Mesterii mei, prietenii mei

De ceva vreme renovam si reamenajam casa. “Ceva vreme” e un concept relativ, ca si timpul de altfel. “Ceva vreme” a dus la faptul ca m-am obisnuit sa traiesc in cutii de carton, mutandu-ma dintr-o incapere in alta, ca uneori fac baie la neamuri sau prieteni, ca praful este inca un element de decor in casa, dar, mai ales, a dus la noi prieteni. Exact, mesterii.

Mesterii mei, prietenii mei. Fratii mei.

De “ceva vreme” s-au perindat: aia cu incalzirea centrala, aia cu termopanele, zugravii, parchetarii, instalatorii, fainatisto-gresiarii…o adevarata colectie umana.

Mesterii mei au devenit parte din familie, au cheia de la casa, vin cand vor, pleaca cand vor, lucreaza cand vor. Dupa ce initial au strambat din nas cand le-am spus ca pachetul de beneficii nu incude si mancarea, acum mancam seara impreuna, din pachetelul lor de acasa. Dupa ce i-am tinut la un buget strict si materiale cu taraita, acum mergem impreuna la Ded*man la shopping, ca fetele. Dupa ce am trecut prin replici: Eu: “Daca pana maine nu termini dormitorul, il zugravesc eu cu mustata ta pe post de trafalet!!” am ajuns la telefoane la ora 15.00: Ei: “Vezi ca azi plecam mai repede ca am terminat deja”. Am trecut de la “Doamna Alina ne scuzati ca….” la “Alinooo (sau Dragaaa, depinde de apelant), hai ca-i gata cafeaua!” Dupa cateva meciuri cu impulairi si amenintari mesterii ma suna zilnic sa raporteze ultimele lucrari. Atat de des incat ii cunoaste toata firma la care lucrez. Atat de des incat ii cunosc si sefii mei. In mijlocul sedintelor, cand imi suna telefonul, primesc permisiunea sa ies, dupa un schimb de priviri cu subinteles “….mesterii”. Un fel de cod secret care anuleaza tot si creeaza tot in acelasi timp.

Mi-am cucerit mesterii, in prima faza, din prima zi in care au inceput lucrarea, anuntandu-i senin ca vorbim imediat, dar inainte trebuie sa ma pis. In a doua faza i-am impresionat cu colectia de injuraturi, organe si combinatii stiute, pe care cred ca si le noteaza in secret. Un alt soc a fost cand au dat cu ochii de biblioteca mea: “Da ce faci cu atatea carti?!?!?!” “Voi ce credeti ca fac?” Nu am primit nici acum raspunsul. Nu in ultimul rand, vad admiratia si uimirea netarmurita din ochii lor cand mai scap cate un cuvant in engleza in timpul conversatiei.

Aia cu incalzirea centrala s-au remarcat doar prin rapiditatea executiei si impresionanta colectie de manele din telefoanele mobile. Oricum,there’s no doubt that Maestru rules forever! Si sa mora tot dujmanii lui!

Iulian este Don Juan-ul grupului. Discutiile sale telefonice: “Da, iubita mea, mi-e dor de tine, te rog sa vii in seara asta, te doresc foarte mult” sunt urmate de logicul: “I-am zis bine, Alina, nu?”. Conversatiile sunt identice seara de seara, iubita, mereu alta. Iulian nu ramane dator, am primit si eu sfaturi foarte pertinente de do and don’ts in love. Si prin love ma refer la cea fizica.

Gabi este intelectualul. Are toata colectia de romane de dragoste care apar luni cu “Libertatea pentru femei”. Cand nu prinde vreun volum din cauza ca il presez eu cu lucrarile, ma suna sa i-l cumpar. Nu mi le plateste chiar intotdeauna. Dar pot sa le imprumut oricand.

Nicu este seful. El e cel care cerea bani. Zilnic. La fel de frecvent apare si in control. Intr-o zi cand mi s-a parut pana si mie ca a exagerat cu consumul/cumparatul de saci de adeziv i-am spus ca nu ii mai cumpar si nu are decat sa si-i scoata din pula. Acum cere bani doar saptamanal. De el nu le e frica mesterilor. De mine, da.

Preferatul meu, prietenul meu pe viata, fratele pe care nu l-am avut niciodata: Petre.

    Petre a intrat in legende, in sensul ca la plecarea de la birou mi se ureaza, ironic: “O seara placuta cu Petre”.

    Vineri seara, in loc sa o petrec ca tot omu’ normal la un birt, am petrecut-o cu Petre la shopping: Ded*man, Prakt*ker, Brico St*re, you name it, we have been there.

    Petre are o gagica de 17 ani, pe care nu a futut-o inca. (In varsta de 17 ani, adica). Dialogurile cu colegii lui merg pe sistemul: “Asa, incalzeste-o tu, ca ti-o futem noi!” la care eu se presupune ca trebuie sa il apar pe Petre. Cam is cu baietii la faza asta, spre disperarea lui.

    Petre a fost jignit maxim cand l-am intrebat daca sambata seara merge cu ea la discoteca. Nu, stau acasa si se uita la televizor. “Ma Petre, da tu chiar nu vrei s-o futi??” Roseste si tace. Eu cred ca vrea…

    Petre are poze cu ea in telefon. Poze facute de ea, cu telefonul ei, in oglinda, apoi copiate in telefonul lui. Mi le arata si asteapta sa ii spun ca e frumoasa. Il mint, mi-e drag.

    Petre ma asteapta cu pogacele cu jumari, proaspete, facute de maicasa. Cinam impreuna…

    Petre are un cu totul alt dictionar decat noi, oamenii de rand. Imi spune, intr-o zi, plin de convingere: “Aici pe tavan ar trebui montate doua spoturi care sa bata spre peretele cu oglinda, sa fie mai suRperstitios”. Eu: “Cum??” El: “Da, am avut client care au vrut sa fie mult mai suRperstitios aranjat in casa”. …vrea sa zica “sofisticat”. Nu il corectez, ma amuza MUUUUUUUUUUUUUULT prea tare. Asa ca, fireste, il provoc. Dupa o vizita de control de-a lui Nicu, in care acesta a aparut in pantaloni la dunga, pantofi de lac, bratara de aur de 1 kg, ii zic lui Petre: “Dar ce suRperstitios se imbraca seful asta al tau”, Petre raspunde: “Da, asa e el, mai elegant”.

…”Ceva vreme” is not over (deci, va urma)