Poate am asteptat prea multe, poate am asteptat prea mult, dar nu mi-a placut Venetia chiar atat cat as fi vrut. Cred ca este prima vacanta in care m-am comportat ca un turist. Nu prea ai cum sa te comporti altfel in asa timp scurt si in asa multime de oameni. E prima data cand am urmat doar “calea cea dreapta”, batuta de toti cei care au vizitat orasul, cand nu am interactionat cu nici un localnic, cand nu am mers in locuri pe care nici bastinasii nu le cunosc. Nu mi-a placut obstinenta cu care venetienii se incapataneaza sa scoata bani din orice, din utilizarea WC-ului, din statul la masa in restaurant sau, culmea!!!, utilizarea prosoapelor din baia hotelului, desi in general inteleg si admir oamenii care stiu sa faca bani, eu neavand talentul asta. In schimb am un maaaaaaaaaaaare talent la a-i cheltui:).
Una din marile dezamagiri a fost gasirea Puntii Suspinelor inconjurata de billboarduri imense (cu reclame). Asta m-a facut sa suspin…
Puntea Suspinelor
Nu mi-a placut nesimtirea oamenilor care se impingeau, te impingeau, ti se bagau in fata cand faceai poze, etc. Nu mi-a placut aglomeratia, desi stiind ca mergem pe perioada carnavalului a fost un risc pe care mi l-am asumat. Pe toata durata sederii la Venetia am avut o pregnanta senzatie de comercial si de expozitie, am simtit ca milioanele de pasi care o strabat zilnic i-au sters orice urma din istorie, din farmec, din poveste. 
La fel de teatrale, puse in scena sunt si Murano si Burano. Cat de mult mi-am dorit sa ajung la Burano! Toate culorile alea… Doar acolo, pe cateva stradute pierdute, departe de centru, am gasit putin de ceea ce asteptam sa gasesc peste tot.
Burano
Mi-au placut in schimb oamenii cu care am vazut-o, oameni haiosi si…rezistenti:), ca ne-am intalnit cu Porno, cimitirul de pe insula San Michelle, cinele interzise de la hotel, Martini-ul roz, Limoncello bine diluat cu limonada si supersalamul de biscuiti transparent (pentru cunoscatori). Mi-au placut culorile, multe, multe culori. Mi-au placut toate astea si alte cateva lucruri despre care nu vreau sa va povestesc…:)
Culori
In concluzie, Venetia e frumoasa ca o scena, un decor bine elaborat. Doar am vazut-o, nu am simtit-o. Nu am rezonat, nu ne-am gasit, nu ne-am potrivit. Ne-am placut in felul acela in care iti place un om pe care il cunosti pentru prima data, un om ingrijit, aranjat, cu o conversatie inteligenta dar superficiala, pe care stii ca nu o sa il mai vezi niciodata si nu iti pare rau. Nici bine. Stii doar ca asa trebuie sa fie.
Alina Sighete 