Vineri seara, pentru ca din diverse motive nimeni nu a vrut sa conduca (diverse=bere, tequila, votka, toate), am pornit cu trenul spre Timisoara. Motivul: de ziua lui Adi Barar, Cargo urma sa cante in The Factory Pub. Si pentru ca unde e Cargo suntem si noi, iata-ne. Personalul Arad-Timisoara dateaza de candva din neolitic, pe peretii lui, pe langa traditionalii “muie la controlori”, “muie la cine citeste”, etc se mai zaresc si unele zgarieturi de dinozauri, din primele lui zile de functionare. Pe langa aspectul trendy-flendy vintage, se mai adauga aroma de WC public, amestecata un un pregant iz de ceapa si sticele de visinata de casa sau Saniuta lasate printre scaune. Coleg de compartiment ne-a fost un tanar negru, cufundat in lectura unei carti religioase, in engleza. Nu m-am putut abtine sa nu fac cateva remarci rautaciose, de genul: “cina este bine rumenita, etc”. Claudia, la un moment dat, ne tot atentiona sa nu ne mai luam de el, poate intelge romaneste. Si??? Sa stie ce-l asteapta. Oricum, cand a oprit trenul, a fugit inspaimantat. In rest, am ras cu lacrimi (nu-s sigura daca erau de la ras sau de la ceapa, sau de la amandoua) tot drumul, am depanat amintiri din diverse iesiri impreuna sau separat, am pus-o la curent pe Ancuta cu diverse fapte de vitejie din trecutul nostru la care ea nu a participat. Povestind, anticipand despre locul unde urma sa ajungem si ziua la care urma sa participam, il tot pomeneam pe Barar. Varu’ Razvan, bulversat de cei 20 de metri pe care i-a parcurs pe jos pana la gara si usor ametit de mirosurile din tren nu intelegea cine e Imparatu’ asta la ziua cui mergem. De aici si titlul. Tot datorita lui varu’ Razvi am patentat o noua lovitura, dupa deja celebra “ficat-tibie”, numita Varustraitz! (Varianta initiala a fost varustricke, dar amintindu-ne de replica lui Norbi cu bijuteristiul care a uitat sa puna tz-ul in rocking, denumirea a devenit straitz. Explicatie: in maghiara c se citeste tz, Norbi are un inel pe care este gravat “Keep on roking in the free word” si, intr-o noapte tarzie la Oma la Buzias, Norbi ne explica intr-o romano-maghiara geniala ca bijuteristul lui (bijutierul) a uitat sa scrie “tz”-ul din “rocking”).
Factory Pub, unde am fost pentru prima data, e un local fain, vis-a-vis de fabrica de bere. De exemplu: iata usile WC-urilor.
Lume multa, muzica tare, ca la birt. Dupa ce ne-am intalnit cu Piticot, cu Manu si cu prietenul lui Manu pe care nu stim cum il cheama, ne-am rostuit o masa de la niste “mai mai mai” foarte virgoanti. In prima faza au cantat prieteni de-ai lui Barar, printre care si celebrul DJ Kalu. Despre care am facut mishto pana la infinit si la nesfarsit de doua ori, fara ca macar sa il cunoastem pe copil. Pentru ca prezenta unei mari vedete in grupul nostru nu putea trece neobservata, echipa de televiziune care filma evenimentul si care lua interviuri s-a indreptat direct catre….tananana: Claudia! Reporterita vroia sa stie de cine i-a placut cel mai mult pana acum. Chinuindu-se sa isi aminteasca numele de pe afis (pentru ca, daca nu canta Cargo, nu ne prea interesase concertul), Claudia zise cu convingere: “DJ Kalu!”, spunadu-si in acelasi timp in gand “sper ca a cantat asta deja”. Nu stiu care a fost urmatoarea intrebare, dar Claudia a raspuns delicata ca o doamna, ce pula ei, scarpinandu-se la nas: “Nu stiu, noi asteptam sa cante Cargo”. Scarpinatul nasului a devenit laitmotivul serii, nu exista replica sa nu fie insotita de acest gest. Claudia era “fericita”, citez: “Ce fain ne batem joc de mine!” ca intr-un final sa urle la noi: “Si?? Siiiii??? O sa fiu celebra pe youtube ca ala cu 6 cai frumosi sau ala cu “nu stiu”!! Bendeac o sa se scarpine la nas toata emisiunea!!!” Asa sa fie!:P
Cand au inceput Cargo sa cante ne-am deplasat spre scena, in sensul ca am urcat pe scena. Am stat tot concertul in gura lui Adi si nu m-a interesat deloc ca cel din stafful lor ma tot certa ca ii misc microfonul. Auzi, nu poate sa cante daca i se misca microfonul in fata gurii, ce sa-ti zic! Am fost putin dezamagita ca nu mi-au cantat “Ca o stea”, dar, din fericire “am prieteni buni, la bine si la rau”, asa ca mi-au cantat ei, spre ororarea, pardon, incantarea birtului.
Dupa ce s-a terminat concertul Razvan ne repeta obsesiv ca lui ii e foame, si ca vrea sa manance la 3 F. Nu s-a lasat convins de oamenii (mai multi) care ii ziceau ca e inchis si ne-a tarat pe jos, jumate de Timisoara si trei sferturi de complex, la 5 dimineata, pe un frig de crapau pietrele, la propriu. Evident, la 3 F era inchis asa ca am mai strabatut jumate de complex pana la un loc unde stia el ca e pleskavita buna si gogosi. A mancat placinta cu mere. Ne-am intors la Arad cu acelasi tren, fara tovaras de drum, dormind aproape toti. Dupa 3 ore de somn acasa, am pornit din nou, pe alte drumuri.
Nu e nici prima data si probabil ca nici ultima in care vom vorbi despre concerte. Concerte adevarate de muzica faina, muzica reala, nu sunete, nu calculatoare, muzica cu mesaj, cu sentimente, cu viata. Astfel de evenimente se intampla in birtul in care ne bem mintile, ne traim vietile, in care se leaga si dezleaga prietenii, iubiri, dezamagiri, bucurii, in care mai ales ne distram si ne simtem bine: (pauza publicitara) Flex.
De multe ori muzica de care va ziceam mai sus e interpretata de trupe sau solisti celebri international, national sau la ei in scara blocului. Dar, in serile de luni, muzica asta e interpetata de solisti de folk extrem de talentati. O constanta vad ca este Florin, care canta cu toti. Pentru ca e o curva, zice Claudia. Florine, daca citesti, Claudia e aia blonda :D. Desi in Flex, lunea folk e o traditie de ceva vreme, aseara a fost doar a doua oara cand am participat si noi. Dar ne-am propus sa nu mai lipsim de acum inainte. Baietii au cantat senzational, cel putin partea pe care am auzit-o fara urletele-ragetele Claudiei in ureche. Iata-i pe baieti:
Pe langa muzica buna, ne-am distrat pana tarziu in noapte cu shtoarfele de Gelu, Patrik si Marius. Ciupi nu a venit, il cauta pe Raul. :)) Ne-am jucat de-a simtitul artei cu sotia, iata si rezultatul:
Si in final, daca este cineva interesat, in Flex era postat urmatorul anunt:
Initial trebuia sa fim aici. Si am si fost, sambata, pentru cateva ore.
Am profitat de ocazie sa revedem prieteni dragi: Morcovel – prins cu organizarea congresului, Dorin – in cautare de cartofi pe care sa ii coaca, Purdi – nu foarte sigur referitor la locatia unde se afla, cati ni’s si unde ni’s…. Am povestit cu Tempe una alta. Am admirat minunata masina a lui Purdi, noua acuma-s cateva luni, cu care a insistat el sa faca rostogoliri pe coama muntelui, just for fun.
Limuzina lui Purdi
Am asistat la concursuri de genul: catarari in sala, trecere prin stramtoare, catarat pe lazi de bere.
Premiul era lazi CU bere
Am pus la punct gradinita si mi-am asigurat pe vecie respectul in calitate de “tanti”-pentru cunoscatori:). Am asistat la concertul folcloric unde Claudia improviza freestyle porno pe melodia “De-ar fi Badea langa mine”. Am alit la un superrestaurant de pe vremea raposatului. Am cedat insistentelor lui Monenciu de a participa la sarbatorirea divortului sau, la Unchiu’ la cabana. Asa ca am parasit congresul si am pornit-o spre Lesu. Sa nu credeti ca a fost zis si facut. Oamenii din Bihor is cu vreme….orice activitate incepe cu o pauza, apoi bem o cafea, apoi ne pregatim, apoi pornim, incet, ca avem timp. Asadar, am baut o cafea/suc/bere, l-am asteptat pe Remus sa isi impacheteze neglijeul de dantele, jartierele, diadema si alte lucruri de prima necesitate de care avea nevoie pe munte, ne-am oprit la un mic shopping de bere, am oprit sa luam orga de lumini fara care nici un om care se respecta nu poate urca pe munte si am pornit. Ca sa oprim cativa km mai tarziu, la un birt, evident. Dupa care am pornit, din nou, printr-o ceata ca smantana. Remus ne linistea ca el stie drumul acela mai bine noaptea decat ziua, mai bine beat decat treaz. Asa ca a condus linistit, c-o bere-n mana, apoi alta si alta si alta. Pentru ca are o masina speciala care functioneaza doar daca soferul este bine alimentat, cu bere si ulterior cu votka. De la Stana de Vale drumul nu mai este asfaltat. A fost, candva, pe la Razboiul de Independenta, dupa care a ramas asa, portiuni de asfalt bombardate, necarpite, bolovanii iesiti printre crapaturi, cratere uriase….ma rog, stiti voi, cam ca toate drumurile din Romania. L-am strabatut noaptea, pe ceata, eu si Alin cu Remus la volan, Claudia cu Monenciu ca sofer, ambii bine alimentati cu combustibilul vietii. A doua zi pe lumina, cand am strabatut acelasi drum, ne-am crucit cand am vazut cat de aproape de moarte am fost. La Unchiu’ lumea sarbatorea de vineri dimineata, pe cand am ajuns noi erau foaaaaaaaaaaaaaaarte bine dispusi. Au inceput dedicatiile pentru Monenciu, de genul: ii puneau melodia “M-asteapta puiul meu acasa, nevasta mea frumoasa……..” dupa care urlau: “ Te asteapta o pula acuma Monenciule”, etc, etc…Alin si Monenciu au tras niste dansuri sportivo-erotice care l-au determinat pe Razvi, dupa ce le-a vizionat doar vreo 4 secunde, sa plece dezgustat, mormaind: “Mi-i greata, nu pot sa ma uit”. Am chefuit pana dimineata, unii pana mai devreme, altii pana mai tarziu. Cei care s-au culcat mai tarziu (Monenciu) au avut grija sa ii trezeasca din 10 in 10 minute pe cei care s-au culcat mai devreme (eu si Alin). Nu dau nume.
Alors on dance
Vreau sa transmit un salut calduros noilor nostri prieteni: ii pup cu drag pe Unchiu Pedro si Matusa Mara, cea mai draguta (si singura) doamna brazilianca pe care o cunosc, lui Titus, lui Gabi, lui Brazil, lui Serpente si celorlalti al caror nume nu il stim :).
A doua zi, sau, ma rog, in aceeasi zi dar mai tarziu, pentru ca toata lumea dormea, am pornit cu Alin sa vizitam imprejurimile. A meritat.
Lesu
In drum spre casa am strabatut pe lumina mirifica autostrada Stana de Vale-Lesu unde masinuta cea noua a Claudiei a avut de suferit putin. Mai mult. Si pentru ca mi se repeta zilnic, in forma vorbita sau scrisa, mai spun doar atat: PUFUUUUUUUUUUUULEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEETI! Urmeaza o crima. Sau doua.
In final va las cu melodia pe care mi-a dedicat-o Monenciu tarziu in noapte. Si pentru ca luni a fost ziua lui, zi frumoasa ca el, La Multi Ani Guvidule!!!! Da, daaaaaa…..de ziua ta :P
Fuseram si noi, ca orice tanar la inceput de drum care vrea sa isi cladeasca un viitor, la evenimentul din afisul de mai sus.
Si am constatat ca nu mai suntem nici tineri, nici la inceput de drum.
Pentru ca, desi: locatia excelenta, malul Muresului, padurice, case parasite imprejur, pajiste, scena mare, locuri amenajate, bere cat cuprinde, rock la maximum, motoare de lesini, o atmosfera boema de Vama aradeana rockerizata la maximum, la noi la masa se discuta despre reducerea salariilor si pensiilor si ca in asftel de momente primaria cheltuie 60.000 lei cu acest eveniment. Deh maica, vine o varsta cand te gandesti la painica ta, cand tii pensioara legata intr-o batistuta si numeri de doua ori inainte sa dai banii pe o bere. In plus, Diana era confuza, nestiind ce cautam acolo, ea crezand ca mergem pur si simplu la birt, ca omu normal. Nu e cazul.
Pentru inceput va las sa va delectati cu una din formatiile de senzatie ale serii, preferata lui Razvi, SuperBUTT. Din Hungaria, kesenem szepen! Va rog sa remarcati dualitatea solistului, lupta dintre bine (maieu alb) si rau (maieu negru), „concordanta” dintre solist, muzica, mesaj si tapetul din baie, scena romantica cu iubita pe canapea si nu in ultimul rand, motivul pentru care formatia se numeste SuperBUTT.
Iata si niste poze sa vedeti motivul pentru care am salivat cu lacrimi in ochi toata noaptea si am zacut bolnava doua zile dupa aia. Si eu si Claudia visam la un exemplar din asta inca de cand ne-am indragostit la prima vedere de-al lui Virgil.
Da, da, recunosc, imi place sa simt ceva puternic intre picioare, care prinde si viteza rapid :D
Ma rog, imi placea, in tinerete. Acu’, daca stiti vreun tratament bun pentru reumatism, nu ezitati sa imi scrieti.
Rock on!
PS. Un salut special pentru prietenul nostru cu vata albastra pe bat, care era atat de high incat a stat privind in gol langa masa noastra vreo 15 minute, dupa care a disparut o perioada, ca sa reapara adormit, pe masa alaturata.
Azi am descoperit ca s-a deschis in sfarsit si la noi in sat Libraria Carturesti. Asa ca i-am facut o vizita scurta. N-as mai fi plecat de acolo, dar am facut-o intr-un final cu trei achizitii care ma fac happy happy de tot:
Alina Sighete 
