ce-ai să faci, Oscar?

–        Dar tu, Peggy?

E nemaipomenit cât ne asemănăm, aceleaşi idei, aceleaşi întrebări.

– N-ai vrea să dormi cu mine?

Orice s-ar spune, fetele sunt grozave. Păi mie, ca să spun o asemenea frază, mi-ar fi trebuit ore, săptămâni, luni de zile, spre a o învârti în minte, spre a o pregăti. Pe când Peggy i-a dat drumul simplu, ca şi cum ar fi fost lucrul cel mai firesc.”

 

“Mâine e Crăciunul, dragă Dumnezeu. Aniversarea ta, uite, n-am făcut niciodată legătura. Te rog, fă tu cumva să mă împac cu Peggy fiindcă, nu ştiu dacă e din pricina ei sau nu, da’ tare-s trist astă-seară şi nu-mi mai arde de nimic.

 

Pe mâine. Te pup,

Oscar

P.S. Acum că suntem prieteni, ce-ai vrea să-ţi ofer de ziua ta?”

 

–        “Întrebările cele mai interesante rămân şi vor rămâne întrebări. Ele întreţin misterul. Fiece răspuns trebuie precedat de „poate că“. Doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv.

–        Vrei să spui că la „Viaţă“ nu există soluţie?

–        Vreau să spun că la „Viaţă“ există mai multe soluţii, prin urmare ea n-are soluţie.

–        După mine, Tanti Roz, singura soluţie la viaţă este să trăieşti.”

Draga Dumnezeu, te rog sa mai imi trimiti carti ca asta, chiar daca va trebui sa lupt si sa astept putin pana sa le obtin. Din nou.

Te pup,

Alina

Oscar si Tanti Roz, Eric-Emmanuel Schmitt, Humanitas Fiction, 2006

Pictura si picioare din China

Va ziceam ca mi-am cumparat Pictorita din Shanghai. Am si terminat-o. O sa incep cu concluzia: cititi cartea ca e faina.

Povestea e simpla, scrisa intr-un stil captivant, fara mari pretentii. In cateva cuvinte, o fetita chinezoaica este vanduta de unchiul sau opioman unui bordel, devine prostituata, este „salvata” din bordel de un client care o face „a doua sotie”, isi descopera talentul pentru pictura, devine o pictorita celebra. Clasic, nu?

Ei bine, de pe coperta cartii aflam ca este nu doar clasic, ci si real. Pan Yuliang a existat cu adevarat, iar „Pictorita din Shanghai” este o biografie romantata a acesteia.

Asadar, cu a jutorul amicului Google am citit cateva informatii suplimentare despre viata ei si i-am vazut cateva din opere. Sincer, picturile ei nu prea sunt stilul meu, dar avand in vedere contextul si perioada istorica in care ea a trait, putem intelege de ce a fost perceputa ca extraordinara. In plus, autoportretele erau nud:). Iata cateva:

Pan Yuliang

Pan Yuliang

Pan Yuliang

Bun, ajunge, asa…de curiozitate. Daca vreti mai multe, cautati pe net.

Despre ce vreau sa vorbesc este altceva:). Ca de obicei.

Circula intr-o vreme un mail cu niste batranele din China si picioarele lor legate, astfel incat sa corespunda standardului lor de frumusete. Acest aspect este reluat si in cartea lui Epstein.  Una din partile „revolutionare” ale cartii este atunci cand Yuliang are sustinerea sotului ei in a-si desface legaturile de la picioare si prin masaje si bai sa revina la forma…hmmm, aici am vrut sa spun „normala”, dar normal e un termen extrem de relativ, asa ca o sa ii spunem „initiala” a picioarelor. Eu sunt o fata simpla de la tara, dar uitati-va si voi la imaginile de mai jos, si daca poate cineva sa imi explice de ce picioarele „in forma de lotus” sunt mai frumoase decat picioarele in forma lor initiala, daca merita ca de copila sa iti rupa oasele piciorului, sa le lege in aceasta forma, sa suferi toata viata de dureri, infectii, sa umblii cu pasii aia de un centimetru pe minut…eu nu mai zic nimic.

De altfel, cu faptul ca s-a renuntat la aceasta practica cred ca s-a spus totul.

Revărsat de zori – Jorge Luis Borges

În profunda noapte universală,
pe care felinarele încearcă s-o contrazică,
o rafală rătăcită
a jignit străzile taciturne
ca un presentiment înfiorat
al revărsatului de zori îngrozitor ce dă tîrcoale
dărăpănatelor suburbii ale lumii.
Atras de umbră
şi speriat de ameninţarea dimineţii,
am retrăit cumplita ipoteză,
de Schopenhauer şi de Berkeley avansată,
precum că lumea este
o activitate a minţii,
un vis al sufletelor,
fără temei, nici scop, nici consistenţă.
Şi cum ideile
nu-s veşnice ca marmura,
ci nemuritoare ca o pădure ori un rîu,
doctrina anterioară
şi-a asumat altă formă în zori,
iar superstiţia acestui ceas
cînd lumina, asemeni iederei,
implică pereţii umbrei,
mi-a supus raţiunea
şi a trasat următorul capriciu:
dacă lucrurile sînt lipsite de substanţă
şi acest forfotitor Buenos Aires
nu este altceva decît un vis
pe care-l făuresc cu-mpărtăşită magie sufletele,
atunci există o clipă
în care, din nefericire, fiinţa lor e în primejdie,
şi aceasta e clipa înfiorată a zorilor,
cînd sînt puţini cei ce visează lumea
şi doar cîţiva noctambuli păstrează,
cenuşie şi abia schiţată,
imaginea străzilor
pe care le vor defini apoi cu ceilalţi împreună.
O, ceas în care visul îndîrjit al vieţii
e pîndit de primejdia destrămării,
ceas în care i-ar fi uşor lui Dumnezeu
să-şi năruie cu totul lucrarea!

Dar lumea s-a mîntuit din nou.
Lumina se împrăştie inventînd culori spălăcite,
iar eu, nu fără o uşoară remuşcare
pentru complicitatea la renaşterea zilei,
mă îndrept spre casă şi o găsesc
buimacă şi îngheţată în lumina albă,
pe cînd o pasăre rupe tăcerea
şi noaptea ostenită
rămîne doar în ochii orbilor.

Alt poem al darurilor – Jorge Luis Borges

Vreau să aduc mulţumiri dumnezeiescului
Labirint de efecte şi cauze
Pentru diversitatea făpturilor
Care alcătuiesc acest univers neobişnuit,
Pentru raţiune, care nu va înceta să viseze
La un plan al labirintului,
Pentru chipul Elenei şi stăruinţa lui Ulise,
Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalţi
Aşa cum îi vede Dumnezeu,
Pentru tăria diamantului şi apa curgătoare,
Pentru algebră, palat de cleştar desăvârşit,
Pentru monedele mistice ale lui Angelus Silesius,
Pentru Schopenhauer,
Care a dezlegat probabil taina universului,
Pentru strălucirea focului
Pe care nici o fiinţă omenească nu-l poate privi fără o veche uimire,
Pentru mahon, cedru şi santal,
Pentru pâine şi sare,
Pentru misterul trandafirului
Care dăruieşte culoare fără să o vadă,
Pentru câteva seri şi dimineţi din 1955,
Pentru vajnicii văcari ai pampei
Care mână cirezile în revărsat de zori,
Pentru ceasul dimineţii la Montevideo,
Pentru arta prieteniei,
Pentru ultima zi a lui Socrate,
Pentru cuvintele care s-au spus într-un asfinţit
De pe o cruce spre altă cruce,
Pentru acel vis al Islamului care a cuprins
O mie de nopţi şi încă una,
Pentru acel alt vis al iadului,
Cu un turn de foc ce purifică
Şi sfere de slavă
Pentru Swedenborg,
Care stătea de vorbă cu îngerii pe străzile Londrei,
Pentru râurile tainice şi străvechi
Care se adună în mine,
Pentru limba pe care, cu veacuri în urmă, am vorbit-o în Northumbria,
Pentru spada şi harpa saxonilor,
pentru mare, care este un pustiu strălucitor
Şi o mulţime de lucruri pe care nu le cunoaştem
Şi un epitaf al vikingilor,
Pentru muzica verbală a Angliei,
Pentru muzica verbală a Germaniei,
Pentru aur, care străluceşte în versuri,
Pentru strălucitoarea iarnă,
Pentru numele unei cărţi pe care n-am citit-o:
Gesta Dei per Francos,
Pentru Verlaine, nevinovat precum păsările,
Pentru prisma de cleştar şi greutatea de bronz,
Pentru dungile de pe blana tigrului,
Pentru înaltele turnuri din San Francisco şi de pe insula Manhattan,
Pentru dimineţile din Texas,
Pentru sevilianul care a redactat Epistola Morală
Şi al cărui nume, cum el şi-a dorit-o, a rămas necunoscut,
Pentru Seneca şi Lucan, din Cordoba,
Care, înainte de a exista spaniola, au scris
Toată literatura spaniolă,
Pentru geometricul şi vitejescul joc de şah,
Pentru ţestoasa lui Zenon şi harta lui Royce,
Pentru mirosul medicinal al eucalipţilor,
Pentru limbaj, care poate simula cunoaşterea,
Pentru uitare, care anulează ori modifică trecutul,
Pentru obicei,
Care ne repetă sau ne confirmă ca o oglindă,
Pentru dimineaţă, care ne dăruieşte iluzia unui început,
Pentru noapte, pentru întunericul şi astronomia ei,
Pentru curajul şi fericirea celorlalţi,
Pentru patrie, simţită în floarea de iasomie
Ori într-o spadă veche,
Pentru Whitman şi Francesco d’Asisi, care au scris acest poem,
Pentru faptul că poemul este inepuizabil
Şi se confundă cu suma făpturilor Domnului
Şi nu va ajunge niciodată la ultimul vers
Şi este mereu altul, potrivit oamenilor,
Pentru Frances Haslam, care a cerut iertare fiilor săi
Pentru că murea atât de încet,
Pentru minutele ce precedă somnul,
Pentru vis şi moarte,
Aceste două comori ascunse,
Pentru darurile lăuntrice pe care nu le pomenesc,
Pentru muzică, tainică formă a timpului.

Despre penis

Partea interesanta este in josul pozei. Adica textul :D

Dick

In urma cu ceva vreme scriam articolul acesta, si primeam de la Octavian, cadou, o carte despre Penis. Am promis ca o citesc in concediu, dar fiind in format electronic si cum nu am avut chef sa mai car si laptopul pe varful muntelui, nu am mai citit-o atunci. In schimb, m-am delectat:) cu ea (cu cartea) weekendul asta.

Nu ca nu m-as fi asteptat :D dar (cartea) a fost o incantare continua… M-a cucerit inca de la titlurile capitolelor. Citez, selectiv si aleatoriu: Anatomy – how it hangs; Physiology: The ups and downs of a mobile organ; A right handful: Masturbation; Premature ejaculation: ‘Roger and out; etc.

In cazul in care cineva nu a aflat inca ce este penisul, iata defnitia din carte: The penis is a fleshy appendage that curls like a snail against the lower part of a man’s abdomen. At least that is how it looks in its flaccid, limp state. When a man is sexually excited, this little snail lengthens and thickens and sticks out at an upward angle from the belly—it is then hard and rigid—a ‘bone’. Hmm, o sa privesc melcii cu alti ochi de acum inainte :P

 Cateva penis related facts:

–          singurul penis care contine oase este cel de opossum. Oare sa o compatimim sau sa o invidiem pe opossumita?:)

–         sperma contine o substanta fluorescenta (autoarele – Michele C. Moore and Caroline de Costa – speculeaza ca este pentru a fi vazuta de ovul in intuneric). Ma rog, poate si de amigdale :D.

–         pensiul este folosit si ca obiect decorativ in numeroase culturi si  uneori este tatuat. De unde si culmea tatuajului: sa iti tatuezi pe penis un penis mai mare decat al tau;)

–         Testosteronul provine din colesterol, deci varu’ e indicat sa mananci cat mai multe gratare din alea de care iti plac tie:P;

–         In Evul mediu barbatii purtau incaltari cu o forma lunga si ascutita pentru a indica doamnelor dimensiunile “dotarilor” lor. Azi se foloseste expresia “pula mea”, la fiecare doua fraze.

–         In Kama Sutra barbatii sunt clasificati in: Iepuri (13 cm); Tauri (18 cm) si Cai (peste 25 cm). De aici si expresia Armasar?:P

–         Barbatii care nu au facuta circumcizia nu vor intra in rai. Hmmm, sa-mi ascut toporul, baieti?:P

–         Chiar si peste 50 sau 60 de ani – it happens. Bolile de inima, tensiunea arteriala mare, lipsa vederii, lipsa auzului, artrita sau chiar pierderile de memorie nu te impiedica sa te bucuri de o viata sexual activa. Vesti bune, nu Aline? :D

–         Prezervativele sunt supuse unor teste de calitate care implica curentul electric, aerul  si apa. In Statele Unite cantitatea de apa cu care se testeaza permeabilitatea prezervativelor este de 300 ml iar in Marea Birtanie este de 3 l.  Well, do you speak English?

Trecand peste parea fun si comentariile mai mult sau mai putin aluzive…multe alte lucruri interesante si serioase veti afla, citind cartea.  Dupa cum zice si titlul: un ghid util pentru baieti si fete. Pana atunci, bonus:), copy/paste lista cu variatele denumiri pe care penisul le-a primit de-a lungul timpului, unele mai fun decat altele.

 Enjoy! Da, SI de lista ;)

Aaron’s rod

Action man

Arrow (in fact, all weapons are

popular)

Artillery

Assailant

Baby maker

Bag boy

Bag of tricks

Bald root

Ballcock

Balls (not strictly penis)

Banana

Banger (also Big banger)

Battering ram

Beak

Beef bayonet (also Hot beef)

Bell boy

Bellpull

Best man

Big banana

Big Bob

Big boy

Big honcho, big bamboo

Big man on campus

Big one

Blade

Blind Bob

Blind eye

Blind man

Bludgeon

Bob

Boner

Broom handle

Bush beater

Candle

Cannon

Captain Standish

Captain, cavalier

Carnal man

Carrot

Chap (also Old chap)

Cherry picker

Chilli (with various adjectives)

Chopper

Chucker, chuck

Clothes pin or peg

Club

Cock, cocksman

Codpiece

Crack hunter

Cranny hunter

Creamsickle

Creamstick

Crimson bird (a red paloma?)

Crown jewels

Cuckoo

Cucumber (or vegie of your

choice)

Cupid’s torch

Cyclops

Dick (of course!) and aka Moby

Dickety boy

Diddler

Didgeridoo

Dildo (also a fake penis)

Ding-a-ling

Dingbat

Ding-dong, dingle, dingle-dangle

Dingus

Diplomat

Dipstick

Disturber of the peace (piece)

Do-funny

Do-gooder

Donger, dong

Donut puncher

Doodle

Dork

Dragon

Dribbler

Drumstick

Dum-dum

Eel

Egghead

End piece

Engine

Equipment

Erogenous part

Extension

Faithful friend

Faithful servant

Family jewel

Fanny rat

Father confessor

Fellow, also fella, little fella and

old fellow/fella

Fiddle bow

Finger

Fingamajig

Flip-flop

Flute

Flying blowtorch

Flying dick

Fornicator

Frankfurter

Freudian tip (not bad!)

Frigger

Fruit

Fucker (and more along these

lines which we’ll leave to your

imagination)

Gap stopper

Gem

General

Generator

Gentle tickler

Giggle stick

Girl pleaser

Girlometer

Gold digger

Goober

Gooseneck

Grand masterpiece

Gravy giver

Greenstick

Grinding tool

Grunt iron

Hambone

Headlight

Hermit

Hoe handle

Hooded bandit

Horn

Hose

Hot pudding

Hotrod, hotdog

Implement

Instrument

Irish root

Iron

Jack

Jade scepter

Jade stem

Jerking iron

Jerktown

John Thomas

Johnson

Joint

Jokester

Jolly Roger

Joy knob

Joy stick

Juice man

Junior

Kit and caboodle

Knob

Knocker

Kojak, Yul Brynner

(or any bald-headed man)

Ladies’ delight

Lamp of life (really!)

Lead joint

Lead pipe clincher

Leg

Life preserver

Lingam

Lip splitter

Little man, little fireman

Lizard

Lollipop

Love gun, love trumpet, love tool,

love sausage, etc., etc.

Love sword, love pole, love pistol

Lunchbox (the whole package, we

guess)

Magic wand

Manhood mushroom

Marrowbone

Meat (also man meat)

Member (gold and other colours)

Milkman

Missile, heat-seeking missile

Monk, also monkey

Mousie

Mr Floppy (who’d admit to that

one?)

Mr Happy

Mr Jones Mulligan

Mr Know-it-all

Muscle of love, also inflatable

muscle of love

My affair

My business end

My little buddy

Nag

Nature’s masterpiece

Nature’s scythe

Nice little piece of possibility

Nine-inch knocker (above the

national average, see ‘size’)

Noodle

Nose

Nuthouse

Old blind Bob

Old boy, old sausage and many

similar endearments

Old Horny

Old Jack

Old Slimy

One-eyed Jack

One-eyed trouser snake

Organ of generation

Oscar

Peacemaker

Pecker

Pee pee

Peewee

Pego

Pendulum

Percolator

Percy (for pointing at the

porcelain)

Perker up

Peter, Pete, old Pete

Phallus

Pikestaff

Pile driver

Pilgrim’s staff

Pillar, pillar of ivory

Pioneer

Pipe

Pipe organ

Pisser

Pistol

Piston

Plank

Plaything

Pleasure machine

Plough

Plug

Plum picker

Point

Poker

Pole

Poontagger

Pork sword

Potent regiment

Potz, putz

Priapus

Prick

Pride and joy

Privates

Proboscis

Prong

Pud (as in ‘pulling the pud’)

Pump

Purple-headed love warrior

Purple people eater (a generational

thing)

Quartermaster

Quim

Rabbit

Radish (vegies again)

Rainstick

Ramrod, rod

Randy mole

Reamer

Rector

Red cap

Red hot poker

Reverend

Richard (Dick to his friends!)

Roger and out

Roger (also Roger Ramjet)

Rolling pin

Rooster

Ruffian

Rump splitter

Saint Peter

Salami, old salami

Sausage (fries with that?)

Sceptre

Schlong

Schmock

Screwdriver

Seat of strength

Semi-automatic

Sexing piece

Shaft

Short arm

Slug

Snake in the grass

Solicitor general

Spear of love

Spindle

Spunker

Stalk

Stallion

Steed

Stem

Stick

Sting

Stud poker

Stump

Stumper

Submarine

Sword

Tailpipe

The professor

The Right Honorable Member

for Underpants (really?)

Thing

Third leg

Thorn in the flesh

Thumb of love

Thunderstick

Tickler

Todger

Tonsil tickler

Tool

Torch

Trickster

Trigger

Trouser snake, trouser serpent,

trouser wasp

Truncheon

Tube of lipstick

Unicorn

Utensil

Veined sausage

Wanger, wing wang

Wanker

Water spout

Water works

Wazoo

Weapon

Wedding tackle

Wee wee, weenie, weiner, woo

woo

Whip

Whore pipe

Wife’s best friend

Wig-wag, wick, winkle

Willie

Winkie, wee willie winkie, winky

Worm

Yang

Yard (you wish!)

Yard stick (ditto)

Yum-Yum

Zeppelin

Insula din ziua de ieri

Nu o sa inceteze niciodata sa ma uimeasca capacitatea lui Eco de a te transpune in epoca romanelor lui. Daca nu as fi stiut ca Insula din ziua de ieri e scrisa candva in anii ’90, as fi fost convinsa ca autorul e contemporan cu personajele. Intr-un fel chiar e…daca ar fi sa ne luam dupa tema timpului, abordata de Eco.

Am recunoscut de multe ori ca nu rezist niciunei carti a carei actiune se desfasoara pe mare, in a carei poveste se strecoara si cate o corabie. Romanul incepe cu un naufragiu, al celui care se autointituleaza “unica fiinţă din speţa noastră care a mai naufragiat vreodată pe o corabie pustie”. Roberto, naufragiatul, isi aminteste viata de dinainte de naufragiu, aventurile galante, viata sa ca spion, luptele si preocuparile intelectuale. Insula zilei de ieri este aproape de corabia lui Roberto…dar lui ii este imposibil sa ajunga la ea…  Trecand peste aparenta superficialitate a povestii: aventuri, naufragii, galanterii, ca in toate romanele sale, Eco abordeaza teme variate: timp, infinit, trecut, viitor, prezent, echilibrul dintre ele. Broderia simbolistica si narativa tesuta de Eco nu are nici un sens sa fie povestita, trebuie citita.

Eco, modest ca toti marii artisti, confirma inca odata cata dreptate avea sustinand ca un autor, daca vrea sa citeasca o carte buna, trebuie sa o scrie el insusi.

Insula din ziua de ieri