Arhive pe etichete: istorie

Un episod din istoria nepasarii – tablitele de la Tartaria

Standard

Pe un camp din Romania istoria este arata. Cu plugul. Sau cu tractorul. Si peste ea se seamana, se secera, se culege, se ara din nou. Pentru ca asa stim noi sa ne apreciem tara si istoria. Cand plugul rascoleste pamantul, scoate fragmente de ceramica, fragmente de istorie, fragmente de trecut. Taranii injura si le scuipa, pentru ca le stau in calea treburilor. Romanii le injura si le scuipa, pentru ca acestia suntem noi.

Pe campul acesta, candva prin anii ’60, un arheolog roman a descoperit, alaturi de niste figurine de lut si piatra, bratari de scoici si oase vechi, 3 tablite de lut. Inscriptionate. Cu niste scrijelituri despre care se zice ca ar fi cea mai veche scriere din lume. Dar nu are cum sa fie…doar e din Romania. Unii arheologi au datat tablitele ca avand in vechime de peste 7000 de ani. Asta ar insemna ca undeva in Romania, s-a scris, cu aproximativ un mileniu inainte de data considerata pana acum a fi a nasterii scrierii, in Mesopotamia. Evident ca nu pot fi datate cu exactitate, pentru ca la momentul descoperirii lor, calitatea le-a fost deja compromisa, prin spalare si apoi ardere in cuptor. Deci, nu vom sti niciodata. Tot in pur stil romanesc, singurul lucru lipsind – filmarea de catre OTV – descoperirea a fost incununata cu un circ, intre arheologul descoperitor, Vlassa, si alti arheologi, romani si straini, nemultumiti fiind, acestia din urma, ca decoperirea nu a fost fotografiata, ca Vlassa a refuzat sa colaboreze cu ei si a evitat sa dea detalii despre decoperire. Am citit intr-un articol ca de fapt unul dintre ucenicii lui Vassa, nu foarte experimentat, a facut descoperirea, a scos tablitele ca pe oricare alte bucati de ceramica, si le-a impachetat. Vlassa a dus pachetul la Cluj si vazand ca tablitele sunt acoperite cu un strat alb, presupus datorat depunerilor de calcar, specialistii le-au spalat cu apa si acid clorhidric, ulterior descoperindu-se ca depunerile albe se datorau laptelui de var din compozitia lutului. Inca un pas spre distrugerea lor, alaturi de arderea in cuptor. Tot circus style, Vlassa a fost acuzat ca ar fi fabricat el insusi tablitele sau ca le-ar fi furat din colectia descoperirilor de la Turdas, ale baronesei Sofia von Torma.

Specialistii afirma ca tablitele fac parte dintr-un vast sistem de comunicare neolitic, intins pe toata Valea Muresului. Dar unde sunt celelate tablite, sau celelate scrieri similare si apropiate ca data, pe alt suport decat tablita de lut, din Romania? In contextul descoperirii unor tablite similare in Bulgaria se vorbeste despre un sistem al scrierii Dunarene – Vechea Scriere Dunareana – botezata asa de Marjia Gimbutas, cea mai cunoscuta specialista in acest domeniu.

Si osemintele descoperite impreuna cu tablitele au fost initial presupuse a fi ale unui barbat, ulterior descoperindu-se ca apartin unei femei, probabil o mare preoteasa, denumita in unele cercuri Milady Tartaria.

Inscriptiile de pe tablite reprezinta: la doua dintre ele, cele discoidale, simboluri stilizate animale si vegetale, iar a treia, dreptunghiulara, grupuri de semne despartite prin linii. Cele rotunde au orificii care pot fi suprapuse, iar cea dreptunghiulara sta fixa in mana stanga. Inscriptiile au fost interpretate atat pictografic prin analiza imaginilor, cat si prin asocierea cu scrierea Sumeriana, scriere care in fapt nu exista la data presupusa a scrierii tablitelor. Ce semnifica nu s-a decoperit deocamdata. Probabil e o poezie, pentru ca, nu-i asa?, romanul s-a nascut poet.

Din anii ’60 pana acum, doar in 1989 s-au mai facut sapaturi la Tartaria, ocazie cu care s-au descoperit urmele sapaturilor anterioare, cele din anii ‘60. Si atat. In Romania nu exista bani pentru acest proiect. Nu exista nici macar interes pentru aceste cercetari, efortul necesar fiind prea mare si recompensele prea mici. Suntem prea slabi intelectual, moral, suntem prea fara coloana vertebrala pentru a ne insusi, sustine, impune aceasta descoperire sau macar cercetarea si discutarea ei. Suntem prea lipsiti de cojones pentru a ne asuma o analiza obiectiva, specializata, un raspuns, un eventual esec sau o eventuala impunere in lume ca „poporul care a nascut scrisul”. Strainii nu vin sa cerceteze pentru ca in cercurile arheologice nu se discuta despre asta, pentru ca animozitatile si intersele tin orice cercetator care se respecta departe. Situl nu este protejat, cum s-ar proceda intr-o tara civilizata. Este arat. Distrus.

Pentru ca nu ne pasa.