Arhive pe etichete: seri la perla

O seara obisnuita, la Perla

Standard

Vorbeam intr-o seara cu varushana Claudia, daca avem sau nu noi un loc al nostru, unde iesim, etc. Dupa ce am trecut in revista cateva din locurile preferate: Café Literario (preferatul meu, evident), Flex-ul (cand ne simtim rockeri rebeli), Perla…am ajuns la concluzia ca la Perla iesim cel mai des si stam cel mai mult, asa ca ala trebuie sa fie locul nostru.

Perla este o unitate de deservire a populatiei, inca de pe vremea prerevolutionara. Asta se vede inca, in decoruri, fetele de masa, tacamuri, ospatari. Inauntru, salile de restaurant sunt incapatoare, intunecoase si racoroase, pe jos avand podea din aceea turnata, cu model ca de marmura, flancata la intrare de acvarii mari, verzi, semitulburi, unele goale, unele cu somni in ele. Terasa, mare, acoperita cu vita de vie, da spre rau (are una si in partea cealalta a restaurantului, dar e nesemnificativa). Sub arcadele de vita de vie, 2 fantani arteziene, din piatra de rau, intr-una fiind tinuti crapii vii, in alta niste pesti rosii, cu aspect exotic, despre care nu stiu daca se mananca sau nu. Presupun ca daca ti-e foame tare…

Majoritatea ospataritelor sunt cu state vechi, de pe vremea lui Ceasca. Dar nu e suparatoare aceasta “vechime”, pentru ca le influenteaza in sensul bun, se simte profesionalismul acela de casa veche. Mereu imbracate in alb si negru, aranjate, dragute. Le simti ale locului, cunosc toti clientii, mesele “obisnuite”, meniurile preferate, etc. Preferatele mele, personal, sunt Ica si Loredana. Ica, mai in varsta putin, are o preferinta pentru camasile cu volane. Roscata, mereu cu coc, mereu zambitoare. Loredana, putin mai tanara decat Ica, e o tigancusa tipica, exact ca cea din celebrul tablou cu sanul dezgolit si trandafirul rosu in buclele negre. Are sprancelene negre, perfect conturate, par lung, negru ca pana corbului-perfect exemplu viu al “zisei”, buclat, o gura senzationala, mereu data cu contur si ruj rosu. Imi place sa cred ca in alte imprejurari ar fi facut cariera in cinematografie, in filmele lui Almodovar. Amandoua au o slabiciune pentru bijuteriile groase, grele, din aur. Bucatarul e tanar, mic de intaltime, slabut, trezeste mereu agitatie in randul baietilor din trupa, cand vine cu plasa si pescuieste un crap, doi din bazin. Numai ca nu il aplauda, ba chiar Razvan ar fi in stare sa il pupe (pentru ca ii place pestele, nu baietii – nu fiti rai :D). Prietenul meu, domnul Libelula (botezat asa printr-o asociere alambicata amestecata cu vin alb, cu colegul nostru, domnul Musca), se ocupa de ordinea si curatenia localului. Cunoscuta fiind slabiciunea mea pentru barbati mai in varsta (domnul Libelula are in jur de 70-75, deci numa bun), il intampin mereu cu textul: mai, mai, mai! (ton si inspiratie: Nikita, privind o friptura apetisanta, pt cunoscatori). La fel intampin si oricare alt barbat peste 60 de ani, dar asta e o alta poveste :). Domnul Libelula se misca incet, e schiop, mic de intaltime, dar duce mereu cel putin doua lazi cu bere in mana.

Intr-un colt al terasei este amenajat un mic colt al lor, al “muncitorilor”, langa “ghiseul” de unde se ia berea la halba. Acolo au o masa a lor, unde stau, beau cafea, fumeaza, mereu privind in jur, mereu anticipand chemarea clientului. Cand le vezi pe fete, obosite, fumand, cu picioarele solicitate de prea mult stat in picioare intinse pe un alt scaun, nici nu iti vine sa le chemi. Langa masa lor, este un loc mai mic, inconjurat cu un gardulet alb, de leaturi, in spatele caruia se zareste ceva (eu presupun ca un vechi acvariu dezafectat), ceva asupra caruia ne dam mereu cu presupusul ca ce poate fi, dar nu mergem niciodata sa ne uitam.

Evident, vara preferam terasa. Incercam intotdeauna sa ne gasim o masa sau doua in apropierea fantanii cu pesti rosii. Fiecare seara e unica, dar exista cateva trasaturi comune: se bea mult (bere, grasa de cotnari, rareori tarii pentru ca serile trebuie sa fie cat mai lungi), se mananca mult (miciuri, paste – cand ne simtim mai doamne, si traditionalul crap prajit cu cartofi pai si mujdei intampinat cu atata bucurie incat si chelneritele sunt bucuroase de fericirea noastra. Deja, lui Ica nici nu mai trebuie sa ii precizam ca mujdeiul trebuie sa fie frecat bine cu smantana :), invata ele si celelalte, incet incet), se rade mult. Incercam acum sa rememorez cateva din discutiile avute la un pahar….greu cred ca poate cineva reda farmecul aclor discutii. Poate daca le inregistrez live, si le transcriu cu unele comentarii si explicatii :). Nu sunt doar evocarile amintirilor din iesirile anterioare, din calatoriile facute impreuna, din betiile prin care am trecut impreuna, din greutatile prin care am trecut impreuna, nu sunt doar mishtouri ad-hoc, replici spontane sau studiate, replici devenite clisee, nu sunt doar confesiunile si marturisirile de o sinceritate dezarmanta, sau refularile de o violenta neasteptata, sunt toate astea impreuna si mult mai mult decat atat.

Cred ca oriunde ne va duce viata, si in orice fel ne vom schimba in viitor, Perla va fi mereu “locul nostru”, la care ne vom intoarce cu placere, chiar si doar in amintire.