Arhive pe etichete: varasoaia

Apusenii, toamna – ultima noapte si ultima zi

Standard

Sambata seara, am ajuns Chez Glavoix, la timp pentru inchiderea de sezon de vara. Inchidere care se face cu un megachef, ceea ce va doresc si voua :)

Evident, Tempe (ala cu saitu’ din dreapta, jos) era deja acolo, socializand conform traditiei, cu toata lumea, dar mai ales cu fetele :)

Dupa ce l-am smotocit bine pe Macky, catelui lui Nea Cornel (proprietarul faimosului Mall de la Glavoi = o baraca de scanduri, cu mult alcool, niste stiksuri si o foarte utila harta a unor munti din New Mexico = Corneliu’s Mol), am instalat corturile, pe malul paraului. Ca sa adormim in susurul lui, sa ne racorim dimineata cu apa lui….era secat, ati ghicit.

 

Un colt al Mall-ului si Glavoiul

Un colt al Mall-ului si Glavoiul

 

Glavoi

Glavoi

 

Cei de-ai casei isi construisera o sauna (un cort mare din saci de nailon, in care se duceau seara pietre incinse la focul de tabara si se turna apa peste ele), la care se ajungea trecand puntea de peste paraul descris mai sus. Puntea a existat completa doar pana sambata seara, cand, deoarece ne tot plangeam ca ne e frig, prietenul Bimbi (salvamontist evadat de la Spitalul 9), a hacuit-o partial cu toporul si a pus-o pe foc.

Sauna si fosta punte

Sauna si fosta punte

 

Glavoiul este prevazut cu absolut toate dotarile pe care si le-ar putea dori un turist modern. Iata WC-urile:

 

Ocupat

Ocupat

 

S-a lasat seara, s-au incins gratarele, s-au acordat chitarele… La inceput fiecare la cortuletul lui, cu grupuletul lui, apoi….in grup…

Inserare...

Inserare...

Scuze ca nu v-am intrebat pana acuma, dar nu doriti un cartof copt?

Cartofi copti

Cartofi copti

Petrecerea a tinut pana spre dimineata. In intuneric, se vedeau roiuri de frontale, alergand dintr-o parte in alta a pajistii. Obosite si cuminti, noi am ramas la focul  nostru, socializand cu amicul Bimbi, de la care am invatat: cand ti-e frig te faci frate si cu dracu’ si tai puntea; nu se zice „vrei o tigara” ci „mai bag o tigara in tine”, a la montaigne nous parlons francais, de unde si Chez Glavoix. Si multe altele… Un mare castig a fost faptul ca Bimbi ne-a facut cunostinta cu Ciupi, un mare sculptor necunoscut, de succes la el in scara blocului. Cand l-au consolat baietii spunandu-i ca toti marii artisti au avut succes doar dupa moarte, am apucat cu nadejde toporul si am spus: Hai sa-l ajutam pe prietenul Ciupi sa aiba succes! A ramas paralizat, intreband cu ochi mari: Asa repede????

Catre dimineata lumea a plecat la culcare, prin corturi, pe langa corturi, la bucatarie, pe masa…etc.

A doua zi, ultima din acest sejour si din sezon, am pornit spre Cetatile Radesei.

Intrarea in Pestera

Intrarea in Pestera

Cheile Somesului Cald

Cheile Somesului Cald

Ne-am oprit si pe la Lacul Varasoaia:

 

Varasoaia

Varasoaia

 

Nu inteleg de ce, Dorin nu a vrut sa gatim nici ciupercutele astea. Cu cartofi erau chiar bune. Aaaa, nu stiu daca v-am intrebat, dar daca vreti cartofi, mai avem cativa, sa cereti, serios.

 

Ciuperca fermecata

Ciuperca fermecata

Inainte de pranz am bifat rapid si Pestera Caput.

Spre Caput

Spre Caput

 

Pestera Caput

Pestera Caput

 

In timpul pranzului la Cabana Cetatile Ponorului, am facut o descoperire senzationala:

Dovada

Dovada

 

Si cu asta basta. Ne-am intors la Glavoi sa-i ridicam si pe Tempe si  noua lui prietena (sau prietena de inchidere de sezon? :D, craiule…), Andrada. Biata fata, surmenata dupa noaptea trecuta petrecuta pe masa, a atipit romantic, sprijinita pe umarul lui…

Am pus in cui:

Bocanci

Bocanci

Geanta frigorifica si butoiul submersibil bun la toate

Geanta frigorifica si butoiul submersibil bun la toate

Cortul si "posetutele"

Cortul si "posetutele"

De-acu, incepe sezonul de toamna-iarna, partiile din Zakopane ne asteapta…

Pana vara viitoare :)