Arhive pe etichete: obscenitati

Romania, tara care nu iti vrea banii

Standard

Atentie: contine limbaj obscen. Obscen (conform divadex=binemeritat de cei carora le este adresat).

Eu imi iubesc tara, pe bune. Are paduri verzi de brad si campuri de matasa, ape albastre si sange rosu, regasite in tricolorul care flutura in vant, zalog si legamant. Ma rog, pana nu le inecam in cianura, dar asta e o alta poveste. Insa, mai sunt zile ca asta in care imi vine sa imi bag pula in ea de dragoste si tara si sa plec in lume, undeva, sa le platesc alora taxe si facturi.

(In timp ce scriu asta pe un post de televiziune niste tigani mulg niste capre care se caca iar pe altul i se ia interviu doamnei de la salubritate care matura in fata casei unei mari dive. Pe banii mei, pe abonamentul meu. Da, stiu ca am posibilitatea de a schimba programul, stiu ca pot sa ma uit doar la TVR Cultural si Discovery daca’s asa culta si doamna, in pula mea, dar tot ma umple greata.)

Nu este nici un secret si nici o surpriza, ca in tara asta serviciile lasa de dorit. Lasa de dorit=sunt de tot cacatul. Notiunile de client, furnizor, servicii, calitate sunt niste notiuni abstracte. Incepand de la doamna de la alimentara din colt pana la mari corporatii te lovesti, pe banii tai si pe timpul tau, de tot felul de acrituri. De la amabilitatea falsa, trainuita,  gen MacDonald* sau Ora*ge unde in spatele lui “Buna ziua” si “Multumesc” simti discretul “S-o fut in gat pe mata, ca nu ma lasi s-o frec linistit dupa tejghea!” pana la clasicele functionare “de la stat” care ti-o zic pe sleau, de obicei mestecand sau vorbind la  telefon, “Haideti doamna ca nu am toata ziua!” Trist, MINIM trist, este ca deja vad oamenii din jurul meu cum se obisnuiesc si  iau ca normalitate povestile astea. La fel de trist, sau nu,  este ca eu am tot mai putina rabdare cu orice chestie perceputa ca nonconformitate, tot mai putina toleranta la prostie si nesimtire si mai ales aproape zero cenzura ca reactii si limbaj.

Sunt zile ca asta, in care imi doresc sa fiu un nou Terente si sa redefinesc notiunea de „deep throath”.

Azi am fost sa platesc (in cazul in care vreun functionar ratacit mai ajunge pe aici, explicatie: a plati = A DA BANI) impozitul anual. Adica e chestia aia in care tu platesti la stat pentru ca ai casa, masina, etc si nu primesti nimic in schimb. (La fel si CAS-ul, ca exemplu de situatie in care dai bani la stat si nu primesti nimic in schimb.) Intru. Patru ghisee, la primul mai era un contribuabil, urmatoarele trei libere.  Ma duc, logic, la primul din cele libere. Doamna, extrem de ocupata, cu nasul lipit de monitor, probabil prinsa in o partida de solitaire, imi spune in timp ce ii dau “Buna ziua”, fara sa astepte sa termin salutul: “Mergeti la colega!” Merg. Colega, o tanara supraponderala cu vreo doua kg de gel in breton, mananca un iaurt. Ii dau “Buna ziua” si ei. Imi raspunde, logic: “Nu vedeti ca mananc?” Eu: “Ba da. Pofta buna. As dori sa platesc impozitul.” “Acum mananc!” imi spune rastit. Inocenta, o intreb: “E pauza?” Ea, surprinsa si probabil necunoscand notiunea in discutie: “Nu!”. Eu, in prostia mea, insist: “Deci sunteti in timpul programului cu publicul?” Ea, mirata de cretinismul meu, pufneste: “Da!”. Eu: “Atunci petrmiteti-mi sa ma prezint: publicul, imi pare bine! As dori sa va dau niste bani daca nu va deranjeaza!” Colega de la ultimul ghiseu, se baga in discutie: “Haideti doamna la mine, daca va grabiti asa” pe ton ironic. Eu: “Nu, multumesc. Nu ma grabesc. Pot sa astept pana isi mananca doamna iaurtul. Voi urmari cu fascinatie formarea globului alimentar, cum aluneca pe esofag, imi voi imagina momentul in care ajunge in stomac si acizii incepand sa actioneze…..” “Haideti doamna, chiar e necesar limbajul asta??” ma repede una dintre ele. Eu, amabila, zambind: “Nu, nu este necesar, dar dumneavoastra ma obligati. In plus sunt chiar draguta. Nu am spus nimic de pule, pizde, muie si altele care ar putea determina aprecieri la adresa limbajului meu ”. Se uita una la alta fara sa mai zica nimic. Pe sistemul “cel mai destept cedeaza”, Doamna cu iaurtul ofteaza resemnata: “Lasa Rodi, o incasez… Pe ce nume?” Si asa, printr-o baie de ridicol, reusesc sa platesc darile catre stat. Plec impulaindu-le sonor.

Asta este povestea frumoasa, cea pozitiva. Este cea in care am reusit sa platesc. Dar ce mi-a ridicat tensiunea la 500, m-a enervat maxim, a dezlantuit tot iadul, muile (chiar, care e pluralul de la muie?), pulele si pizdele din lume e o alta poveste. O povestesc din doua motive: unul ca exorcizare, sa ma descarc de dracii care ma poseda de vreo doua saptamani,  al doilea, poate vreun cititor binevoitor are vreo idee cum pot rezolva problema. Aseaaaa (pe sistemul: Vreau sa imi fac o prietena si nu gasesc), vreau sa platesc o factura si nu reusesc. Este vorba de o factura de la Electrica, consumul de la casa de vacanta care se afla in alt judet. La  noi in sat exista doar Enelul, Electrica nu. Cand am facut racordarea cu Electrica ne-au spus ca factura o putem plati doar la o anumita banca. A fost tata la banca, nu a putut sa plateasca, nu au reusit sa il lamureasca de ce. Merg si eu la banca respectiva, plina de draci, pule, muie si alte texte,  unde doamna, amabila de altfel, ma anunta ca nu imi poate incasa factura, deoarece pe ea apare doar contul agentiei, pe care nu o au ca si furnizor si nu al societatii mama. Asta dupa ce insist minute in sir sa mi se explice de ce, mai cheama doua colege plus pe seful. “Cheam-o si pe buna-ta din mormant, gandeam eu. Bring it on, bitch!” Vazandu-ma infipta in tejghea si cu o coada tot mai mare in urma mea, isi cere scuze ca nu ma poate ajuta si ma sfatuieste sa sun la Electrica, la numarul de pe factura, ceea ce si fac. Imi raspunde un functionar sictirit pe care mi-l si imaginez un nene in pragul pensiei in spatele unui birou scorojit, cu un telefon din ala cu rotita in fata. Ii explic care este problema, ma asculta cu rabdare (daca nu cumva atipise intre timp), apoi imi spune: “A, pai pentru asta trebuie sa vorbiti cu sefa”. Imi da un numar de telefon la care sun pana la infinit si la nesfarsit. In prima faza nu raspunde nimeni, ulterior intra direct ton de fax. Sute de apeluri nereusite mai tarziu, sun din nou la domnul cu care vorbisem initial. Il rog sa imi dea alt numar de telefon. Nu exista altul. Ii explic din nou ca eu vreau sa platesc, adica SA LE DAU BANI,  ca nu as vrea sa strabat cateva sute de km pentru a plati o factura de 32 de lei, si nici sa platesc taxe de reracordari si alte shituri pentru ca ei nu sunt capabili sa imi puna la dispozitie mijloacele prin care sa fac plata. Raspunsul vine sec si previzibil: “Trebuie sa vorbiti cu sefa, eu nu va pot ajuta”. Inca nu am reusit sa vorbesc. Suggestions are welcomed.

Ideea e ca eu imi iubesc tara. Asa imperfecta si plina de muiste ordinare care o sug cu lacrimi in ochi pe banii mei, in spatele tejghelelor si birourilor. De oricate pizde frecatoare de menta si cacati care o sug cu curul as da, tot imi place tara mea. Si ma gandesc tot mai serios sa o iubesc de la distanta, iar banii mei sa mearga catre alte “autoritati”. Iar daca si pe acolo voi gasi specimene similare, e clar ca  lumea asta e un loc bolnav, murdar, care trebuie curatat si voi fi nevoita sa fut un ringhispil cu drujba pornita. (Replica dedicata lui varu’ Razvi).

Pana ma dumiresc ce sa fac, le urez tuturor traditionalul:

 

 Sursa imagine: http://playmobil.deviantart.com/art/Fuck-You-in-Hell-3672409

Reclame