Insula din ziua de ieri

Nu o sa inceteze niciodata sa ma uimeasca capacitatea lui Eco de a te transpune in epoca romanelor lui. Daca nu as fi stiut ca Insula din ziua de ieri e scrisa candva in anii ’90, as fi fost convinsa ca autorul e contemporan cu personajele. Intr-un fel chiar e…daca ar fi sa ne luam dupa tema timpului, abordata de Eco.

Am recunoscut de multe ori ca nu rezist niciunei carti a carei actiune se desfasoara pe mare, in a carei poveste se strecoara si cate o corabie. Romanul incepe cu un naufragiu, al celui care se autointituleaza “unica fiinţă din speţa noastră care a mai naufragiat vreodată pe o corabie pustie”. Roberto, naufragiatul, isi aminteste viata de dinainte de naufragiu, aventurile galante, viata sa ca spion, luptele si preocuparile intelectuale. Insula zilei de ieri este aproape de corabia lui Roberto…dar lui ii este imposibil sa ajunga la ea…  Trecand peste aparenta superficialitate a povestii: aventuri, naufragii, galanterii, ca in toate romanele sale, Eco abordeaza teme variate: timp, infinit, trecut, viitor, prezent, echilibrul dintre ele. Broderia simbolistica si narativa tesuta de Eco nu are nici un sens sa fie povestita, trebuie citita.

Eco, modest ca toti marii artisti, confirma inca odata cata dreptate avea sustinand ca un autor, daca vrea sa citeasca o carte buna, trebuie sa o scrie el insusi.

Insula din ziua de ieri

Anotimpul recitirilor

A fost o perioada a recitirilor…

Numele Trandafirului

Am rerererecitit “Numele trandafirului” (sau “IN Numele trandafirului”, daca preferati varianta lui varamea:P). Prima data l-am citit la vreo 11 ani, un act de curaj la vremea aceea, cand ma rupeam cu greu din lumea “Ciresarilor”, a “Cavalerilor” lui Ioan Dan, sau a lui “Conan Doi, Detectivul”. L-am sterpelit pe ascuns, din biblioteca lui tata, curioasa sa vad de ce l-a citit de doua ori in acelasi an. Nu mi-a placut, evident. L-am recitit pe la 18-19 ani, mi-a placut la nebunie, evident. Si acum…mai mult l-am rasfoit, decat citit. L-am rasfoit cu nerabdarea aceea cu care cauti pasajele care ti-au placut intr-o carte de aventuri, dar si cu plictiseala aceea cu care treci peste pasajele luuungi, descriptive, din cartile rusesti. Am recitit-o acum, cu gandul ca citesc pe “mama si tata lor”, Stramosul cartilor de succes de azi, asociat mereu cu ele, dat ca punct de referinta toti coddavincienii si postcoddavincienii, templieristii, manuscrimisteriosii, etc, de azi. O fi…

Am recitit “Clubul Dumas”, singura carte a lui Perez Reverte care mi-a placut.

Clubul Dumas

Poate mi-a placut putin si “Tabloul Flamand”, dar nu atat de mult cat “Clubul…”, dar, din pacate, nici fata de aceasta carte nu am mai simtit placerea aceea, a primei lecturi. Poate ca m-am spurasaturat cu carti de gen, poate ingrijorarea mea ca in ultima vreme prefer din ce in ce mai mult cartile “usurele” e neintemeiata…nu stiu. Sper:)

Am recitit cu aceeasi bucurie ca intotdeauna, si cred ca este una dintre cartile de care nu o sa ma plictisesc niciodata: “Minunata Calatorie a lui Nils Holgerson”. Imi amintesc cu drag ca mi-a cumparat mama cartea asta, intr-un concediu la Geoagiu Bai, cu multi, multi ani in urma, si a fost singurul lucru care ma tinea afara din apa, de la balaceala. Am imprumutat-o cuiva acum cativa ani, si, ca multe alte carti, nu am mai primit-o inapoi. Mi-am cumparat alta, noua, rece, impersonala…dar pe cale de a deveni contrariul cuvintelor enumerate mai inainte. Dar tot mi-e dor de cartea mea veche, cu mirosul acela atat de familiar, cu fiecare pata, indoitura si ruptura avand povestea ei…

Nils

Am recitit “Toate panzele sus”, despre care nu vreau sa comentez nimic, ci doar sa citez un prieten: “tie iti place orice carte in care o barca pluteste pe apa”. Da…recunosc:)

Iar acum, victima a marketingului si a lacomiei, mi-am luat “Gargui”. Desi am pornit din start cu convingerea ca e o carticica „din alea”, de preferinta carora ma temeam in ultima vreme, nu am rezistat… Sunt curioasa daca mi se confirma impresia sau nu. Deocamdata imi place. Iata de ce: “….Inchipuiti-va ca ati aprins un arzator al sobei – sa zicem ca e vorba de o soba electrica, cea cu arzatoare negre, spiralate…()… Acum plesniti cu palma aceea sensibila si receptiva arzatorul acela incandescent. Si tineti-o acolo…()…Vreau sa tineti mana aceea presata zdravan numarand incet pana la saizeci. Fara sa trisati. Unu Mis-sis-sip-pi, doi Mis-sis-sip-pi, trei Mis-sis-sip-pi. La saizeci Mis-sis-sip-pi mana se va topi,  asa incat acum imprejmuieste arzatorul, fuzionand cu el. Acum smulgeti carnea afara. Mai am o provocare pentru voi: aplecati-va, intoarceti capul intr-o parte si culcati-va fata pe acelasi arzator. Din nou saizeci Mis-sis-sip-pi; fara sa trisati. Partea convenabila e ca urechea voastra e chiar acolo, gata sa captureze paraitura, sfaraitul si explozia carnii voastre”. Da…daca reuseai cumva sa strecori si un topor, un toporas mic, mic, in frazele astea, puteam fi prieteni buni, Andrew draga.:)

Gargui