Hullabaloo in livada de guave

Sampath e un om neinsemnat, distrat, lipsit de ambitie, un ratat.

Sampath fuge de acasa si se refugiaza intr-un arbore de guava. Fara sa vrea, devine un soi de guru si adeptii vin sa ii asculte predicile. Apoi maimutele se imbata si totul degenereaza intr-o mare zarva.

Inceputul romanului m-a facut sa zambesc ingaduitor. Fraza de inceput mi-a amintit de compunerile pe care ne obliga profa de romana sa le facem. Facem, nu scriem. Am continuat sa citesc cu indulgenta amuzata a elevului silitor care ajuta un coleg mai putin „daruit”. Apoi Kiran a reusit sa imi dea peste nas. Naratiunea a explodat intr-o multime de personaje colorate, descrieri poetice, satira fina, umor, arome, gusturi, cuvinte.

Am mai bifat un „soi” de orientali si m-am mirat inca o data intrebandu-ma de ce, din zona asta, doar cu chinezii si japonezii nu ma impac si pace.

Hullabaloo

Ultimul testament al lui Oscar Wilde

„Am stiut ca voi face mare senzatie” au fost ultimele cuvinte ale lui Oscar Wilde, in viziunea lui Peter Ackroyd. Pentru mine a facut.

Nu stiu de ce mi-a placut atat de mult cartea asta.

Poate pentru ca e scrisa sub forma de jurnal si toti suferim de o usoara forma de voyeurism.

Poate pentru ca e scrisa la persoana I, si daca nu am reusit sa ajung un mare artist, cel putin pot sa ma identific cu unul prin lectura.

Poate pentru ca are ca personaj principal o persoana reala care imi place foarte mult.

Poate pentru ca este despre un artist care are aerul acela boem pe care il asociez eu cu artistii adevarati.

Poate pentru ca este despre un om trist, singur si neinteles.

Poate ca nu.

Oscar Wilde

And the winner is…..

Va mai amintiti articolul:  Scriitorii si sexul?

Ei bine, castigatorul din 2009 este Jonathan Littell, pentru Les Bienveillantes. Cartea e pe my Christmas wish list….asa ca, in curand o sa pot sa imi dau cu parerea si personal despre ea.

Iata si citatul care a determinat castigarea premiului:

„Una had stretched out on the bed of the guillotine; I lifted the lunette, made her put her head through it, and closed it on her long neck, after carefully lifting her heavy hair. She was panting. I tied her hands behind her back with my belt, then raised her skirt. I didn’t even bother to lower her panties, just pushed the lace to one side and spread her buttocks with both hands: in the slit, nestling in hair, her anus gently contracted. I spit on it. ‘No,’ she protested. I took out my penis, lay on top of her, and thrust it in. She gave a long stifled cry. I was crushing her with all my weight; because of the awkward position – my trousers were hindering my legs – I could only move in little jerks. Leaning over the lunette, my own neck beneath the blade, I whispered to her: ‘I’m going to pull the lever, I’m going to let the blade drop.’ She begged me: ‘Please, fuck my pussy.’ – ‘No.’ I came suddenly, a jolt that emptied my head like a spoon scraping the inside of a soft-boiled egg.

Emile, ca bibliografie pentru memoriile tale, iata un  link  cu celelalte citate nominalizate ;)

PS. observ ca tot nu stiu sa fac linkurile alea….ma ajuta si pe mine cineva???

Update: Armin a reusit, cu rabdare, sa ma invete si faza asta cu linkurile… Hai, ca am prins repede:))

Anotimpul recitirilor

A fost o perioada a recitirilor…

Numele Trandafirului

Am rerererecitit “Numele trandafirului” (sau “IN Numele trandafirului”, daca preferati varianta lui varamea:P). Prima data l-am citit la vreo 11 ani, un act de curaj la vremea aceea, cand ma rupeam cu greu din lumea “Ciresarilor”, a “Cavalerilor” lui Ioan Dan, sau a lui “Conan Doi, Detectivul”. L-am sterpelit pe ascuns, din biblioteca lui tata, curioasa sa vad de ce l-a citit de doua ori in acelasi an. Nu mi-a placut, evident. L-am recitit pe la 18-19 ani, mi-a placut la nebunie, evident. Si acum…mai mult l-am rasfoit, decat citit. L-am rasfoit cu nerabdarea aceea cu care cauti pasajele care ti-au placut intr-o carte de aventuri, dar si cu plictiseala aceea cu care treci peste pasajele luuungi, descriptive, din cartile rusesti. Am recitit-o acum, cu gandul ca citesc pe “mama si tata lor”, Stramosul cartilor de succes de azi, asociat mereu cu ele, dat ca punct de referinta toti coddavincienii si postcoddavincienii, templieristii, manuscrimisteriosii, etc, de azi. O fi…

Am recitit “Clubul Dumas”, singura carte a lui Perez Reverte care mi-a placut.

Clubul Dumas

Poate mi-a placut putin si “Tabloul Flamand”, dar nu atat de mult cat “Clubul…”, dar, din pacate, nici fata de aceasta carte nu am mai simtit placerea aceea, a primei lecturi. Poate ca m-am spurasaturat cu carti de gen, poate ingrijorarea mea ca in ultima vreme prefer din ce in ce mai mult cartile “usurele” e neintemeiata…nu stiu. Sper:)

Am recitit cu aceeasi bucurie ca intotdeauna, si cred ca este una dintre cartile de care nu o sa ma plictisesc niciodata: “Minunata Calatorie a lui Nils Holgerson”. Imi amintesc cu drag ca mi-a cumparat mama cartea asta, intr-un concediu la Geoagiu Bai, cu multi, multi ani in urma, si a fost singurul lucru care ma tinea afara din apa, de la balaceala. Am imprumutat-o cuiva acum cativa ani, si, ca multe alte carti, nu am mai primit-o inapoi. Mi-am cumparat alta, noua, rece, impersonala…dar pe cale de a deveni contrariul cuvintelor enumerate mai inainte. Dar tot mi-e dor de cartea mea veche, cu mirosul acela atat de familiar, cu fiecare pata, indoitura si ruptura avand povestea ei…

Nils

Am recitit “Toate panzele sus”, despre care nu vreau sa comentez nimic, ci doar sa citez un prieten: “tie iti place orice carte in care o barca pluteste pe apa”. Da…recunosc:)

Iar acum, victima a marketingului si a lacomiei, mi-am luat “Gargui”. Desi am pornit din start cu convingerea ca e o carticica „din alea”, de preferinta carora ma temeam in ultima vreme, nu am rezistat… Sunt curioasa daca mi se confirma impresia sau nu. Deocamdata imi place. Iata de ce: “….Inchipuiti-va ca ati aprins un arzator al sobei – sa zicem ca e vorba de o soba electrica, cea cu arzatoare negre, spiralate…()… Acum plesniti cu palma aceea sensibila si receptiva arzatorul acela incandescent. Si tineti-o acolo…()…Vreau sa tineti mana aceea presata zdravan numarand incet pana la saizeci. Fara sa trisati. Unu Mis-sis-sip-pi, doi Mis-sis-sip-pi, trei Mis-sis-sip-pi. La saizeci Mis-sis-sip-pi mana se va topi,  asa incat acum imprejmuieste arzatorul, fuzionand cu el. Acum smulgeti carnea afara. Mai am o provocare pentru voi: aplecati-va, intoarceti capul intr-o parte si culcati-va fata pe acelasi arzator. Din nou saizeci Mis-sis-sip-pi; fara sa trisati. Partea convenabila e ca urechea voastra e chiar acolo, gata sa captureze paraitura, sfaraitul si explozia carnii voastre”. Da…daca reuseai cumva sa strecori si un topor, un toporas mic, mic, in frazele astea, puteam fi prieteni buni, Andrew draga.:)

Gargui

Carti si matematica, sau invers

Pentru inceput trebuie sa va povestesc o faza, cu varushana Claudia, cand ne-am pus noi doua sa socotim. Plecam in ceva excursie la munte, evident. Platiseram avansul pentru cabana si socoteam noi,  (doua dive blonde, desi eu is roscata), cat mai avem de platit. Cu calculator!

Dialog:

„deci 38 de milioane cu 36 de milioane, egal 42 de milioane”

„da, e bine!”

„auzi….da nu e cam putin??”

„nu maa, e bine”

„da sa mai socotesc si eu odata”

„38 plus 36 egal 53. ai vazut ca nu e bine???”

In birou intrase Nelu, ne priveste compatimitor, si zice:

„socotesc EU mai bine. FARA CALCULATOR!! deci 36 plus 38 egal 82!”

…nu mai zic nimic :)

Acum, de ce mi-am amintit asta?

Ieri mi-am luat niste carti. Mai multe. La reduceri :)

Si am o dilema:  50% din 15 lei e 10 lei???

Sau au aflat pana si astia de la librarie ca nu ma pricep la matematica, si au hotarat sa ma fure?? :))

Carti

Scriitorii si sexul

Am citit in Literary Review http://www.literaryreview.co.uk/badsex.html despre premiul Bad Sex in Fiction Award, care se acorda in fiecare an pentru cea mai proasta scena de sex dintr-un roman. Premiul exista de 17 ani si are si un trofeu care reprezinta o femeie, (evident), goala, deasupra unei carti deschise. O femeie, desi in istoria premiului doar doua sau trei femei l-au primit. Ma rog…
Scopul oficial acestui premiu este de a “atrage atentia asupra utilizarii in romanul modern a pasajelor cu continut sexual brutal, fara gust, adeseori superficial si redundant, si descurajarea utilizarii acestora”.
Nu stiu cat de util este acest demers, ce m-a amuzat este altceva. Ce anume? Vezi in concluzii.

Lista castigatorilor de pana acum:
1993: Melvin Bragg, A Time to Dance
1994: Philip Hook, The Stonebreakers
1995: Philip Kerr, Gridiron
1996: David Huggins, The Big Kiss: An Arcade Mystery
1997: Nicholas Royle, The Matter of the Heart
1998: Sebastian Faulks, Charlotte Gray
1999: A. A. Gill, Starcrossed
2000: Sean Thomas, Kissing England[4]
2001: Christopher Hart, Rescue Me
2002: Wendy Perriam, Tread Softly[2]
2003: Aniruddha Bahal, Bunker 13
2004: Tom Wolfe, I Am Charlotte Simmons
2005: Giles Coren, Winkler[5] (article)
2006: Iain Hollingshead, Twenty Something[6] (article) (shortlisted passages)
2007: Norman Mailer, The Castle in the Forest[7] (article)
2008: Rachel Johnson, Shire Hell; John Updike

Short list-ul nominalizatilor de anul asta:
Paul Theroux , A Dead Hand
Nick Cave for The Death of Bunny Munro
Philip Roth, The Humbling
Jonathan Littell , The Kindly Ones
Amos Oz , Rhyming Life and Death
John Banville , The Infinities
Anthony Quinn , The Rescue Man
Simon Van Booy , Love Begins in Winter
Sanjida O’Connell , The Naked Name of Love

Daca dintre castigatorii de pana acum am citit doi si am auzit vag de alti doi, din lista nominalizatilor de anul asta am citit jumate si am auzit de aproape toti.

Asta ce inseamna? Ca scriitorii devin din ce in ce mai nepriceputi la sex, pardon, la scenele de sex? Ca nepriceperea la/in sex este direct proportionala cu notorietatea sau talentul in alte aspecte literare ale scriitorului respectiv?

Si…daca expresia: “Those who can’t do, teach”, este adevarata, in cazul acestora se aplica: “Those who can’t write, do?”
:)

Posibilitatea unei insule – Michael Houellebecq

Rareori abandonez cartile odata incepute. „Posibilitatea…”  am abanadonat-o acum vreo 3 ani, dupa primul capitol. Habar n-am de ce, probabil avand iluzia ca intre timp am devenit mai desteapta, am reluat-o anul asta. Iluzii desarte. Am citit-o pana la capat, mai mult din ambitia de a face ceva ce mi se parea aproape imposibil. Nu mi-a placut atunci, si nu mi-a placut nici acum. In general nu imi plac lucrurile artificiale, fortate, iar cartea asta mi se pare o definitie a artificialului. Nu am nimic impotriva scenelor de sex, nu sunt nici pudica nici puritana, ba uneori chiar dimpotriva:), dar scenele de sex din „Posibilitatea” mi se par fortate si neverosimile. Houellebecq e renumit pentru „duritatea” lui, pentru scenele cu masturbari si felatii si cred ca justificarea o gasim in marketing. Baiatul stie ca sex sells, si se foloseste de asta. Cu succes. Bravo lui.

Artificiali sunt si Viitorii, si neo-umanii, iar salbaticii, „ramasitele” oamenilor asa cum ii stim noi, sunt „animalizati”, „primitivizati”. (Da, si ce daca inventez cuvinte? Cineva trebuie s-o faca si pe asta:))

Vieti artificiale, goale, fiinte si non-fiinte fara suflet, fara sentimente, hranindu-se din amintirile si trairile altora. O lume artificiala, pustie, seaca.

Nu mi-a placut nici atunci, nici acum, nu o sa imi placa niciodata. Refuz sa cred intr-un viitor informatizat, robotizat, in contacte artificiale si vieti fara viata.

Amintiri si povesti mai deocheate – Neagu Djuvara

…cu ilustratii de Andrei Gamart.

Frumoasa carte si frumoase ilustratii… O carte scrisa de un „boier”, un domn adevarat, asadar,  pudicii speriati de „deocheatul” din titlu pot fi linistiti, cartea este perfect decenta si citibila. La fel, si cei care asteptau contrariul, desi nu vor gasi povesti xxx, nu vor fi dezamagiti.

Din pacate este foarte scurta, asta fiind si singurul defect pe care i-l gasesc. Sunt de fapt 4 povestiri care au fost deja publicate in Plai cu Boi, si care fac parte dintr-un manuscris al unei viitoare carti despre boierimea romana. Initial, pe prima fila a manuscrisului, autorul scrisese cu rosu: „pentru dupa moartea mea”, dar s-a lasat convins de „stimata Doamna Directoare de prestigioasa Editura” sa fie publicate, viu fiind. Acordul si l-a exprimat in scris, printr-o scrisoare hatra, semnata „Mos Neagu”.

„Mos Neagu” este un povestitor incredibil, alert, spumos, care a avut nu doar norocul harului de a povesti, ci si sansa de a fi avut o viata care merita povestita. Am devorat-o in 20 de minute, cu regret. It leaves you wanting more, asa cum trebuie sa faca nu doar orice carte care se respecta, ci si orice barbat „talentat”;)

Cucul si Pupaza – Will Self

Nu ma intrebati de ce, dar mie imi place de baiatul asta. Am citit un interviu cu Will Self, in Dilemateca, anul asta pe la inceput, candva. Si mi-a placut de atunci. Am vazut si cateva recenzii pe blogul lui Raul, si din nou am stiut ca imi place. Dar nu am reusit sa citesc ceva de el pana in concediu. Tot pe plaja, ca ce altceva sa faci acolo? (Intrebarea era retorica, si pentru Dica only:P).

Asa ca, Asadar, cu Cucul si Pupaza in mana – cu cartea, adica – (ce-mi plac manevrele astea pe muchia cacofoniei:P), la umbra cusculiei salvamarului, fac cunostinta cu mintea lui Will Self. Sclipitoare minte! Nu stiu daca isi alege subiectele special cu scopul de a soca, dar daca o face, cine il poate condamna? Trecand peste subiectele mai mult decat originale, peste folosirea celor mai bine vandute „articole” din ziua de azi: sexul si violenta, Will este un scriitor bun. Reuseste sa isi construiasca corect, coerent, fara scapari, fara ezitari, atat „noveleta” cat si „farsa”. Pe langa „corectitudinea” scriiturii, personajele sunt perfect conturate, o simti pe Carol cea stearsa si fara personalitate transformandu-se in femeia cu penis – la propriu: puternica, dezlantuita, chiar violenta. La fel si Bull: din barbatul tipic, bautor de bere, amator de sport, in urma aparitiei unui vagin in spatele genunchiului si a aventurii cu doctorul sau, devine: sedus, victima si …insarcinat.

Will te conduce, cu abilitate si profunda cunoastere a psihologiei umane, prin etapele transformarilor personajelor sale, pas cu pas, nimic nu iti pare nefiresc sau fortat. Cu acelasi talent isi construieste decorurile, interiorul casei lui Carol sau biroul lui Bull ramanand in memorie ca si cum le-ai fi vazut in realitate.

Cum am spus, imi place de baiatul asta, o sa mai citesc carti de el, si singura:)

Clubul Norocoaselor – Amy Tan

Am vazut in libarii o carte noua de Amy Tan, dar am renuntat la ea in favoarea „Casei de la Riverton”. Amintindu-mi de Amy Tan, am recitit cu mare placere „Clubul Norocoaselor”.

Fara a avea pretentii filosofice sau psihologice foarte mari, cartea exploreaza relatiile mama-fiica, prin prisma ambelor parti. Trecand peste specificul asiatic, mai ales din punctul de vedere al mamelor, cartea poate fi despre oricare dintre noi, in relationare cu mamele noastre, conflictul dintre generatii, conflictul dintre lumea „de acum” si „lumea de atunci”, conflictul dintre ce este bine pentru noi, ce credem noi ca este bine pentru noi si ce crede mama ca este bine pentru noi. Nuante infinite, migalos tesute de autoare, povesti misterioase, orientale, in care fantasticul se amesteca cu realitatea, povesti reale, concrete, viata si trecutul mamelor se impletesc cu viata si prezentul fiicelor.

O carte draga, primita de la o prietena draga (te pup Danuta), o carte despre copilele care am fost si femeile in care ne-am transformat.