Saptamana asta am avut ocazia sa imi fac aparitia de Diva suferinda, pentru prima data intr-unul din spitalele patriei, in calitate de pacient internat. A fost o experienta….de nerepetat. Din toate punctele de vedere.
N-o sa va povestesc de boli (de fapt inca nu se stie sigur ce am, desi m-au vazut 8 sau 9 doctori), sanje, analize, borcanele, etc, dar as vrea sa trec in revista cativa dintre oamenii cunoscuti si cateva constatari personale.
In primul rand, oamenii: prieteni care erau deja, prieteni care au devenit si prieteni care ar fi putut deveni.
Categoria „Prieteni sunt, prieteni vor fi mereu”:
– Multumiri Claudiei si mai ales celui numit de Romi „un barbat” – mentiune doar pentru cunoscatori :)
– Feli, ca a stat cu mine pe la urgente pana in miez de noapte, desi era in pragul lesinului;
– Romi, ca mi-a tinut salul de Diva sa nu se pateze de sanje :D;
– Romi, Razvi, Alin, Ralu, Florin, Monica, Miha – pentru vizite; Clau (inca o data;)), Nelu, Cristi, Ami, Hajni, Claudia cealalta, Sefu’, Alina, Josephine – pentru telefoane, juma de firma si toti vecinii, pt mesaje;
– celor pe care precis i-am uitat, de fapt nu v-am uitat, voi sunteti aici: ;)
Categoria „Prieteni care au devenit”:
– colegele de salon, cunoscute sub denumirea generica de „Fetele”. Aflate undeva intre 80 de ani si cimitir, „fetele” aveau preocupari care de care mai actuale si variate. O sa mentionez doar cateva: discutia dintr-o seara in care, „fetele” depanand amintiri din al doilea razboi mondial, au ajuns si la subiectul „tineretul din ziua de azi” care au cercei prin nas, prin sprancene, ba unii au chiar si in limba. O alta tanti, supravietuitoare a primului razboi mondial, exclama cu scarba: eh, numa curvele au in limba! (Pentru profani, Claudia are cercel in limba) – faza la care eu schimb fete-fete, iar „fetele” se grabesc sa isi ceara scuze: iarta-ne domnisoara, ca zicem asa pe romaneste. A doua zi, atmosfera a fost si mai destinsa. In salon a mai aparut o doamna, de doar 56 de ani, care a devenit „fata noastra”, post ocupat anterior de mine, iar eu am fost retrogradata la functia de „auzi”. Contextele au ramas aceleasi, motivatia schimbandu-se cu fiecare zi petrecuta impreuna: „auzi, nu inchizi geamul ala, ca esti mai tanara” – „auzi, nu imi dai si mie apa aia, ca noi suntem operate” – „auzi, ia da-mi si mie sosetele in picioare, ca noi nu plecam inca acasa”, etc, etc, etc. Noua „fata noastra”, in floarea varstei si activitatilor sexuale, si asteptand doar o usoara operatie de hernie de disc, se ocupa de spionatul barbatilor la toaleta comuna, incercand sa-i surprinda cu sula in mana, pentru a impartasi experiente si impresii cu „fetele”. Pana cand una dintre „fete”, i-a retezat-o scurt: „auzi, degeaba is mosii astia cu sula bleaga in mana, ca in mana aialalta au punga cu matze, ca mine!” O alta „fata”, o moldoveanca delicioasa din Vatra Dornei, de vreo 88 de ani, are copiii la munca in Grecia, unde ii si vizitase, asa ca, normal, schimbam impresii despre Grecia. Ajung sa le povestesc, printre altele, si de faza cu „you tourist”, la care moldoveanca mea, intr-un acces de simpatie, incepe sa urle: Auzi la ea!! Afurisita! Demonizata! Blastamata! Sa strige ea la fata noastra!!! Sirul afurisenilor care de care mai complexe si elaborate a continuat intr-atata incat am mari indoieli ca „you tourist” mai traieste.
O nana de la tara, pasionata de moarte, uita de cele doua operatii „da fiara si da mai” (fiere si ficat) recent suferite, si cand auzea targa mergand spre morga aflata in apropiere, sarea sprintena din pat, sa vada cine a mai murit.
– nenea Vasile, care m-a plimbat pe la EKG, garderoba, film la plamani, si m-a cazat in salon, dupa ce mi-a carat si bagajul;
– prietenul de la urgente, care fredona „Cu ce m-am ales in viata”, in timp ce cara niste borcane cu urina si alte chestii, pentru analize.
Categoria „Prieteni care ar fi putut fi, dar n-au vrut”:
– Radu – a aparut in viata mea, in momentul in care, in ziua 1, doctorul 3, dupa doua apasari pe abdomen (al meu), a slobozit un urlet din spatele perdelei care asigura „intimitatea” la urgente, si care pe langa semitransparenta e si antifonica. Fara anti. „Raaaaaaaaaaadu!!!! RAAAAAAAAAAAAAADUUUUU!!!! Ia-i sange si urina la fata asta!!!” Urletul era al doctorului, nu al meu, in caz ca nu s-a inteles. Vine Radu, isi scoate acul, lung si gros, si mi-l infige in mana, cu „delicatete”, uitand sa isi ia la indemana si fiola in care se colecteaza sangele. Pana se intoarce dupa fiola, sangele meu pretios, de Diva deocamdata in viata, se risipeste in jeturi arteziene pe podeaua de beton, uniforma lui Radu, doua suluri de leucoplast. „Multumesc”, Radu, pentru vanataie.
– un doctor, „amabil, prietenos, plin de consideratie pentru bolnavii aflati in momente de incertitudine, durere, asteptare, oboseala, ingrijorare”, care, in momentul in care asteptam pe coridor, in picioare, cu branula insanjerata infipta in mana, imi spune molcom (a se citi rastit): Domnisoara! Ori stai pe pat (ala de pe care ma ridicase Radu, ca nu aveau destule), ori mergi afara (e noiembrie, si ploua), aici nu ai voie! Si, vazand ca nu ma execut instantaneu, mai adauga si un prietenos „Hai! Hai!” Ii multumesc frumos, si ma duc si mai stau vreo ora jumate, cu fetele, in sala de asteptare de la urgente. Vazand ca se apropie ora 23.00 (eram acolo de pe la 17.30-18.00) si Feli e in pragul lesinului, imi calc pe inima, si mai dau un telefon. (A se nota ca am mers la spital CU PILE – si totusi, Romania….) In minutul urmator, apare Radu, si ma invita inapoi, in sala de urgente. Aveam si pat disponibil, culmea!!, iar doctorul care ma „indrumase” pe hol, imi spune, de data asta pe un ton amabil cu adevarat. Ma rog, fals amabil, „cu adevarat” fiind prin comparatie cu ironia din paragraful anterior. Zice: „imediat vine chirurgul sa va consulte, au ceva urgenta, sa nu credeti ca am uitat de dvs.” Mormai un „iiiihiiiiiiiiiim” ironic si ii intorc spatele, brusc interesata de monitoarele de tensiune si pungile cu perfuzii atarnate pe pereti.
– chirurgul, doctorul nr. 4. Zice ca-s suspecta. De apendicita. Dar nu e sigur, poate fi si altceva. Pe mine deja nu ma mai intereseaza, sunt obosita, infrigurata, slabita, mana cu branula ma doare din ce in ce mai tare, nu vreau decat sa plec acasa. Nr. 4 zice ca nu ma sfatuieste. Ii zic ca nu imi pasa. Ma pune sa ii semnez hartia aia care pe scurt zice: in cazul in care crap dracului, nu sunteti voi de vina. Ii semnez, si plec, cu promisiunea ca daca durerea persista, sa ma intorc a doua zi. Din pacate, a trebuit.
– doctorii 5-8, care au venit, m-au chestionat, m-au inghiontit, mi-au ridicat picioarele intinse, cu genunchii la gura, m-au sucit, m-au apasat, m-au lasat dupa fiecare consultatie mai antrenata decat dupa o ora de Pilates, au ridicat din umeri si au plecat fara sa stie ce am.
Sunt niste lucruri despre sistemul sanitar pe care vreau neaparat sa le spun. Cateva remarci si sfaturi/sugestii, care cu siguranta vor revolutiona lumea medicala, sau, ma rog, conexo-medicala. Oameni care va ocupati de spitale, se pare ca nu stiti ca:
1. toaletele se spala!!! La fel si chiuvetele si etajerele de sub oglinda. Stiu, e greu de crezut, dar este posibil. Intamplarea face sa ma numar printre initiatii care au acces la secretele acestei activitati mistice, asa ca, doamnele de la curatenie, daca aveti nevoie de ajutor, indicatii despre cum se efectueaza operatiunea, puteti sa ma contactati la www si sms;
2. asternuturile de pat se schimba!!! Mai mult decat atat: daca un pacient pleaca si altul urmeaza sa ii ia patul, schimbat nu inseamna intors cearceaful pe partea celalata, ci pus altul, curat, in locul celuilalt!
3. spalatul pe jos presupune curatarea podelei, nu producerea de mazga lipicioasa cu mopul…si asta doar prin zonele pe unde se vede, nu si pe sub paturi sau noptiere.
4. e posibil ca incaperea in care se fac filmele la plamani sa nu fie foarte bine securizata cu plumb, sau toate afisele alea de avertizare pericol de radiatii sa fie puse gresit, din moment ce in toate colturile ei erau gramajoare considerabile de porumb roz, otrava pentru sobolani;
5. draga domnule doctor nr 6, conform slabelor mele cunostinte de anatomie si medicina, apendicele si/sau rinichii nu se gasesc in sutien, oricat de plin ar fi el. De asemenea nici simptomele aferente bolilor acestor organe nu se manifesta acolo. Iar daca o consultatie presupune palparea abdomenului, bluza poate fi ridicata pana sub sutien, nu e nevoie sa fie ridicata peste el.
6. dragi doamne asistente, sunt convinsa ca sunteti foarte bine pregatite si scolite, dar nu e cazul sa va enervati si sa tipati la o biata batranica din care atarna tuburi din vreo 5 orificii, pentru ca nu stie terminologia medicala;
7. dragi pacienti, in cazul acesta paciente: daca aveti o operatie de vreo 4-5 cm, in orice zona a corpului, unde doctorul a zis ca nu e indicat deocamdata sa ajungeti cu apa si sapun, nu inseamna ca nu trebuie sa ajungeti in nici o zona a corpului. Celalte zone, pot foarte bine sa fie spalate, cu grija si rabdare. Ma bucur ca cel putin „fetele” mele au inteles asta si nu imi pare rau ca am irosit pe ele tot gelul meu de dus de la Balea, cu aroma de vanilie si mandarine (care miroase ca bucataria mamei de Craciun).
Ce m-a socat si dezgustat cel mai tare este gradul de normalitate cu care a ajuns sa fie tratata problema medicamentelor. Dialoguri absurde, adresate de asistente sau medici pacientilor, de genul:
„Va doare tare? Ca nu mai avem calmante, daca nu va doare tare nu va fac.”
„Tanti, v-a cumparat fata medicamentele? Ca daca nu, nu am cu ce sa va fac injectiile”
„Doamna, trimiteti-l pe sotul la farmacie sa va ia fiolele cutare si cutare, altfel de unde sa va facem tratamentul??!?”
„In caz ca te opereaza vin sa iti aduc lista cu fase, leucoplast, dezinfectant si ce mai trebuie sa iti cumperi pentru operatie”
…le auzi la tot pasul. Nu ma mai obosesc sa ma intreb cum e posibil…
Una peste alta, ce am invatat noi de aici:
– de mizeria din spital uiti razand in hohote de traznaile „fetelor”,
– daca te doare si astepti, intr-un final, intr-un fel sau in altul iti va trece;
– „sula bleaga si atat” are mai multa valoare decat „sula bleaga intr-o mana si plasa cu matze in cealalta”;
– daca esti doctor si nu ai un diagnostic, asteapta, pana la urma ori gaseste un alt coleg diagnosticul, ori il gaseste pacientul, ori trece de la sine, ori moare pacientul. Pentru tine e bine, oricum.
– daca esti pacient in Romania, ai trei variante: te tratezi la o clinica privata, te tratezi in strainatate, te operezi singur, in bucatarie, cu un cutit bine ascutit – cum o sa fac si eu. Nu va zic care dintre variante :P
Sa fiti sanatosi!
PS: Stie cineva cum se numesc „nursii” aia de la spital, care nu sunt doctori, nici asistente, nici femei? :)
Update: Stiti cat costa gripa porcina? Intre 1 si 5 lei = taxa perceputa de gardianul postat sub afisul cu carantina, obligativitatea purtarii mastii, orele de vizita pentru a inchide ochii la nerespectarea acestora.
Alina Sighete 