Arhive pe etichete: veselie

S-a deschis sezonul

Standard

Sambata, desi ziua Claudiei a fost cu o saptamana inainte iar a lui Razvan cu o zi inainte, am sarbatorit concomitent 4 mari evenimente: ziua de nastere a Claudiei, ziua de nastere a lui Razvan, deschiderea oficiala sezonului ceaunelor si plata facturii la curent:P. Despre cei doi aniversati ce as putea sa va spun? Am scris de multe ori despre ei si oricat as scrie nu pot cuprinde complexitatea personalitatilor lor si a sentimentelor ce ne leaga. Iar ei sunt atat de mult o parte din mine, incat ori de cate ori povestesc despre viata mea, sentimentele mele, intamplarile mele, vobesc si despre ei.

Pentru ca stim vorba aia cu: „o fotografie face cat o mie de cuvinte”, urmeaza o scurta analiza pe marginea pozelor. Desi unele nu au nevoie de comentarii…

Seara a inceput cu o zi inainte, pe sistemul „o maslina, o grisina, o atentie”. Bine, recunosc, nu are nicio legatura cu povestea noastra, dar mi-a placut asocierea neintentionata din poza si a trebuit sa o introduc undeva. Doar nu era sa fac articol separat, nu??

O maslina, o grisina, o atentie

O maslina, o grisina, o atentie

Aseaaaa, acum sa vi-i prezint pe sarbatoritii zilei:

Tanananaaaaaa, doamnelor si domnilor, the one and only: Claudia

Claudia

Claudia

si Raaaaaaaaazzzzzzzzzzzvaaaaaannnn

Razvan

 

Razvan
In cinstea lor s-au sacrificat diverse vietati care au ajuns fie bograci:
Bograci

Bograci

…fie gratar.

Gratar

Gratar

Dupa toate aparentele bograciul a fost foarte bun, nu Claudia? :p

Iammy

Iammy

Vegheate din departare de Manastirea din Gai, activitatile continua. Iar Gai se citeste cu a nu cu e, si nu are nicio legatura cu cele intamplate mai tarziu, in noapte.

Gai

Gai

Dintre activitati amintesc cateva:

Vali, pozand ca un adevarat div in viata.

Vali

Vali

Popica si Razvi impartind aceeasi iubita…

All you need is love...or wine

All you need is love...or wine

„Unii” (a se citi eu) simteau arta, concretizata prin mana lui Cristi care a manevrat camera la indicatiile mele pretioase, deoarece eu imbratisam un frumos buchet de 6 sticle de vin.

Arta, domle'

Arta, domle'

Altii, ma rog, no comment…

No comment

No comment

Lolita, catelul lui Tizelesh, ascultand sfaturile mele materne, date dupa excursia la Arieseni in care a mancat toata balega de pe pajiste: Loli mama, don’t eat shit from anyone! a trecut la activitati specifice familiei….

Lolita

Lolita

Romina, fiind fotograful de serviciu, a beneficiat de onoarea de a fi pozata de mine, in exercitiul functiunii. Si daca pare ca ne fotografiam reciproc, exact aia faceam.

Romi

Romi

S-a lasat inserarea….

S-au infiripat idile, dupa idile, dupa idile, dupa idile….

Seara s-a incheiat apoteotic, Razvi si Varu’ Alin adormind mai mult ca sigur din cauza discursului lui Georgel despre viata, trenuri si oportunitati decat din alte motive. Va rog sa ignorati remarca cu „Gai” cand o sa vedeti poza de mai jos.

The end

The end

Reclame

O seara obisnuita, la Perla

Standard

Vorbeam intr-o seara cu varushana Claudia, daca avem sau nu noi un loc al nostru, unde iesim, etc. Dupa ce am trecut in revista cateva din locurile preferate: Café Literario (preferatul meu, evident), Flex-ul (cand ne simtim rockeri rebeli), Perla…am ajuns la concluzia ca la Perla iesim cel mai des si stam cel mai mult, asa ca ala trebuie sa fie locul nostru.

Perla este o unitate de deservire a populatiei, inca de pe vremea prerevolutionara. Asta se vede inca, in decoruri, fetele de masa, tacamuri, ospatari. Inauntru, salile de restaurant sunt incapatoare, intunecoase si racoroase, pe jos avand podea din aceea turnata, cu model ca de marmura, flancata la intrare de acvarii mari, verzi, semitulburi, unele goale, unele cu somni in ele. Terasa, mare, acoperita cu vita de vie, da spre rau (are una si in partea cealalta a restaurantului, dar e nesemnificativa). Sub arcadele de vita de vie, 2 fantani arteziene, din piatra de rau, intr-una fiind tinuti crapii vii, in alta niste pesti rosii, cu aspect exotic, despre care nu stiu daca se mananca sau nu. Presupun ca daca ti-e foame tare…

Majoritatea ospataritelor sunt cu state vechi, de pe vremea lui Ceasca. Dar nu e suparatoare aceasta “vechime”, pentru ca le influenteaza in sensul bun, se simte profesionalismul acela de casa veche. Mereu imbracate in alb si negru, aranjate, dragute. Le simti ale locului, cunosc toti clientii, mesele “obisnuite”, meniurile preferate, etc. Preferatele mele, personal, sunt Ica si Loredana. Ica, mai in varsta putin, are o preferinta pentru camasile cu volane. Roscata, mereu cu coc, mereu zambitoare. Loredana, putin mai tanara decat Ica, e o tigancusa tipica, exact ca cea din celebrul tablou cu sanul dezgolit si trandafirul rosu in buclele negre. Are sprancelene negre, perfect conturate, par lung, negru ca pana corbului-perfect exemplu viu al “zisei”, buclat, o gura senzationala, mereu data cu contur si ruj rosu. Imi place sa cred ca in alte imprejurari ar fi facut cariera in cinematografie, in filmele lui Almodovar. Amandoua au o slabiciune pentru bijuteriile groase, grele, din aur. Bucatarul e tanar, mic de intaltime, slabut, trezeste mereu agitatie in randul baietilor din trupa, cand vine cu plasa si pescuieste un crap, doi din bazin. Numai ca nu il aplauda, ba chiar Razvan ar fi in stare sa il pupe (pentru ca ii place pestele, nu baietii – nu fiti rai :D). Prietenul meu, domnul Libelula (botezat asa printr-o asociere alambicata amestecata cu vin alb, cu colegul nostru, domnul Musca), se ocupa de ordinea si curatenia localului. Cunoscuta fiind slabiciunea mea pentru barbati mai in varsta (domnul Libelula are in jur de 70-75, deci numa bun), il intampin mereu cu textul: mai, mai, mai! (ton si inspiratie: Nikita, privind o friptura apetisanta, pt cunoscatori). La fel intampin si oricare alt barbat peste 60 de ani, dar asta e o alta poveste :). Domnul Libelula se misca incet, e schiop, mic de intaltime, dar duce mereu cel putin doua lazi cu bere in mana.

Intr-un colt al terasei este amenajat un mic colt al lor, al “muncitorilor”, langa “ghiseul” de unde se ia berea la halba. Acolo au o masa a lor, unde stau, beau cafea, fumeaza, mereu privind in jur, mereu anticipand chemarea clientului. Cand le vezi pe fete, obosite, fumand, cu picioarele solicitate de prea mult stat in picioare intinse pe un alt scaun, nici nu iti vine sa le chemi. Langa masa lor, este un loc mai mic, inconjurat cu un gardulet alb, de leaturi, in spatele caruia se zareste ceva (eu presupun ca un vechi acvariu dezafectat), ceva asupra caruia ne dam mereu cu presupusul ca ce poate fi, dar nu mergem niciodata sa ne uitam.

Evident, vara preferam terasa. Incercam intotdeauna sa ne gasim o masa sau doua in apropierea fantanii cu pesti rosii. Fiecare seara e unica, dar exista cateva trasaturi comune: se bea mult (bere, grasa de cotnari, rareori tarii pentru ca serile trebuie sa fie cat mai lungi), se mananca mult (miciuri, paste – cand ne simtim mai doamne, si traditionalul crap prajit cu cartofi pai si mujdei intampinat cu atata bucurie incat si chelneritele sunt bucuroase de fericirea noastra. Deja, lui Ica nici nu mai trebuie sa ii precizam ca mujdeiul trebuie sa fie frecat bine cu smantana :), invata ele si celelalte, incet incet), se rade mult. Incercam acum sa rememorez cateva din discutiile avute la un pahar….greu cred ca poate cineva reda farmecul aclor discutii. Poate daca le inregistrez live, si le transcriu cu unele comentarii si explicatii :). Nu sunt doar evocarile amintirilor din iesirile anterioare, din calatoriile facute impreuna, din betiile prin care am trecut impreuna, din greutatile prin care am trecut impreuna, nu sunt doar mishtouri ad-hoc, replici spontane sau studiate, replici devenite clisee, nu sunt doar confesiunile si marturisirile de o sinceritate dezarmanta, sau refularile de o violenta neasteptata, sunt toate astea impreuna si mult mai mult decat atat.

Cred ca oriunde ne va duce viata, si in orice fel ne vom schimba in viitor, Perla va fi mereu “locul nostru”, la care ne vom intoarce cu placere, chiar si doar in amintire.

Ce fac clownii in concediu?

Standard

Intrebari.

Cand meseria iti este sa fii vesel, ce faci in timpul liber?
Ce face un clown, la sfarsitul unei zile de munca? Ce face un clown trist cand nu are masca pictata pe fata? Isi pune alta masca, invizibila? Sau, pur si simplu ramane asa: un OM trist? Are voie un clown sa fie trist?
Cat adevar ascunde stereotipul asta al “clownului trist”? E doar un oximoron, creat de dragul literaturii, al artei in general? Este masca clownului doar un accesoriu, un echipament de lucru? Sau ascunde, pe langa trasaturile “umane” si sentimente, trairi? Ce ii determina pe oameni sa devina clowni de meserie?
Dar cand nu esti clown de meserie, ci….din vocatie, sa zicem. Cand ai harul de a fi om vesel si mai ales cand esti perceput de ceilalti a fi un om vesel? Ai voie sa fi trist? Ai voie sa arati ca esti trist? Mi se spune ca da. Dar daca asta ii dezamageste pe cei din jur? Daca dezamagirea lor iti accentueaza tristetea? Iti pui o masca? Este corect fata de tine si fata de cei din jur sa te ascunzi in spatele unei masti? Mi se spune (pe ton sfatos si declamativ) ca trebuie sa fii tu insuti iar ceilalti trebuie sa te accepte asa cum esti. Usor de zis, nu?
Ce faci cand veselia ta e ca o boala: are nevoie de oameni ca sa existe? Si te loveste o doza de antibiotic?
Cand iti pui masca de clown si cineva vede dincolo de machiajul colorat? Se simte tradat, ca si cum ar fi fost inselat? Se simte flatat ca ai facut efortul de a-ti pune masca pentru el? Dar tu? Cand iti pui masca pentru cineva sau pentru mai multi: te simti bine, pentru ca faci ceea ce se asteapta de la tine? Te simti ca un tradator pentru ca ii inseli pe cei din jur? Te simti ca un martir care face un scarificiu pentru cei din jur? Te simti singur si neinteles, pentru ca cei din jur nu vad ca e doar o masca?

Raspunsuri.
La o prima vedere ar putea fi putine si simple. Dar, “There are more things in heaven and earth, Horatio,/Than are dreamt of in your philosophy.”
In varianta la prima vedere:
– In timpul liber esti tu insuti, asa cum te simti in momentul respectiv.
– Merge acasa, isi spala masca si redevine om.
– Depinde de personalitatea fiecaruia.
– Are voie.
– Da.
– Da.
– O inclinatie naturala, dragostea de oameni, de copii, lipsa de vocatie pentru altceva, nevoia, etc.
– Da.
– Da.
– Aia e.
– Etc.
In varianta filosofica (de doi lei, adevarat, dar na….daca ai intrat in hora trebuie sa joci:))
E firesc sa fi vesel, e firesc sa fi trist. E firesc ca unii oameni sa te perceapa intr-un anumit fel. E omenesc ca unele persoane sa fie dezamagite cand nu gasesc ceea ce cauta, sau cand ceea cu ce sunt obisnuiti este altfel decat stiau. E profund incorect sa ai pretentia de la o anumita persoana sa fie doar intr-un anume fel. Ai nevoie in jurul tau de un om/de oameni, (nu Übermensch-ul lui Nietzsche, nu atletul kantian) care sa iti fie alaturi, si care, vorba stereotipului: sa te accepte asa cum esti. Aici nu pot decat sa fac trimitere la articolul meu despre prietenie. (Cat de cool pot fi sa citez din mine-ca argument suprem? E doar economie de timp, in fond aici as relua aceleasi idei, poate cu alte cuvinte:))
Inchei cu o vorba a spaniolului, pe care am ezitat mult daca sa o pun la inceputul sau la sfarsitul articolului: La sonrisa del payaso triste es la cicatiz de una antigua alegría… adica, mai pe romaneste: Zambetul clownului trist este cicatricea unei vechi bucurii. Mai bine la sfarsit. Deci, optimist, nu? :)

Iar ca raspuns la intrebarea din titlu: se distreaza, bai! :)