Arhive pe etichete: personal

Vacantaaaaaa

Standard

In sfarsit, vacanta!!!! :)

In caz ca ma cauta cineva, sunt aici:

Moscheea Albastra

Moscheea Albastra

Ma rog, in hotelul de vis-a-vis, dar ati prins voi ideea:).

Am in rucsac

Fiica lui Icar

Fiica lui Icar

Singuratatea numerelor prime

Singuratatea numerelor prime

 

Plansul lui Nietzsche

Plansul lui Nietzsche

…multe planuri, papuci de schimb deoarece am de gand sa tocesc cateva perechi de  la atata umblat pe jos, lista de cumparaturi din bazar si mai ales din bazarul de carti, aparatul foto si incarcatorul de baterii :)).

V-am pupat, ne vedem DACA ma intorc :P

Reclame

Home alone…

Standard

 


Din ciclul:


Si Divele fac curatenie


Si Divele gandesc


Viata e un frigider, ti-o tine proaspata si rece.


Sambata dimineata. Ma trezesc. E ceva ciudat. In primul rand e mult prea multa lumina. Ma uit la ceas. Noua. (Nu 6???) In al doilea rand e mult prea multa liniste. Ma uit in jur. Singura. Decorul atat de familiar imi pare intr-un mod ciudat strain, ca si cum ar fi distorsionat, intr-o lume paralela, ca si cum mici modificari, subtile, sesizabile doar la nivel inconstient ar fi fost facute. Pasa SF nu ma tine mult. Realizez ca sunt, pentru prima data in muuuult timp: (si) acasa, (si) intr-o sambata dimineata, (si) fara oameni in jur. Nevoita sa raman, presata de chestiuni organizatorico-gospodaresti ce nu mai puteau fi amanate, trebuind sa golesc o anexa a casei, devenita in timp depozit pentru toate acele obiecte de care nu avem nevoie, dar nu ne induram sa ne despartim, astfel incat luni sa fie libera pentru mesterii ce o vor renova. E o munca respingatoare, anticipez cu oroare momentul in care voi incepe, si fireste, il aman cat mai mult. Laptopul e chiar langa mine, tentant…”doar imi verific mailurile, si  apoi ma apuc de treaba”, ma gandesc. Dar resist eroic tentatiei. Mandra de mine, pornesc televizorul, caut un program de muzica. Evident, nu imi place nimic, butonez, ma simt din nou tentata de tot felul de prostii, programe pe care nici nu stiam ca le am…il las unde se nimereste, si pornesc spre bucatarie. Din nou, ma incearca sentimentul acela ciudat de familiaritate si instrainare in acelasi timp… nimeresc dulapul cu cutia de cafea din a treia incercare, ca intr-o casa straina. Trantesc cutia, enervata pe mine insami: “ce dracu, trezeste-te odata si termina cu kafkanismele de trei lei, de dimineata!” Ma uit in jur, si incep sa imi spun, in gand: esti acasa, sunt lucurile tale, mobila pe care ti-ai desenat-o singura, canile, cartile… Ma simt stupid, daca nu ar fi fost vorba de mine as fi ironizat faza pana la infinit. Renunt si la cafea,  imi spun ca daca ma apuc de treaba o sa incetez si cu tampeniile. Realizez ca nu pot sa incep organizarea anexei pana nu fac putina ordine in casa. Nu ca as fi vreo persoana foarte ordonata, cine imi vede biroul sau poseta, (unde poti gasi orice, de la obiecte strict necesare, gen: oja, gloss, servetele sau topor,  pana la Atlantida sau cadavrul mumificat al strabunicii…) stie asta, dar parca sunt toate prea haotice. Am avut dreptate, ma simt mult mai bine vazand fiecare lucru la locul lui. Simt ca mi-e foame, incep sa cotrobai prin frigider. Gasesc lucruri de care nici nu mai stiam ca sunt acolo: doua borcane cu zacusca de la mama pe care I le promisesem lui Cosmin si de care am uitat, cateva sticlute cu tot felul de sosuri iuti si ciudate care ma fac sa ma gandesc de cat timp nu am mai gatit….cand mi-a disparut oare placerea asta?, mustar, de doua feluri, o caserola cu oua a caror provenienta sau vechime imi sunt complet necunoscute…habar n-am cum au ajuns acolo (poate Tanti…trebuie sa o intreb), un borcan cu miere, aaa, de la Badea, de asta stiu!! , un borcan cu gem fara zahar de la o tentativa de dieta. Cu alte cuvinte, nimic comestibil. Incerc sa imi amintesc cand a fost ultima data cand am mancat acasa….da, stiu, saptamana trecuta niste mancare trimisa de mama, dar cand am gatit ultima data….habar n-am. Imi amintesc de o punga de pufuleti ramasa de ieri in poseta (v-am spus eu ca gasesti de toate acolo???), si ii rontai, filosofand. Imi amintesc cum ii spusesem recent unei vechi cunostinte, intalnita dupa mult timp, ca pe acasa ajung doar ca la hotel, razand in felul acela, ca si cum ai spune ceva putin laudaros si exagerat, dar in gluma. Neavand raspuns la clasicele intrebari (pe care le aude orice femeie dupa o anumita varsta, intalnind persoane pe care nu le-a vazut demult): te-ai maritat, ai copii, etc? evident ca ii povestisem despre viata profesionala si maretele realizari, despre cat de ocupata sunt si cat de rar ajung acasa… Acum imi dau seama ca nu exagerasem cu nimic. Acasa, subliniez: acasa, devenise un loc familiar de strain, in care activitatile au aceleasi coordinate: dus, alte treburi prin baie si somn. In plus fata de asta, serveste ca dressing si depozit pentru diversele cumparaturi, pentru ca nu pot numi “bucatarie” un loc complet utilat si neutilizat, sau “biblioteca” niste rafturi cu carti pe ele, pe care arunc fara placerea de a le aranja, noile achizitii, sau din care aleg, pe fuga, companie scrisa pentru deplasari si weekenduri. Simt ca-mi da tarcoale o semidepresie. Ca sa puna paie pe foc, ma suna si Claudia….erau la Ghioroc, la baie, iesire la care eu am renuntat pentru a trudi, ca o Cenusareasa….in timp ce vorbea cu mine imi spune ca Flavia stoarce peste ea  apa rece din sutien, dupa ce jucase volei cu Razvan. Inchid telefonul…oftand. Vorbind cu ea imi amintesc: Cosmin e in Padis acum. Scap printre dinti cateva cuvinte, cu obida, birjareste. Pentru ca, pana si Divele injura. Profit de valul de energie adus de enervare si pornesc aspiratorul, incercand, daca tot am inceput, sa duc treaba pana la capat. In dreptul oglinzii nu ma abtin, si fac cateva miscari de-ale lui Freddy, fredonand “I want to breack free”, desi nu’s deloc vesela… trec la spalatul gresiei din bucatarie, “felicitandu-ma” pentru casa cu incaperile mari, pe care mi le dorisem. Munca asta fizica nu imi face bine: nesolicitand ea insasi un efort intelectual prea mare, ma determina sa gandesc mai mult. In general munca mea imi mentine mintea destul de ocupata, cu taskurile pe care le am, in sine, fara sa permita divagatii prea multe. Nu ca nu ar implica si o parte fizica, de exemplu faimoasele raiduri de control impreuna cu baietii mei de la paza, 0000-licence to search,  sau, deschid paranteza, faza pentru cunoscatori:  scotocitul prin containere impreuna cu bunul meu prieten, head of security, Mr. L, paranteza in paranteza: “Stimate D-le L, cu respect permiteti-mi sa va transmit cele mai sincere salutari, de aici din blogul meu, ca sa aveti reprezentarea :D” inchid paranteza din paranteza, cu Hani si cu Nelu. Nu mai stiu unde trebuie sa inchid paranteza initiala, asa ca o inchid aici. Deci, acu’ gandesc, ca nu am incotro. Imi dau seama ca discutia avuta cu Bogdan aici (am vrut sa inserez link dar nu merge), nu este total corecta. E adevarat, in perioada de la firma cealalta exista doar munca, doar stresul, doar alergatura, casa era si pe atunci doar un hotel, dar nu exista timpul sau dispozitia necesara pentru a realiza sau analiza asta. Acum, orele imi sunt la fel de pline, dar munca, delegatiile ocazionale,  ocupa partial acest timp, lasand loc pentru raiduri de cumparaturi (eu tot nu mi-am gasit sutien, Clau, btw), iesiri serile, plimbari cu masina, intalniri de recuperare cu vechi colegi si prieteni,  weekenduri in locatii diverse,  intalniri cu tipi bagati pe gat de prietene bineintentionate, gratare, piscina sau furat de piersiciJ la Cosmin, lecturi in livada sau pe deal, scris recenzii intr-un mod foarte cool (da, e ironie la adresa mea, again) cu laptopul pe bancuta de langa stupii lui Mircea, movie night-urile la Romina…..si lista ar putea continua, on and on, and on, and on….toate acestea insemnand  ocazii in care nu ajung pe-acasa. Numind “acasa” si alte locuri, (A, S), ajung sa instrainez notiunea “acasa” de sensul sau intim, de camin, refugiu, loc al sentimentelor, amintirilor, copilariei si vietii, devenind doar o cladire, un adapost – e adevarat, dar necesar fizic si atat. Ma gandesc la anii de cand refuz sa-mi aduc un catel (pe care ii iubesc mult), stiind ca nu am timp sa am grija de el. E bine ca instrainarea asta se datoreaza unor lucruri placute, dar…cat de bine e daca te duce pana in faza de a-ti simti straina propria casa? Se spune: „home is where your heart is”. Probabil inima mea e impartita in atatea locuri incat nu mai are „acasa”. Imi place viata mea….nu 100%, probabil niciodata nu o sa imi placa in totalitate, in plus cred ca e indicat sa iti lasi loc pentru a dori mai mult, a astepta mai mult… Dar nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc, ca este exact ca frigiderul meu: plin de lucruri care se folosesc ca si completare, imbunatatire, condimentare, inutile in sine, si fara nimic pe langa ele care sa le determine utilitatea.


Filosofie la coada maturii…