Festivalul Ceaunul de Aur, editia 2010*

Am constatat ca spre deosebire de anul trecut, anul asta de 1 mai am fost foarte cuminti si linistiti.

Vineri am vrut eu neaparat sa ajung prima, asa ca am pornit cu noaptea in cap, la propriu, calare pe Rocky, impreuna cu Dia si Georgel. Si a gonit Rocky ca vantul si ca gandul, pana in bratele zmeului cel rau, zis Radar. Si s-a procopsit Rocky al meu cu o diploma care certifica faptul ca nu e doar cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai simpatica, cea mai utila, cea mai putin papatoare masina, ci e si cea mai rapida. Rapida, spre deosebire de politistul care i-a scris „diploma” si care se misca cu o vitezaaaaaaa, determinand-o pe Diana sa intrebe cu voce tare: „Auzi, crezi ca e cazul sa merg sa ii dictez alfabetul la p*ula asta?”

In rest…timp splendid, un cer albastru infinit, puzderie de stele frumoase ca mine, (sau eu sunt ca o stea?:P), gratarul gratar, beiutura beiutura, muzica muzica, veselie si voie buna. Mi-am luat de la manastirea Sf. Ilie un lantisor si o cruciulita de argint, lantisorul e deja negru…nu stiu daca m-au tapit maicutele sau au fost si ele tapite la randul lor:), am aflat ca muncitorii de la drumuri care lucreaza la noi pe strada la Arad mi-au smuls din gresala toata instalatia de gaz, mi-am luat o carte, tot de la manastire cu 12 printese si imparatese adevarate, determinand pe toata lumea sa spuna ca ma caut sau ma regasesc in cartea respectiva si trezind astfel o teorie despre dive versus printese si/sau imparatese, am aflat ca se marita varamea la anu, mi-am expus tenisii noi, impreuna cu Claudia, l-am filmat pe Blana cerandu-mi sa nu-l pun pe blog ca el e o persoana mult prea importanta, l-am inregistrat pe Razvi sforaind desi nu a dat tot ce are el mai bun in domeniu tot funny e, era sa il ucid pe Raducu dar de Nico tot ne place foarte mult, Georgel si Blana zisi Agassi si Pavel au jucat badminton de au gaurit paletele, dupa ce au pornit vitejeste prin padure la cules de lemne, am pozat  securi, topoare si furci for old times sake, Rocky si-a dovedit inca odata utilitatea servind drept uscator de rufe, am facut niste focuri de tabara imense pe care le-am admirat pana tarziu in noapte alaturi de cerul cu miliarde si miliarde de stele auzind in acelasi timp si susurul Ariesului.  La intoarcere am oprit chez le magasin universel du le megalopolis Plescuta, pentru a savura o delicioasa inghetata, apoi prin livezile de pe drumul Tarnovei.

Iar ma jos sunt cateva dovezi ca orice ar fi, arta tot o simtim :)

* titlu copyright by Tizelesh

3 zile de 7 ori, sau 1 Mai – trecut si viitor

Fact: Orice weekend care se respecta trebuie sa inceapa de joi. Cu atat mai mult cel de 1 Mai.

~Nu are rost sa ne ascundem dupa deget, 1 Mai inseamna zi libera (yeeeeeeeeee, nu mergem la birou), iarba verde (ma rog, munte, mare, campie, parculetul din fata blocului), gratare, mult alcool – ceea ce va doresc si voua.~

Asa ca pornim, ca romanu’, catre munte. Joi, dupa-masa, 30 aprilie, direct de la birou. Imi imbarc varushana si pe Razvi in masina, 200 de km in fata noastra. Restul lumii urmeaza sa vina maine. Cabana la care stam e intr-un catun, undeva intre doua sate din Apuseni, pe malul Ariesului, fara curent electric. Abia cand ajungem, gazda isi da seama ca a uitat cheile de la cabana, acasa, in orasul aflat la peste 200 de km… Noroc cu vecinii de pe muntele de vis-à-vis (saru’mana Bacea Traian) care intervin, cu furci si topoare (a se citi ciocan si dalta) si ne ajuta sa spargem incuietorile. A doua zi la prima ora cumparam alte lacate si incuietori si ne petrecem jumatate de zi instalandu-le si reparandu-le. De asta se numeste Unu Mai Muncitoresc. Ne petrecem seara in 3, pe terasa, la lumina lunii si a unei lantere cu baterii muribunde de anul trecut, bem shoturi de tuica. Dupa cate doua shoturi fiecare, eu si varushana trecem pe Cola. Razvi canta, dezaprobator: “Singuuuuuuuur, atat de singuuuuuuuuuuuuur”. Depanam amintiri din studentie si de la chefurile anterioare, pana tarziu.

1 Mai. Am reparat tot ce era de reparat, ne putem concentra asupra distractiei. Party-ul incepe in forta, la soare, pe chaiselonguri si saltele, eu si varamea rasfoim reviste si ne citim una celeilate articolele care ni se par cel mai tari din Catavencu (Nota: daca nu ati citit faza cu sepepistii si Loganul lui Basescu – must read!!!!). Razvi (nu a citit in viata lui o carte, nu suporta sa stea fara sa faca nimic, susurul raului, vantul printre brazi, bla bla, nu au nici un farmec daca nu sunt acoperite de muzica data la maximum), se plictiseste pana la infinit, zace in scaunul pliant si fredoneaza: “Singuuuuuuuur, atat de singuuuuuuuuuuuuur”. Din 5 in 5 minute se uita la ceas “nu mai ajung astia odata???”. Ii multumim pentru ca ne iubeste si se simte bine cu noi.

Spre fericirea lui Razvi, ajung si ceilalti.

In doua ture, prima data Claudia, Cosmin, Nico si Raducu. Calin, apare, linistit, de parca nu-i. Cosmin, l-a adus si pe fratele lui geaman, Ghita (un porc roz, din plus). Incepe descarcarea bagajelor: 3 haine, apoi lazile cu bautura pornesc spre frigiderul improvizat din cateva pietre, in rau. Boxele incep sa bubuie, pasari si animale de pe o raza de cativa km se adapostesc inspaimantate. Cheful se deschide cu imnul lui Cosmin, pe care il puteti asculta aici http://www.youtube.com/watch?v=jBG9QwNRV3k. Pe masura ce timpul va curge, la fel ca si litrii de alcool, freaky people se va transforma in brainless si coaieless people, apelative cu care imi place sa-l alint pe Cosmin. Cine il cunoaste nu ma contrazice (……nu, nu de frica). Se instaleaza si cortul, pana mai e toata lumea in deplinatatea facultatilor mentale. A, scuze, doar treji, indeplinatatea bla bla, etc etc nu suntem, niciodata.

A doua tura de oaspeti, Nelu, Carmen, Alin, Laura, ajung cu caserolele cu carnuri, si gratarele incep sa se incinga. Cosmin si-a adus un ceaun infinit, se pune sa faca bograci. Si incepe romanismul: muzica tare, gratare fumegande, alcool curgand. Apar si Vio si Vio.

Intre timp in lume: coloane de turisti sunt blocati in trafic spre Brasov si spre mare. Turme de turisti lasa munti de gunoaie pe unde trec. Haite de turisti ataca in grup organizat tara.

Inapoi la cabana: gratarul, cazanul cu bograci, focul de tabara si narghileaua lui Cosmin fumega concomitent. Rasar stelele, in timp ce Cargo si Claudia urla: Esti frumoasa ca o stea! Le multumesc :)

Prima tura de oaspeti, necunoscandu-se pana atunci cu a doua tura, socializeaza, in jurul focului.

Se asculta/urla Cargo pana la infinit. Plus alte muzici, de nerostit. Dansam cu Razvi, Clau aplica principiul: sefu’ vede tot! (pt cunoscatori).

Dupa alti cativa litrii amestecati, varushana recita ratelor meniul zilei. Pe pajiste, pe hainele ei, pe hainele lui Cosmin. Restul e tacere.

Catre dimineata, in camera noastra, Razvi si cu mine concepem scenarii de filme horror, un vechi hobby. Cainele vecinilor latra neobosit, ii spun lui Razvi ca vecinii il vor gasi a doua zi dimineata, infipt in usa, cu topor cu tot. Sa nu ma intelegeti gresit, imi plac animalele (mai ales la gratar sau in ceaun).

Dorm cu totii, unii in cabana, unii in cort, unii pe pajiste, unii pe jumatate in Aries…

A doua zi. 2 Mai. O trupa de addicted to coffe se aduna in jurul presoului ce fumega pe aragazul portabil. Negociem daca sa mergem la Groapa Ruginoasa sau la Poarta lui Ionel. Castiga pestera, comoditatea si cheful pana dimineata isi spun cuvantul. Alte mostre de Romanism, la intrarea in Cheile Ordancusei. Siruri de masini blocheaza intrarea. O domnisoara (barbat, dar fara balls) manevreaza fara vlaga un Logan, confuz si bulversat, nu mai stie daca sa inainteze sau nu. Reusim sa il convingem ca masina lui are si marsalier si deblocam drumul. In pur stil romaniesc, in plin sezon, cu mii de turisti batand la usa, poarta lui Ionel e inchisa. A meritat, si doar pt drumul in Cheile Ordancusei. Dam o tura scurta pe Iarba Rea, eu si varushana, for old times sake. Un mos in pragul infarctului atenteaza cu tupeu la tricoul meu. A scapat doar cu o morala scurta, oricum era cu un picior in sicriu.

Intre timp, in tara: romanii mananca seminte printre munti de pet-uri , pungi de plastic si casserole goale de mici, in sunet de manele.

Ne intoarcem la cabana, cineva trebuie sa faca si gratarele. Gratarul si discul se incing. In spiritul scenariilor din noaptea anterioara ne pozam cu cutiele, topoarele in spate, in cap. Claudia e in training rosu, insist sa o pozez cu cosul de nuiele in brate, printre brazi, in drum spre bunicuta. Se reediteaza noaptea anterioara, varianta light. Jucam mima la lumina lunii, lanternei, farurilor. Legat de mima sunt atatea faze destinate doar cunoscatorilor, incat nu reusesc sa generalizez. Cativa stropi de ploaie ne alunga in terasa. Nici nu ne instalam bine, ca se opreste ploaia, iesim din nou. Cargo bubuie de face muntii sa vibreze. Esti frumoasa ca o stea pe repeat pana la infinit, pentru Claudia.

Finally, silence and sleep.

Duminica, 3 mai. Ziua plecarii, cea mai naspa din toate. Bagaje, curatiri de gunoaie, inchideri, plecari. Varu’ Razvi e trist. Partir c’est mourir un peu. Nu stie vorba, dar o simte. Cateva picaturi de ploaie incearca sa ne faca sa nu regretam ca plecam. Nu reusesc. Planificam déjà urmatoarea iesire.