Mesterii mei, prietenii mei

De ceva vreme renovam si reamenajam casa. “Ceva vreme” e un concept relativ, ca si timpul de altfel. “Ceva vreme” a dus la faptul ca m-am obisnuit sa traiesc in cutii de carton, mutandu-ma dintr-o incapere in alta, ca uneori fac baie la neamuri sau prieteni, ca praful este inca un element de decor in casa, dar, mai ales, a dus la noi prieteni. Exact, mesterii.

Mesterii mei, prietenii mei. Fratii mei.

De “ceva vreme” s-au perindat: aia cu incalzirea centrala, aia cu termopanele, zugravii, parchetarii, instalatorii, fainatisto-gresiarii…o adevarata colectie umana.

Mesterii mei au devenit parte din familie, au cheia de la casa, vin cand vor, pleaca cand vor, lucreaza cand vor. Dupa ce initial au strambat din nas cand le-am spus ca pachetul de beneficii nu incude si mancarea, acum mancam seara impreuna, din pachetelul lor de acasa. Dupa ce i-am tinut la un buget strict si materiale cu taraita, acum mergem impreuna la Ded*man la shopping, ca fetele. Dupa ce am trecut prin replici: Eu: “Daca pana maine nu termini dormitorul, il zugravesc eu cu mustata ta pe post de trafalet!!” am ajuns la telefoane la ora 15.00: Ei: “Vezi ca azi plecam mai repede ca am terminat deja”. Am trecut de la “Doamna Alina ne scuzati ca….” la “Alinooo (sau Dragaaa, depinde de apelant), hai ca-i gata cafeaua!” Dupa cateva meciuri cu impulairi si amenintari mesterii ma suna zilnic sa raporteze ultimele lucrari. Atat de des incat ii cunoaste toata firma la care lucrez. Atat de des incat ii cunosc si sefii mei. In mijlocul sedintelor, cand imi suna telefonul, primesc permisiunea sa ies, dupa un schimb de priviri cu subinteles “….mesterii”. Un fel de cod secret care anuleaza tot si creeaza tot in acelasi timp.

Mi-am cucerit mesterii, in prima faza, din prima zi in care au inceput lucrarea, anuntandu-i senin ca vorbim imediat, dar inainte trebuie sa ma pis. In a doua faza i-am impresionat cu colectia de injuraturi, organe si combinatii stiute, pe care cred ca si le noteaza in secret. Un alt soc a fost cand au dat cu ochii de biblioteca mea: “Da ce faci cu atatea carti?!?!?!” “Voi ce credeti ca fac?” Nu am primit nici acum raspunsul. Nu in ultimul rand, vad admiratia si uimirea netarmurita din ochii lor cand mai scap cate un cuvant in engleza in timpul conversatiei.

Aia cu incalzirea centrala s-au remarcat doar prin rapiditatea executiei si impresionanta colectie de manele din telefoanele mobile. Oricum,there’s no doubt that Maestru rules forever! Si sa mora tot dujmanii lui!

Iulian este Don Juan-ul grupului. Discutiile sale telefonice: “Da, iubita mea, mi-e dor de tine, te rog sa vii in seara asta, te doresc foarte mult” sunt urmate de logicul: “I-am zis bine, Alina, nu?”. Conversatiile sunt identice seara de seara, iubita, mereu alta. Iulian nu ramane dator, am primit si eu sfaturi foarte pertinente de do and don’ts in love. Si prin love ma refer la cea fizica.

Gabi este intelectualul. Are toata colectia de romane de dragoste care apar luni cu “Libertatea pentru femei”. Cand nu prinde vreun volum din cauza ca il presez eu cu lucrarile, ma suna sa i-l cumpar. Nu mi le plateste chiar intotdeauna. Dar pot sa le imprumut oricand.

Nicu este seful. El e cel care cerea bani. Zilnic. La fel de frecvent apare si in control. Intr-o zi cand mi s-a parut pana si mie ca a exagerat cu consumul/cumparatul de saci de adeziv i-am spus ca nu ii mai cumpar si nu are decat sa si-i scoata din pula. Acum cere bani doar saptamanal. De el nu le e frica mesterilor. De mine, da.

Preferatul meu, prietenul meu pe viata, fratele pe care nu l-am avut niciodata: Petre.

    Petre a intrat in legende, in sensul ca la plecarea de la birou mi se ureaza, ironic: “O seara placuta cu Petre”.

    Vineri seara, in loc sa o petrec ca tot omu’ normal la un birt, am petrecut-o cu Petre la shopping: Ded*man, Prakt*ker, Brico St*re, you name it, we have been there.

    Petre are o gagica de 17 ani, pe care nu a futut-o inca. (In varsta de 17 ani, adica). Dialogurile cu colegii lui merg pe sistemul: “Asa, incalzeste-o tu, ca ti-o futem noi!” la care eu se presupune ca trebuie sa il apar pe Petre. Cam is cu baietii la faza asta, spre disperarea lui.

    Petre a fost jignit maxim cand l-am intrebat daca sambata seara merge cu ea la discoteca. Nu, stau acasa si se uita la televizor. “Ma Petre, da tu chiar nu vrei s-o futi??” Roseste si tace. Eu cred ca vrea…

    Petre are poze cu ea in telefon. Poze facute de ea, cu telefonul ei, in oglinda, apoi copiate in telefonul lui. Mi le arata si asteapta sa ii spun ca e frumoasa. Il mint, mi-e drag.

    Petre ma asteapta cu pogacele cu jumari, proaspete, facute de maicasa. Cinam impreuna…

    Petre are un cu totul alt dictionar decat noi, oamenii de rand. Imi spune, intr-o zi, plin de convingere: “Aici pe tavan ar trebui montate doua spoturi care sa bata spre peretele cu oglinda, sa fie mai suRperstitios”. Eu: “Cum??” El: “Da, am avut client care au vrut sa fie mult mai suRperstitios aranjat in casa”. …vrea sa zica “sofisticat”. Nu il corectez, ma amuza MUUUUUUUUUUUUUULT prea tare. Asa ca, fireste, il provoc. Dupa o vizita de control de-a lui Nicu, in care acesta a aparut in pantaloni la dunga, pantofi de lac, bratara de aur de 1 kg, ii zic lui Petre: “Dar ce suRperstitios se imbraca seful asta al tau”, Petre raspunde: “Da, asa e el, mai elegant”.

…”Ceva vreme” is not over (deci, va urma)

Zumba, the ultimate experience.

Ultimate, dar prima.  Si da, cu punct in titlu.

Dupa o lunga perioada de delasare, lene si putoare – da, toate trei, impreuna, chiar daca inseamna relativ acelasi lucru – am decis sa ne miscam hoiturile anchilozate si cu tendinte de crestere in latime. Asa ca ne-am dus fataaaaaaaaaaaa, ca niste dive in viata, in meine hunhen ca ni’s si poliglote, la Zumba!

In primul rand, pentru cine nu ma cunoaste, eu si dansul nu avem nimic in comun. Nici eu pe el, nici el pe mine. E adevarat ca dupa ce beau ceva, aia din Dirty Dancing vine plangand sa ii dau lectii, dar nu beau (chiar) tot timpul. La mine dansul inseamna stanga unu dreapta tot unu, c-asai hora pe la noi, fie ca e tutz tutz tutz tutz din ala din zilele noastre, fie ca e preferatul meu Fuego (mort)  cu Irina Loghin, fie ca e Rammstein sau Mariah Carey, la mine miscarea si ritmul sunt aceleasi. Pentru ca asa se face, doar ca habar nu aveti voi! Am mai avut tentative de aerobic, latino aerobic si alte figuri din astea, inutil evident. Ce depaseste limit a doi pasi la stanga doi pasi la dreapta si mai presupune si coordonarea mainilor cu picioarele – imposibil! Sa nu mai vorbim de corelarea cu miscarile, cu directia de dans a celolralti. Ati observant ca la nunti, botezuri, parastase cand se danseaza traditionalul Meneaito e unu care tot timpul o ia la dreapta cand ceilalti o iau la stanga? Io is aia. Daaaaaaar, pe sistemul din bancul cu nebunul care merge pe contrasens si aude la radio: “Un nebun ruleza cu viteza pe soseaua X pe contrasens “ si exclama: “Nu e unul, sunt zeci, zeci!!!”, replica lui mi se pare perfect valabila. Buuuuuuuuuun. Astea fiind clarificate, explicatia pentru faptul ca insist totusi sa particip la activitati din astea se gaseste in primul paragraf, pe cantar si pe fisa nutritionistei mele.

Ca sa va faceti o idee si mai clara, ar trebui pentru inceput sa v-o prezint pe Miha. Miha e nebuna. The end. Intamplarea face ca ne-am cunoscut cu multi multi ani in urma tot intr-o sala de fitness, unde mergeam de 2 sau 3 ori pe saptamana, ne sprijineam de cel mai spectaculos aparat si trageam cate-o barfa de o ora, la fel de spectaculoasa. Nu mai stiu cat de fit am fost sau cat am slabit, dar muschi la burta si la falci, de la ras, sigur am facut atunci. Nu stiam ca peste scurt timp vom fi colege si apoi bune prietene. Nu stiam ca o se intelegem atat de fain si o sa ne distram atata de bine, vecine de birou in iad fiind, incat vom fi despartite disciplinar de sefa si mutate la etaje diferite. Ce am trait noi impreuna poate si  probabil va si fi subiectul unor povesti ulterioare, desi fazele noastre sunt de genul you had to be there, sau presupune cunoasterea a mult prea multor amanunte pentru a le gasi cineva funny. Oricum, voi notati ce am zis de la inceput. E nebuna. Punct.

 Si iata-ne, pline de viata si de dorinta de miscare si moarte de foame in acelasi timp, batand la poarta fitnessului. Cu gentile de firma pe umar, cu Conversii si echipamentul Adidas originale din Bazar din Istanbul, ai min helou, who’s the pizda in here?? Ne echipam intr-un vestiar impreuna cu alte zece femei desi loc era abia pentru noi doua si purcedem. In primul rand ne-am ales locurile in sala astfel incat sa ne vedem in portiunea de oglinda care slabeste. Impingandu-ne si mimand bataia evident. Minand evident pentru noi, ca o tanti de acolo, care de altfel nici nu inteleg de ce nu isi vedea de nepoti in loc sa umble la Zumba ca si curv…. tineretul, ne privea contrariata. Ora incepe, logic, cu exercitiile de incalzire. Vreo 10 minute. La finele carora plamanii mi-erau in gat, un rinichi imi atarna spre genunchi iar inima mai aveam, doar ca era explodata. Plus ca exercitiile de incalzire sunt mai mult de aerobic iar eu vroiam sa imi etalez talentele in dansurile latino. Pe cand ma intrebam in gand si cu voce tare, cu tot mai multa disperare, unde e samba? Unde e merengue? Unde’s Don Omar si Shakira?? Cine a mutat coridorul??? (asta ultima e pentru FOARTE cunoscatori) ….unde-i Quebradita??? Incepe. Ritm! Pasiune! Zumba! Pula me, ma scuzati. Nu am nimerit nici un pas, io nu apucam sa pun stangul jos ca shtoarfele dreacu si faceau doi pasi cu dreptul. O data faceau doi pasi la dreapta, o data patru la stanga. Dar mai hotrati-va in puii mei, chiar nici o stabilitate, nici o consecventa nu mai gasesti in lumea asta?? Dansul, sportul cica sunt discipline. Io numa disciplina nu vad acolo, disciplina e in pasii mei frumosi, organizati, acelasi ritm, aceeasi frecventa, unu dreapta, unu stanga. Am zis! Nu stiu sincer, unde se indreapta lumea asta??? Ce-o sa ajungem cu haosul asta. Auzi tu, sa faci pasii aia, in fata, in spate, amestecati si sa mai dai si din maini si din umeri. Da ce, suntem roboti??? Pai ori suntem oameni ori nu mai suntem?? Are we humans or are we dancers, vorba poetului. Asa ca mi-am bagat picioarele la propriu in miscarile de aiurea si mi-am gasit eu ritmul meu cu umeri cu solduri cu ce vrei, pe care am dansat toata ora mai urland catre Miha: Vezi ca trebuia sa imi aduc fusta de Lambada???? Dar, surpinzator sau comercial sau ambele, am fost felicitata de antrenoare pentru atitudinea mea, important e sa te misti, sa dansezi sa te simti bine, si mai primeam din cand in cand, eu si o alta incepatoare catre un hi5 de incurajare. Nu sunt sigura daca criteriul dupa care ne-a ales a fost: cea mai grasa, cea mai slaba sau cea care se descurca cel mai naspa, dar my guess este ca toate. Oricum, cred ca i-a placut de noi sau banii nostri, ca intr-o pauza cand am alergat pana la vestiar sa ne adapam direct din dus, deoarece ambele am fost suficient de idioate sa nu ne punem apa la noi, antrenoarea a fugit dupa noi: Plecati??? Dar plecati??? Am calmat-o si ne-am intors in sala.  Oglinda imensa cat peretele se abureste astfel incat nu ne mai vedem, din fericire, dar eu tot insist sa o intreb pe Miha: Is it me?? Am I that hot??? Ma asigura ca da. Probabil am febra. Sau poate e pentru ca imi perfectionam niste miscari din solduri pe care orice fata ar trebui sa le stie pentru iubitul/sotul ei. Ora trece, mai cu tentative de  invata pasii conventionali, mai cu izbucniri in dansuri dupa ureche, mai cu incurajari spre Miha si se incheie apoteotic cu exercitiile de relaxare, care in principiu presupun statul cracanat si leganarea mainilor in jus si in jos, la stanga si la dreapta. Pe o muzica instrumentala de-a dreptul monumentala, care era intr-un crescendo continuu si care ne-a provocat si mie si lui Miha o criza de ras isterico-infundat si care ne-a facut sa incheiem exercitiul vinete. Ulterior am discutat ce era atat de funny si am constatat cat suntem de diferite: in muzica respectiv ea vedea coloana sonora de la Stapanul Inelelor, armatele de orci navalind calare, ostiri cotropitoare, razboaie, lumeeeee iar eu vedeam finalul de la Pe aripile vantului, ei doi pe un deal, langa un copac stingher, imbratisati, rochia ei fluturand in vant…. Hilarious, really!

La finele orei urma sa decidem daca ne platim doar ora, daca vrem abonament sau vrem direct card de fidelitate. Am ales cardul. A fost prea funny ca sa nu mai mergem.

Aici trebuia sa fie finele povestirii, dar nu pot, TREBUIE sa va zic ce a urmat.

Aseaaaaaa, ce face tot romanul, pizda de pizda cand iese de la fitness? Logic, evident si fara nici o ezitare, merge la MacDonalds. Imaginati-va, eu si Miha, in echipamentul de sport, transpirate din cap pana in picioare, cu parul ud, lipit de cap, tricourile transpirate din gat pana in brau, pantalonii lipiti de noi, got the picture? intrand glorioase in Mac (by the way, eu urasc mancarea de la Mac, ideea era sa mergem sa bem un fresh undeva  fataaaaaaaaaa, ca mall-ul e departe). Ne-am luat supermeniu de pizde cu creveti, sos cocktail si suc de mere, proaspat stors din sticla de Cappi. Dupa ce ne invartim 5 minute cu tavile in mana: eu nu vreau la masa asta, mie nu imi place la asta, eu vreau pe scaun, eu vreau pe canapea, eu pun piciorul in prag si aleg o masa pe care trantesc tava spunand categoric: aici stam. Moment in care paharul de suc se rastoarna cu incetinitorul, umpland de lichid masa aleasa, scaunele si totul in jur. Calma, eu, in timp ce Miha se sufoca de ras, o chem pe doamna de serviciu si o rog sa curete, deoarece copilul  varsat sucul pe jos. Clipa in care s-au intamplat mai multe lucruri in acelasi timp. Eu ii zic Mihaelei: pana imi iau alt suc beau o gura din al tau, iau paharul si trag o gura sanatoasa, doamna apare cu mopul uitandu-se contrariata unde este copilul, iar Miha vazand-o cum cauta copilul nazdravan incepe sa rada izbindu-se cu capul de perete. Eu, vazand-o pe Miha la perete, izbucnesc in ras cu sucul in gura, pulverizand pe gura si pe nas pe Miha, pe doamna de la curatenie si trei mese din jur. Insist sa nu radeti, deoarece m-a usturat nasul toata noaptea dupa faza asta. Apoi, in timp ce Miha alegea alta masa, m-am dus sa imi iau alt suc, aratand usor desprinsa dintr-un teen horror, cu lacrimile de ras amestecate cu rauri de rimel curgandu-mi pe fata cu transpiratie si suc de mere. Vreo trei secunde ne-a luat sa aspiram supermeniul, dupa care, incercand se ne convingem ca de fapt una o corupe pe cealalta si invers, ne luam si cate o inghetata promitand solemn ca asta e prima si ultima data si ca nu ne facem un obicei din asta si ca e doar acum sa sarbatorim dezvirginarea noastra impreuna intr-ale Zumbei. Mdeah, nici noi nu credem.

Pana cand ne-am despartit, au mai urmat niste faze din categoria you had to be there, plus niste crize de ras, dar eu va zic, eu nu am nici o vina, Miha e nebuna, am stabilit de la inceput asta.

Va pun si un filmulet cu Zumba, din fericire nu cu noi, doar ca sa va faceti o imagine. Si ca sa fie clar, mie cel mai bine imi iese partea cu tipatul Iuuuuuuuuuuuuuuiuuuiiu, cum face tanti din film, doar ca eu mai adaug: feel the ritham Miha, feel it! Uuuuuuuuuuuuuuuuuuuhhhhuuuuuuuuuuu!!! Etc…

Acu, vad si eu ca povestea asta e cam lunga si ca majoritatea fazelor sunt funny doar pentru noi, dar vreau sa imi amintesc momentul asta forever, asa ca here it is:)

Da, vineri mergem iar.  Cu nevasta-mea si cu Diana. Alte doua nebune. Sincer, ma intreb tot mai des, am ramas eu singura normala???

Venetia

Poate am asteptat prea multe, poate am asteptat prea mult, dar nu mi-a placut Venetia chiar atat cat as fi vrut. Cred ca este prima vacanta in care m-am comportat ca un turist. Nu prea ai cum sa te comporti altfel in asa timp scurt si in asa multime de oameni. E prima data cand am urmat doar “calea cea dreapta”, batuta de toti cei care au vizitat orasul, cand nu am interactionat cu nici un localnic, cand nu am mers in locuri pe care nici bastinasii nu le cunosc. Nu mi-a placut obstinenta cu care venetienii se incapataneaza sa scoata bani din orice, din utilizarea WC-ului, din statul la masa in restaurant sau, culmea!!!, utilizarea prosoapelor din baia hotelului, desi in general inteleg si admir oamenii care stiu sa faca bani, eu neavand talentul asta. In schimb am un maaaaaaaaaaaare talent la a-i cheltui:).

Una din marile dezamagiri a fost gasirea Puntii Suspinelor inconjurata de billboarduri imense (cu reclame). Asta m-a facut sa suspin…

Puntea Suspinelor

 Nu mi-a placut nesimtirea oamenilor care se impingeau, te impingeau, ti se bagau in fata cand faceai poze, etc. Nu mi-a placut aglomeratia, desi stiind ca mergem pe perioada carnavalului a fost un risc pe care mi l-am asumat. Pe toata durata sederii la Venetia am avut o pregnanta senzatie de comercial si de expozitie, am simtit ca milioanele de pasi care o strabat zilnic i-au sters orice urma din istorie, din farmec, din poveste.  

La fel de teatrale, puse in scena sunt si Murano si Burano. Cat de mult mi-am dorit sa ajung la Burano! Toate culorile alea… Doar acolo, pe cateva stradute pierdute, departe de centru, am gasit putin de ceea ce asteptam sa gasesc peste tot.

Burano

Mi-au placut in schimb oamenii cu care am vazut-o, oameni haiosi si…rezistenti:), ca ne-am intalnit cu Porno, cimitirul de pe insula San Michelle,  cinele interzise de la hotel, Martini-ul roz, Limoncello bine diluat cu limonada si supersalamul de biscuiti transparent (pentru cunoscatori). Mi-au placut culorile, multe, multe culori. Mi-au placut toate astea si alte cateva lucruri despre care nu vreau sa va povestesc…:)

Culori

In concluzie, Venetia e frumoasa ca o scena, un decor bine elaborat. Doar am vazut-o, nu am simtit-o. Nu am rezonat, nu ne-am gasit, nu ne-am potrivit. Ne-am placut in felul acela in care iti place un om pe care il cunosti pentru prima data, un om ingrijit, aranjat, cu o conversatie inteligenta dar superficiala, pe care stii ca nu o sa il mai vezi niciodata si nu iti pare rau. Nici bine. Stii doar ca asa trebuie sa fie.

Ziua Imparatului

Vineri seara, pentru ca din diverse motive nimeni nu a vrut sa conduca (diverse=bere, tequila, votka, toate), am pornit cu trenul spre Timisoara. Motivul: de ziua lui Adi Barar, Cargo urma sa cante in The Factory Pub. Si pentru ca unde e Cargo suntem si noi, iata-ne. Personalul Arad-Timisoara dateaza de candva din neolitic, pe peretii lui, pe langa traditionalii “muie la controlori”, “muie la cine citeste”, etc se mai zaresc si unele zgarieturi de dinozauri, din primele lui zile de functionare. Pe langa aspectul trendy-flendy vintage, se mai adauga aroma de WC public, amestecata un un pregant iz de ceapa si sticele de visinata de casa sau Saniuta lasate printre scaune. Coleg de compartiment ne-a fost un tanar negru, cufundat in lectura unei carti religioase, in engleza. Nu m-am putut abtine sa nu fac cateva remarci rautaciose, de genul: “cina este bine rumenita, etc”. Claudia, la un moment dat, ne tot atentiona sa nu ne mai luam de el, poate intelge romaneste. Si??? Sa stie ce-l asteapta. Oricum, cand a oprit trenul, a fugit inspaimantat. In rest, am ras cu lacrimi (nu-s sigura daca erau de la ras sau de la ceapa, sau de la amandoua) tot drumul, am depanat amintiri din diverse iesiri impreuna sau separat, am pus-o la curent pe Ancuta cu diverse fapte de vitejie din trecutul nostru la care ea nu a participat. Povestind, anticipand despre  locul unde urma sa ajungem si ziua la care urma sa participam, il tot pomeneam pe Barar. Varu’ Razvan, bulversat de cei 20 de metri pe care i-a parcurs pe jos pana la gara si usor ametit de mirosurile din tren nu intelegea cine e Imparatu’ asta la ziua cui mergem. De aici si titlul. Tot datorita lui varu’ Razvi am patentat o noua lovitura, dupa deja celebra “ficat-tibie”, numita Varustraitz! (Varianta initiala a fost varustricke, dar amintindu-ne de replica lui Norbi cu bijuteristiul care a uitat sa puna tz-ul in rocking, denumirea a devenit straitz. Explicatie: in maghiara c se citeste tz, Norbi are un inel pe care este gravat “Keep on roking in the free word” si, intr-o noapte tarzie la Oma la Buzias, Norbi ne explica intr-o romano-maghiara geniala ca bijuteristul lui (bijutierul) a uitat sa  scrie “tz”-ul din “rocking”).

 

Factory Pub, unde am fost pentru prima data, e un local fain, vis-a-vis de fabrica de bere. De exemplu: iata usile WC-urilor.

 

Lume multa, muzica tare, ca la birt. Dupa ce ne-am intalnit cu Piticot, cu Manu si cu prietenul lui Manu pe care nu stim cum il cheama, ne-am rostuit o masa de la niste “mai mai mai” foarte virgoanti.  In prima faza au cantat prieteni de-ai lui Barar, printre care si celebrul DJ Kalu. Despre care am facut mishto pana la infinit si la nesfarsit de doua ori, fara ca macar sa il cunoastem pe copil. Pentru ca prezenta unei mari vedete in grupul nostru nu putea trece neobservata, echipa de televiziune care filma evenimentul si care lua interviuri s-a indreptat direct catre….tananana: Claudia!  Reporterita vroia sa stie de cine i-a placut cel mai mult pana acum. Chinuindu-se sa isi aminteasca numele de pe afis (pentru ca, daca nu canta Cargo, nu ne prea interesase concertul), Claudia zise cu convingere: “DJ Kalu!”, spunadu-si in acelasi timp in gand “sper ca a cantat asta deja”. Nu stiu care a fost urmatoarea intrebare, dar Claudia a raspuns delicata ca o doamna, ce pula ei, scarpinandu-se la nas: “Nu stiu, noi asteptam sa cante Cargo”. Scarpinatul nasului a devenit laitmotivul serii, nu exista replica sa nu fie insotita de acest gest. Claudia era “fericita”, citez: “Ce fain ne batem joc de mine!” ca intr-un final sa urle la noi: “Si?? Siiiii??? O sa fiu  celebra pe youtube ca ala cu 6 cai frumosi sau ala cu “nu stiu”!! Bendeac o sa se scarpine la nas toata emisiunea!!!” Asa sa fie!:P

Cand au inceput Cargo sa cante ne-am deplasat spre scena, in sensul ca am urcat pe scena. Am stat tot concertul in gura lui Adi si nu m-a interesat deloc ca cel din stafful lor ma tot certa ca ii misc microfonul. Auzi, nu poate sa cante daca i se misca microfonul in fata gurii, ce sa-ti zic! Am fost putin dezamagita ca nu mi-au cantat “Ca o stea”, dar, din fericire “am prieteni buni, la bine si la rau”, asa ca mi-au cantat ei, spre ororarea, pardon, incantarea birtului.

 

Dupa ce s-a terminat concertul Razvan ne repeta obsesiv ca lui ii e foame, si ca vrea sa manance la 3 F. Nu s-a lasat convins de oamenii (mai multi) care ii ziceau ca e inchis si ne-a tarat pe jos, jumate de Timisoara si trei sferturi de complex, la 5 dimineata, pe un frig de crapau pietrele, la propriu. Evident, la 3 F era inchis asa ca am mai strabatut jumate de complex pana la un loc unde stia el ca e pleskavita buna si gogosi.  A mancat placinta cu mere. Ne-am intors la Arad cu acelasi tren, fara tovaras de drum, dormind aproape toti. Dupa 3 ore de somn acasa, am pornit din nou, pe alte drumuri.

 

 

 

Folk in Flex

Nu e nici prima data si probabil ca nici ultima  in care vom vorbi despre concerte. Concerte adevarate de muzica faina, muzica reala, nu sunete, nu calculatoare, muzica cu mesaj, cu sentimente, cu viata.  Astfel de evenimente se intampla in birtul in care ne bem mintile, ne traim vietile, in care se leaga si dezleaga prietenii, iubiri, dezamagiri, bucurii, in care mai ales ne distram si ne simtem bine: (pauza publicitara) Flex.

De multe ori muzica de care va ziceam mai sus e interpretata de trupe sau solisti celebri international, national sau la ei in scara blocului. Dar, in serile de luni, muzica asta e interpetata de solisti de folk extrem de talentati. O constanta vad ca este Florin, care canta cu toti. Pentru ca e o curva, zice Claudia. Florine, daca citesti, Claudia e aia blonda :D. Desi in Flex, lunea folk e o traditie de ceva vreme, aseara a fost doar a doua oara cand am participat si noi. Dar ne-am propus sa nu mai lipsim de acum inainte. Baietii au cantat senzational, cel putin partea pe care am auzit-o fara urletele-ragetele Claudiei in ureche. Iata-i pe baieti:

Pe langa muzica buna, ne-am distrat pana tarziu in noapte cu shtoarfele de Gelu, Patrik si Marius. Ciupi nu a venit, il cauta pe Raul. :)) Ne-am jucat de-a simtitul artei cu sotia, iata si rezultatul:

Si in final, daca este cineva interesat, in Flex era postat urmatorul anunt:

Weekend la Unchiu’

Initial trebuia sa fim aici. Si am si fost, sambata, pentru cateva ore.  

Am profitat de ocazie sa revedem prieteni dragi: Morcovel – prins cu organizarea congresului, Dorin – in cautare de cartofi pe care sa ii coaca, Purdi – nu foarte sigur referitor la locatia unde se afla, cati ni’s si unde ni’s…. Am povestit cu Tempe una alta. Am admirat minunata masina a lui Purdi, noua acuma-s cateva luni, cu care a insistat el sa faca rostogoliri pe coama muntelui, just for fun. 

Limuzina lui Purdi

Am asistat la concursuri de genul: catarari in sala, trecere prin stramtoare, catarat pe lazi de bere. 

Premiul era lazi CU bere

Am pus la punct gradinita si mi-am asigurat pe vecie respectul in calitate de “tanti”-pentru cunoscatori:). Am asistat la concertul folcloric unde Claudia improviza freestyle porno pe melodia “De-ar fi Badea langa mine”. Am alit la un superrestaurant de pe vremea raposatului. Am cedat insistentelor lui Monenciu de a participa la sarbatorirea divortului sau, la Unchiu’ la cabana. Asa ca am parasit congresul si am pornit-o spre Lesu. Sa nu credeti ca a fost zis si facut. Oamenii din Bihor is cu vreme….orice activitate incepe cu o pauza, apoi bem o cafea, apoi ne pregatim, apoi pornim, incet, ca avem timp. Asadar, am baut o cafea/suc/bere, l-am asteptat pe Remus sa isi impacheteze neglijeul de dantele, jartierele, diadema si alte lucruri de prima necesitate de care avea nevoie pe munte, ne-am oprit la un mic shopping de bere, am oprit sa luam orga de lumini fara care nici un om care se respecta nu poate urca pe munte si am pornit. Ca sa oprim cativa km mai tarziu, la un birt, evident. Dupa care am pornit, din nou, printr-o ceata ca smantana. Remus ne linistea ca el stie drumul acela mai bine noaptea decat ziua, mai bine beat decat treaz. Asa ca a condus linistit, c-o bere-n mana, apoi alta si alta si alta. Pentru ca are o masina speciala care functioneaza doar daca soferul este bine alimentat, cu bere si ulterior cu votka. De la Stana de Vale drumul nu mai este asfaltat. A fost, candva, pe la Razboiul de Independenta, dupa care a ramas asa, portiuni de asfalt bombardate, necarpite, bolovanii iesiti printre crapaturi, cratere uriase….ma rog, stiti voi, cam ca toate drumurile din Romania. L-am strabatut noaptea, pe ceata, eu si Alin cu Remus la volan, Claudia cu Monenciu ca sofer, ambii bine alimentati cu combustibilul vietii. A doua zi pe lumina, cand am strabatut acelasi drum, ne-am crucit cand am vazut cat de aproape de moarte am fost. La  Unchiu’ lumea sarbatorea de vineri dimineata, pe cand am ajuns noi erau foaaaaaaaaaaaaaaarte bine dispusi. Au inceput dedicatiile pentru Monenciu, de genul: ii puneau melodia “M-asteapta puiul meu acasa, nevasta mea frumoasa……..” dupa care urlau: “ Te asteapta o pula acuma Monenciule”, etc, etc…Alin si Monenciu au tras niste dansuri sportivo-erotice care l-au determinat pe Razvi, dupa ce le-a vizionat doar vreo 4 secunde, sa plece dezgustat, mormaind: “Mi-i greata, nu pot sa ma uit”. Am chefuit pana dimineata, unii pana mai devreme, altii pana mai tarziu. Cei care s-au culcat mai tarziu (Monenciu) au avut grija sa ii trezeasca din 10 in 10 minute pe cei care s-au culcat mai devreme (eu si Alin). Nu dau nume. 

Alors on dance

Vreau sa transmit un salut calduros noilor nostri prieteni: ii pup cu drag pe Unchiu Pedro si Matusa Mara, cea mai draguta (si singura) doamna brazilianca pe care o cunosc, lui Titus, lui Gabi, lui Brazil, lui Serpente si celorlalti al caror nume nu il stim :). 

 A doua zi, sau, ma rog, in aceeasi zi dar mai tarziu, pentru ca toata lumea dormea, am pornit cu Alin sa vizitam imprejurimile. A meritat. 

Lesu

In drum spre casa am strabatut pe lumina mirifica autostrada Stana de Vale-Lesu unde masinuta cea noua a Claudiei a avut de suferit putin. Mai mult. Si pentru ca mi se repeta zilnic, in forma vorbita sau scrisa, mai spun doar atat: PUFUUUUUUUUUUUULEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEETI! Urmeaza o crima. Sau doua.

In final va las cu melodia pe care mi-a dedicat-o Monenciu tarziu in noapte. Si pentru ca luni a fost ziua lui, zi frumoasa ca el, La Multi Ani Guvidule!!!! Da, daaaaaa…..de ziua ta :P

Am primit o pula

:)Cei care nu tolerati limbajul, nu cititi:)

Mi s-a deschis un univers de posibilitati:

–  pot sa folosesc expresia:  „ce pula mea?”, avand una, chiar daca sunt o fata delicata ca o garofita:);

– pot sa spun: „imi bag pula” si sa o bag in buzunar sau un portmoneu;

– pot sa zic: „suji pula” si sa ti-o strecor printre buze (cam fortat, dar noa….:)).

Si cam atat:) Bine, e un univers mai mic, nu stiu prea multe injuraturi cu pula, puteti contribui cu sugestii. Sau mai bine nu.:))

De la un coleg care a fost in Botswana:)

Pula mea

Bad Rock and old Roll

Rock pe Mures

Fuseram si noi, ca orice tanar la inceput de drum care vrea sa isi cladeasca un viitor, la evenimentul din afisul de mai sus.

Si am constatat ca nu mai suntem nici tineri, nici la inceput de drum.

Pentru ca, desi: locatia excelenta, malul Muresului, padurice, case parasite imprejur, pajiste, scena mare, locuri amenajate, bere cat cuprinde, rock la maximum, motoare de lesini, o atmosfera boema de  Vama aradeana rockerizata la maximum, la noi la masa se discuta despre reducerea salariilor si pensiilor si ca in asftel de momente primaria cheltuie 60.000 lei cu acest eveniment. Deh maica, vine o varsta cand te gandesti la painica ta, cand tii pensioara legata intr-o batistuta si numeri de doua ori inainte sa dai banii pe o bere. In plus, Diana era confuza, nestiind ce cautam acolo, ea crezand ca mergem pur si simplu la birt, ca omu normal. Nu e cazul.

Pentru inceput va las sa va delectati cu una din formatiile de senzatie ale serii, preferata lui Razvi, SuperBUTT. Din Hungaria, kesenem szepen! Va rog sa remarcati dualitatea solistului, lupta dintre bine (maieu alb) si rau (maieu negru), „concordanta” dintre solist, muzica, mesaj si tapetul din baie, scena romantica cu iubita pe canapea si nu in ultimul rand, motivul pentru care formatia se numeste SuperBUTT.

Iata si niste poze sa vedeti motivul pentru care am salivat cu lacrimi in ochi toata noaptea si am zacut bolnava doua zile dupa aia. Si eu si Claudia visam la un exemplar din asta inca de cand ne-am indragostit la prima vedere de-al lui Virgil.

Da, da, recunosc, imi place sa simt ceva puternic intre picioare, care prinde si viteza rapid :D

Ma rog, imi placea, in tinerete. Acu’, daca stiti vreun tratament bun pentru reumatism, nu ezitati sa imi scrieti.

Rock on!

PS. Un salut special pentru prietenul nostru cu vata albastra pe bat, care era atat de high incat a stat privind in gol langa masa noastra vreo 15 minute, dupa care a disparut o perioada, ca sa reapara adormit, pe masa alaturata.

Festivalul Ceaunul de Aur, editia 2010*

Am constatat ca spre deosebire de anul trecut, anul asta de 1 mai am fost foarte cuminti si linistiti.

Vineri am vrut eu neaparat sa ajung prima, asa ca am pornit cu noaptea in cap, la propriu, calare pe Rocky, impreuna cu Dia si Georgel. Si a gonit Rocky ca vantul si ca gandul, pana in bratele zmeului cel rau, zis Radar. Si s-a procopsit Rocky al meu cu o diploma care certifica faptul ca nu e doar cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai simpatica, cea mai utila, cea mai putin papatoare masina, ci e si cea mai rapida. Rapida, spre deosebire de politistul care i-a scris „diploma” si care se misca cu o vitezaaaaaaa, determinand-o pe Diana sa intrebe cu voce tare: „Auzi, crezi ca e cazul sa merg sa ii dictez alfabetul la p*ula asta?”

In rest…timp splendid, un cer albastru infinit, puzderie de stele frumoase ca mine, (sau eu sunt ca o stea?:P), gratarul gratar, beiutura beiutura, muzica muzica, veselie si voie buna. Mi-am luat de la manastirea Sf. Ilie un lantisor si o cruciulita de argint, lantisorul e deja negru…nu stiu daca m-au tapit maicutele sau au fost si ele tapite la randul lor:), am aflat ca muncitorii de la drumuri care lucreaza la noi pe strada la Arad mi-au smuls din gresala toata instalatia de gaz, mi-am luat o carte, tot de la manastire cu 12 printese si imparatese adevarate, determinand pe toata lumea sa spuna ca ma caut sau ma regasesc in cartea respectiva si trezind astfel o teorie despre dive versus printese si/sau imparatese, am aflat ca se marita varamea la anu, mi-am expus tenisii noi, impreuna cu Claudia, l-am filmat pe Blana cerandu-mi sa nu-l pun pe blog ca el e o persoana mult prea importanta, l-am inregistrat pe Razvi sforaind desi nu a dat tot ce are el mai bun in domeniu tot funny e, era sa il ucid pe Raducu dar de Nico tot ne place foarte mult, Georgel si Blana zisi Agassi si Pavel au jucat badminton de au gaurit paletele, dupa ce au pornit vitejeste prin padure la cules de lemne, am pozat  securi, topoare si furci for old times sake, Rocky si-a dovedit inca odata utilitatea servind drept uscator de rufe, am facut niste focuri de tabara imense pe care le-am admirat pana tarziu in noapte alaturi de cerul cu miliarde si miliarde de stele auzind in acelasi timp si susurul Ariesului.  La intoarcere am oprit chez le magasin universel du le megalopolis Plescuta, pentru a savura o delicioasa inghetata, apoi prin livezile de pe drumul Tarnovei.

Iar ma jos sunt cateva dovezi ca orice ar fi, arta tot o simtim :)

* titlu copyright by Tizelesh

S-a deschis sezonul

Sambata, desi ziua Claudiei a fost cu o saptamana inainte iar a lui Razvan cu o zi inainte, am sarbatorit concomitent 4 mari evenimente: ziua de nastere a Claudiei, ziua de nastere a lui Razvan, deschiderea oficiala sezonului ceaunelor si plata facturii la curent:P. Despre cei doi aniversati ce as putea sa va spun? Am scris de multe ori despre ei si oricat as scrie nu pot cuprinde complexitatea personalitatilor lor si a sentimentelor ce ne leaga. Iar ei sunt atat de mult o parte din mine, incat ori de cate ori povestesc despre viata mea, sentimentele mele, intamplarile mele, vobesc si despre ei.

Pentru ca stim vorba aia cu: „o fotografie face cat o mie de cuvinte”, urmeaza o scurta analiza pe marginea pozelor. Desi unele nu au nevoie de comentarii…

Seara a inceput cu o zi inainte, pe sistemul „o maslina, o grisina, o atentie”. Bine, recunosc, nu are nicio legatura cu povestea noastra, dar mi-a placut asocierea neintentionata din poza si a trebuit sa o introduc undeva. Doar nu era sa fac articol separat, nu??

O maslina, o grisina, o atentie

Aseaaaa, acum sa vi-i prezint pe sarbatoritii zilei:

Tanananaaaaaa, doamnelor si domnilor, the one and only: Claudia

Claudia

si Raaaaaaaaazzzzzzzzzzzvaaaaaannnn

 

Razvan

In cinstea lor s-au sacrificat diverse vietati care au ajuns fie bograci:

Bograci

…fie gratar.

Gratar

Dupa toate aparentele bograciul a fost foarte bun, nu Claudia? :p

Iammy

Vegheate din departare de Manastirea din Gai, activitatile continua. Iar Gai se citeste cu a nu cu e, si nu are nicio legatura cu cele intamplate mai tarziu, in noapte.

Gai

Dintre activitati amintesc cateva:

Vali, pozand ca un adevarat div in viata.

Vali

Popica si Razvi impartind aceeasi iubita…

All you need is love...or wine

„Unii” (a se citi eu) simteau arta, concretizata prin mana lui Cristi care a manevrat camera la indicatiile mele pretioase, deoarece eu imbratisam un frumos buchet de 6 sticle de vin.

Arta, domle'

Altii, ma rog, no comment…

No comment

Lolita, catelul lui Tizelesh, ascultand sfaturile mele materne, date dupa excursia la Arieseni in care a mancat toata balega de pe pajiste: Loli mama, don’t eat shit from anyone! a trecut la activitati specifice familiei….

Lolita

Romina, fiind fotograful de serviciu, a beneficiat de onoarea de a fi pozata de mine, in exercitiul functiunii. Si daca pare ca ne fotografiam reciproc, exact aia faceam.

Romi

S-a lasat inserarea….

S-au infiripat idile, dupa idile, dupa idile, dupa idile….

Seara s-a incheiat apoteotic, Razvi si Varu’ Alin adormind mai mult ca sigur din cauza discursului lui Georgel despre viata, trenuri si oportunitati decat din alte motive. Va rog sa ignorati remarca cu „Gai” cand o sa vedeti poza de mai jos.

The end