Nu o sa inceteze niciodata sa ma uimeasca capacitatea lui Eco de a te transpune in epoca romanelor lui. Daca nu as fi stiut ca Insula din ziua de ieri e scrisa candva in anii ’90, as fi fost convinsa ca autorul e contemporan cu personajele. Intr-un fel chiar e…daca ar fi sa ne luam dupa tema timpului, abordata de Eco.
Am recunoscut de multe ori ca nu rezist niciunei carti a carei actiune se desfasoara pe mare, in a carei poveste se strecoara si cate o corabie. Romanul incepe cu un naufragiu, al celui care se autointituleaza “unica fiinţă din speţa noastră care a mai naufragiat vreodată pe o corabie pustie”. Roberto, naufragiatul, isi aminteste viata de dinainte de naufragiu, aventurile galante, viata sa ca spion, luptele si preocuparile intelectuale. Insula zilei de ieri este aproape de corabia lui Roberto…dar lui ii este imposibil sa ajunga la ea… Trecand peste aparenta superficialitate a povestii: aventuri, naufragii, galanterii, ca in toate romanele sale, Eco abordeaza teme variate: timp, infinit, trecut, viitor, prezent, echilibrul dintre ele. Broderia simbolistica si narativa tesuta de Eco nu are nici un sens sa fie povestita, trebuie citita.
Eco, modest ca toti marii artisti, confirma inca odata cata dreptate avea sustinand ca un autor, daca vrea sa citeasca o carte buna, trebuie sa o scrie el insusi.
Insula din ziua de ieri
Alina Sighete 