Arhive pe etichete: poezie

Revărsat de zori – Jorge Luis Borges

Standard

În profunda noapte universală,
pe care felinarele încearcă s-o contrazică,
o rafală rătăcită
a jignit străzile taciturne
ca un presentiment înfiorat
al revărsatului de zori îngrozitor ce dă tîrcoale
dărăpănatelor suburbii ale lumii.
Atras de umbră
şi speriat de ameninţarea dimineţii,
am retrăit cumplita ipoteză,
de Schopenhauer şi de Berkeley avansată,
precum că lumea este
o activitate a minţii,
un vis al sufletelor,
fără temei, nici scop, nici consistenţă.
Şi cum ideile
nu-s veşnice ca marmura,
ci nemuritoare ca o pădure ori un rîu,
doctrina anterioară
şi-a asumat altă formă în zori,
iar superstiţia acestui ceas
cînd lumina, asemeni iederei,
implică pereţii umbrei,
mi-a supus raţiunea
şi a trasat următorul capriciu:
dacă lucrurile sînt lipsite de substanţă
şi acest forfotitor Buenos Aires
nu este altceva decît un vis
pe care-l făuresc cu-mpărtăşită magie sufletele,
atunci există o clipă
în care, din nefericire, fiinţa lor e în primejdie,
şi aceasta e clipa înfiorată a zorilor,
cînd sînt puţini cei ce visează lumea
şi doar cîţiva noctambuli păstrează,
cenuşie şi abia schiţată,
imaginea străzilor
pe care le vor defini apoi cu ceilalţi împreună.
O, ceas în care visul îndîrjit al vieţii
e pîndit de primejdia destrămării,
ceas în care i-ar fi uşor lui Dumnezeu
să-şi năruie cu totul lucrarea!

Dar lumea s-a mîntuit din nou.
Lumina se împrăştie inventînd culori spălăcite,
iar eu, nu fără o uşoară remuşcare
pentru complicitatea la renaşterea zilei,
mă îndrept spre casă şi o găsesc
buimacă şi îngheţată în lumina albă,
pe cînd o pasăre rupe tăcerea
şi noaptea ostenită
rămîne doar în ochii orbilor.

Reclame

Alt poem al darurilor – Jorge Luis Borges

Standard

Vreau să aduc mulţumiri dumnezeiescului
Labirint de efecte şi cauze
Pentru diversitatea făpturilor
Care alcătuiesc acest univers neobişnuit,
Pentru raţiune, care nu va înceta să viseze
La un plan al labirintului,
Pentru chipul Elenei şi stăruinţa lui Ulise,
Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalţi
Aşa cum îi vede Dumnezeu,
Pentru tăria diamantului şi apa curgătoare,
Pentru algebră, palat de cleştar desăvârşit,
Pentru monedele mistice ale lui Angelus Silesius,
Pentru Schopenhauer,
Care a dezlegat probabil taina universului,
Pentru strălucirea focului
Pe care nici o fiinţă omenească nu-l poate privi fără o veche uimire,
Pentru mahon, cedru şi santal,
Pentru pâine şi sare,
Pentru misterul trandafirului
Care dăruieşte culoare fără să o vadă,
Pentru câteva seri şi dimineţi din 1955,
Pentru vajnicii văcari ai pampei
Care mână cirezile în revărsat de zori,
Pentru ceasul dimineţii la Montevideo,
Pentru arta prieteniei,
Pentru ultima zi a lui Socrate,
Pentru cuvintele care s-au spus într-un asfinţit
De pe o cruce spre altă cruce,
Pentru acel vis al Islamului care a cuprins
O mie de nopţi şi încă una,
Pentru acel alt vis al iadului,
Cu un turn de foc ce purifică
Şi sfere de slavă
Pentru Swedenborg,
Care stătea de vorbă cu îngerii pe străzile Londrei,
Pentru râurile tainice şi străvechi
Care se adună în mine,
Pentru limba pe care, cu veacuri în urmă, am vorbit-o în Northumbria,
Pentru spada şi harpa saxonilor,
pentru mare, care este un pustiu strălucitor
Şi o mulţime de lucruri pe care nu le cunoaştem
Şi un epitaf al vikingilor,
Pentru muzica verbală a Angliei,
Pentru muzica verbală a Germaniei,
Pentru aur, care străluceşte în versuri,
Pentru strălucitoarea iarnă,
Pentru numele unei cărţi pe care n-am citit-o:
Gesta Dei per Francos,
Pentru Verlaine, nevinovat precum păsările,
Pentru prisma de cleştar şi greutatea de bronz,
Pentru dungile de pe blana tigrului,
Pentru înaltele turnuri din San Francisco şi de pe insula Manhattan,
Pentru dimineţile din Texas,
Pentru sevilianul care a redactat Epistola Morală
Şi al cărui nume, cum el şi-a dorit-o, a rămas necunoscut,
Pentru Seneca şi Lucan, din Cordoba,
Care, înainte de a exista spaniola, au scris
Toată literatura spaniolă,
Pentru geometricul şi vitejescul joc de şah,
Pentru ţestoasa lui Zenon şi harta lui Royce,
Pentru mirosul medicinal al eucalipţilor,
Pentru limbaj, care poate simula cunoaşterea,
Pentru uitare, care anulează ori modifică trecutul,
Pentru obicei,
Care ne repetă sau ne confirmă ca o oglindă,
Pentru dimineaţă, care ne dăruieşte iluzia unui început,
Pentru noapte, pentru întunericul şi astronomia ei,
Pentru curajul şi fericirea celorlalţi,
Pentru patrie, simţită în floarea de iasomie
Ori într-o spadă veche,
Pentru Whitman şi Francesco d’Asisi, care au scris acest poem,
Pentru faptul că poemul este inepuizabil
Şi se confundă cu suma făpturilor Domnului
Şi nu va ajunge niciodată la ultimul vers
Şi este mereu altul, potrivit oamenilor,
Pentru Frances Haslam, care a cerut iertare fiilor săi
Pentru că murea atât de încet,
Pentru minutele ce precedă somnul,
Pentru vis şi moarte,
Aceste două comori ascunse,
Pentru darurile lăuntrice pe care nu le pomenesc,
Pentru muzică, tainică formă a timpului.

Leapsa de Dive:)

Standard

Am primit o leapsa de la Bia, dedicata doar fetelor. (Deci, e mi :D, poti sa o preiei linistit/a. :P)

Regula este sa postezi o poezie despre femei si o poza cu propria ta persoana sau parti din tine in care arati absolut senzational. Poza nu a fost greu de ales, deoarece, ca o adevarata diva, eu arat absolut senzational in toate pozele :)) Mai greu a fost cu poezia. Pana la urma am ales una care spune un mare adevar, pentru ca fiecare dintre noi suntem cea mai frumoasa femeie din lume, chiar si daca numai pentru o singura persoana, sau doar intr-un moment anume.

Leapsa merge mai departe la toate fetele din blogrollul meu, tuturor prietenelor dragi care imi citesc blogul si la cine o mai vrea :)

„Descântec de ploaie”   – Ana Blandiana

„Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlanţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fara sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Îmi place sa ma tavlesc prin iarba lor alba, înalta,
Îmi place sa le rup firele şi sa umblu cu ele în dinţi,
Sa ameţeasca, privindu-ma astfel, barbaţii.
Ştiu ca-i urât sa spui „Sunt cea mai frumoasa femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci când ploua,
Numai atunci când ploua,
Sa rostesc magica formula „Sunt cea mai frumoasa femeie”.
Sunt cea mai frumoasa; femeie pentru ca ploua
Şi-mi sta bine cu franjurii ploii în par,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vânt
Şi rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii ca te-aştept,
Sunt cea mai frumoasa femeie şi ştiu sa aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi sa te-ndragosteşti fulgerator,
Toţi trecatorii sunt îndragostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlanţuite femei…”

Viteza

Standard

Nehotarate-s toate: si soare, si lumina.

In frumusete nu e nicicand statornicie,

Si orice bucurie de tristete-i plina.

Lumea se naste parca fara ca sa stie,

Se bucura de viata si dispare

Statornica precum, statornic, soarele rasare.

Gregorio de Matos Guerra – O zi, numai atata

Azi visam…

Standard

Noi visam. Pentru ca noi suntem:)

Azi visam sa plecam in lume…  Muzica sa cante, drumul se asterne in calea noastra, copacii alearga pe langa noi. Noi glumim, cantam, vedem, ne bucuram, iubim. Noi suntem. Toti, impreuna, in aceeasi masina. Am si ales-o:

Masina noastra

Masina noastra

Pentru voi, frunzulitele mele, si pentru mine: Arborele prieteniei, de prietenul meu Borges.

Exista in viata noastra persoane care ne fac fericiti prin simplul fapt ca au iesit in calea noastra. Unele parcurg tot drumul alaturi de noi, vazand lunile trecand, pe altele abia le vedem intre un pas si altul. Pe toate le  numim “prieteni”, dar exista multe feluri de prieteni.


Poate ca putem sa ne asemanam prietenii cu frunzele unui copac. Prima frunza este mama sau tatal nostru, ne invata ce este viata. Apoi vin prietenii frati sau surori, cu care impartim spatiul personal pentru a putea inflori ca noi insine.

 Apoi cunoastem toata familia de frunze pe care o respectam si ii dorim binele.


Apoi destinul ne aduce alti prieteni, cu care nu stiam ca ni se vor incrucisa drumurile. Pe multi ii numim prieteni de suflet, de inima. Sunt sinceri, sunt adevarati. Stiu cand nu ne este bine, stiu ce ne face fericiti.


Si uneori, unul dintre prietenii de suflet se instaleaza in inima noastra si il numim iubit. El da stralucire ochilor nostri, muzica buzelor noastre, tresariri pielii, fluturasi in stomac, etc…


De asemenea exista si prieteni pentru un timp scurt, poate o vacanta, poate o zi, poate o ora. Ei obisnuiesc sa ne aduca multe zambete pe chip, in timpul in care suntem impreuna.

Vorbind de apropiere nu putem uita prietenii care sunt departe, cei care sunt pe varful ramurilor si care, atunci cand bate vantul, apar dintre o frunza sau alta.

Timpul trece, vara se duce, toamna se apropie si pierdem unele din frunzele noastre, altele se nasc in alta vara iar altele raman de-a lungul multor anotimpuri. 

 Dar ce ce face cel mai fericiti este sa ne dam seama ca frunzele care au cazut raman aproape, alimentandu-ne radacinile cu bucurii. Sunt amintirile momentelor minunate in care drumurile ni s-au intersectat.

Iti doresc, frunza a copacului meu, pace, iubire, sanatate, noroc si prosperitate. Azi si intotdeauna….pentru simplul fapt ca fiecare persoana din viata noastra este unica. Mereu lasa putin din ea insasi si ia putin din noi. Exista si cei care vor lua mai mult, dar nu si cei care nu vor lasa nimic.


Aceasta este cea mai mare responsabilitate a vietii noastre si dovada evidenta ca sufletele nu se intalnesc din intamplare.

Si terminati cu sentimentalismele, ca va pleznesc!

(PS: Traducerea e aproximativa si adaptata. Varianta in spaniola aici.)

Copac

Copac