Cel putin asa parea la prima lectura. La prima lectura a “Primei zile”. Pe cand am ajuns la “Prima noapte” nu mai eram asa de sigura. Mi-a placut “Prima zi” din multe motive: pentru ca unul din visele copilariei si adolescentei a fost arheologia, pentru ca in carte se calatoreste mult, pentru ca ascunde un mister, pentru ca e vorba despre stele, etc, etc. Mi s-a parut oarecum cautat, nenatural, a scrie un capitol la persoana I, celalalt la a III-a. Mi s-au parut putin fortate si pasajele in care, in mijlocul unui roman de aventuri, autorul o dadea in filosofie, inserand citate coehliene numai bune de inscriptionat alaturi de o poza cu o silueta in apus, un catel dragut intr-un cos sau un bebelas ingandurat. Stiti voi:). Trecand peste aceste minusuri, “Prima zi” a reusit sa-mi mentina interesul treaz pana la sfarsit si sa ma determine sa cumpar si continuarea inca de cand mai aveam cateva pagini din prima carte… In schimb, “Prima noapte” a debutat cu un ritm mult mai scazut decat primul volum, s-a intins pe parcursul a cateva capitole fara sa simti ca se intampla ceva, in plus, personajul principal mai avea si accese de lalaiala patetica: “Oh iubito, lipsa ta, iubito imi lipsesti”, bla bla. Ritmul si gradul de interest al povestii a crescut pe parcurs, reabilitandu-se pentru scaparile anterioare, ca sa o dea in bara cu intorsatura SF, extraterestra, cliseu previzibil, de la final. As fi vrut sa nu mentionez unele stangacii de traducere, in care simteai mot a mot-ul din franceza sau cele de redactare de genul: “Femeile si barbatii din grup s-au prezentat pe rand…(….) Singura femeie din grup a luat cuvantul”, dar nu pot. Una peste alta cartile au fost un rollercoaster de impresii, cele negative nereusind sa le anuleze pe cele pozitive. Dar nici invers. Oricum, mi-au placut. Cred. Sunt foarte nehotarata in ultima vreme. Sau nu?
Prima zi si prima noapte
Apoi, am citit in Paris Match unul din interviurile date de Marc Levy. Interviul incepea cu o prezentare a autorului, a trecutului sau si cu precizarea care mi l-a facut simpatic pe viata: “Marc Levy nu va fi niciodata apreciat de elite”. Restul interviului a fost la fel de simpatic si de bun simt. Faptul ca i-a placut foarte mult „Eleganta ariciului” mi l-a apropiat si mai tare ca om. Levy imi aminteste oarecum de Antoine de Saint Exupery. Si nu cred ca e de vina doar poza asta.
Marc Levy
Iar dilema persista: sa iau si celelate carti, sa nu le iau? Presimt ca daca le iau o sa regret, iar daca nu le iau imi va sta gandul tot la ele. Nu pot sa ma hotarasc. Sau pot?
Sursa foto.
Alina Sighete 
