Arhive pe etichete: literatura

Carti and The City

Standard

Inca nu am fost la New York, asa ca pentru mine Istanbulul ramane, deocamdata, „The City”. De departe cel mai mare oras vizitat, cel mai complex, cel mai complet, cel mai intrigant, cel mai agasant, cel mai odihnitor, cel mai colorat, cel mai galagios, cel mai vizitabil, descoperibil, explorabil. Cred ca Istanbulul ori il iubesti, ori pleci acasa. Nu exista cale de mijloc cu el: totul sau nimic. Si, dupa parerea mea, iti ofera totul. M-am intors de ceva vreme, dar nu am reusit sa imi stabilizez vartejul senzatiilor, impresiilor, astfel incat sa va povestesc cum a fost. De fapt, asta e unul din „pacatele” Istanbulului: totul este mult, in abundenta, te copleseste, iti cere mult timp si rabdare pentru a sintetiza si alege. Asa ca o iau incet, incet, incepand cu Istanbulul si cartile lui. Multe, ca orice altceva.

Dupa cum va spuneam, am plecat de acasa avand in bagaj:

Singuratatea numerelor prime – Paolo Giordano

Citisem deja despre aceasta carte la Octavian si la Dragos, si evident, ma asteptam sa fiu dezamagita. Prea “de bine” au zis ei despre ea. Nu am fost. Este o carte perfecta despre oameni imperfecti, intr-o lume imperfecta. Am citit-o dintr-o data, intr-o noapte lunga, in tren. M-am gandit indelung la motivele pentru care mi-a placut atat de mult. Si am ajuns la o concluzie, care nu e singurul motiv: e intotdeauna reconfortant sa vezi ca sunt si oameni mai screwed up decat tine insuti.

Plansul lui Nietzsche – Irvin D. Yalom

„Plansul lui Nietzsche” iti da in primul rand senzatia ca e scrisa de un om care stie ce vorbeste. Afland ca autorul este psiholog iti dai seama ca asa si e. Personajele se incadreaza in tipologii usor de catalogat si de „diagnosticat”, chiar daca ai cunostinte minime de psihologie si psihanaliza. Faptul ca „evadarea” lui Breuer este un vis si finalul sunt foarte previzibile, iar portretul lui Lou Salome este usor neverosimil. Desi am citit-o cu interes pana la sfarsit, scaderea pe alocuri a ritmului povestirii si insistenta asupra unor detalii statice au facut-o pe alocuri (incerc sa gasesc un cuvant mai elegant, dar nu reusesc) plictisitoare.  

Fiica lui Icar – Helen Oyeyemi

“Fiica lui Icar” este una din acele carti care nu stii exact de ce iti plac. Dar iti plac. Desi e o carte cu un personaj principal in varsta de 8 ani, nu e o carte pentru copii. Nu te identifici cu niciun personaj, cu nicio situatie, cu nicio framantare. Si totusi iti place, te atrage, iti metine interesul. Oyeyemi construieste personajele, decorurile intr-un mod foarte “vizual”, reusesti usor sa iti imaginezi locuinta familiei din Anglia, diferenta dintre aceasta si casa parinteasca din Nigeria, pavilionul parasit si coloritul matusilor, sala de clasa, colegele de scoala, cabinetul psihologului. Desi in general nu imi plac finalurile deschise, finalul semideschis al “Fiicei lui Icar” nu deranjeaza.

Pe langa „pachetelul” de acasa, tot in tren, am citit una din cartile Claudiei: „Cartea viitorului” de Cecelia Ahern. Da, aia care a scris si „P.S I Love You”. O sa fiu foarte draguta si o sa pun impresia creata de aceasta carte pe seama faptului ca am citit-o imediat dupa „Singuratatea numerelor prime”. Daaar, ca si carte citita „de musai”, pentru a umple cele 12 ore petrecute in tren, a mers. Nu, nu o sa citesc si „P.S Te iubesc”, mi-a ajuns ca m-a obligat Romina sa vad filmul. Bine, recunosc, da’ nu mai spuneti la nimeni: fata asta, Cecelia, ma enerveaza usor: e frumoasa foc, mai tanara decat mine si vinde cartile ca painea calda. Ramane intre noi, da?

Pentru ca noptile in tren si orele din salile de asteptare ale aeroportului sunt mai lungi decat orele obisnuite…am terminat rapid cartile de acasa si m-am vazut nevoita, in mijlocul Istanbulului, sa imi caut ceva de citit. Evident ca au si un Book Bazar, dar acolo aveau in engleza, sau alte limbi decat turca, doar carti de Marketing, vanzari si alte minunatii tehnice. In schimb, in Bookstore-ul din Sultanahmet aveau carti doar in limba engleza. In prima faza m-a surprins apoi mi s-a parut o chestie geniala: aveau doar carti traduse in engleza ale autorilor turci si carti de autori straini despre Istanbul sau a caror actiune se petrece in Istanbul.

Aici l-am descoperit pe Jason Goodwin si al sau Yashim, detectivul otoman.

The Janissary Tree

The Janissary Tree

Foarte faine cartile, din  pacate mi-am permis doar doua din cele trei pe care le aveau. Dar am vazut ca s-au tradus si la noi, asa ca „The Serpent Stone” e pe shopping list-ul meu. Constat ca inca sufar de vechea manie stupida a colectionarului care m-a facut sa cumpar si toate cartile lui Arturo Perez Reverte, desi, in afara de „Clubul Dumas”, sunt slabute rau.  E posibil sa imi fi placut atat de mult „The Janissary Tree” pentru ca descopeream la fiecare pagina Istanbulul pe care il vizitasem in ziua anterioara, descoperiri insotite de exclamatii de bucurie si citit cu voce tare Claudiei pasajele respective. Vom descoperi in timp daca mi-au placut cartile cu adevarat sau nu, I guess.

The Bellini Card
The Bellini Card

Pe partea asiatica a Istanbului sunt zeci de librarii, pasaje intregi, cu tot felul de minunatii: carti de toate soiurile, vechi si noi, in diverse limbi, placi de vinil, bong-uri, tablouri,  tricouri cu Metallica descoperite la ultimul dus, nelipsitele pisici, etc, etc. De aici mi-am luat,  „The Portrait of Dorian Gray” si „Little Women”. Abia astept sa ma intorc:).

Book BazaarS

Book BazaarS

„yo soñé esta mañana que me moría”

Standard

…olvidense de Borges, hay tantos otros mas superiores….

In lumea lui Tim Burton

Standard

Imi place Tim Burton si lumea lui ciudata. Este printre putinii “creatori de ciudatenii”, de lucruri out of this world care nu mi se pare fortat,  fals, artificial.  Pentru ca am oroare de artificial. Cred sincer ca lumile lui, personajele lui exista cu adevarat undeva in mintea lui. Cred ca o calatorie prin mintea lui ar fi una din cele mai fascinante experiente, din punct de vedere artistic, cultural, psihologic. M-as inscrie oricand intr-o astfel de excursie.

Tim Burton are acel je ne sais quoi pe care il apreciez la un artist, care din punctul meu de vedere il transforma intr-un artist adevarat: vocea unica, inconfundabila. Nu cred ca, vazand filmele lui, trebuie sa iti spuna cineva ca sunt de Tim Burton – stii. Nu cred ca, vazand desenele lui, trebuie sa iti spuna cineva ca sunt de Tim Burton – stii. Descopar cu bucurie ca are aceeasi voce unica si in poezie.

De ce vorbim azi despre Tim Burton? Pentru ca, dupa ce am citit cateva fragmente in Dilemateca, am avut ocazia sa rasfoiesc Melancolica moarte a baiatului stridie. Am rasfoit-o, nu am citit-o, pentru ca imi rezerv placerea asta pentru un moment in care o pot savura 100%.

Asadar, doar rasfoind, am remarcat  aparenta superficialitate a desenelor si a poemelor, ascunzand intelesuri si drame profunde. Sa luam simpla poezie a lui Jimmy,  the Hideous Penguin Boy:

„My name is Jimmy,
but my friends just call me
‘the hideous penguin boy.’”

Penguin Boy

Penguin Boy

Atat.

Aceeasi simplitate o are si poezia The Girl with Many Eyes, desi putin mai lunga, o frumoasa meditatie asupra superficialitatii.

One day in the park
I had quite a surprise.
I met a girl
who had many eyes.

She was really quite pretty
(and also quite shocking!)
and I noticed she had a mouth,
so we ended up talking.

We talked about flowers,
and her poetry classes,
and the problems she’d have
if she ever wore glasses.

It’s great to now a girl
who has so many eyes,
but you really get wet
when she breaks down and cries.

Eyes

Eyes

Burton spune: “……lipsa de cultura din suburbii m-a impins spre lumile astea”. Pe noi unde ne impinge lipsa de cultura? Tare mi-e teama ca nu spre o lume ca a lui.

Alte personaje Burtoniene. Sau alter ego-uri?

Burton

Burton

Iar ca incheiere, poemul ce da titlul volumului, si o esenta a lumilor lui: neadaptarea, respingerea, blestemul de a fi “altfel”.

The Melacholy Death of the Oyster Boy

 He proposed in the dunes,

 

they were wed by the sea,

Their nine-day-long honeymoon
was on the isle of Capri.

 

For their supper they had one specatular dish-
a simmering stew of mollusks and fish.
And while he savored the broth,
her bride’s heart made a wish.

That wish came true-she gave birth to a baby.
But was this little one human
Well, maybe.

Ten fingers, ten toes,
he had plumbing and sight.
He could hear, he could feel,
but normal?
Not quite.
This unnatural birth, this canker, this blight,
was the start and the end and the sum of their plight.

She railed at the doctor:
„He cannot be mine.
He smells of the ocean, of seaweed and brine.”

„You should count yourself lucky, for only last week,
I treated a girl with three ears and a beak.
That your son is half oyster
you cannot blame me.
… have you ever considered, by chance,
a small home by the sea?”

Not knowing what to name him,
they just called him Sam,
or sometimes,
„that thing that looks like a clam”.

Everyone wondered, but no one could tell,
When would young Oyster Boy come out of his shell?

 

When the Thompson quadruplets espied him one day,
they called him a bivalve and ran quickly away.

One spring afternoon,
Sam was left in the rain.
At the southwestern corner of Seaview and Main,
he watched the rain water as it swirled
down the drain.

His mom on the freeway
in the breakdown lane
was pouding the dashboard-
she couldn’t contain
the ever-rising grief,
frustration,
and pain.

„Really, sweetheart,” she said
„I don’t mean to make fun,
but something smells fishy
and I think it’s our son.
I don’t like to say this, but it must be said,
you’re blaming our son for your problems in bed.”

He tried salves, he tried ointments
that turned everything red.
He tried potions and lotions
and tincture of lead.
He ached and he itched and he twitched and he bled.

The doctor diagnosed,
„I can’t quite be sure,
but the cause of the problem may also be the cure.
They say oysters improve your sexual powers.
Perhaps eating your son
would help you do it for hours!”

He came on tiptoe,
he came on the sly,
sweat on his forehead,
and on his lips-a lie.
„Son, are you happy? I don’t mean to pry,
but do you dream of Heaven?
Have you ever wanted to die?

Sam blinked his eye twice.
but made no reply.
Dad fingered his knife and loosened his tie.

As he picked up his son,
Sam dripped on his coat.
With the shell to his lips,
Sam slipped down his throat.

They burried him quickly in the sand by the sea
-sighed a prayer, wept a tear-
and they were back home by three.

A cross of greay driftwood marked Oyster Boy’s grave.
Words writ in the sand
promised Jesus would save.

 

But his memory was lost with one high-tide wave.

 

 

 

 

 

But his memory was lost with one high-tide wave.

Scriitorii si sexul

Standard

Am citit in Literary Review http://www.literaryreview.co.uk/badsex.html despre premiul Bad Sex in Fiction Award, care se acorda in fiecare an pentru cea mai proasta scena de sex dintr-un roman. Premiul exista de 17 ani si are si un trofeu care reprezinta o femeie, (evident), goala, deasupra unei carti deschise. O femeie, desi in istoria premiului doar doua sau trei femei l-au primit. Ma rog…
Scopul oficial acestui premiu este de a “atrage atentia asupra utilizarii in romanul modern a pasajelor cu continut sexual brutal, fara gust, adeseori superficial si redundant, si descurajarea utilizarii acestora”.
Nu stiu cat de util este acest demers, ce m-a amuzat este altceva. Ce anume? Vezi in concluzii.

Lista castigatorilor de pana acum:
1993: Melvin Bragg, A Time to Dance
1994: Philip Hook, The Stonebreakers
1995: Philip Kerr, Gridiron
1996: David Huggins, The Big Kiss: An Arcade Mystery
1997: Nicholas Royle, The Matter of the Heart
1998: Sebastian Faulks, Charlotte Gray
1999: A. A. Gill, Starcrossed
2000: Sean Thomas, Kissing England[4]
2001: Christopher Hart, Rescue Me
2002: Wendy Perriam, Tread Softly[2]
2003: Aniruddha Bahal, Bunker 13
2004: Tom Wolfe, I Am Charlotte Simmons
2005: Giles Coren, Winkler[5] (article)
2006: Iain Hollingshead, Twenty Something[6] (article) (shortlisted passages)
2007: Norman Mailer, The Castle in the Forest[7] (article)
2008: Rachel Johnson, Shire Hell; John Updike

Short list-ul nominalizatilor de anul asta:
Paul Theroux , A Dead Hand
Nick Cave for The Death of Bunny Munro
Philip Roth, The Humbling
Jonathan Littell , The Kindly Ones
Amos Oz , Rhyming Life and Death
John Banville , The Infinities
Anthony Quinn , The Rescue Man
Simon Van Booy , Love Begins in Winter
Sanjida O’Connell , The Naked Name of Love

Daca dintre castigatorii de pana acum am citit doi si am auzit vag de alti doi, din lista nominalizatilor de anul asta am citit jumate si am auzit de aproape toti.

Asta ce inseamna? Ca scriitorii devin din ce in ce mai nepriceputi la sex, pardon, la scenele de sex? Ca nepriceperea la/in sex este direct proportionala cu notorietatea sau talentul in alte aspecte literare ale scriitorului respectiv?

Si…daca expresia: “Those who can’t do, teach”, este adevarata, in cazul acestora se aplica: “Those who can’t write, do?”
:)