Comorile din gradina

In sfarsit,  a venit primavara!  (O sa ignor ce tot am auzit pe la meteo, ca de azi incep ploile, etc.)

Azi inca e soare si frumos,  la fel a fost si sambata si duminica. O veme din aia care te scoate din casa, care te face sa vrei sa te tavalesti prin iarba verde, in care totul miroase a proaspat, in care iti vine sa iei un rucsac in spinare si sa pornesti hai-hui prin paduri.

Din pacate timpul nu ne-a permis sa pornim pe deal, dar in curte si gradina am gasit destule frumusesti pentru o dupa-amiaza de primavara.

Amestecate

Cred ca ma paste o usoara anestezie:) de primavara.

Am inceput cu explicatia. Motivele urmeaza.

Nu am chef de nimic si totusi fac prea multe. Scriu mult si nu imi place nimic. Se intampla lucruri si mi se pare ca nu se intampla nimic. Lucrurile care se intampla nu se intampla pana la capat. Capetele care se intampla nu par nici inceputuri nici sfarsituri. Nu imi doresc nimic si imi doresc totul. Nu am timp pentru nimic, dar imi umplu timpul cu nimicuri. Cand obtin ce imi doresc, deja vreau altceva. Nu fac anumite lucruri si regret. Fac anumite lucruri si regret ca le-am facut. Fac anumite lucruri si imi doresc sa le fi facut altfel. Spun unele lucruri si imi doresc sa fi spus altceva. As vrea sa ma vindec de boala asta care ma face sa cred ca pot repara tot ce e defect.

As vrea sa fac leapsa de la Cocoana…am asa povesti faine. Nu am niciun chef.

As vrea sa ii spun Anei: „imi pare rau ca te doare mana”. Si ce daca ii spun? tot o sa o doara.

As vrea sa ii multumesc lui Flavius pentru mesaj. Pentru ce? Ca ii place Borges? Cum sa nu iti placa? Sa ii multumeasca el.

Pornind de la comentariul lui am scris o intreaga declaratie de dragoste pentru Borges. Se adauga la cele multe altele scrise deja. Pentru el cuvintele vor fi mereu prea putine, prea sarace. Dar azi imi pare ca sunt prea putine si prea sarace pentru orice altceva.

Bine, recunosc, unele nu se intampla doar acum, sunt chestiuni caracteristice mie, doar ca acum le simt mai acut. Parca.

Sambata a nins peste migdalii infloriti. Atat. Nu am poze, nu am o poveste legata de ei, dar imi place fraza: a nins peste migdalii infloriti. Ma bucur si imi pare rau ca i-am vazut, in acelasi timp…

Am terminat de citit Eleganta Ariciului. Mi-a placut si am fost dezamagita din cauza asta. Am fost atat de sigura ca o sa imi placa, incat dezamagirea a venit din lipsa surprizei. M-am identificat putin cu Rene si putin cu Paloma, exact cum ma asteptam. Ma si vad, asa cum sunt acum, putin Paloma si putin Rene.  Undeva intre. Oare o sa incetez sa fiu Paloma si o sa devin Rene? Doamna Michel.  Poate invers. Cand?

Presimt ca si Poveste despre dragoste si intuneric va fi aceeasi dezamagire placuta.

Nu mai vreau dezamagiri. De orice fel. Nu mai vreau povesti despre intuneric.

Vreau sa vina primavara. Din toate punctele de vedere.

Primavara

Nu ma bagati in seama :)