S-a deschis sezonul

Sambata, desi ziua Claudiei a fost cu o saptamana inainte iar a lui Razvan cu o zi inainte, am sarbatorit concomitent 4 mari evenimente: ziua de nastere a Claudiei, ziua de nastere a lui Razvan, deschiderea oficiala sezonului ceaunelor si plata facturii la curent:P. Despre cei doi aniversati ce as putea sa va spun? Am scris de multe ori despre ei si oricat as scrie nu pot cuprinde complexitatea personalitatilor lor si a sentimentelor ce ne leaga. Iar ei sunt atat de mult o parte din mine, incat ori de cate ori povestesc despre viata mea, sentimentele mele, intamplarile mele, vobesc si despre ei.

Pentru ca stim vorba aia cu: „o fotografie face cat o mie de cuvinte”, urmeaza o scurta analiza pe marginea pozelor. Desi unele nu au nevoie de comentarii…

Seara a inceput cu o zi inainte, pe sistemul „o maslina, o grisina, o atentie”. Bine, recunosc, nu are nicio legatura cu povestea noastra, dar mi-a placut asocierea neintentionata din poza si a trebuit sa o introduc undeva. Doar nu era sa fac articol separat, nu??

O maslina, o grisina, o atentie

Aseaaaa, acum sa vi-i prezint pe sarbatoritii zilei:

Tanananaaaaaa, doamnelor si domnilor, the one and only: Claudia

Claudia

si Raaaaaaaaazzzzzzzzzzzvaaaaaannnn

 

Razvan

In cinstea lor s-au sacrificat diverse vietati care au ajuns fie bograci:

Bograci

…fie gratar.

Gratar

Dupa toate aparentele bograciul a fost foarte bun, nu Claudia? :p

Iammy

Vegheate din departare de Manastirea din Gai, activitatile continua. Iar Gai se citeste cu a nu cu e, si nu are nicio legatura cu cele intamplate mai tarziu, in noapte.

Gai

Dintre activitati amintesc cateva:

Vali, pozand ca un adevarat div in viata.

Vali

Popica si Razvi impartind aceeasi iubita…

All you need is love...or wine

„Unii” (a se citi eu) simteau arta, concretizata prin mana lui Cristi care a manevrat camera la indicatiile mele pretioase, deoarece eu imbratisam un frumos buchet de 6 sticle de vin.

Arta, domle'

Altii, ma rog, no comment…

No comment

Lolita, catelul lui Tizelesh, ascultand sfaturile mele materne, date dupa excursia la Arieseni in care a mancat toata balega de pe pajiste: Loli mama, don’t eat shit from anyone! a trecut la activitati specifice familiei….

Lolita

Romina, fiind fotograful de serviciu, a beneficiat de onoarea de a fi pozata de mine, in exercitiul functiunii. Si daca pare ca ne fotografiam reciproc, exact aia faceam.

Romi

S-a lasat inserarea….

S-au infiripat idile, dupa idile, dupa idile, dupa idile….

Seara s-a incheiat apoteotic, Razvi si Varu’ Alin adormind mai mult ca sigur din cauza discursului lui Georgel despre viata, trenuri si oportunitati decat din alte motive. Va rog sa ignorati remarca cu „Gai” cand o sa vedeti poza de mai jos.

The end

Una, alta…

First of all for our dear friend Rene, if we cannot send you some Southern Comfort;), we are sending you some friendly comfort. Kisses and hugs from all of us!

Get Well Soon!

La munca e o nebunie. Muncim mult, ca volum si ca timp, muncim pe graba, ne pregatim de schimbari majore. La unele nu vreau sa ma gandesc, inca.

Nu avem timp. Contrar a ce zice prietenul Paler, nu avem timp decat pentru strictul necesar. Dar cred ca asta ne va face sa apreciem mai mult perioadele calme ce vor urma.

Azi am fost la noul Mall ce s-a deschis in sat. Fataaa, asa concentratie de pitzi pe metru patrat nu am mai intalnit decat in atlasul de mitocanie al catavencilor. E real, deci trist.

M-am tuns. Am breton. E un cosmar. Eu am un par cret care sta doar cum vrea el, se aranjeaza singur si in afara de a-l spala nu am alta treaba cu el. Ma rog, nu aveam. Acum am un breton de intretinut. Il piaptan, il intind cu placa, dorm in fund sa nu-l stric. Jucaria noua m-a tinut vreo 3 zile, deja il prind cu tot felul de agrafele sa nu mai am grija lui.

In sfarsit am vazut un film care mi-a placut. De foarte mult timp nu am mai vazut un film care sa imi placa in felul acela in care imi placeau filmele pe vremuri, cand nu era inflatie de ele. Nu mi-a mai placut atat de mult un film de la Labirintul Faunului. E vorba de Atonement. Vreau si cartea.

Am inaugurat sezonul inghetatei, cu cea mai buna din sat. Am ras deja cateva lopatele (la Coandi inghetata e la lopata – Claudia ii zice paleta) si am ajuns la o concluzie: inghetata nu e niciodata prea multa.

Mi-am ales laptopul nou. Daca e cineva curios de caracteristici, va pot spune ca e negru cu argintiu. Deci e bun, da? Saptamana viitoare o sa-l am acasa, mance-l mama de frumos. :)  Pana atunci, pentru ca mi-a ramas gandul la un HP Artist Edition, am primit o portocala Artist Edition :P

Artist Edition

Vreau sa am timp. Vreau sa scada teancul de carti necitite de pe masa. Vreau sa fotografiez fiecare pom inflorit pe care il vad. Vreau sa termin tablourile pe care le-am promis fetelor. Vreau sa citesc tot ce ati scris voi in ultima vreme. Vreau sa stau pe o terasa la soare, cu o bere rece in fata si prietenii in jurul meu.

Soon.

Amestecate

Cred ca ma paste o usoara anestezie:) de primavara.

Am inceput cu explicatia. Motivele urmeaza.

Nu am chef de nimic si totusi fac prea multe. Scriu mult si nu imi place nimic. Se intampla lucruri si mi se pare ca nu se intampla nimic. Lucrurile care se intampla nu se intampla pana la capat. Capetele care se intampla nu par nici inceputuri nici sfarsituri. Nu imi doresc nimic si imi doresc totul. Nu am timp pentru nimic, dar imi umplu timpul cu nimicuri. Cand obtin ce imi doresc, deja vreau altceva. Nu fac anumite lucruri si regret. Fac anumite lucruri si regret ca le-am facut. Fac anumite lucruri si imi doresc sa le fi facut altfel. Spun unele lucruri si imi doresc sa fi spus altceva. As vrea sa ma vindec de boala asta care ma face sa cred ca pot repara tot ce e defect.

As vrea sa fac leapsa de la Cocoana…am asa povesti faine. Nu am niciun chef.

As vrea sa ii spun Anei: „imi pare rau ca te doare mana”. Si ce daca ii spun? tot o sa o doara.

As vrea sa ii multumesc lui Flavius pentru mesaj. Pentru ce? Ca ii place Borges? Cum sa nu iti placa? Sa ii multumeasca el.

Pornind de la comentariul lui am scris o intreaga declaratie de dragoste pentru Borges. Se adauga la cele multe altele scrise deja. Pentru el cuvintele vor fi mereu prea putine, prea sarace. Dar azi imi pare ca sunt prea putine si prea sarace pentru orice altceva.

Bine, recunosc, unele nu se intampla doar acum, sunt chestiuni caracteristice mie, doar ca acum le simt mai acut. Parca.

Sambata a nins peste migdalii infloriti. Atat. Nu am poze, nu am o poveste legata de ei, dar imi place fraza: a nins peste migdalii infloriti. Ma bucur si imi pare rau ca i-am vazut, in acelasi timp…

Am terminat de citit Eleganta Ariciului. Mi-a placut si am fost dezamagita din cauza asta. Am fost atat de sigura ca o sa imi placa, incat dezamagirea a venit din lipsa surprizei. M-am identificat putin cu Rene si putin cu Paloma, exact cum ma asteptam. Ma si vad, asa cum sunt acum, putin Paloma si putin Rene.  Undeva intre. Oare o sa incetez sa fiu Paloma si o sa devin Rene? Doamna Michel.  Poate invers. Cand?

Presimt ca si Poveste despre dragoste si intuneric va fi aceeasi dezamagire placuta.

Nu mai vreau dezamagiri. De orice fel. Nu mai vreau povesti despre intuneric.

Vreau sa vina primavara. Din toate punctele de vedere.

Primavara

Nu ma bagati in seama :)

Undeva in lume, azi

O stire citita azi, cu iz telenovelistico-oriental, m-a pus putin pe ganduri referitor la lumea in care traim. Facand abstractie de personajul principal al stirii, de faptele si renumele acestuia, stirea este despre lucruri care se intampla in mod curent, in anumite tari din lume, azi.  AZI.

Sa luam un om obisnuit, Hassan, sa-i zicem. Hassan are 43 de ani si vrea sa se insoare. Pentru a cincea oara. Pentru asta el trimite un om de incredere sa ii caute nevasta. Criteriile sunt: „…sa fie credincioasa, supusa, generoasa, bine crescuta, tacuta, calma si suficient de tanara incat sa nu fie geloasa din cauza celorlalte sotii…”  „Nevestele incearca sa atraga atentia din gelozie si sfarsesc luptandu-se, iar Hassan nu dorea ca noua sa sotie sa fie prinsa in astfel de chestuni”. Omul de incredere stia o fata care corespundea criteriilor. Fata avea 18 ani si „chiar si la varsta ei frageda era credincioasa si suficient de axata pe spiritualitate si credea in lucrurile in care credea si Hassan, un om foarte pios”. Venind dintr-o familie yemenita modesta, putea suporta alaturi de el viata dura din pesteri si putea fi modelata. De asemenea, nu o deranja ideea de a se casatori cu un barbat de varsta tatalui ei si credea ca a fi o sotie supusa ii va asigura un loc in paradis”. Tatal fetei a fost de acord cu casatoria, a primit 5000 de dolari de la viitorul mire, pentru haine si bijuterii. Nunta a avut loc conform traditiilor sunnite, adica, au partcipat doar barbatii. Ei au recitat poezii, au cantat, au sacrificat miei si s-au pregati vase uriase cu orez. Femeile, printre care si mireasa!!!!!, au avut propria petrecere, modesta, intr-o casa alaturata.

Asta se intampla acum,  in anii 2000 (cand nu vom mai fi copii:) ). Eu personal nu am inteles niciodata lupta asta dintre femei si barbati si mosiginismul manifestat de ambele sexe. Nu cred ca este un titlu de merit pentru femei sa fie „la fel de bune ca si barbatii”. Nu inteleg de ce ar trebui sa fie, sa demonstreze asta, de ce este asta chiar si un subiect de discutie. Nu cred ca singurele lucruri care ne diferentiaza sunt un criteriu de a clasifica si califica ceva ce poate fi facut si ce nu. Nu cred ca barbatii fac tot ce fac cu pula, si de aceea sunt superiori, nu cred ca daca nu ai accesoriul respectiv nu poti sa faci ceva. Desi, trebuie sa recunosc, imi plac femeile cu coaie.;)

Ani de-a randul femeile au luptat sa arate ca sunt la fel de bune, daca nu chiar mai bune decat barbatii. Au cucerit munti, au navigat pe mari, au votat, au condus, au facut aia si cealalta. Sau cel putin asa se spune, ca pentru asta au facut-o. Eu nu cred ca femeile au fost sau sunt atat de proaste. Daca au facut-o, trebuia sa o faca pentru ca si-au dorit lucrul respectiv in sine, pentru a-si demonstra propriei persoane ca pot sa faca sau sa nu faca ceva, si pentru nimeni si niciun alt motiv.   Azi au joburi la fel de bune si pot avea orice profesie,  statut social la fel de bun, salarii la fel de bune. Azi conduc comapanii, guverne, tari. Citeam ieri un studiu (al unui grup de specialisti americani, evident) ca azi, casatoria, care in trecut era mijlocul prin care femeile isi asigurau viitorul, a devenit mai profitabila pentru barbati decat pentru femei.

Si totusi, azi, in unele locuri din lume, nu este asa. In unele locuri din lume, un om, trimite pe altcineva sa ii aleaga nevasta dupa criterii clar stabilite, nevasta este cumparata, isi ia locul de obiect alaturi de celelalte sotii, nu participa la propria nunta!!! Si nu este cel mai rau lucru care se poate intampla. De exemplu mutilarea genitala la care sunt supuse unele femei din Africa, sau stim cu totii acele mailuri care tot circula cu femeile cu val in pozele de buletin, etc.

Noi consideram ca daca ne cineva pe strada ni se adreseaza cu „pisi”, suntem agresate. Consideram ca daca vreun barbat, fie el prieten sau coleg, face vreo gluma, remarca referitor la femeile in trafic sau ceva de genul asta, suntem jignite. Iar undeva, in lume, femeile nu au dreptul la nunta, la cuvant, la alegere,  la clitoris.

Cel mai revoltator lucru mi s-a parut normalitatea cu care aceste femei trateaza statutul lor. Pana cand am realizat ca ele nu stiu cum sa fie altfel. Asa au fost crescute, educate, indoctrinate. Asa cum noi nu concepem sa fim ca ele, ele nu concep sa fie ca noi. Ce noua ni se pare incredibil, inadmisibil, revoltator, pentru ele este normal.

Si este doar unul dintre putinele lucruri care demonstreaza cat de diferiti suntem. Acum, daca e bine sau rau…ramane de vazut.

 Stirea: aici.  Iar personajul fictiv Hassan, este acest domn:

Hi5

Viteza

Nehotarate-s toate: si soare, si lumina.

In frumusete nu e nicicand statornicie,

Si orice bucurie de tristete-i plina.

Lumea se naste parca fara ca sa stie,

Se bucura de viata si dispare

Statornica precum, statornic, soarele rasare.

Gregorio de Matos Guerra – O zi, numai atata

Azi visam…

Noi visam. Pentru ca noi suntem:)

Azi visam sa plecam in lume…  Muzica sa cante, drumul se asterne in calea noastra, copacii alearga pe langa noi. Noi glumim, cantam, vedem, ne bucuram, iubim. Noi suntem. Toti, impreuna, in aceeasi masina. Am si ales-o:

Masina noastra

Pentru voi, frunzulitele mele, si pentru mine: Arborele prieteniei, de prietenul meu Borges.

Exista in viata noastra persoane care ne fac fericiti prin simplul fapt ca au iesit in calea noastra. Unele parcurg tot drumul alaturi de noi, vazand lunile trecand, pe altele abia le vedem intre un pas si altul. Pe toate le  numim “prieteni”, dar exista multe feluri de prieteni.

Poate ca putem sa ne asemanam prietenii cu frunzele unui copac. Prima frunza este mama sau tatal nostru, ne invata ce este viata. Apoi vin prietenii frati sau surori, cu care impartim spatiul personal pentru a putea inflori ca noi insine.

 Apoi cunoastem toata familia de frunze pe care o respectam si ii dorim binele.

Apoi destinul ne aduce alti prieteni, cu care nu stiam ca ni se vor incrucisa drumurile. Pe multi ii numim prieteni de suflet, de inima. Sunt sinceri, sunt adevarati. Stiu cand nu ne este bine, stiu ce ne face fericiti.

Si uneori, unul dintre prietenii de suflet se instaleaza in inima noastra si il numim iubit. El da stralucire ochilor nostri, muzica buzelor noastre, tresariri pielii, fluturasi in stomac, etc…

De asemenea exista si prieteni pentru un timp scurt, poate o vacanta, poate o zi, poate o ora. Ei obisnuiesc sa ne aduca multe zambete pe chip, in timpul in care suntem impreuna.

Vorbind de apropiere nu putem uita prietenii care sunt departe, cei care sunt pe varful ramurilor si care, atunci cand bate vantul, apar dintre o frunza sau alta.

Timpul trece, vara se duce, toamna se apropie si pierdem unele din frunzele noastre, altele se nasc in alta vara iar altele raman de-a lungul multor anotimpuri. 

 Dar ce ce face cel mai fericiti este sa ne dam seama ca frunzele care au cazut raman aproape, alimentandu-ne radacinile cu bucurii. Sunt amintirile momentelor minunate in care drumurile ni s-au intersectat.

Iti doresc, frunza a copacului meu, pace, iubire, sanatate, noroc si prosperitate. Azi si intotdeauna….pentru simplul fapt ca fiecare persoana din viata noastra este unica. Mereu lasa putin din ea insasi si ia putin din noi. Exista si cei care vor lua mai mult, dar nu si cei care nu vor lasa nimic.

Aceasta este cea mai mare responsabilitate a vietii noastre si dovada evidenta ca sufletele nu se intalnesc din intamplare.

Si terminati cu sentimentalismele, ca va pleznesc!

(PS: Traducerea e aproximativa si adaptata. Varianta in spaniola aici.)

Copac

Wishlist 2010, de ziua mea:)

Pentru ca e inceput de an si pentru ca azi e ziua mea, zi frumoasa ca mine:)),  zi in care implinesc 28 de ani, exact ca acuma-s doi ani si ca peste doi ani de acum inainte – da??? sa nu avem discutii la proces!!! – pentru 2010 mi-am propus urmatoarele:

1. Sa citesc si mai multe povesti frumoase care sa ma inspire sa scriu

Caaaaarttiiiiiiiiiiiii

2. Sa fac mai mult sport

Sport

3. Sa imi iau o scula de fotografiat mai buna  

Scula

4. Sa vad: India, Cambodgia, Petra Lor, Petra Noastra:)  si cat de multe alte tari va fi posibil in EuroTrip-ul pe care il planuim

India

Angkor Wat

Petra

Corbii de Piatra

5. Sa revad: Mogosul, Sulina, Sighisoara, cel putin :)

Mogos

Sighisoara

Sulina

6. Sa citesc carti pe care ar trebui sa le citesc si nu am avut niciodata timp sau rabdare pentru ele. NU, nu ma repet, dar doar un cititor hedonist stie ce vreau sa spun:)

Carti

7. Sa fac

Copil

….desi nu e exclus sa iasa si asa;)

Baby

Cred ca e evident ca anul asta accentul va fi pus pe viata personala si nu pe cea profesionala, ca in lista nu sunt incluse dorinte care sigur se realizeaza  de genul: sa ne distram impreuna, sa fim sanatosi, sa mergem la Celine, etc si cred ca e FOARTE EVIDENT  ca astea se vor intampla doar impreuna cu voi, shtoarfelor si papushkovelor :P

Retrospectiva 2009 – Octombrie, Noiembrie, Decembrie

Octombrie

In octombrie nu s-a intamplat mare lucru, in afara de faptul ca am fost la spital, dezbatut pe larg aici.

Asa ca, neavand ce sa scriu, aici va povestesc de ce in fiecare luna, apare o referire la Romina. De fiecare data cand planificam sa mergem undeva, Romina se imbolnaveste. La Muntele Mic nu a fost ca era operata, la Buzias cand am fost ea avea varicela, etc. Astfel s-au nascut tot felul de speculatii, inainte de plecarea undeva, se fac pariuri ce boala o va ataca pe Romina ;)

 Noiembrie

Noiembrie s-a desfasurat sub semnul Rockului si al concertelor. Povestile le stiti deja :)

Decembrie…

Urmeaza sa fie dezbatut pe larg in ianuarie, cand (daca) ne intoarcem din Polonia. Pana atunci, cine trebuie sa stie, sa nu uite: Czarna Gora, al treilea brad pe stanga:P

In concluzie, 2009 a fost un an bun, un an plin de evenimente. Un an in care ne-am distrat, am suferit, ne-am despartit, ne-am impacat, am divortat, nu ne-am recasatorit, am calatorit, ne-am odihnit, am baut, am mancat, am strans in brate, am cantat, am dansat, am urcat munti, ne-am scaldat in mari, ne-am facut prieteni, am trait.

Si cel mai important lucru, am fost impreuna, la bine si la rau, asa cum vom fi si de acum inainte:)

Retrospectiva 2009 – Iulie, August, Septembrie

Iulie

In Iulie, dezamagiti ca la padurea Baciu nu a murit nimeni, am provocat din nou soarta, mergand la Finis. Nici aici nu s-a sfarsit. Desi era mai gata sa se sfarseasca tocmai viata mea…in chinurile escaladarii Cetatii Finisului. Povestea, aici.

Nu, nu am uitat de colaj.

Finish

Romina este usor ragusita.

August

Dupa ce ne-am pregatit temeinic, inventand urmatorul scenariu, am pornit spre Grecia. Povestile pe larg: aici. Colaj nu am facut, ca mi-a fost prea greu sa aleg din peste 1000 de poze.

Romina, surprinzator, nu a facut insolatie.

Septembrie

Din nou la Arieseni, in formula completa. Povestea a fost scrisa deja, evident. Apoi, doar Clau, eu si baietii de la Speodava, prin Apuseni…povesti poze, totul este scris :D

 Romina suferea de dor…

Retrospectiva 2009 – Aprilie, Mai, Iunie

Aprilie

Concert Cargo in Flex!!! Trecand peste dialogurile Claudiei cu motociclistii de la TM pe care vi le-am povestit deja…cel mai tare a fost Sandu, care a atipit cu capul pe masa in mijlocul vacarmului :))

La sfarsitul lui Aprilie am plecat din nou la Arieseni, pentru a sarbatori 1 Mai muncitoresc, dar despre asta in capitolul Mai.

Acum sa vorbim despre The Main Event of April – Ziua lui Razvan :) Iata felicitarea, creata de Claudia, si pe care am semnat toti. Ma rog, toti cei care au avut loc de semnatura mea :)

La Multi Ani, Razvi!

Romina era ragusita.

Mai

De 1 mai am fost la mine la cabana, la Arieseni. Evident, am uitat cheile “la oras”, asa ca am fost nevoiti sa spargem usile…apoi sa muncim ca sa inlocuim incuietorile. Faza care l-a marcat pe Razvan pe viata…ar trebui sa il auziti pe ce ton o povesteste, sa vedeti ce fata are cand si-o aminteste, este momentul in care eu, om crescut pe munte de la 8 luni, Mare Doamna a padurilor, Diva a izvoarelor, Zeita toporului, etc, mi-am luat cizmele de guma ale lui tata in picioare, toporul pe umar, si am pornit peste Aries sa repar izvorul. Razvi spune ca pasarile nu au mai cantat, vantul nu a mai batut, apa nu a mai curs, iar el A CITIT, atat a fost de marcat de imaginea aceasta. Toata iesirea a fost sub zodia toporului, in toate pozele ne spintecam, ne transam, ne inchidem in sacii pentru cadavre… Ulterior am facut si o poveste-slide, pe tema.

1 Mai

Romina…ferita de alte boli, a avut un mic deranjament stomacal, produs de amestecul a litri si litri de vodka cu tiuca, si i-a decorat tricoul lui Tizelesh, alb, cu nuanta rosu-bograci, inainte de a atipi cu capul in rau, pe bolovani.

Iunie

In iunie am vizitat celebra padure Baciu, din Cluj. Povestea completa o gasiti aici.

Colajul…iata-l:)

Baciu sau ceasu'

Pe sfarsitul lunii am mai tras o fuga, in formula restransa la Siria. Intre o repriza de gratare si una de poze de una singura pe deal si prin sat, le-am dat fetelor mele si o lectie de dans la bara, ca nu degeaba sunt sefa, nu? :D Cu aceasta ocazie Claudia a mai facut o cucerire, in persoana lui Badea Ion, vecin si proprietar de cazan de tuica, indragostit definitiv de “materialul ei”. Material a se citi „tzatze si cur” :P

Romina are o usoara durere de cap.