Revărsat de zori – Jorge Luis Borges

În profunda noapte universală,
pe care felinarele încearcă s-o contrazică,
o rafală rătăcită
a jignit străzile taciturne
ca un presentiment înfiorat
al revărsatului de zori îngrozitor ce dă tîrcoale
dărăpănatelor suburbii ale lumii.
Atras de umbră
şi speriat de ameninţarea dimineţii,
am retrăit cumplita ipoteză,
de Schopenhauer şi de Berkeley avansată,
precum că lumea este
o activitate a minţii,
un vis al sufletelor,
fără temei, nici scop, nici consistenţă.
Şi cum ideile
nu-s veşnice ca marmura,
ci nemuritoare ca o pădure ori un rîu,
doctrina anterioară
şi-a asumat altă formă în zori,
iar superstiţia acestui ceas
cînd lumina, asemeni iederei,
implică pereţii umbrei,
mi-a supus raţiunea
şi a trasat următorul capriciu:
dacă lucrurile sînt lipsite de substanţă
şi acest forfotitor Buenos Aires
nu este altceva decît un vis
pe care-l făuresc cu-mpărtăşită magie sufletele,
atunci există o clipă
în care, din nefericire, fiinţa lor e în primejdie,
şi aceasta e clipa înfiorată a zorilor,
cînd sînt puţini cei ce visează lumea
şi doar cîţiva noctambuli păstrează,
cenuşie şi abia schiţată,
imaginea străzilor
pe care le vor defini apoi cu ceilalţi împreună.
O, ceas în care visul îndîrjit al vieţii
e pîndit de primejdia destrămării,
ceas în care i-ar fi uşor lui Dumnezeu
să-şi năruie cu totul lucrarea!

Dar lumea s-a mîntuit din nou.
Lumina se împrăştie inventînd culori spălăcite,
iar eu, nu fără o uşoară remuşcare
pentru complicitatea la renaşterea zilei,
mă îndrept spre casă şi o găsesc
buimacă şi îngheţată în lumina albă,
pe cînd o pasăre rupe tăcerea
şi noaptea ostenită
rămîne doar în ochii orbilor.

Alt poem al darurilor – Jorge Luis Borges

Vreau să aduc mulţumiri dumnezeiescului
Labirint de efecte şi cauze
Pentru diversitatea făpturilor
Care alcătuiesc acest univers neobişnuit,
Pentru raţiune, care nu va înceta să viseze
La un plan al labirintului,
Pentru chipul Elenei şi stăruinţa lui Ulise,
Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalţi
Aşa cum îi vede Dumnezeu,
Pentru tăria diamantului şi apa curgătoare,
Pentru algebră, palat de cleştar desăvârşit,
Pentru monedele mistice ale lui Angelus Silesius,
Pentru Schopenhauer,
Care a dezlegat probabil taina universului,
Pentru strălucirea focului
Pe care nici o fiinţă omenească nu-l poate privi fără o veche uimire,
Pentru mahon, cedru şi santal,
Pentru pâine şi sare,
Pentru misterul trandafirului
Care dăruieşte culoare fără să o vadă,
Pentru câteva seri şi dimineţi din 1955,
Pentru vajnicii văcari ai pampei
Care mână cirezile în revărsat de zori,
Pentru ceasul dimineţii la Montevideo,
Pentru arta prieteniei,
Pentru ultima zi a lui Socrate,
Pentru cuvintele care s-au spus într-un asfinţit
De pe o cruce spre altă cruce,
Pentru acel vis al Islamului care a cuprins
O mie de nopţi şi încă una,
Pentru acel alt vis al iadului,
Cu un turn de foc ce purifică
Şi sfere de slavă
Pentru Swedenborg,
Care stătea de vorbă cu îngerii pe străzile Londrei,
Pentru râurile tainice şi străvechi
Care se adună în mine,
Pentru limba pe care, cu veacuri în urmă, am vorbit-o în Northumbria,
Pentru spada şi harpa saxonilor,
pentru mare, care este un pustiu strălucitor
Şi o mulţime de lucruri pe care nu le cunoaştem
Şi un epitaf al vikingilor,
Pentru muzica verbală a Angliei,
Pentru muzica verbală a Germaniei,
Pentru aur, care străluceşte în versuri,
Pentru strălucitoarea iarnă,
Pentru numele unei cărţi pe care n-am citit-o:
Gesta Dei per Francos,
Pentru Verlaine, nevinovat precum păsările,
Pentru prisma de cleştar şi greutatea de bronz,
Pentru dungile de pe blana tigrului,
Pentru înaltele turnuri din San Francisco şi de pe insula Manhattan,
Pentru dimineţile din Texas,
Pentru sevilianul care a redactat Epistola Morală
Şi al cărui nume, cum el şi-a dorit-o, a rămas necunoscut,
Pentru Seneca şi Lucan, din Cordoba,
Care, înainte de a exista spaniola, au scris
Toată literatura spaniolă,
Pentru geometricul şi vitejescul joc de şah,
Pentru ţestoasa lui Zenon şi harta lui Royce,
Pentru mirosul medicinal al eucalipţilor,
Pentru limbaj, care poate simula cunoaşterea,
Pentru uitare, care anulează ori modifică trecutul,
Pentru obicei,
Care ne repetă sau ne confirmă ca o oglindă,
Pentru dimineaţă, care ne dăruieşte iluzia unui început,
Pentru noapte, pentru întunericul şi astronomia ei,
Pentru curajul şi fericirea celorlalţi,
Pentru patrie, simţită în floarea de iasomie
Ori într-o spadă veche,
Pentru Whitman şi Francesco d’Asisi, care au scris acest poem,
Pentru faptul că poemul este inepuizabil
Şi se confundă cu suma făpturilor Domnului
Şi nu va ajunge niciodată la ultimul vers
Şi este mereu altul, potrivit oamenilor,
Pentru Frances Haslam, care a cerut iertare fiilor săi
Pentru că murea atât de încet,
Pentru minutele ce precedă somnul,
Pentru vis şi moarte,
Aceste două comori ascunse,
Pentru darurile lăuntrice pe care nu le pomenesc,
Pentru muzică, tainică formă a timpului.

Ajedrez – Borges

Arte Poetica – Borges

Mirar el rio echo de tiempo y agua…

…hasta en los suenos se cometen erores…

„yo soñé esta mañana que me moría”

…olvidense de Borges, hay tantos otros mas superiores….

Jorge Luis Borges – Singladura

El mar es una espada innumerable y una plenitud de pobreza.
La llamarada es traducible en ira, el manantial en tiempo, y la cisterna en clara aceptación.
El mar es solitario como un ciego.
El mar es un antiguo lenguaje que ya no alcanzo a descifrar.
En su hondura, el alba es una humilde tapia encalada.
De su confín surge el claror, igual que una humareda.
Impenetrable como la piedra labrada persiste el mar ante los muchos días.
Cada tarde es un puerto.
Nuestra mirada flagelada de mar camina por su cielo: Última playa blanda, celeste arcilla de las tardes.
¡Qué dulce intimidad la del ocaso en el huraño mar! Claras como una feria brillan las nubes.
La luna nueva se ha enredado a un mástil.
La misma luna que dejamos bajo un arco de piedra y cuya luz agraciará los sauzales.
En la cubierta, quietamente, yo comparto la tarde con mi hermana, como un trozo de pan.

Jorge Luis Borges
Luna de enfrente (1925)

Instantes – Borges