Alt poem al darurilor – Jorge Luis Borges

Standard

Vreau să aduc mulţumiri dumnezeiescului
Labirint de efecte şi cauze
Pentru diversitatea făpturilor
Care alcătuiesc acest univers neobişnuit,
Pentru raţiune, care nu va înceta să viseze
La un plan al labirintului,
Pentru chipul Elenei şi stăruinţa lui Ulise,
Pentru dragoste, care ne îngăduie să-i vedem pe ceilalţi
Aşa cum îi vede Dumnezeu,
Pentru tăria diamantului şi apa curgătoare,
Pentru algebră, palat de cleştar desăvârşit,
Pentru monedele mistice ale lui Angelus Silesius,
Pentru Schopenhauer,
Care a dezlegat probabil taina universului,
Pentru strălucirea focului
Pe care nici o fiinţă omenească nu-l poate privi fără o veche uimire,
Pentru mahon, cedru şi santal,
Pentru pâine şi sare,
Pentru misterul trandafirului
Care dăruieşte culoare fără să o vadă,
Pentru câteva seri şi dimineţi din 1955,
Pentru vajnicii văcari ai pampei
Care mână cirezile în revărsat de zori,
Pentru ceasul dimineţii la Montevideo,
Pentru arta prieteniei,
Pentru ultima zi a lui Socrate,
Pentru cuvintele care s-au spus într-un asfinţit
De pe o cruce spre altă cruce,
Pentru acel vis al Islamului care a cuprins
O mie de nopţi şi încă una,
Pentru acel alt vis al iadului,
Cu un turn de foc ce purifică
Şi sfere de slavă
Pentru Swedenborg,
Care stătea de vorbă cu îngerii pe străzile Londrei,
Pentru râurile tainice şi străvechi
Care se adună în mine,
Pentru limba pe care, cu veacuri în urmă, am vorbit-o în Northumbria,
Pentru spada şi harpa saxonilor,
pentru mare, care este un pustiu strălucitor
Şi o mulţime de lucruri pe care nu le cunoaştem
Şi un epitaf al vikingilor,
Pentru muzica verbală a Angliei,
Pentru muzica verbală a Germaniei,
Pentru aur, care străluceşte în versuri,
Pentru strălucitoarea iarnă,
Pentru numele unei cărţi pe care n-am citit-o:
Gesta Dei per Francos,
Pentru Verlaine, nevinovat precum păsările,
Pentru prisma de cleştar şi greutatea de bronz,
Pentru dungile de pe blana tigrului,
Pentru înaltele turnuri din San Francisco şi de pe insula Manhattan,
Pentru dimineţile din Texas,
Pentru sevilianul care a redactat Epistola Morală
Şi al cărui nume, cum el şi-a dorit-o, a rămas necunoscut,
Pentru Seneca şi Lucan, din Cordoba,
Care, înainte de a exista spaniola, au scris
Toată literatura spaniolă,
Pentru geometricul şi vitejescul joc de şah,
Pentru ţestoasa lui Zenon şi harta lui Royce,
Pentru mirosul medicinal al eucalipţilor,
Pentru limbaj, care poate simula cunoaşterea,
Pentru uitare, care anulează ori modifică trecutul,
Pentru obicei,
Care ne repetă sau ne confirmă ca o oglindă,
Pentru dimineaţă, care ne dăruieşte iluzia unui început,
Pentru noapte, pentru întunericul şi astronomia ei,
Pentru curajul şi fericirea celorlalţi,
Pentru patrie, simţită în floarea de iasomie
Ori într-o spadă veche,
Pentru Whitman şi Francesco d’Asisi, care au scris acest poem,
Pentru faptul că poemul este inepuizabil
Şi se confundă cu suma făpturilor Domnului
Şi nu va ajunge niciodată la ultimul vers
Şi este mereu altul, potrivit oamenilor,
Pentru Frances Haslam, care a cerut iertare fiilor săi
Pentru că murea atât de încet,
Pentru minutele ce precedă somnul,
Pentru vis şi moarte,
Aceste două comori ascunse,
Pentru darurile lăuntrice pe care nu le pomenesc,
Pentru muzică, tainică formă a timpului.

Reclame

4 răspunsuri »

  1. Divo, primeste te rog umilele mele urari de bine pentru acest anotimp de primavara, ca si cum nu le-ai fi primit pe ele, urarile, de an nou sau de ziua ta…bucura-te de soare, cand o fi el sa apara, nu mai scrie poezii d’astea cu esenta tare, ca ma ‘nerveaza, si…cam atat!
    ti pup fai fumeie!

  2. Cocoana, iti multumesc si pentru zambila telefonica si te pup de aci din bucatarie de la Varu Razvi, care te pupa si el si abia asteapta sa se mai certe cu tine ;)

  3. Se pare ca memoria mea e chiar pe duca, odihneasca’se neuronii mei in pace, pacatele mel, cand m-am certat eu cu el??? te pup si eu de la birou, se pune?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s